Shitara, Toei şi Toyone

Shitara este un oraş din prefectura Aichi, având o populaţie de 6, 383 locuitori şi o suprafaţă de 273,96 kilometrii pătraţi. În 2005 acesta a încorporat şi satul Tsuguru. Are cinci şcoli primare, 2 gimnazii şi un liceu. Cele mai importante obiective din oraş sunt ruinele Kurabune, castelul Damine, parcul Tsugu Kogen.
Toei este un oraş situat în prefectura Aichi, Japonia. Are o populaţie de 4,479 locuitori şi o suprafaţă de 123,40 kilometrii.
Toyone este un sat din Japonia, prefectura Aichi. Are o populaţie de 1,368 locuitori şi o suprafaţă de 11.29 kilometrii pătarţi. Aici se află şi barajul Shintoyone.

Akita-ken

Akita este o prefectură din Japonia situată în partea nordică a insulei Honshu, principală insulă a Japoniei. Are o suprafaţă de 11,612.22 kilometrii pătraţi (a şasea ca mărime), dintre care apă doar 0,7%. Populaţia este de 1,106,050 locuitori, cu o densitate pe kilometru pătrat de 95,2 locuitori. Capitala prefecturii este municipiul Akita. Floarea oficială este fukui, arborele akita-sugi şi pasărea: fazanul.
În japoneză, cuvântul frumuseţe este adus adesea în discuţie când se vorbeşte despre Akita. Arealul natural, naturale, frumoas şi abundent, includ Munţii de patrimoniu mondial Shirakami. Cedrul autohton este socotit ca unul dintre cei trei mai frumoşi arbori din Japonia. Deliciosul orez pentru care Akita a fost numită bolul de orez al Japoniei, ce a fost cultivat încă din vremuri antice şi îndrăgitul sake, Akita Bizake, preparat din plin datorită abundenţei apei şi a bunului orez.
Atrăgătoarele femei cu pielea albă ale prefecturii sunt renumite în întreaga Japonie ca frumuseţile prefecturii Akita, în frunte cu nimeni alta decât de legendara frumuseţe a erei Heian, Ono Komachi.
Istorie
Separată de principalul centru comercial, politic şi de populaţie de căteva sute de kilometrii şi de munţii Ou şi Dewa din est, Akita a rămas în mare parte izolată de societatea japoneză până în preajma anului 600. A fost în principal o regiune de vânători-culegători şi triburi nomade.
Prima atestare istorică a ceea ce numim prefectura Akita astăzi datează din anul 658, când Abe no Hirafu a cucerit triburile native Ezo şi ceea ce sunt în zilele noastre oraşele Akita şi Noshiro. Hirafu, guvernator al provinciei Koshi (partea cea mai nordică a insulei Honshu care se învecinează cu Marea Japoniei), a stabilit un fort pe râul Mogami, şi astfel a început instalarea japonză în regiune.
În 733 o nouă bază militară- redenumită mai târziu castelul Akita- a fost construită în municipiul Akita de astăzi la Takashimizu şi s-au dezvoltat de asemenea şi mai multe clădiri şi drumuri permanente. Regiunea a fost folosită ca o bază pentru operaţiunile militare ale imperiului japonez, acestea fiind conduse de poporul nativ Ezo din partea nordică a insulei Honshu.
Acest lucru s-a schimbat de câteva ori. În timpul regimului Tokugawa acestea au fost însuşite clanului Satake, care a condus regiunea timp de 260 de ani, dezvoltând agricultura şi industria minieră, ce sunt predominante chiar şi astăzi. În toată această perioada a fost clasificată ca făcând parte din provincia Dewa şi a rămas destul de stabilă din punct de vedere politic. În 1871, în timpul restauraţiei Meiji, provincia Dewa a fost remodelată iar vechile domenii feudake au fost abolite şi reorganizate administrativ, rezultând prefectura Akita de astăzi.
Regiunea este faimoasă în special datorită poetei waka Ono no Komachi, care se spune că s-ar fi născut în oraşul Ogachi, de lângă municipiul Yuzawa, în partea sudică a prefecturii.
Geografie
Situată în partea de nord a insuleui Honshu, prefectura Akita are deschidere la Marea Japoniei în vest şi se învecinează cu patru prefecturi: Aomori în nord, Iwate în est, Miyagi în sud-est şi Yamagata în sud. De formă dreptunghiulară, are cam 181 de kilometrii de la nord la sud şi 111 kilometrii de la est la vest. Munţii Ou marchează graniţa estică a prefecturii, iar munţii mai înalţi, Munţii Dewa, merg paralel cu centrul prefecturii. La fel ca majoritatea zonelor nordice din Japonia, iernile sunt reci, mai ales în locurile îndepărtate de mare.
O caracteristică importantă a liniei de coastă este existenţa Peninsula Oga. De asemenea, prefectura este renumită pentru izvoarele sale termale.
În Akita sunt 13 municipii: Akita, Daise, Katagami, Kazuno, Kitaakita, Nikaho, Noshiro, Oga, Odate, Senboku, Yokote, Yurihonjo şi Yuzawa.
Oraşele şi satele din prefectură sunt: în districtul Kazuno: Kosaka; în districtul Kitaakita: Kaimikoani; în districtul Minamiakita: Gojome, Hachirogata, Ikawa, şi Ogata; în districtul Ogachi: Higashinaruse şi Ugo; în districtul Senboku: Misato; în districtul Yamamoto: Fujisato, Happo şi Mitane.
Muntele Chokai
Denumit şi Dewa Fuji, este al doilea ca înălţime din regiunea Tohoku, măsurând 2,236 metri. Muntele Chokai, la fel ca multe alte locuri pitoreşti şi atracţii turistice de la poalele sale, este desemnat ca un parc cvasi-naţional unde turiştii pot găsi comori ale faunei alpine.
Shirakami Sanchi
Aceşti vaşti munţi, cu vechi şi întinse pădurii de fag, se află la graniţa dintre prefecturile Akita şi Aomori. În 1993 Shirakami Sanchi a fost desemnat ca un loc de partimoniu mondial.
Cheile Tachitama
Trei elegante cascade înfrumuseţează acest defileu din Okutai, numite Ichi no taki, Ni no taki şi Kobei taki.
Peninsula Oga/Capul Nyudozaki
Înconjurată de stânci ascuţite şi pietre sculptate de vânt şi apă în forme fantastice, peninsula are multe de oferit: o privelişte superbă a Mării Japoniei, o mare varietate de fructe de mare şi izvoare termale din abundenţă. Peninsula Oga este cunoscută şi ca fiind locul de naştere al festivalului Namahage.
Lacul Towada
Lacul, format într-un crater, este unul dintre elementele ce constituie graniţa dintre prefectura Akita şi prefectura Aomori, făcând totodată parte şi din Parcul Naţional Hanchimantai. Frumuseţea neprihănită a zonei, ce poate fi observată de la bordul ambarcaţiunilor turistice sau a observatoarelor de pe malul lacului, îi încântă pe turişti indiferent de anotimp.
Muntele Moriyoshi
Acest munte se află, cu numărul său neegalat de specii de plante alpine, în topul celor mai "înfloritori" munţi din Japonia. Mulţi vizitatori aleg să se plimbe cu gondola pentru a privi marea de frunziş înflăcărat al toamnei sau spinii albi ai copacilor acoperiţi de brumă.
Agariko daio ( Marele rege agariko)
Acest copac are mai mult de 300 de ani vechime şi o circumferinţă a trunchiului de peste 7,32 metrii. Prezenţa dominantă a acestui fag (agariko) i-a adus denumirea de Marele rege agariko, datorită formei unice.
Cascadele Yasu no taki
Cu cascadele în două trepte, Yasu no taki este una dintre primele 100 de cascade din Japonia. Cascadele şi copacii ce le înconjoară crează un peisaj fermecător indiferent dacă aceştea sunt îmbrăcaţi în culorile arzătoare ale toamnei sau în verdele proaspăt al primăverii.
Muntele Kurikoma
Situat în centrul Parcului Naţional Kurikoma, acest vulcan activ marchează graniţa dintre prefecturile Akita, Miyagi şi Iwate. Pe timpul toamnei culori arzătoare acoperă muntele.
Defileul Oyasukyo
Aburii se ridică din crevase până deasupra unui defile adânc de 60 de metrii, iar apa fierbinte izbucneşte dintr-un gheizer cunoscut ca Daifunto. Priveliştea din partea de sus a defileului este magnifică pe tot parcursul anului.
Economia
Ca multe alte zone din regiunea Tohoku, prefectura Akita rămâne dominată de industrii tradiţionale, ca agricultura, pescuitul şi silvicultura. Acest lucru i-a determinat pe mulţi tineri să migreze către Tokyo sau alte mari oraşe, ceea ce a determinat ca Akita să fie prefectura cu cel mai sever declin al populaţiei din Japonia- este una dintre cele patru prefecturi unde s-a înregistrat o scădere a populaţiei după 1945. Are, deasemenea, şi cel mai mic procent al copiilor, doar 11,2 % din populaţie fiind reprezentată de aceştia. În 2010 avea doar un milion de locuitori.
Ocupaţii tradiţioanle:
Arcaş 
Nagasawa Shideaki este un arcaş care a activat în turneele naţionale de kyudo (tir cu arcul japonez), ca reprezentatnt al prefecturii. Fiecare săgeată, care trece prin aproximativ 85 de etape de prelucrare până este completă, îşi are propia frumuseţe şi personalitate,  un artefact al secretelor duse mai departe până în ziua de astăzi.
Făuritor de măşti Namahage
Domnul Ishikawa Chiaki face aceste măşti Namahage pentru a le vinde turiştilor de 17 ani. De asemenea, el oferă şi demosntraţii de trei ori pe săptămână la Muzeul Namahage. Sperând să contribuie la popularitatea peninsulei Oga, Ishikawa creează astăzi din lemn, fără îndoială, o nouă faţă de căpcăun.
Artistul lampioanelor din hârtie
Festivalul Kanto din Akita este considerant unul dintre importantele bunuri folclorice intangibile ale Japoniei. Lampioanele acestui festival, peste o mie în fiecare an, sunt făcute manual de domnul Haruno şi fiul său, unul câte unul. 
Akita kokeshi
Aceste păpuşi simple, formate dintr-o singură bucată, sunt sculptate dintr-o bucată de lemn şi pictate cu flori strălucitoare.
Go-tenmari
Aceasta a început ca o versiune decorativă pentru tradiţionala minge de jucărie pentru fete, temari. Frumuseţea modelelor şi cei trei ciucuri sunt elemente distinctive.
Ceramica de Akita
Aceasta variază de la eleganţa simplistă a Shiraiwa-ware la Naraoka-ware, cunoscute pentru albastrul distinctiv al glazurii.
Cultură
Akita este renumită pentru cultivarea orezului şi a fabricilor sale de sake. Este binecunoscută ca având cel mai mare consum de sake din Japonia şi ca locul de origine al rasei de câine Akita, ce poartă numele prefecturii. În prefectura Akita se află singurul muzeu dedicat acestei rase.
Femeile din regiune, denumite Akita bijin (frumuseţi din Akita) sunt de asemenea renumite pentru pielea lor albă, faţa rotundă şi vocea subţire, atribute ce sunt considereate extrem de atractive.
Dansul Bon Nishimonai (16-18 august)
Acest dans unic, în care participanţii nu îşi arată chipurile este fascinant şi misterios. Armonia muzicii tradiţionale plină de viaţă şi graţiosul dans sunt orbitoare.
Festivalul Tanabata al lampioanelor pictate (5-7 august)
Bambuşi tineri, cu decoraţiuni colorate de Tanabata- un festival antic al stelelor- împodobesc fiecare casă, şi sute de lampioane pictate sunt împrăştiate pe străzi.
Festivalul Kanto Akita (3-6 august)
Acest festival, iniţial ţinut pentru o recoltă bună, este vechi de 250 de ani şi este considerat unul dintre cele trei mari festvale ale regiunii Tohoku.
Festivalul Ya-tose (iunie)
Oamenii poartă costume originale şi efectuează dansuri originale pe muzica cântecelor folclorice din Akita.
Festivalul Komachi ( a doua duminică din iunie)
Ţinut pe terasa Komachi din distirctul Ono, unde se spune că s-ar fi născut legendara frumuseţe Ono no Komachi. 
Mikoshi no takiabi (1 august)
Bărbaţi îmbrăcaţi în alb defilează prin tor oraşul, cărând mikoshi (altare shinto mobile despre care se spune că ar fi casele zeilor de la altar) pe umerii lor. În cele din urmă ei sar în cascada artificială din spatele altarului!
Festivalul bărcilor Tsuchizaki (20-21 iulie)
Bărci decorate cu figuri ale eroicilor samurai sunt trimise de fiecare district vecin, proces acompaniat de muzică tradiţională.
Competiţia naţională de focuri de artificii Omagari (a patra dumică din august)
Se spune că este una dintre cele mai importante competiţii naţionale de focuri de artificii. Artizani ai focurilor de artificii din întreaga Japonie se adună pentru a-şi testa abilităţile într-un festival de artficii ce transformă noaptea în zi, arătându-şi precizia tehnică şi creativitatea.
Dainichido Bugaku ( 2 ianuarie)
Acest bugaku, sau dans sacru al curţii, se ţine de peste 1300 de ani, făcându-l unul dintre cele mai vechi spectacole antice.
Festivalul Sedo Namahage 
Cincisprezece bărbaţi purtând măşti de căpcăuni şi haine din paie coboară de pe munte în lumina torţelor, dansând sălbatic în preajma altarului Shinzan, în spatele unui sedo, un foc sacru care alungă spiritele rele.
Mâncare
Sake.
Fructele de mare gătite cu ajutorul unei pietre fierbinţi care se cufundă într-un vas.
Puii Hinai, crescuţi în are liberi, a căror carne este una dintre cele mai gustoase din Japonia.
Udon-ul Inaniwa, unul dintre cele trei cele mai bune varietăţi de udon din ţară.
Iburi-gako, murături unice făcute din ridichi daikon afumate, murate în sare şi tărâţe de orez.
Sasamaki, orez înfăşurat în frunze de bambus.
Tocană Shotsuro şi tocană Kiritanpo.
Tsukudani, alimente conservate în sos de soia gătite după reţete antice, folosind peşte proaspăt.
Turism
Lângă lacul Towada există numeroase izvoare termale ce atrag turişti din întreaga Japonie. În plus, numeroase festivaluri sezoniere oferă o bucăţică de tradiţionalism.
Kakunodate, cunoscut ca micul Kyoto, este un orăşel fermecător, deosebit de vechi, plin de case de samurai.
Din 2009, odată cu difuzarea serialului coreean Iris, ce conţine câteva scene turnate la lacul Towada şi la Acvariul GAO din Oga, Akita s-a confruntat cu un mare val de turişti coreeni.

Bubzbeauty spring half do

Îmi place mult această coafură realizată de bubz. Char dacă mie mi-e mai greu s-o realizez pentru părul meu e mai ondulat. Partea bună: nu trebuie să mai folosesc placa la sfârşit :P

Cu această ocazie vă anunţ că pauza mea s-a încheiat şi cât de curând am să mă apuc să traduc despre prefectura Akita.

Kim Ah Joong- Ave Maria

Se pare că în ultimul timp am ce am cu melodiile coreene =)) Aseară am urmărit 200 pound beauty şi mi-a plăcut foarte mult melodia pe care a cântat-o actriţa principală, aşa că am zis să v-o împărtăşesc şi vouă.

Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 18

            Eu cea de astăzi şi tu cel de mâine, care dintre noi va reuşi să-şi învingă soarta şi să-şi calce orgoliul în picioare pentru a descoperi cheia spre Eden? Eu voi încerca din răs-puteri şi-mi voi da toată silinţa iar tu mă vei înjunghia pe la spate înainte să păşesc în gră-dina fericirii, dar eu îţi voi şterge toate intenţiile rele cu o sărutare dulce care-ţi v-a oferi valuri de plăcere şi vom ajunge amândoi în paradisul nesperat ţinându-ne de mână, drept dovadă că ne-am uitat toate păcatele comise unul împotriva celuilalt şi acum suntem pre-gătiţi să trecem de lumea celor neînţeleşi şi să ajungem să vedem faţa aşa-zişilor îngeri perfecţi. Dar o dată trecută poarta... ce se v-a întâmpla cu noi? Ne vom adapta în acest teritoriu necunoscut celor de jos sau vom fi izgoniţi din regatul luminii ca şi predecesorii noştri? Voi comite păcatul Evei şi-ţi voi deschide ochii pentru a-ţi vedea goliciunea, iar apoi te vei speria de mine şi vom fi izgoniţi amândoi de sub protecţia lumii interzise oa-menilor? Şi totuşi, dacă această lume e doar o închipuire a oamenilor marginalizaţi de semenii lor, o lume creată pentu minte bulversată de jignirile aduse anturajului şi eu visez un tablou de iarnă năpraznică cu nori vineţii precum piatra de râu, şi-o şosea neagră la fel ca amintirile şterse de vântul nebun? O steluţă argintată pe pleoapele-mi de ghiaţă şi totul se termină. O halucinaţie. Asta a fost. Halucinez din cauza frigului ce mi-a pătruns în muşchii slăbiţi de kilometrii parcurşi.
            -Domnişoară,a-ţi păţit ceva?O femeie de cel mult patruzeci de ani, înaltă, cu ochii şi părul ondulat de culoarea prunii, îmbăcată într-un cojoc de lungime medie care scotea la iveală o bună parte din pantalonii negrii, drepţi, care se terminau cu o floare albă, căl-caţi la dungă şi încâlţată cu nişte cizme deasemenea negre, mă privea curioasă, sprijinin-du-se în cot de marginea tarabei. Avea o ţinută elegată pentru cineva care vindea în piaţă şi ce mai piaţă, cu opt tarabe şi vreo şase oameni zgribuliţi care încearcă să se încâlzească cu o ceaşcă de cafea din termos! Probabil mă uitam ciudat la ea deoarece şi-a unit sprân-cenele-i subţiri într-un atac forţat asupra ochilor mei care-i reflectau ca o oglindă chipul de înger. Şi cine nu ar fi de-a dreptu şocat să vadă o adolescentă la PIAŢĂ pe la opt fără ceva, mai mult moartă decât vie, cu părul îngheţat de parcă ar fi dat cu o tonă de fixativ, care se asemănă mai mult cu nişte sârme liliachii crescute din senin şi care i-au străpuns craniul decât cu o podoabă capilară, cu pielea albă ca varul, într-un palton subţirel care la o rafală mai puternică ar zbura pe sus, încălţată în adidaşi? Ei bine eu aş fi acea persoană deoarece oroarea din faţa femeii eram chiar eu, un zombi umblător ce făcea piaţa pe la ora opt în fiecare zi de sâmbătă şi scotea aburi pe gură asemenea unuia din primele trenuri. Ciu-ciu!
            -Da, da! Apropo, nu ştiţi cât costă un kilogram de cartofi? Aha, inteligentă întrebare…
            -Preţul este afişat, încuviinţă femeia uitându-se din nou cruciş.
            -Cunoaşteţi o domnişoară blondă care...
            -A... Ea! Aaaaa... Facem vocalizele de dimineaţă şi nu ştiu eu? Îi ţin locul. După cum vedeţi am părul... Bla, bla, bla. De parcă aş fi oarbă!
            -Nu mai contează! La revedere! Mă întorc fără advertisment către răsărit şi apoi cad jos, răpusă parcă de unda de şoc a unei bombe. Lângă mine un tânăr îmbrăcat într-o geacă de culoarea scoarţei de copac îşi ţinea mâna lipită de faţa-i palidă, peste care se prelingeau şuviţe ciocoloatii într-o cascadă ce se termina pe la mijlocul obrazului. Dintre degetele-i subţir se arătau semeţe sprâncenele curbe dar bine conturate şi ochii-i închişi, continuaţi cu cearcăne mari ce-i trădau nopţile-i pierdute. Corpul îi era uşor atletic iar hainele-i murdare şi şifonate îmi dădeau impresia unui om dezordonat, neinteresat de aspectul său fizic, poate şi de cel sufletesc. Mă ridic stângaci din noroiul trotuarului şi îi întind mâna ca să-l ajut sau mai degrabă să-i dau o lecţi zdravănă! Cum îşi permite să stea ca o statuie fără să spună măcar dacă a păţit ceva? Chiar dacă e un necunoscut tot am dreptul să mă îngrijorez pentru cineva care zace într-o baltă cu apă mai mult decât murdară şi care-şi ţine mâna la faţă de parcă se ascunde intenţionat de mine. M-ia prins palma cu degetele-i murdare de noroi fără a-şi clinti cealaltă mână de pe faţă. Parcă s-a prins de intenţia mea şi de aceea nu m-a lăsat să-l apuc de mână prevestind c-am să-i dau drumul din nou în baltă. Avea ochii tot închişi şi stătea ca o statuie  în faţa mea fără să facă vreo mişcare, nici măcar nu dădea semne că respiră. Ce enervant! Îi apuc cu ambele braţe mâna încercând să-i văd faţa. El s-a opus fiind probabil la fel de nervos ca şi mine.
            -Încetează! S-a răstit la mine fără prea mare sinchiseală şi s-a încruntat nervos în timp ce ochii săi de nepătruns parcă emanau energie negativă. Şi-a descoperit chipul de iar de pe buza superioară o şuviţă de sânge i se prelingea jucăuşă în jos, pe bărbiea-i vânătă. Seamănă atât de mult! Dar nu, El  nu ar face aşa ceva!

            -Tomy? La auzul cuvintelor mele s-a ridicat în picioare dându-mi totoodată o palmă arzătoare peste faţă. Mâna lui era mai grea decât am crezut. Durerea este insu-portabilă. Obrazul mi s-a înroşit asemenea unui rac în apa clocotită. Îmi acopăr obrazul cu ambele mâini şi închid ochii sperând că toate cele întâmplate sunt doar o halucinaţie de-a mea din cauza frigului pătrunzător ca şi cea precedentă. Locul loviturii devine şi mai dureros când încerc să mă prefac că totul este doar un coşmar iar dacă voi ţine ochii în-chişi încă un minut mă voi trezi în patul meu, în sunetul alarmei de la ceasul deşteptător şi mă voi ridica mormăind ceva de nedesluşind apoi mă voi spăla pe faţă şi voi începe să comentez că dimineaţa este un calvar. Aştept un minut, două, trei. Totul rămâne neschim-bat. Apăs pe locul unde ar trebui să fie aşa-zisa lovitură. Degeaba mă străduiesc! Chiar şi o mică presiune mă face să simt în obraz o durere de nesuportat, de parcă cineva învârtea un pumnal foarte ascuţit în acel loc. Dar nu! Nu voi plânge oricât de tare m-ar durea deoarece vreau să-i demonstrez acestui necunoscut al propriilor mei ochii că sunt la fel de puternică ca şi el şi pot să-i rabd chiar şi zece lovituri fiindcă trebuie măcar o dată să înveţe cum e să fii învins pentru că niciodată nu poţi fi doar învingător! Cum eu am pierdut conflictul cu destinul aşa şi el v-a pierde în faţa me.  Îmi las mâinile de pe obraz. Un foc de nestins se formează în acel loc. Nu e la fel de important ca lecţia pe care o va primi! Îmi deschid ochii pe neaşteptate. Sunetul răsunător al palmei se prelinge uşor în urechea amândurora ca un ecou al disperări. Încerc să-i mai dau una dar el mă opreşte şi mă împinge către stâlpul de lângă vânzătaoarea care deja moţăia pe o grămojoară de cepă. Nu am reuşit să mă dau la o parte şi mi-am izbit cu putere mâna de stâlp. În aceea clipă am simţit ceva ciudat, de parcă cineva mi-ar fi băgat mâna în lavă, apoi acea lavă

s-a transformat în cea mai rece ghiaţă. Totul se învârtea în jurul meu asemeneau unui carusel şi cred că vedeam dublu sau triplu. Abia dacă distingeam nepăsarea din faţa necunoscutului şi câteva fragmente din conversaţia a două vânzătoare. Lumina dimineţii se transforma încet-încet în întunericul unei nopţi până ce întreaga mea fiinţă a fost acapartată de negură. Negru, negru precum El.

Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 17

            Fata cu ochii de pisică stătea afară privind cerul înstelat, neobişnuit pentru acea vreme sau mai degrabă pentru starea în care se afla. Stătea în căldura rece a păturii destrămate la capete, asemenea visurilor sale, pe care le socotea bune de nimic. Părea o statuie moartă în lumina difuză a lunii şi singurul semn care o dădea de gol erau aburii ce-i scotea pe gură. Timpul, pentru ea nu mai exista cum nu a existat niciodată. Dar totul era doar o umbră a trecutului, ea era o fantasmă albă coborâtă pe Pământ pentru a-şi plân-ge de milă, mila care n-o ajuta în descoperirea propriei personalităţi şi o despărţea doar de un vis al fericirii inexistent, inexistent ca şi viaţa sa. În faţa oamenilor se dădea superioară dar acasă, în întunericul camerei sale... Acasă era melancolică, tăcută şi retrasă de parcă era prima oară când intra în contact cu societatea. Şi totuşi se simţea bine în preajma Sa şi a Lui, dar ea Aris, fata impertinentă a vremurilor trecute, ca şi toanele sale, era întruchi-parea singurătăţii. Nu se împrietenise cu nimeni din jurul ei iar apropiaţilor le era o falsă protectoare.
            -S-a dus, şopti cu glasul stins de îngheţurile iernii de parcă nu dorea decât un singur lucru: neantul.
            -Cine? Băiatul a prins-o de umerii mici, acoperiţi doar de marginea halatului alb. Părul blond îi acoperi mâinile ude. Îşi propti bazinul de spătarul scaunului şi privi în de-părtare. Nu-ţi fă griji, ea este alături de tine chiar dacă nu are formă materială.
            -Greşit

            -Te referi la?... Nici în privinţa asta să nu te temi! Eu voi continua s-o caut indiferent de consecinţe. Oricum, cred că încă e în viaţă., continuă pe acelaşi ton şoptit, nedorind să destrame şi magia care-i înconjura, chiar dacă el o asemăna cu un păcat fiindcă era un chin deoarece ştia că s-ar putea ca Aris să se îndrăgostească de el, la fel ca şi sora sa.
            -Crezi că este în viaţă doar pentru că o placi, nu-i aşa? Faţa băiatului a rămas neschimbată, sfidând întâmplarea de la spital. Ochii lui mari care reflectau imaginea cerului înstelat asemenea unei oglinzi spartre în două deveniseră şi mai de nepătruns.
      -Nu este adevărat! Le comandă sprâncenelor sale să se unească într-un tablou al urii dar ele nu-l ascultară, confirmându-i fetei cea ce ştia deja. Mâinilei puternice slăbiră strânsoarea, fiind doar o presiune pe umerii ei.
            -Joci teatru, ca şi ea! Nu vrei să admiţi cea ce încerci să ascunzi cu disperare, dar în dorinţa ta orbească faci acest lucru şi mai evident. Năluca a negat că vrea să rămână în această lume dar ea dorea tocmai contrariul. Gesturile tale, corpul tău, toate-mi transmit acelaşi lucru. Ce câştigi dacă te ascunzi după un paravan de sticlă? Sticla e transparentă, ai uitat?
            -De când îţi pasă ţie de viaţa mea personală? Ultima dată când am verificat nu erai jurnalul meu. Şi dacă tot insinuezi atâta că o plac şi îmi baţi tot felul de apropouri pe la şcoală, de ce nu-mi spui şi ce motiv am s-o plac, sau e prea josnic pentru tine? O împroşcă cu venin fără să ia în calcul că vorbele utilizate sunt o sabie cu două tăişurii.
            -Nu mă impresionezi, să ştii! Şi ca să-ţi demonstrez că nu stau pe nici un tron turnat în aur, am să-ţi răspund şi la întrebarea ta stupidă. Nu există un motiv. Pur şi sim-plu e mai presus se raţiune. Te atrage şi nu ştii de ce. Poţi spune că acea persoană e frumosă sau deşteptă dar nu e nici pe departe adevărul deoarece e doar o mică parte din motiv. Ce ne atrage pe noi pe sol? Gravitaţia, nu? O putem controla sau să o neutralizăm? Nu. Gravitezi în jurul unei persoane până o atragi în jocul tău sau până ea te respinge nu? Ca un magnet, un magnet psihologic. Te mulţumeşte răspunsul meu?
            -Vorbeşti în dodii,Ari! Băiatul îi strânse cu putere umerii prin halatul subţire, înroşindu-i. Fata strânse din dinţi dar nu scoase nici un sunet ce să-I trădeze durerea ce era nevoită s-o suporte.
            -Să nu-mi mai spui niciodată aşa, ai auzit! Ştii că nu-mi place să mi se spunăAri! Eu sunt Aris nu Ari! Şi înainte să mai zici şi altceva, nu, nu sunt geloasă că pe sora mea o chema Arisa. Orcicum, de ce-mi bat capul cu unul ca tine? Doar Asa ne ţinea uniţi pe toţi... Suferă în tăcere, mucosule, eu nu te mai ajut! Puştoica s-a ridică nervoasă de pe scaun, arucând pătura în întunericul nopţii şi intră în casă trântind uşa zgomotos în urma sa. Tomy stătea cu mâinile suspendate în aer, fără a mai face vreo mişcare.
            -Ai noroc că nu mi-am înfipt colţii în pielea-ţi moartă, ca şi mintea ta de altfel! O singură zi şi tocmai asta... Ce ghinion pentru tine, desigur! N-am întâlnit o persoană cu un grad mai ridicat de ipocrizie decât tine, poate doar Issabela, o ipocrită la fel ca tine. For-maţi un cuplu perfect, ce mai! S-a aşezat pe scaunul din lemn ce îi întâmpină trupul cu un scârţâit prelung, apoi a închis ochii vineţii, contopindu-se cu demonul său. În lumina sele-nară era doar una din sutele de statui vii ce-şi aşteptau festinul.

                                                               ***

            Răsăritul soarelui m-a găsit străbătând drumul de la căsuţa de pe plajă până la piaţă. Paltonul negru se bucura de fulgii mari, întinşi peste tot locul. Dar nu şi eu. Doream să ajung cât mai repede deoarece frigul îmi pătrunsese până şi gânduri. Îmi simţeam pi-cioarele grele şi mâinile îngheţate în buzunarele strâmte, neâncăpătoare. Cele trei foi înghesuite în fiecare buzunar nu-mi uşurau deloc situaţia. De pe păru-mi liliachiu, prins în două cozi, se prelingeau câteva picături de apă de la stelele topite, care se transformau la contactul cu aerul îngheţat în cristale strălucitoare de gheaţă. Cea ce trebuia să fie răsă-rit de soare se transformase într-un viscol "nemaipomenit" pe care personal îl detestam mai mult decât pe mama în bucătărie. Dar trebuia să continui să merg fără mofturi pe acel drum nesfârşit care era asemănat cu viaţa mea, o viaţă care nu se mai termină niciodată indiferent de dorinţele mele pentru că mereu se găsea ceva sau cineva care să mă facă să renunţ la gândurile-mi sinucigaşe şi care avea grijă să merg pe calea cea bună chiar dacă aş fi preferat să mă opresc într-un punct mort şi să zăbovesc cu genunchii pe pavajul me-moriilor până când voi auzi pentru ultima oară sunetul ceasului şi acele-i aurite se vor transforma-n sabie şi pumnal şi-mi vor curma suferinţa înjunghiindu-mă pe neaşeptate. Şi spre bucuria mea voi sorbi propriul sânge cu gustul de metal îngheţa în timp ce respir sa-cadat din ce în ce mai rar până când voi sfârşi într-o ceaţă deasă ce se va dispersa odată ce moneda va atinge pământul şi atunci mă voi întreba dacă am luat decizia corectă. Va fi prea târziu pentru remuşcări ulterioare. Cap sau pajură?

Toyohashi

Toyohashi este un municipiu din prefectura Aichi, având în ianuarie 2010 o populaţie de 183,691 locuitori şi o suprafaţă de 261,26 kilometrii pătraţi.
Oraşul este situat în partea de est a prefecturii şi este capitala districtului Higashi Mikawa. Portul Mikawa, un port pentru comerţul cu întreaga lumea, a făcut din Toyohashi un oraş important şi cel mai mare loc te export-import din punct de vedere al volumului al automobilelor. Am putea spune că acest port ar putea fi comparat cu portul german Bremerhaven.
Oraşul are de asemenea o plajă la oceanul Pacific, unde ţestoasele îşi depun ouăle. Până în 2005 oraşul a fost al doilea ca mărime din prefectură dar odată ce municipiul Ichinomiya s-a unit cu alte două orăşele a devenit clar că în curând va surclasa Toyohashi. Dar se presupune că municipul vecin Hanamatsu, din prefectura Shizuoka, ar putea să se unească cu Toyohashi într-un viitor apropiat.
Gara Toyohashi face parte din cunoscuta linie de cale ferată Shinkansen.
Prin Toyohashi sunt exportate şi importate automobile produse de Toyota, Suzuki, Mitsubishi, Ford, Audi, Proche, etc. Astfel prin port trec aproximativ 50 % din automobilele importate de Japonia şi numărul de automobile străine importate creşte anual.
În cel de-al Doilea Război Mondial a fost cel mai important producător de fibre şi textile.
Oraşul este un important producător de varză şi prepeliţe.
Dintre delicatesele locale amintim cârnaţii Chikuwa, făcuţi din peşte, prăjitura de orez Gohei, soia fermentată, peştele goby fiert în soia şi ouăle de prepeliţă.
Este şi un mare producător de pensule pentru caligrafie.
Printre locurile de interes se numără ruinele castelului Yoshida, ruinele Urigo, Maeshiba a lui Toumeidai, muzeul de tehnică Toyohashi Ichimi, primăria Toyohashi şi templul Akaiwa.
În Toyohashi sunt multe parcuri şi spaţii verzi, incluzând muzeul de istorie şi parcul zoologic, pădurea Mikawa de pe malul oceanului, mlaştina Imou, grădina de irişi Kamo şi grădina Mukaiyama ume. Se consideră de asemnea că are cea mai bună plajă pentru surf din Aichi şi din regiunile înconjurătoare.
Printre festivalurile desfăşurate în oraş se numără festivalul Toyohashi, festivalul primăverii, festivalul florilor de iris, festivalul demonilor şi un spectacol de marionete tradiţionale. La unele dintre aceste festivale au loc focuri de artificii.
În filmul Kikujiro povestea se învârte în jurul călătoriei personajelor din Tokyo până în Toyohashi.

Toyoake

Toyoake este un municipiu din Japonia, situat în prefectura Aichi. În 2007 avea o populaţie de 69,057 şi o suprafaţă de 23,81 kilometrii pătraţi. Oraşul a fost fondat în august 1971. Cele mai importante puncte turistice sunt reprezentate de ruinele castelului Kutsukake, vechiul câmp de luptă Okehazama şi hipodromul Chukyo.

Tokai

Tokai este un municipiu din prefectura Aichi, având în 2008 o populaţie de 106,713 locuitori şi o suprafaţă de 43,36 kilometrii pătraţi. A fost fondat în 1969. În oraş se află universitatea Sejoh şi gimnaziul Nagoya Meitoku.

Tokoname

Tokoname este un municipiu din prefectura Aichi fondat în aprileie 1954, având în 2006 o populaţie de 53,201 locuitori şi o suprafaţă de 48,59 kilometrii păraţi. În 2005 în oraş s-a deschis aeroportul internaţional central Chubu.
Industria tradiţională din Tokoname este cea a ceramicii, în special ceramica gri. Este renumit pentru seturile de ceai şi sculpturile maneki neko (pisica ce poartă noroc). Cei mai importanţi oameni ai comunităţii sunt Tetsuzo Tanikawa, filosof şi tată al lui Shuntaro Tanikawa, Taizo Ishida (Toyota motor grup), Akio Morita de la Sony şi Tatsutoshi Goto, luptător profesionist de wrestling.

Takahama

Takahama este un municipiu din Japonia, situat în prefectura Aichi, în regiunea Mikawa. În 2003 avea o populaţie de 39,412 locuitori şi o suprafaţă de 13 kilometrii pătraţi. Oraşul a fost fondat în decembrie 1970. Acesta a câştigat popularitate odată cu apariţa faimoasei manga Neon Genesis Evangelion deoarece Takahama este oraşul natal a soţiei autorului, Takaha Mako. În 2003 la muzeul Karara a avut loc o expoziţie de jocuri video .hack.
Muzeul Kawara, un unic muzeu, a fost construit cu vedere la golful Kinu-ura. Muzeul este unic pentru că în această zonă ţigla, kawara în japoneză, este produsul renumit al micii regiuni, existând trei companii ce fabrică ţiglă. Toate au fost utilizate în expoziţii internaţionale pentru publicitate. Yoshikama Ningyou, din cartierul Yoshikama, este cea mai mare companie din oraş ce produce păpuşi. Cu toate acestea, oraşul se confruntă cu problema îmbătrânirii populaţiei şi scăderea numărului de copii.
Cartierul Takatori s-a confruntat cu problema discriminării celor care făceau parte din minoritatea buraku, numită şi eta. Erau consideraţi a fi murdari pentru că în trecut se ocupau cu slujbe prost văzute în era feudală, cum ar fi măcelarii, călăi, tăbăcari, cei care lucrau în abatoare sau la pompe funebre, discriminare datorată religiei budiste ce se opunea uciderii animalelor. Cu toate acestea în zilele noastre percepţiile se schimbă, cei tiner neavând o astfel de prejudecată.