the17Chou: Perioada Jomon

Perioada Jomon (Jōmon jidai) este un interval din preistoria Japoniei, cuprins între 14.000 şi 300 î.Hr.În ajponeză termenul "jomon" înseamnă "motiv decorativ sub formă de sfoară". Acesta se referă la stilul ceramicii caracteristică culturii Jomon, şi care are motive făurite cu ajutorul unor beţişoare legate cu sfoară în jurul lor. Perioada a fost bogată în unelte, bijuterii, statuete şi ceramică. Testele recente ale hiaplotipului ADN al cromozonului Y a ajuns la aceeaşi ipoteză acceptată pe scară largă (dar ne-testată), aceea că hialogrupul ADN a cromozonului Y D2, ce a fost descoperit într-o mare proporţie în ADN-ul bărbaţilor japonezi, ainu şi ryukyuan-i moderni, potarăta o descendenţă paternă directă cu membrii perioadei culturii Jomon din arhipeleagul japonez. Un studiu bazat pe analiza ADN-ul mitocondrial al scheletelor de la Funadomari a arătat faptul că hiaplogrupurile N9b şi 7M au fost obeservate în Hokkaido, dând naştere ipotezei conform căreia aceste hiaplogrupuri sunt contribuabilii (pre-) jomon al fondului comun de ADN m al japonezilor moderni. În studiul "Variaţia genomului mitocondrial în Asia de est şi locuitorii Japoniei" a arătat frecventa combinaţie a M7 şi N9b, în proporţie de 9.5% la japonezi, 14 % la ryukyuan-i şi 17.7 % la populaţia ainu.
Jomon-ul incipient şi cel iniţial (8.000-4.000 î.Hr)
Astăzi japonezii sunt consideraţi a fi descendenţii unui amestec dintre srrăvechii vânători-culegători a culturii Jomon şi agricultorii de orez ai culturii Yayoi. Aceste două vechi grupuri ancestrale au venit în Japonia pe rute diferite, în perioade diferite. Strămoşii Jomon sunt o cultură din timpul erei glaciare, ce au venit probabil prin nordul şi sudul arhipeleagului japonez acum 20.000 de ani î.Hr, când exista un pod de gheaţă ce lega Siberia de partea de nord a Japoniei.
Mark. J. Hudson, profesor de antropologie la universitatea Nishikyushu din Kanzaki, prefectura Saga, a spus că Japonia a fost prima oară colonizată de o populaţie "proto-mongoloidă", în Pleistocen, ce au devenit "jomon-ii", iar trăsăturile lor pot fi observate la populaţia ainu şi la ryukyu-ani. Jomon-ii împart multe caracteristici cu caucazienii, dar Brace a spus că ei sunt un fond genetic separat şi au o afinitate cu vechii mongoloizi (proto-mongoloizi).
Olăritul timpuriu
Conform dovezilor arheologice, jomon-ii au făurit unele dintre cele mai vechi vase de ceramică cunoscute din lume, cunoscute drept ceramica de Jomon, datând din al 14 mileniu î. Hr. Vechimea acestor obiecte a fost identificată pentru prima oară după sfârşitul celui De-al doilea război mondial, princ metodele de datare cu carbon radioactiv.
Arheologul Junko Habu suţine că "majoritatea elevilor japonezi au crezut, şi încă cred, că producerea de ceramică a fost inventată mai întâi pe continentul asiatic, iar ulterior a fost introdusă şi în arhipeleagul japonez", şi a explicat că "o serie de excavaţii în bazinul fluviului Amur din anii '80-'90 au relevat că olărotul în această regiune poate fi la fel de vechi, dacă nu mai vechi, decât cel din grota Fukui".
Ceramica din era Jomon a fost denumită "jomon doki", primul cuvânt însemnând "model în formă de frânghie", indicând decoraţiunile de pe majoritatea vaselor jomon din ceramică ce se aseamănă cu modelele făcute cu frânghia. Vasele erau utilizate deobicei pentru servirea mâncării sau pentru a o depozita. Jomon-ii modelau şi figurine din lut şi vase decorate cu modele sofisticate, făurite prin imprimarea lutului umed cu funii şi beţişoare împletite sau nu.
Trăsăturile Neoliticului
Fabricarea ceramicii implică deobicei o anumită formă de viaţă sedentară, datorită faptului că ceramica se sparge uşor, în general, şi astfel, inutilă pentru vânătorii-culegători ce sunt permanent în mişcare. Jomon-ii au fost probabil printre primii oameni sedentari, sau cel puţin semi-sedentari, din întreaga lume. Ei utilizau unelte din piatră cioplită, râşniţe din piatră, capcane şi arcuri cu săgeţi şi erau probabil vânători-culegători semi-sedentari şi pescari de coastă şi în larg iscusiţi. Ei practicau o formă de agricultură rudimentară, trăiau în peşteri, şi mai târziu în grupuri în bordeie de suprafaţă sau case înălţate deasupra solului, lăsând în urma lor situri bogate pentru studiile arheologice moderne. Rămăşiţele arheologice recente ale aşezărilor Jomon au oferit o mare sumă de date, multe dintre acestea fiind destăinuite publicului larg, având şi o mare valoare pentru studiul aşezărilor vânătorilor-culegători.
Expansiunea populaţiei
Acest trai semi-sedentar a dus la o creştere importantă a populaţiei, încât Jomon-ii prezintă unele dintre cele mai mari densităţi cunoscute în rândul populaţiilor culegătoare. Studiile genetice de cartografiere ale lui Cavali Sforza au demonstrat un model de expansiune genetică din zona Mării Japoniei spre restul Asiei de est. Aceasta apare ca fiind a treia componentă principală a variaţiei genetice din Eurasia (după "marea expansiune" de pe continetul african şi după a doua expansiune din zona Siberiei de nord), ce sugerează expansiunea geografică din timpul perioadei Jomon timpurie. Studiile mai arată şi că expansiunea Jomon s-ar putea să fi ajuns în America de-a lungul unui traseu pe coasta Pacificului.
Perioade principale
Jomon-ul incipient (14.000-7.500 î.Hr)

aplicaţii liniare
imprimare cu unghia
imprimare cu sfoara
grota Muroya

Jomon-ul iniţia (7.500-4.000 î.Hr)

Igusa
Inaridai
Mito
Tado-ul de jos
Tado-ul de sus
Shiboguchi
Kayama

De la începutul la sfârşitul perioade Jomon (4.000-300 î.Hr)
Perioada timpurie şi cea de mijloc au cunoscut o explozie a populaţiei, aşa cum indică numărul de aşezări din această perioadă. Aceste două perioade s-au desfăşurat în timpul Optimum-ului climatic din Holocen (între 4.000 şi 2.000 î.Hr), cânt temperaturile au fost cu câteva grade celsius mai ridicate decât în prezent iar nivelul mediu al mării a fost mai ridicat cu 5-6 metrii. Realizări artisitce minunate, cum ar fi puetnic decoratele vase "înflăcărate", au rămas din această perioadă. După 1.500 î.Hr climatul s-a răcit, iar populaţia pare să se fi contractat dramatic. Conparativ, doar câteva situri arheologice pot fi întâlnite după 1.500 î.Hr.
Jomon-ul timpuriu este prima etapă a perioadei Jomon a preistoriei japoneze. Perioada Jomon în sine s-a desfăşurat între 10.000 şi 300 de ani î.Hr, prima etapă durând între 4.000 şi 3.000 î.Hr. Jomon-ul timpuriu este caracterizat de un nivel ridicat al mării (cu 2-3 metrii mai ridicat decât în prezent) şi o creştere semnificativă a populaţiei. Perioada a cunoscut o creştere a complexităţii a structurii bordeielor, cea mai comună locuinţă în acea vreme.
Jomon-ul târziu a cuprins o perioadă a istoriei între anii 2.000 şi 1.000 î.Hr, în timp ce Jomon-ul ultim s-a întins între 1.000 şi 300 de ani î.Hr.
Pe la sfârşitul perioadei Jomon, conform studiilor arheologice, a avut loc o schimbare lentă. Noi veniţi de pe continent se pare că au invadat Japonia din vest,a ducând cu ei noi tehnologii, cum ar fi cultivarea orezului şi metalurgia. Aşezările noilor veniţi se pare că au co-existat pentru o perioadă cu cele ale jomon-ilor. Sub aceste influenţe culturile incipiente ale jomon-ilor au evoluat în culturi sofisticate de orez. Multe alte elemente ale culturii japoneze pot proveni din aceatsă perioadă, şi reflectă o migraţie amestecată, atât a locuitorilor din nordul continentului asiatic, cât şi din zonele de sud ale Pacificului. Printre aceste elemente se numără religia shinto, obiceurile de nuntă, stilurile arhitecturale şi progresele tehnologice, ca de pildă obiectele lăcuite, textilele, arcurile laminate, obiectele de metal şi fabricarea sticlei. Perioada Jomon este succedată de cea Yayoi, cu excepţia insulei Hokkaido, unde este succedată de perioada Zoku-Jomon (post-Jomon). Perioada Zoku-Jomon este succedată în preajma secolului al şaptelea de cultura Satsumon.
Perioade principale
Jomon-ul mijlociu (3.000-2.000 î.Hr)