joi, 29 decembrie 2011
Bijin tokei
Iată că înainte de anul nou revin în forţă cu Bijin tokei. Fără alte prezentări, Bijin tokei versiunea normală:
Puteţi să downloadaţi toate fotografiile de aici sau aici ^-^ Urmează versiunea Sendai.
luni, 26 decembrie 2011
Ehime-ken
Prefectura Ehime este o prefectură din nord-vestul insulei Shikoku, Japonia. Capitala prefecturii este municipiul Matsuyama. Simbolurile sale oficiale sunt floarea de mandarin Satsuma, pinul, prihorul japonez şi plătica roşie de mare.
Are o populaţie de 1,430,086 (a 27-a) şi o suprafaţă de 5,676.44 kilometrii pătraţi (a 26-a),cu o densitate de 251.93 locuitori pe kilometru pătrat.
Guvernatorul prefecturii este Tokihiro Nakamura.
Geografie
Înconjurată la nord de calma mare interioară Seto, de marea Uwa îm vest şi de munţii Shikoku în sud, prefectura Ehime, cu o suprafaţă de aproximativ 5.676 kilometrii pătraţi şi cu o populaţie în jur de 1.500.000 locuitori, este aşezată în partea de nord a insulei Shikoku, cea mai mică dintre cele patru insule majore ale Japoniei. Este mărginită la est de prefecturile Kagawa şi Tokushima iar la sud de prefectura Kochi.
În zona mării interioare Seto există foarte multe insule. Prelungirea cea mai vestică a prefecturii, peninsula Sadamisaki, este cea mai îngustă peninsulă din Japonia.
Capitala, Matsuyama, este cel mai mare oraş al insulei Shikoku, cu o populaţie de peste 500.000 de locuitori şi cu o abundenţă de resurse istorice şi culturale, cum ar fi faimosul castel Matsuyama şi spa-ul termal Dogo, cea mai veche zonă de îmbăiat din Japonia.
Ehime, care sună feminin pentru urechile japoneze şi care înseamnă literal "fată frumoasă", este binecuvântată cu un climat blând, cu o temperatură medie în ianuarie de 5.3 grade Celsius şi una de 27 de grade Celsius în august. Aceasta oferă un areal natural mirific, cum ar fi în Parcul naţional al mării interioare Seto, Parcul naţional Ashizuri Uwaki şi pe muntele Ishizuchi, cel mai înalt munte din Japonia vestică, ce atrag milioane de turişti anual. Media anuală a precipitaţiilor este de 1.300 mm. Totuşi, majoritatea precipitaţiilor cad în sezonul ploios, de la mijlocul lunii iulie până la mijlocul lunii iulie.
În prefectură există opt municipii: Imabari, Iyo, Matsuyama, Niihama, Ozu, Saijo, Seiyo şi Shikokuchuo.
În cele şapte districte ale prefecturii există nouă oraşe şi sate: în districtul Iyo: Masaki şi Tobe; în districtul Kamiukena: Kumakogen; în districtul Kita: Uchiko; în districtul Kitauwa: Kohoku şi Matsuno; în districtul Minamiuwa: Ainan; în districtul Nishiuwa: Ikata, iar în districtul Ochi: Kamijima.
Istorie
Cu toate că există mai multe explicaţii în ceea ce-i priveşte originea, numele Ehime este foarte vechi, datând din vremea miturilor şi legendelor antice. Iyo, vechea denumire a Ehime, se spune că a apărut pentru prima oară ca numele insulei Shikoku în cronica Kojiki şi în cronica Nihon Shoki, ambele scrise la începutul secolului opt. Se spune de asemenea că numele Iyo este derivat de la "Iyu", care înseamnă "apă fierbinet", devreme ce această zonă este faimoasă pentru onsen-ul Dogo, datând din secolul al şaselea sau al şaptelea.
În urma reformei Taika din 645, aceast teritoriu a fost denumit oficial "Iyo no kuni". De la începutul istoriei prefecturii Ehime, marea interioară Seto a jucat un rol important în viaţa locuitorilor. În timpul Evului Mediu (după reforma Taika) grupuri de gărzi marine, numiţi suigun, au apărut. Folosindu-şi vastele lor cunoştinţe cu privire la curenţi şi maree, ei au ajuns treptat să domine ruta vitală de aprovizionare maritimă din marea interioară Seto, între provinciile vestice şi Kyoto, pe atunci capitala Japoniei. Câţiva suigun din regiune s-au unit pentru a forma o unitate de paznici de coastă numită Iyo-Suigun. Munca lor remarcabilă în eliminarea piraţilor din marea interioară, în războiul Genpei (din secolul al 12-lea) şi în bătălia împotriva invaziei mongole (din 1274 şi 1281) le-a permis câştigarea unui rol politic important în regiune. Ei au prosperat până această zonă a fost subjugată de forţele lui Toyotomi Hideyoshi în 1585.
În timpul perioadei feudale Iyo no kuni a fost împărţită în opt fiefuri numite han, cunoscute de shogunatul Tokugawa ca Iyo-happan. Acestea au fost: Matsuyama-han (cel mai mare), Ozu-han, Niiya-han, Uwajima-han Yoshida-han, Imabari-han, Saijo-han şi Komatsu-han. Kato Yoshiakira, care a luptat plin de curaj de partea lui Tokugawa Ieyasu în bătălia de la Sekigahara (1600), a fost numit lord al fiefului Matsuyama. Acesta a construit pe colina Katsuyama castelul Matsuyama. În timpul construcţiei el a organizat oraşul de la baza colinei, care este în zilele noastre centrul municipiului Matsuyama.
În 1867 s-a încheiat epoca feudală, epocă urmată de reinstaurarea regimului imperial. În 1868 noua eră a fost numită Meiji, iar noul guvern a început centralizarea puterii administrative prin abolirea sistemului han şi a sistemului claselor feudale în 1871. Feudul Iyo-happen au devenit opt prefecturi. În cele din urmă, în 1873, aceste prefecturi s-au unit pentru a forma prefectura Ehime, sediul prefectural fiind stabilit la Matsuyama.
Economie
Zona din jurul municipiului Matsuyama găzduieşte numeroase industrii, printre care cea a constrcuţiilor navale, a produselor chimice, a rafinării petrolului şi a produselor textile şi din hârtie. Zonele rurale ale prefecturii se angajează mai ales în agricultură şi industria pescuitului. Aceste zone sunt cunoscute în special pentru citrice, cum ar fi mikan (mandarine), iyokan şi perle de cultură.
Centrala nucleară din Ikata produce o mare parte din energia electrică necesară insulei Shikoku.
Mâncare, băutură, produse şi evenimente
Imotaki (ghiveci cu taro)
Ehime este unul dintre cei mai importanţi producători de satoimo (taro), iar ghiveciul imotaki este cel mai bun mod de a savura taro. Gătit cu alte legume, în supă de pui şi de konbu, imotaki este popular în multe părţi ale prefecturii. În sezonul de recoltare oamenii se duc pe albia uscată a râului pentru a simţi briza tomnatică şi pentru a mânca acest ghiveci în timp ce admiră luna.
Horaku yaki (grătar din fructe de mare)
Tradiţionalul barbeque desăvârşit de piraţii locali, cunoscut şi ca "kaizoku yaki" (însemnând literarmente barbeque-ul piraţilor), este încă popular printre locuitorii Imabari. Plătica de mare proaspătă, creveţi, scoici şi alte fructe de mare pescuite din marea interioară Seto sunt fripte pe o piatră plată sau într-un vas de lut. Piatra ajută la absorbţia grăsimii în exces şi la păstrarea gustului şi nutrimentelor în mâncare.
Imabari yakitori (pui prăjit la grătar)
Imabari are mai multe restaurante de yakitori decât oriunde altundeva în Japonia, cu un restaurant la fiecare o mie de persoane. Trăsătura distinctivă a yakitori-ului din Imabari este faptul că este fript pe o tavă-grătar. Grăsimea în exces este îndepărtată pentru a scoate în evidenţă aroma cărinii. Pielea crocantă, prăjită, este îndeosebi plăcută. Gustul suculent al unui pui prăjit, numit senzanki, este de asemenea popular.
Tai somen ( tăieţei cu plătică de mare)
Un fel de mâncare somptuos, cunoscut şi ca tai-men, întâlnit îndeosebi în zonele de sud şi centru, în care tăieţeii sunt aranjaţi pe un platou mare sub forma unor valuri, în vârful lor fiind aranjată o plătică gătită la abur. Se mânâncă prin cufundarea tăieţeilor şi a unor bucăţi de peşte într-un sos făcut tot din plătică. Vara este servit rece, iar iarna fierbinte.
Iyo satsuma
Peştele proaspăt este marinat şi amestecat cu mugimiso (orz şi pastă de soia). Este servit cu un bol de orez simplu. Iyo satsuma este un fel de mâncare pregătit în casă tradiţional în zona de sud, fiind încă iubit de mulţi localnici pentru că poate fi preparat rapid.
Hana-saba (macrou) şi hana-aji (stavrid)
Hana-saba şi hana-aji sunt numele de marcă a macroului şi a stavridului pescuit în preajma peninsulei Sadamisaki, cea mai lungă din Japonia. Ei sunt prinşi cu harponul, nu cu năvodul, de pescari cu experienţă. Carnea peştilor prinşi în această regiune este slabă şi delicioasă mulţumită curentului rapid al strâmtorii Hoyo. Mai este numită şi ultima recompensă a mării.
Tăieţei Yawatahama
Tăieţeii groşi sunt serviţi într-o bază simplă de soia amestecată cu supă de pui şi de peşte. Diverse legume şi fructe de mare sunt rumenite şi puse alături de tăieţei. Tăieţeii Yawatahama au început să fie serviţi în mod obişnuit în portul Yawatahama din anii '50.
Ramen Imabari
Ramen-ul Imabari a fost conceput recent, în 2009, în colaborare cu un bucătar specialist în ramen şi cu cetăţenii din Imabari. Tăieţeii subţiri sunt serviţi într-o supă clară de peşte. Specialităţile locale, cum ar fi rulada sumaki (din pasta de peşte), puiul, lămâile şi nori garnisesc acesti tăieţei.
Tai-meshi (orez amestecat cu plătică de mare)
Unul dintre cele mai populare feluri de mâncare tradiţionale din Ehime, care se mândreşte cu cea mai mare plătică de mare prinsă în Japonia. Modul de servire diferă între regiunea de est (Imabari şi Matsuyama) şi cea de sud (Uwajima). În regiunea de est o întreagă plătică de mare este plasată lângă orez în oală, fiind gătite împreună. Când orezul este gata peştele se fărmiţează şi se amestecă bine cu orezul pentru a fi servit, în timp ce în regiunea sudică un bol de orez este servit împreună cu sashimi (felii subţiri de peşte crud) din plătică cufundate în sos de soia amestecat cu ou crud în partea de sus, presărat cu ceapă verde după gust. În zona de sud se mai numeşte şi "Hyuga meshi".
Mandarine
Ehime este unul dintrte cei mai importanţi producători de mandarine mulţumită climatului blând, solului fertil şi a trei tipuri de expunere la soare (radiaţia solară directă, radiaţiile reflectate de suprafaţa mării şi cele reflectate de pereţii din piatră). Prefectura este cunoscută de asemenea şi pentru alte tipuri de citrice cum ar fi portocalele iyokan şi ponkan şi mandarinele kiyomi şi dekopon.
Prosoape
Imabari îşi susţine cu mândrie locul întâi ca producător de prosoape, atât în termeni de calitate cât şi de cantitate, cu 60% din cota de piaţă internă. Există o varietate de produse disponibile, cum ar fi prosoapele de baie sau fularele-prosop. Noi materiale, incusiv kenaf şi bambus, au fost introduse, şi noi tehnici sunt utilizate pentru a spori textura şi proprietatea de absorbţia a apei.
Vasele de lac Sakurai
Vasele din lac sakurai sunt un artizanat tradiţional în Imabari, cu o istorie de aproximativ 200 de ani. Măiestria meşterilor populari constă în desingurile maike şi chinkin (utilizând aur şi argint), combinând calităţile artistice cu utilitatea de bază. Luciul de culoare roşie şi de abanos este favoritul.
Taruto (ruladă din aluat)
Taruto îşi are originea în anii 1600, când lordul feudal al Matsuyama a adus reţeta unui produs de cofetărie european de la Nagasaki. Iniţial a fost o ruladă din aluat umplută cu gem dar lordul feudal a avut ideea de a o umple cu pastă azuki (fasole). Astfel s-a transformat într-un elegant şi stilat produs de cofetărie în care pasta de azuki cu lămâie este rulată într-o ruladă pentru a forma caracterul japonez hiragana "nu".
Dango botchan (găluşte)
Dango botchan sunt frigărui de găluşte tricolore acoperite cu glazură în trei culori: roşie, din fasole azuki; gabenă, din gălbenuş de ou şi verde, din ceai. Ele au fost iubite în aceeaşi măsură atât de localnici cât şi de turişti. Găluştele sunt numite după romanul lui Natsume Soseki, "Botchan", în care Botchan măcâncă nişte dango pe drumul de întoarcere către onsen-ul Dogo.
Goshiki somen (tăieţei subţiri în cinci culori)
Tăieţeii goshiki somen sunt coloraţi cu substanţe naturale: ouă pentru galben, ceai pentru verde, făină de hrişcă pentru maro, shiso (buruiană comestibilă) şi prune pentru roşu şi făină de grâu pentru alb. Cu o istorie de 300 de ani, aluatul pentru somen este frământat manual şi întins pentru a forma tăieţei subţiri dar rezistenţi. O altă specialitate locală delicioasă, tai (plătică de mare) somen, merită încercată.
Textile iyo-kasuri (modele cu picăţele)
Iyo-kasuri, unul dintre cele trei materiale majore din Japonia, îşi are originea în anii 1800. Culorile naturale, textura rustică şi rezistenţa sunt folositoare în viaţa de zi cu zi. Produsele variază de la kimonouri şi accesorii la mici ornamente. Contrastul dintre modelele simple, albe, şi albastrul indigo este atât de frumos încât mulţi oameni încă le preferă.
Ceramică Tobeyaki
Shikoku este producătorul de top al naţiunii de articole din ceramică iar Tobe deţine poziţia de lider în producţia de porţelan alb. Porţelanul gros, de un alb pur, este vopsit cu albastru cobalt, ceea ce dă ceramicii Tobeyaki un model distinctiv albastru indigo. Această ceramică nu este făcută doar ca o operă de artă ci şi ca tacâmuri pentru uz zilnic.
Kamaboko (aranjament de peşte tocat pe un platou)
Peştele proaspăt prins în marea interioară Seto şi în marea Uwa este tocat, aranajt pe un platou şi aburit. Acest aranjament este bogat în calciu şi alte nutrimente şi este un cadou popular.
Berea locală
"Berea Dogo" şi "berea Umenishiki" sunt branduri de bere populare, produse de distileriile tradiţionale de sake. Berea seiryuu (clară) vândută în parcul tematic "Ishizuchi chiroru no mori" este populară de asemenea.
Perle
Marea Uwa, cu litoralul său extrem de dantelat, este unul dintre locurile ideale pentru cultivarea perlelor în Japonia. Cultivate în apa liniştită, perlele crescute în această regiune sunt numite "lacrimi de sirenă" şi sunt folosite pentru inele şi coliere. Sunt foarte populare printre femei.
Jako-tem şi cotletul jako
Jako-tem este o tempura prăjită în ulei încins, din peşte tocat şi oase de peşte proaspăt, prins în marea interioară Seto şi în marea Uwa. Jako-tem este disponibilă în majoritatea restaurantelor şi pub-urilor locale. Este şi un cadou popular. Cotletul jako şi jako-tem cu câteva legume prăjite bine în aluat au devenit recent foarte populare.
Festivalul toamnei din Matsuyama (5-7 octombrie)
Cetăţenii din Matsuyama sărbătoresc sezonul recoltei prin purtarea unor mikoshi (altare portabile) prin întreg municipiu. Kenka mikoshi, sau "zdrobirea altarelor portabile", are loc la gara Dogo onsen ekimae şi la altarul Itsukushima jinja din Mitsu, purtătorii de mikoshi izbesc cu violenţă altarele ca într-o luptă, cântând "motekoi!" (adu-l!)
Festivalul Saijo (8-9 şi 14-17 octombrie)
Festivalul Saijo este un festival al toamnei din municipiul Saijo. Oamenii defilează prin oraş purtând mikoshi (altare portabile), plute colorate danjiri şi plute sub formă de tobe taiko către altarul Isono jinja şi în jurul oraşului. Casele cu vedere la stradă aprind felinare pentru a crea o atmosferă mistică. Punctul culminant al festivalului este kawairi (traversarea râului) de la râul Kamogawa, din seara de 16 octombrie.
Festivalul Niihama Taiko (16-18 octombrie)
Festivalul Niihama Taiko, cunsocut şi ca Otoko Matsuri (literar, "festivalul bărbaţilor") este un eveniment autumnatic energetic. Tradiţionala plută-taiko, taiko-dai, cântăreşte în medie 2.5 tone şi este decorată cu broderie aurie. Ele sunt ridicate şi purtate de mai multe de 150 de purtători fiecare ce strigă ritmatic în timp ce defilează prin oraş.
Festivalul ushi-oni din Uwajima (al treilea weekend din iulie)
Cel mai mare festival din zona sudică. Uriaşe modele de ushi-oni (cu cap de diavol şi corp de taur, cu o coadă în formă de sabie de 5-6 metri lungime) defilează pe străzile din Uwajima. Tinerii poartă haine happi (jachetă-kimono tradiţională, făcută din pânză maro sau indigo) şi ridică ushi-oni, în timp ce copiii cântă la takebora (flaut scurt din bambus). Carnavalul Gaiya ( gaiya înseamnă în dialectul local "înspăimântător"), dansul Uwajima odori şi focuri de artificii au de asemenea loc.
Festivalul artificiilor (august)
Festivalul artificiilor are loc în portul Matsuhama din municipiul Matsuyama în luna august. Acesta este cel mai mare show de artificii din regiunea Shikoku. Focurile de artificii de la sol şi de pe apă se reflectă pe suprafaţa mării creând decoruri fantastice.
Festivalul artificiilor din Imabari (august)
Artificii din Japonia şi din Europa sunt etalate pe muzica portului Imabari. Modele geometrice luminează cerul nopţii. Acesta este spectacolul de sunet şi de lumină cu care se delectează mulţi cetăţeni.
Ukai-pescuit cu cormorani (1 iunie; 20 septembrie)
Un stil străvechi de pescuit folosit pentru atragerea turiştilor la râul Haijikawa din Ozu. Acesta este unul dintre cele trei locuri de pescuit ukai din Japonia. După apus pescarii usho manipulează 5 sau 6 cormorani în timp ce oamenii se pot bucura de captură şi de gustări şi băuturi pe barcă. Focul de la prova bărcii crează o atmosferă încântătoare.
Togyu-lupte cu tauri
Uwajima găzduieşte cinci serii de lupte cu tauri ca un eventiment local şi pentru atragerea turiştilor. O pereche de tauri cântărind o tonă fiecare se luptă unul contra celuilalt. Hăitaşul, numit "seko" stă lângă taur şi conduce lupta. Orice taur care fuge este eliminat. Taurii poartă ţesături colorate când intră în ringul de luptă.
Admirarea florilor de cireş în Matsuyama (în parcul Dogo şi la castelul Matsuyama, de la sfârşitul lui martie la începutul lui aprilie)
Vă puteţi bucura de diverse nuanţe de roz pe vârful colinei castelului Matsuyama. Rozul pal al cireşilor someiyoshino (prunus yedoensis) sau rozul roşiatic al cireşilor plângători şi a cireşilor Yoko. A fost selectat ca unul dintre cele mai bune 100 de locuri din Japonia pentru admirarea cireşilor. În parcul Dogo aproximativ 500 de cireşi Someiyoshino concurează unul cu celălalt în frumuseţe, multe persoane venind să-i admire atunci când sunt în plină floare.
Admirearea florilor de cireşi pe ruta maritimă Shimanami (de la sfârşitul lunii martie până la începutul lunii aprilie)
Insula Noshima (relicve ale piraţilor), muntele Hirakiyama (în insula Hakatajima) şi muntele Sekizenyama (insula Iwakijima) sunt cele mai mari locaţii pentru admirarea florilor de cireş de pe ruta maritimă Shimanami. Contrastul dinte albastrul închis al mării interioare Seto şi rozul pal al florilor de cireş îţi taie răsuflarea.
Admirarea azaleelor pe muntele Tomisu
Muntele Tomisu, situat în centrul municipiului Ozu, are aceaşi formă ca şi muntele Fuji, cu toate că are doar 320 de metrii înălţime. Muntele are una dintre cele mai mari grădini de azalee din Japonia vestică.Vârful muntelui este acoperit de azalee de un roz trandafiriu în timpul sezonului de vârf, care este spectaculos de frumos.
Cultură şi obiective turistice
Clădirea principală a onsen-ului Dogo
Onsen-ul Dogo, cea mai veche baie termală din Japonia, se mândreşte cu cei 3.000 de ani de istorie. Clădirea principală, simbolul al staţiunii termale Dogo, terminată în 1894 (desemnată ca o importantă proprietate culturală), este înconjurată de multe hoteluri, hanuri tradiţionale japoneze şi galerii comerciale, atrăgând mulţi cetăţeni şi turişti către izvorul termal. Structura din lemn de trei etaje se spune că ar fi modelul pentru baia publică a zeilor din filmul "Spirited away" de Hayao Miyazaki. A primit de asemenea trei stele în ghidul Michelin din 2009. Fă o baie şi relaxează-te într-o yukata din bumbac, un halat de baie în stil kimono, într-o cameră spaţioasă sau într-una privată. Yushiden este o baie exclusiv pentru familia imperială, fiind singura din Japonia de acest gen (îţi este permis să arunci o privire).
Castelul Matsuyama
Castelul, construit iniţial pe colina Katsuyama în 1627, este unul dintre cele 12 castele construite înaintea de perioada Edo (1603-1867) care au supravieţuit până astăzi, cu toate că donjon-ul a fost reconstruit în 1854 după ce a luat foc din cauza unui fuger. 21 de construcţii, inclusiv donjon-ul, au fost desemnate ca importante proprietăţi culturale. Puteţi urca până la castel cu funicularul sau cu telescaunul. "Strada funicularului" de la baza colinei este împânzită cu magazine de ambele părţi.
Galeria comercială Dogo Haikara Dori
Strada comercială în formă de "L" de 250 de metrii lungime începe de la gara Dogo Onsen şi se sfârşeşte la clădirea principală a onsen-ului Dogo. Magazine bine cunoscute şi magazine de suveniruri vând dulciuri locale şi artizanat tradiţional iar cafenelele şi restaurantele sunt gata să te servească. Este distractiv să hoinăreşti pe aici după o baie.
Tramvaiul Botcha Ressha
O locomotivă cu aburi a circulat în mod obişnuit prin Matsuyama timp de 67 de ani, din 1888. Este un tramvai cu motor disel restaurată în anul 2001. Peisajul urban cu tramvaiul clasic cu aburi de la generator sigur aduce un sentiment de nostalgie.
Ceasul/ baia pentru picioare Botchan Karakuri Dokei
Marionete modelate după personajele principale ale romanului "Botchan" de Natsume Soseki îşi fac apariţia şi dansează la fiecare oră pentru a arăta cât este ceasul în vârful turnului cu ceas de la intrarea în galeria comercială Dogo. Bucurăte de o baie fierbinte pentru picioare la vechiul cazan de lângă turnul cu ceas!
Templul Ishite-ji
Al 51-lea templu din cele "88 de temple ale pelerinajului prin Shikoku", traseul religios întreprins de faimosul călugăr budist Kobo-Daishi în căutarea păcii spirituale. Templul Ishite-ji a fost fondat în 728. Poarta Niomon, sau poarta Deva, finalizată în 1318, este o comoară naţională. Aici există mai multe proprietăţi culturale importante cum ar fi pagoda cu trei nivele şi stupa de piatră de cinci etaje.
Muzeul memorial Masaoka Shiki
Masaoka Shiki este un poet haiku şi este numit "tatăl poeziei moderne haiku". O mare parte din manuscrisele sunt expuse pentru ai introduce pe turişti în viaţa şi opera acestuia.
Muzeul Sakano Ueno Kumo
Muzeul tematic bazat pe romanul istoric "Sakano Ueno Kumo" de Shiba Ryotaro s-a deschis în 2007. Cartea descrie epoca Meiji prin intermediu a trei personaje născute în Matsuyama: Akiyama Yoshifuru, Akiyama Saneyuki şi Masaoka Shiki. Clădirea a fost proiectată de Ando Tadao, un arhitect de renume mondial.
Magazinul universal Iyotetsu Takashimaya
Cel mai mare magazin universal din regiunea Shikoku în ceea ce priveşte suprafaţa etajelor. Iyotetsu Takashimaya oferă produse de top din Japonia şi de peste hotare, precum şi o gamă largă de produse sofisticate. De ce nu ai face o tură cu caruselul pe acoperişul clădirii magazinului pentru a te bucura de panorama municipiului Matsuyama?
Magazinul universal Mitsukoshi
Mitsukoshi are o varietate de magazine de dulciuri celebre şi de delicatese, precum şi lucruri de uz casnic de bun gust din întreaga ţară. Mitsukoshi este unul dintre cele mai vechi magazine universale.
Galeria comercială Okaido/Gintengai
Cea mai mare arteră comercială şi de divertisment din Ehime. Buticuri, magazine specializate, facilităţi de agrement, cafenele şi restaurante sunt înşirate de-a lungul străzilor. Pieţele în aer liber deschise doar duminica au loc aici pentru ca cetăţenii să se bucure de serile de vară.
Mall-ul Emifu Masaki
Cel mai mare mall din Shikoku în ceea ce priveşte capacitatea s-a deschis în 2008. Complexul comercial are în jur de 190 de magazine, incluzând un supermarket, magazine de specialitate, cafenele şi resataurante, facilităţi de agrement şi de divertisment, aparate electronice şi un centru de bricolaj.
Cheiul Omogokei
La 60 de kilometrii distanţă de Matsushima, la poalele muntelui Ishizuchi, cel mai înalt munte din Japonia vestică, cheiul Omogokei se întinde pe aproximativ opt kilometrii lungime. Sub bolta pădurii virgine sunt dispersate pietre în forme fantastice, cascade şi ravene cu stânci înalte. Acest chei este desemnat ca unul dintre cele mai frumoase locuri pitoreşti din Japonia. Oamenii, de asemenea, se distrează sub ploaia de frunze colorate ale toamnei.
Templul Iwayaji
Templul a fost fondat în anul 815, principala imagine a budismului fiind chiar muntele în sine, a cărui legendă spune că faimosul călugăr Kubo-Daishi a construit aici o statuie din piatră reprezentându-l pe Buddha. Există şi alte locuri legendare, cum ar fi "Seriwari Zenjo", sau locul de formare ascetică a lui Kubo-Daishi, şi "Ana-Zenjo", locul de unde izvorăşte apă sfinţită. Acesta este al 45-lea templu dintre cele "88 de temple ale pelerinajului prin Shikoku".
Muzeul artei industriei tradiţionale a ceramicii Tobe-yaki
Tobe, oraş adiacent municipiului Matsuyama, este cunoscut ca un oraş al ceramicii, cu o istorie de 230 de ani în acest domeniu. Muzeul expune lucrări şi consemnări istorice şi afişează şi vinnde produse făcute de olarii locali.
Ruta marină Shimanami
Ruta marină Shimanami este o denumire colectivă a autostrăzii peste marea interioară Seto, care leagă Imabari (Ehime) de Onomichi (Hiroshima), precum şi unele insule dintre ele. Lungimea totală este de 59.4 kilometrii. Insulele sunt legate prin nouă poduri splendide, cum ar fi podul cu trei suspensii, podul cu arcadă, podul suspendat pe cabluri. Aleea pietonală şi pentru biciclişti se desfăşoară paralel cu unele părţi ale autostrăzii, existând pe parcurs 14 terminale de unde se poate închiria o bicicletă.
Castelul Imabari
Castelul Imabari a fost construit în anul 1604 de către Todo Takatora, un as în construcţia de castele în acele vremuri. Castelul, construit pe o câmpie litorală şi înconjurat de triple şanţuri cu apă de mare, este unul dintre modelele rare de castele în întreaga ţară. Structura donjon-ului este de 5 nivele-6 etaje, iar expoziţiile includ o colecţie mare de costume şi armuri.
Iyo Sakurai Shikki Kaikan (încăperea articolelor de lac Sakurai)
Articolele din lac Sakurai Shikki sunt opere de artă tradiţională în Imabari, cu o istorie de mai bine de 250 de ani. Varietatea bolurilor de supă,a beţişoarelor şi a altor vesele şi panourilor cu picturi din lac sunt expuse şi disponibile pentru vânzare. Se poate observa şi atelierul.
Standul agricol Yoshiumi Iki-iki-kan
Stand agricol şi restaurant în insula Oshima din marea interioară Seto, chiar lângă podul Kurushima Kaikyo Ohashi. Grătarul din fructe de mare proaspete este foarte popular. Există o recepţie de unde se poate închiria o bicicletă şi o barcă pentru cursa pe "curentul sălbatic".
Centrul de marketing pentru produse locale Sai-sai Kiteya
Unul dintre cele mai mari standuri de produse din ţară, deschis în 2007. Poţi cumpăra orice, de la legume la fructe de mare proaspete, crescute sau prinse în Imabari, şi te poţi bucura de mâncare şi de băuturi la restaurant sau la cafenea.
Sunrise Itoyama
Sunrise Itoyama, terminalul de ciclism Imabari. Principalul terminal de ciclism de pe ruta de ciclism Shimanami, la baza podului Kurushima Kaikyo Ohashi. Poţi închiria sau înapoia o bicicletă. Există un restaurant şi un han.
Cursa "curentului sălbatic"
Strâmtoarea Kurushima Kaikyo are unul dintre cele mai rapide trei curente din Japonia. Te poţi bucura experimentând vâltoarea curentului într-o barcă. Pune acest lucru în practică la Yoshiumi iki-iki-ken şi navighează din portul Shitadami-ko. Fă o croazieră în jurul insulelor sub podul Kurushima Kaikyo Ohashi şi la unele docuri de construcţie a navelor pentru patruzeci de minute.
Observatorul şi parcul Kiro-san
Priveliştea senzaţională de pe vârful de 307.8 metrii a muntelui Kiro-san. Observatorul de la capătul sudic al insulei Oshima este unic conceput, sub munte, şi nu poate fi văzut din exterior. Din vârf te poţi bucura de priveliştea panoramică a podului Kurushima Kaikyo Ohashi, primul pod din lume cu triple suspensii, din faţă, sau din spate, de muntele Ishizuchi.
Parcul Tatari Shimanami
Podul Tatatra Ohashi, unul dintre cele mai mari poduri suspendate pe cabluri din lume, leagă Omishima (Ehime) de Ikuchishima (Hiroshima). Parcul de pe ţărm este chiar lângă pod. Există un centru de informaţii, magazine cu produse locale, restaurante şi biciclete de închiriat.
Cursa Tide
Bucuraţivă de o plimbare palpitantă cu barca (de aproximativ patruzeci de minute) în jurul insulei Noshima, desemnată sit naţional şi traversaţi o strâmtoare cu unul dintre cele mai rapide curente din marea interioară Seto.
Altarul Oyamazumi Jinja
Oyamazumi este un altar principal din Japonia, zeitatea principală venerată fiind zeul mării şi a munţilor. Trebuie să vezi mai ales depozitul, în care 80% dintre comorile naţionale şi proprietăţile culturale importante sunt găzduite.
Muzeul Murakami Suigun
În vremea medievală, în Japonia majoritatea insulelor din marea interioară Seto (insulele Geiyo) erau controlate de piraţii Murakami Suigun. Muzeul are colecţii remarcabile şi expune armuri, literatură şi articole legate de piraţii Murakami. Poţi încerca armuri şi kimono-uri gratis.
Muzeul Tokoro din Omishima
Muzeul modern de sculptură a fost construit pe baza peisajului natural. Expune opere de artă ale artiştilor moderni. Priveliştea mării interioare Seto de pe terasă este fabuloasă.
Muzeul prosopului ICHIHIRO
Imabari se mândreşte cu cea mai mare producţie de prosoape din lume iar acesta este un muzeu al prosopului extrem de unic. O galerie de artă cu prosoape, magazine şi restaurante se află în clădire, iar afară există o grădină în stil european.
Baia publică Nibukawa Seseragi Koryu-kan
Una dintre cele trei staţiuni termale din Ehime. Textura plăcută şi mătăsoasă a apei fierbinţi se spune că face pielea femeilor frumoasă. În amonte există câteva hanuri tradiţionale japoneze.
Vechea stradă Uchiko
Uchiko a prosperat de la sfârşitul perioadei Edo (1603-1867) până la sfârşitul perioadei Meiji (1868-1912), ca centru de fabricare a cerii şi hârtiei tradiţionale, a căror calitate a fost recunoscută pe plan mondial. "Cartierele Yokaichi şi Gokoku" sau vechile districte ale acelor zile au fost desemnate ca o zonă de conservare a construcţiilor tradiţionale importante. Când hoinăreşti de-a lungul străzii de 600 de metri lungime cu case pitoreşti cu pereţi cu tencuială albă ale negustorilor şi cu locuinţe private de ambele părţi, sigur te simţi ca şi cum ai călători înapoi în vremurile bune.
Muzeul cerii/reşedinţa Kamihaga
Reşedinţa Kamihaga, o locuinţă spaţioasă a unui bogat negustor de ceară, a fost desemnată ca o proprietate culturală importantă. Muzeul cerii de lângă clădire expune variate elemente legate de producerea tradiţională a cerii şi ateliere. Unele zone sunt în reconstrucţie şi sunt programate să se redeschidă în martie 2011.
Teatrul Uchiko-za
Uchiko-za, construit în 1916, este unul dintre cele mai tradiţionale şi operaţionale în întregime teatre de kabuki. Clădirea are o scenă rotativă, un podium hanamichi şi loje. Este de asemnea utilizat ca o sală multifuncţională.
Parcul de sănătate KARARI din Uchiko
La standurile producătorilor se vând fructe şi legume , dulciuri de casă şi obiecte de artizanat. Restaurantul şi brutăria servesc un meniu special folosind produsele locale. Există şi un loc unde vizitatorii se pot juca.
Strada veche din Ozu
Ozu, situat într-o depresiune înconjurată de munţi, s-a dezvoltat în perioada Edo ca oraş-castel. Oraşul conţine şiruri de reşedinţe ale vechilor samurai, case şi magazine ale negustorilor şi meşteşugarilor ce redau viaţa oamenilor din acele vremuri. Unele străzi încă mai păstrază vestigii ale prosperului oraş-castel, oamenii numindu-l "micul Kyoto din Iyo" (vechiul nume al Ehime).
Strada Ohanahan Dori
"Ohanahan" este numele vechiului şi popularului serial de televiziune, aici fiind locul unde a fost filmat. Rămăşiţele străzii vechiului oraş, mărginită de reşedinţe ale vechilor samurai şi de casele negustorilor bogaţi de ambele părţi oferă o atmosferă nostalgică.
Garyu Sanso (refugi montan)
Acesta este un popas prevăzut cu o grădină în stil japonez înspre râul Hijikawa din Ozu. Peisajul natural a fost folosit cu înţelepciune ca fundal iar popasul este construit cu foarte mult gust aestetic.
Ozu Akarenga Kan (clădirea din cărămidă roşie din Ozu)
Iniţial a fost sediul unei bănci construit în 1901 din cărămizi roşii importate din Marea Britanie. În prezent este folosită ca o galerie şi ca un magazin cu produse locale.
Castelul Ozu
Donjon-ul, care conform relatărilor, a fost construit în era Keicho (1596-1614), a fost reconstruit în 2004 folosindu-se tehnici tradiţionale de construcţie din acele timpuri.
Vechea stradă din Unomachi
Casele construite de la mijlocul perioadei Edo (1603-1867) până la începutul erei Showa (1926-1989) au fost păstrate aşa cum erau iniţial. Poţi încă descoperi rămăşiţele unei locuinţe din vremea bună a peisajului urban, de exemplu casa unui negustor, construită în 1770, hanul japonez şi fabrica de bere ce şi-au desfăşurat activitatea în perioada Edo, biserica din era Taisho (1912-1926) şi locuinţele private, restaurate, utilizate ca un loc de odihnă (gratuit). Ele au fost desemnate ca o zonă de conservare a construcţiilor tradiţionale importante în decembrie 2009.
Kaimei Gakko (clădirea şcolii)
Una dintre cele mai vechi clădiri de şcoală primară din Japonia vestică, construită în 1882. A fost desemnată drept o proprietate culturală importantă. Cu toate că are o structură de lemn, au fost folosite şi componente occidentale, cum ar fi ferestrele cu arcadă.
Muzeul de istorie şi cultură Ehime
Muzeul expune prin colecţiile sale viaţa folclorică şi istoria în Ehime. Complexul este divizat în patru secţiuni: antichitate, evul mediu, perioda modernă şi cea contemporană. Fiecare secţiune prezintă sate tipice, restaurate ale acelor zile în mărime naturală.
Capul Sadamisaki
Capul este situat la capătul celei mai lungi peninsule din Japonia, având o lungime totală de 50 de kilometri. Autostrada ce se desfăşoară de-a lungul crestei muntelui, numită "linie melodică", este foarte populară. La cap poţi vedea farul construit în 1918.
Platoul carstic Shikoku
Unul dintre cele mai mari trei platouri carstice din Japonia, cu o altitudine de 1.000-1.5000 metrii şi cu o întindere de 25 de kilometrii, ceea ce dă o vedere panoramică cu un contrast idilic de păşuni, păduri virgine de fag şi multe plante alpine.
Parcul marin Uwaki Kaichu
Clima de la marea Uwa este blândă pe tot parcursul anului. Ţărmuri de tip ria, profund dantelate şi cu apă limpede; acesta este habitatul ideal pentru recifurile de corali şi pentru peştii tropicali, fiind şi unul dintre cele mai bune locuri pentru scufundări. Tot ceea ce trebuie să faci este să mergi cu o barcă submersibilă. Cabina de observare este proiectată în aşa fel încât se scufundă în mare, arătându-ţi o lume acvatică de neegalat, în timp ce barca face o croazieră în parcul marin şi în jurul insulei Kashima.
Castelul Uwajima
Castelul Uwajima a fost construit în anul 1601 de către Todo Takatora, unul dintre experţii în construirea de castele. Castelul a servit drept reşedinţă a clanului Date pentru nouă generaţii începând de la primul fiu, Masamune, un samurai faimos, care a venit să locuiască aici. Temniţa finalizată în 1671 a fost desemnată ca o proprietate culturală importantă.
Muzeul Date
Nouă generaţii ale clanului Date au condus Uwajima din 1600. Muzeul adăposteşte geniala colecţie de armuri preţioase de război, mobilier de zestre şi arhive ale familiei.
Grădina Tensha-en
Grădina în stil japonez construită de clanul Date în 1868 într-unul dintre locurile panoramice ale ţări, în special pentru frumoasele flori de iris şi visteria. O pergolă unică a fost proiectată pentru ca visteria să înflorească în sus.
Grădina Nanraku-en
Aceasta este cea mai mare grădină în stil japonez din Shikoku, creată în 1985. Aici te poţi bucura de flori de prun, irişi, azalee, arţari şi alte specii de plante şi arbori.
Râpa Nametoko Keikoku
Râul a erodat albia râpei Nemetoko Keikoku, ce se întinde pe 12 kilometrii. Are un peisaj minunat, în special datorită rocilor în forme ciudate, a cascadelor şi a stâncilor de care oamenii se pot bucura în fiecare anotimp. Dacă eşti norocos, s-ar putea să poţi să zăreşti nişte maimuţe sau căprioare sălbatice.
Muntele Ishizuchi
Muntele Ishizuchi (1982 metrii) este cel mai înalt munte din Japonia vestică, fiind cunoscut drept un loc sacru încă din antichitate. Atunci când soseşte sezonul pentru alpinism, în iulie, mulţi credincioşi întreprind o vizită anuală. Muntele Ishizuchi este cunoscut şi ca unul dintre "100 cei mai frumoşi munţi din Japonia", cu o felurită natură virgină. Mulţi oameni vin aici pentru a se bucura de alpinismul pe munte, din primăvară până în toamnă. Iarna vârful muntelui este acoperit cu zăpadă. Există două trasee obişnuite de căţărare către vârf: traseul Jojusha (în jur de 3 ore jumătate) şi ruta Tsuchigoya, de pe platoul Kuma Kogen, pe şosea (în jur de 2 ore şi jumătate).
Mina Topia Besshi
Una dintre cele mai mari trei mine de cupru din ţară a fost descoperită în 1693 şi a fost exploatată pentru 280 de ani. Parcul tematic Mina Topia Besshi afost creat în ultimul sector de birouri generale de la "Mina de cupru Besshi". După ce faci un tur al ruinelor minei poţi experimenta poţi căuta aur sau să faci o baie.
Fabrica de bere Asahi din Shikoku
Singura fabrică de bere din Shikoku. După turul fabricii care durează în jur de 75 de minute (este nevoie de rezervare), bucură-te de berea proaspătă.
Zona Tonaru a minei Topia Besshi
Ruinele importantului complex industrial minier au fost lăsate la mina de cupru Besshi la cota de 750 de metri, unde fostele cartiere generale îşi aveau sediul. Mai este numit şi "Machu Picchu", recent devenind popular. Expoziţiile de la muzeul de istorie explică viaţa de atunci a oamenilor, făcând şi o prezentare a minei de cupru Besshi.
Muzeul de ştiinţă prefectural Ehime
Muzeul de ştiinţă este un loc unde vei avea parte de o experienţă distractivă şi educaţională. Poţi învăţa despre natură, ştiinţă, tehnologie şi despre industria din Ehime. Expoziţiile din sala dedicată naturii includ un imens model mobil al unui dinozaur. Nu poţi rata nici cel mai mare planetariu din lume, cu un diametru de 30 de metrii.
Kirinomori
Kirinomori este un punct de atracţie turistică din Shingu, unul dintre cei mai importanţi productori de frunze de ceai. Este situat în munţi, pârâul susurând către sat. Cabanele cu ape termale, restaurantul şi magazinele te vor face să te relaxezi şi să te distrezi. Dulcele "Kirinomori daifuku" este o specialitate. Este extrem de popular. Există un magazin chiar şi în Matsuyama cu aşa ceva.
Ţinutul muntos Suihakogen
Te poţi bucura de covorul de flori aurii de rapiţă ce înfloresc primăvara şi de frumoasele flori de cosmos din vară până toamna devreme. De pe vârful Suihamine de 892 de metrii se poate observa panorama mişcătoare a lanţului muntos Shikoku şi a mării interioare Seto.
După cum probabil ştiţi deja, materialul nu-mi aparţine, el fiind tradus de către mine de pe wikipedia şi de pe site-ul prefecturii Ehime.
Are o populaţie de 1,430,086 (a 27-a) şi o suprafaţă de 5,676.44 kilometrii pătraţi (a 26-a),cu o densitate de 251.93 locuitori pe kilometru pătrat.
Guvernatorul prefecturii este Tokihiro Nakamura.
Geografie
Înconjurată la nord de calma mare interioară Seto, de marea Uwa îm vest şi de munţii Shikoku în sud, prefectura Ehime, cu o suprafaţă de aproximativ 5.676 kilometrii pătraţi şi cu o populaţie în jur de 1.500.000 locuitori, este aşezată în partea de nord a insulei Shikoku, cea mai mică dintre cele patru insule majore ale Japoniei. Este mărginită la est de prefecturile Kagawa şi Tokushima iar la sud de prefectura Kochi.
În zona mării interioare Seto există foarte multe insule. Prelungirea cea mai vestică a prefecturii, peninsula Sadamisaki, este cea mai îngustă peninsulă din Japonia.
Capitala, Matsuyama, este cel mai mare oraş al insulei Shikoku, cu o populaţie de peste 500.000 de locuitori şi cu o abundenţă de resurse istorice şi culturale, cum ar fi faimosul castel Matsuyama şi spa-ul termal Dogo, cea mai veche zonă de îmbăiat din Japonia.
Ehime, care sună feminin pentru urechile japoneze şi care înseamnă literal "fată frumoasă", este binecuvântată cu un climat blând, cu o temperatură medie în ianuarie de 5.3 grade Celsius şi una de 27 de grade Celsius în august. Aceasta oferă un areal natural mirific, cum ar fi în Parcul naţional al mării interioare Seto, Parcul naţional Ashizuri Uwaki şi pe muntele Ishizuchi, cel mai înalt munte din Japonia vestică, ce atrag milioane de turişti anual. Media anuală a precipitaţiilor este de 1.300 mm. Totuşi, majoritatea precipitaţiilor cad în sezonul ploios, de la mijlocul lunii iulie până la mijlocul lunii iulie.
În prefectură există opt municipii: Imabari, Iyo, Matsuyama, Niihama, Ozu, Saijo, Seiyo şi Shikokuchuo.
În cele şapte districte ale prefecturii există nouă oraşe şi sate: în districtul Iyo: Masaki şi Tobe; în districtul Kamiukena: Kumakogen; în districtul Kita: Uchiko; în districtul Kitauwa: Kohoku şi Matsuno; în districtul Minamiuwa: Ainan; în districtul Nishiuwa: Ikata, iar în districtul Ochi: Kamijima.
Istorie
Cu toate că există mai multe explicaţii în ceea ce-i priveşte originea, numele Ehime este foarte vechi, datând din vremea miturilor şi legendelor antice. Iyo, vechea denumire a Ehime, se spune că a apărut pentru prima oară ca numele insulei Shikoku în cronica Kojiki şi în cronica Nihon Shoki, ambele scrise la începutul secolului opt. Se spune de asemenea că numele Iyo este derivat de la "Iyu", care înseamnă "apă fierbinet", devreme ce această zonă este faimoasă pentru onsen-ul Dogo, datând din secolul al şaselea sau al şaptelea.
În urma reformei Taika din 645, aceast teritoriu a fost denumit oficial "Iyo no kuni". De la începutul istoriei prefecturii Ehime, marea interioară Seto a jucat un rol important în viaţa locuitorilor. În timpul Evului Mediu (după reforma Taika) grupuri de gărzi marine, numiţi suigun, au apărut. Folosindu-şi vastele lor cunoştinţe cu privire la curenţi şi maree, ei au ajuns treptat să domine ruta vitală de aprovizionare maritimă din marea interioară Seto, între provinciile vestice şi Kyoto, pe atunci capitala Japoniei. Câţiva suigun din regiune s-au unit pentru a forma o unitate de paznici de coastă numită Iyo-Suigun. Munca lor remarcabilă în eliminarea piraţilor din marea interioară, în războiul Genpei (din secolul al 12-lea) şi în bătălia împotriva invaziei mongole (din 1274 şi 1281) le-a permis câştigarea unui rol politic important în regiune. Ei au prosperat până această zonă a fost subjugată de forţele lui Toyotomi Hideyoshi în 1585.
În timpul perioadei feudale Iyo no kuni a fost împărţită în opt fiefuri numite han, cunoscute de shogunatul Tokugawa ca Iyo-happan. Acestea au fost: Matsuyama-han (cel mai mare), Ozu-han, Niiya-han, Uwajima-han Yoshida-han, Imabari-han, Saijo-han şi Komatsu-han. Kato Yoshiakira, care a luptat plin de curaj de partea lui Tokugawa Ieyasu în bătălia de la Sekigahara (1600), a fost numit lord al fiefului Matsuyama. Acesta a construit pe colina Katsuyama castelul Matsuyama. În timpul construcţiei el a organizat oraşul de la baza colinei, care este în zilele noastre centrul municipiului Matsuyama.
În 1867 s-a încheiat epoca feudală, epocă urmată de reinstaurarea regimului imperial. În 1868 noua eră a fost numită Meiji, iar noul guvern a început centralizarea puterii administrative prin abolirea sistemului han şi a sistemului claselor feudale în 1871. Feudul Iyo-happen au devenit opt prefecturi. În cele din urmă, în 1873, aceste prefecturi s-au unit pentru a forma prefectura Ehime, sediul prefectural fiind stabilit la Matsuyama.
Economie
Zona din jurul municipiului Matsuyama găzduieşte numeroase industrii, printre care cea a constrcuţiilor navale, a produselor chimice, a rafinării petrolului şi a produselor textile şi din hârtie. Zonele rurale ale prefecturii se angajează mai ales în agricultură şi industria pescuitului. Aceste zone sunt cunoscute în special pentru citrice, cum ar fi mikan (mandarine), iyokan şi perle de cultură.
Centrala nucleară din Ikata produce o mare parte din energia electrică necesară insulei Shikoku.
Mâncare, băutură, produse şi evenimente
Imotaki (ghiveci cu taro)
Ehime este unul dintre cei mai importanţi producători de satoimo (taro), iar ghiveciul imotaki este cel mai bun mod de a savura taro. Gătit cu alte legume, în supă de pui şi de konbu, imotaki este popular în multe părţi ale prefecturii. În sezonul de recoltare oamenii se duc pe albia uscată a râului pentru a simţi briza tomnatică şi pentru a mânca acest ghiveci în timp ce admiră luna.
Horaku yaki (grătar din fructe de mare)
Tradiţionalul barbeque desăvârşit de piraţii locali, cunoscut şi ca "kaizoku yaki" (însemnând literarmente barbeque-ul piraţilor), este încă popular printre locuitorii Imabari. Plătica de mare proaspătă, creveţi, scoici şi alte fructe de mare pescuite din marea interioară Seto sunt fripte pe o piatră plată sau într-un vas de lut. Piatra ajută la absorbţia grăsimii în exces şi la păstrarea gustului şi nutrimentelor în mâncare.
Imabari yakitori (pui prăjit la grătar)
Imabari are mai multe restaurante de yakitori decât oriunde altundeva în Japonia, cu un restaurant la fiecare o mie de persoane. Trăsătura distinctivă a yakitori-ului din Imabari este faptul că este fript pe o tavă-grătar. Grăsimea în exces este îndepărtată pentru a scoate în evidenţă aroma cărinii. Pielea crocantă, prăjită, este îndeosebi plăcută. Gustul suculent al unui pui prăjit, numit senzanki, este de asemenea popular.
Tai somen ( tăieţei cu plătică de mare)
Un fel de mâncare somptuos, cunoscut şi ca tai-men, întâlnit îndeosebi în zonele de sud şi centru, în care tăieţeii sunt aranjaţi pe un platou mare sub forma unor valuri, în vârful lor fiind aranjată o plătică gătită la abur. Se mânâncă prin cufundarea tăieţeilor şi a unor bucăţi de peşte într-un sos făcut tot din plătică. Vara este servit rece, iar iarna fierbinte.
Iyo satsuma
Peştele proaspăt este marinat şi amestecat cu mugimiso (orz şi pastă de soia). Este servit cu un bol de orez simplu. Iyo satsuma este un fel de mâncare pregătit în casă tradiţional în zona de sud, fiind încă iubit de mulţi localnici pentru că poate fi preparat rapid.
Hana-saba (macrou) şi hana-aji (stavrid)
Hana-saba şi hana-aji sunt numele de marcă a macroului şi a stavridului pescuit în preajma peninsulei Sadamisaki, cea mai lungă din Japonia. Ei sunt prinşi cu harponul, nu cu năvodul, de pescari cu experienţă. Carnea peştilor prinşi în această regiune este slabă şi delicioasă mulţumită curentului rapid al strâmtorii Hoyo. Mai este numită şi ultima recompensă a mării.
Tăieţei Yawatahama
Tăieţeii groşi sunt serviţi într-o bază simplă de soia amestecată cu supă de pui şi de peşte. Diverse legume şi fructe de mare sunt rumenite şi puse alături de tăieţei. Tăieţeii Yawatahama au început să fie serviţi în mod obişnuit în portul Yawatahama din anii '50.
Ramen Imabari
Ramen-ul Imabari a fost conceput recent, în 2009, în colaborare cu un bucătar specialist în ramen şi cu cetăţenii din Imabari. Tăieţeii subţiri sunt serviţi într-o supă clară de peşte. Specialităţile locale, cum ar fi rulada sumaki (din pasta de peşte), puiul, lămâile şi nori garnisesc acesti tăieţei.
Tai-meshi (orez amestecat cu plătică de mare)
Unul dintre cele mai populare feluri de mâncare tradiţionale din Ehime, care se mândreşte cu cea mai mare plătică de mare prinsă în Japonia. Modul de servire diferă între regiunea de est (Imabari şi Matsuyama) şi cea de sud (Uwajima). În regiunea de est o întreagă plătică de mare este plasată lângă orez în oală, fiind gătite împreună. Când orezul este gata peştele se fărmiţează şi se amestecă bine cu orezul pentru a fi servit, în timp ce în regiunea sudică un bol de orez este servit împreună cu sashimi (felii subţiri de peşte crud) din plătică cufundate în sos de soia amestecat cu ou crud în partea de sus, presărat cu ceapă verde după gust. În zona de sud se mai numeşte şi "Hyuga meshi".
Mandarine
Ehime este unul dintrte cei mai importanţi producători de mandarine mulţumită climatului blând, solului fertil şi a trei tipuri de expunere la soare (radiaţia solară directă, radiaţiile reflectate de suprafaţa mării şi cele reflectate de pereţii din piatră). Prefectura este cunoscută de asemenea şi pentru alte tipuri de citrice cum ar fi portocalele iyokan şi ponkan şi mandarinele kiyomi şi dekopon.
Prosoape
Imabari îşi susţine cu mândrie locul întâi ca producător de prosoape, atât în termeni de calitate cât şi de cantitate, cu 60% din cota de piaţă internă. Există o varietate de produse disponibile, cum ar fi prosoapele de baie sau fularele-prosop. Noi materiale, incusiv kenaf şi bambus, au fost introduse, şi noi tehnici sunt utilizate pentru a spori textura şi proprietatea de absorbţia a apei.
Vasele de lac Sakurai
Vasele din lac sakurai sunt un artizanat tradiţional în Imabari, cu o istorie de aproximativ 200 de ani. Măiestria meşterilor populari constă în desingurile maike şi chinkin (utilizând aur şi argint), combinând calităţile artistice cu utilitatea de bază. Luciul de culoare roşie şi de abanos este favoritul.
Taruto (ruladă din aluat)
Taruto îşi are originea în anii 1600, când lordul feudal al Matsuyama a adus reţeta unui produs de cofetărie european de la Nagasaki. Iniţial a fost o ruladă din aluat umplută cu gem dar lordul feudal a avut ideea de a o umple cu pastă azuki (fasole). Astfel s-a transformat într-un elegant şi stilat produs de cofetărie în care pasta de azuki cu lămâie este rulată într-o ruladă pentru a forma caracterul japonez hiragana "nu".
Dango botchan (găluşte)
Dango botchan sunt frigărui de găluşte tricolore acoperite cu glazură în trei culori: roşie, din fasole azuki; gabenă, din gălbenuş de ou şi verde, din ceai. Ele au fost iubite în aceeaşi măsură atât de localnici cât şi de turişti. Găluştele sunt numite după romanul lui Natsume Soseki, "Botchan", în care Botchan măcâncă nişte dango pe drumul de întoarcere către onsen-ul Dogo.
Goshiki somen (tăieţei subţiri în cinci culori)
Tăieţeii goshiki somen sunt coloraţi cu substanţe naturale: ouă pentru galben, ceai pentru verde, făină de hrişcă pentru maro, shiso (buruiană comestibilă) şi prune pentru roşu şi făină de grâu pentru alb. Cu o istorie de 300 de ani, aluatul pentru somen este frământat manual şi întins pentru a forma tăieţei subţiri dar rezistenţi. O altă specialitate locală delicioasă, tai (plătică de mare) somen, merită încercată.
Textile iyo-kasuri (modele cu picăţele)
Iyo-kasuri, unul dintre cele trei materiale majore din Japonia, îşi are originea în anii 1800. Culorile naturale, textura rustică şi rezistenţa sunt folositoare în viaţa de zi cu zi. Produsele variază de la kimonouri şi accesorii la mici ornamente. Contrastul dintre modelele simple, albe, şi albastrul indigo este atât de frumos încât mulţi oameni încă le preferă.
Ceramică Tobeyaki
Shikoku este producătorul de top al naţiunii de articole din ceramică iar Tobe deţine poziţia de lider în producţia de porţelan alb. Porţelanul gros, de un alb pur, este vopsit cu albastru cobalt, ceea ce dă ceramicii Tobeyaki un model distinctiv albastru indigo. Această ceramică nu este făcută doar ca o operă de artă ci şi ca tacâmuri pentru uz zilnic.
Kamaboko (aranjament de peşte tocat pe un platou)
Peştele proaspăt prins în marea interioară Seto şi în marea Uwa este tocat, aranajt pe un platou şi aburit. Acest aranjament este bogat în calciu şi alte nutrimente şi este un cadou popular.
Berea locală
"Berea Dogo" şi "berea Umenishiki" sunt branduri de bere populare, produse de distileriile tradiţionale de sake. Berea seiryuu (clară) vândută în parcul tematic "Ishizuchi chiroru no mori" este populară de asemenea.
Perle
Marea Uwa, cu litoralul său extrem de dantelat, este unul dintre locurile ideale pentru cultivarea perlelor în Japonia. Cultivate în apa liniştită, perlele crescute în această regiune sunt numite "lacrimi de sirenă" şi sunt folosite pentru inele şi coliere. Sunt foarte populare printre femei.
Jako-tem şi cotletul jako
Jako-tem este o tempura prăjită în ulei încins, din peşte tocat şi oase de peşte proaspăt, prins în marea interioară Seto şi în marea Uwa. Jako-tem este disponibilă în majoritatea restaurantelor şi pub-urilor locale. Este şi un cadou popular. Cotletul jako şi jako-tem cu câteva legume prăjite bine în aluat au devenit recent foarte populare.
Festivalul toamnei din Matsuyama (5-7 octombrie)
Cetăţenii din Matsuyama sărbătoresc sezonul recoltei prin purtarea unor mikoshi (altare portabile) prin întreg municipiu. Kenka mikoshi, sau "zdrobirea altarelor portabile", are loc la gara Dogo onsen ekimae şi la altarul Itsukushima jinja din Mitsu, purtătorii de mikoshi izbesc cu violenţă altarele ca într-o luptă, cântând "motekoi!" (adu-l!)
Festivalul Saijo (8-9 şi 14-17 octombrie)
Festivalul Saijo este un festival al toamnei din municipiul Saijo. Oamenii defilează prin oraş purtând mikoshi (altare portabile), plute colorate danjiri şi plute sub formă de tobe taiko către altarul Isono jinja şi în jurul oraşului. Casele cu vedere la stradă aprind felinare pentru a crea o atmosferă mistică. Punctul culminant al festivalului este kawairi (traversarea râului) de la râul Kamogawa, din seara de 16 octombrie.
Festivalul Niihama Taiko (16-18 octombrie)
Festivalul Niihama Taiko, cunsocut şi ca Otoko Matsuri (literar, "festivalul bărbaţilor") este un eveniment autumnatic energetic. Tradiţionala plută-taiko, taiko-dai, cântăreşte în medie 2.5 tone şi este decorată cu broderie aurie. Ele sunt ridicate şi purtate de mai multe de 150 de purtători fiecare ce strigă ritmatic în timp ce defilează prin oraş.
Festivalul ushi-oni din Uwajima (al treilea weekend din iulie)
Cel mai mare festival din zona sudică. Uriaşe modele de ushi-oni (cu cap de diavol şi corp de taur, cu o coadă în formă de sabie de 5-6 metri lungime) defilează pe străzile din Uwajima. Tinerii poartă haine happi (jachetă-kimono tradiţională, făcută din pânză maro sau indigo) şi ridică ushi-oni, în timp ce copiii cântă la takebora (flaut scurt din bambus). Carnavalul Gaiya ( gaiya înseamnă în dialectul local "înspăimântător"), dansul Uwajima odori şi focuri de artificii au de asemenea loc.
Festivalul artificiilor (august)
Festivalul artificiilor are loc în portul Matsuhama din municipiul Matsuyama în luna august. Acesta este cel mai mare show de artificii din regiunea Shikoku. Focurile de artificii de la sol şi de pe apă se reflectă pe suprafaţa mării creând decoruri fantastice.
Festivalul artificiilor din Imabari (august)
Artificii din Japonia şi din Europa sunt etalate pe muzica portului Imabari. Modele geometrice luminează cerul nopţii. Acesta este spectacolul de sunet şi de lumină cu care se delectează mulţi cetăţeni.
Ukai-pescuit cu cormorani (1 iunie; 20 septembrie)
Un stil străvechi de pescuit folosit pentru atragerea turiştilor la râul Haijikawa din Ozu. Acesta este unul dintre cele trei locuri de pescuit ukai din Japonia. După apus pescarii usho manipulează 5 sau 6 cormorani în timp ce oamenii se pot bucura de captură şi de gustări şi băuturi pe barcă. Focul de la prova bărcii crează o atmosferă încântătoare.
Togyu-lupte cu tauri
Uwajima găzduieşte cinci serii de lupte cu tauri ca un eventiment local şi pentru atragerea turiştilor. O pereche de tauri cântărind o tonă fiecare se luptă unul contra celuilalt. Hăitaşul, numit "seko" stă lângă taur şi conduce lupta. Orice taur care fuge este eliminat. Taurii poartă ţesături colorate când intră în ringul de luptă.
Admirarea florilor de cireş în Matsuyama (în parcul Dogo şi la castelul Matsuyama, de la sfârşitul lui martie la începutul lui aprilie)
Vă puteţi bucura de diverse nuanţe de roz pe vârful colinei castelului Matsuyama. Rozul pal al cireşilor someiyoshino (prunus yedoensis) sau rozul roşiatic al cireşilor plângători şi a cireşilor Yoko. A fost selectat ca unul dintre cele mai bune 100 de locuri din Japonia pentru admirarea cireşilor. În parcul Dogo aproximativ 500 de cireşi Someiyoshino concurează unul cu celălalt în frumuseţe, multe persoane venind să-i admire atunci când sunt în plină floare.
Admirearea florilor de cireşi pe ruta maritimă Shimanami (de la sfârşitul lunii martie până la începutul lunii aprilie)
Insula Noshima (relicve ale piraţilor), muntele Hirakiyama (în insula Hakatajima) şi muntele Sekizenyama (insula Iwakijima) sunt cele mai mari locaţii pentru admirarea florilor de cireş de pe ruta maritimă Shimanami. Contrastul dinte albastrul închis al mării interioare Seto şi rozul pal al florilor de cireş îţi taie răsuflarea.
Admirarea azaleelor pe muntele Tomisu
Muntele Tomisu, situat în centrul municipiului Ozu, are aceaşi formă ca şi muntele Fuji, cu toate că are doar 320 de metrii înălţime. Muntele are una dintre cele mai mari grădini de azalee din Japonia vestică.Vârful muntelui este acoperit de azalee de un roz trandafiriu în timpul sezonului de vârf, care este spectaculos de frumos.
Cultură şi obiective turistice
Clădirea principală a onsen-ului Dogo
Onsen-ul Dogo, cea mai veche baie termală din Japonia, se mândreşte cu cei 3.000 de ani de istorie. Clădirea principală, simbolul al staţiunii termale Dogo, terminată în 1894 (desemnată ca o importantă proprietate culturală), este înconjurată de multe hoteluri, hanuri tradiţionale japoneze şi galerii comerciale, atrăgând mulţi cetăţeni şi turişti către izvorul termal. Structura din lemn de trei etaje se spune că ar fi modelul pentru baia publică a zeilor din filmul "Spirited away" de Hayao Miyazaki. A primit de asemenea trei stele în ghidul Michelin din 2009. Fă o baie şi relaxează-te într-o yukata din bumbac, un halat de baie în stil kimono, într-o cameră spaţioasă sau într-una privată. Yushiden este o baie exclusiv pentru familia imperială, fiind singura din Japonia de acest gen (îţi este permis să arunci o privire).
Castelul Matsuyama
Castelul, construit iniţial pe colina Katsuyama în 1627, este unul dintre cele 12 castele construite înaintea de perioada Edo (1603-1867) care au supravieţuit până astăzi, cu toate că donjon-ul a fost reconstruit în 1854 după ce a luat foc din cauza unui fuger. 21 de construcţii, inclusiv donjon-ul, au fost desemnate ca importante proprietăţi culturale. Puteţi urca până la castel cu funicularul sau cu telescaunul. "Strada funicularului" de la baza colinei este împânzită cu magazine de ambele părţi.
Galeria comercială Dogo Haikara Dori
Strada comercială în formă de "L" de 250 de metrii lungime începe de la gara Dogo Onsen şi se sfârşeşte la clădirea principală a onsen-ului Dogo. Magazine bine cunoscute şi magazine de suveniruri vând dulciuri locale şi artizanat tradiţional iar cafenelele şi restaurantele sunt gata să te servească. Este distractiv să hoinăreşti pe aici după o baie.
Tramvaiul Botcha Ressha
O locomotivă cu aburi a circulat în mod obişnuit prin Matsuyama timp de 67 de ani, din 1888. Este un tramvai cu motor disel restaurată în anul 2001. Peisajul urban cu tramvaiul clasic cu aburi de la generator sigur aduce un sentiment de nostalgie.
Ceasul/ baia pentru picioare Botchan Karakuri Dokei
Marionete modelate după personajele principale ale romanului "Botchan" de Natsume Soseki îşi fac apariţia şi dansează la fiecare oră pentru a arăta cât este ceasul în vârful turnului cu ceas de la intrarea în galeria comercială Dogo. Bucurăte de o baie fierbinte pentru picioare la vechiul cazan de lângă turnul cu ceas!
Templul Ishite-ji
Al 51-lea templu din cele "88 de temple ale pelerinajului prin Shikoku", traseul religios întreprins de faimosul călugăr budist Kobo-Daishi în căutarea păcii spirituale. Templul Ishite-ji a fost fondat în 728. Poarta Niomon, sau poarta Deva, finalizată în 1318, este o comoară naţională. Aici există mai multe proprietăţi culturale importante cum ar fi pagoda cu trei nivele şi stupa de piatră de cinci etaje.
Muzeul memorial Masaoka Shiki
Masaoka Shiki este un poet haiku şi este numit "tatăl poeziei moderne haiku". O mare parte din manuscrisele sunt expuse pentru ai introduce pe turişti în viaţa şi opera acestuia.
Muzeul Sakano Ueno Kumo
Muzeul tematic bazat pe romanul istoric "Sakano Ueno Kumo" de Shiba Ryotaro s-a deschis în 2007. Cartea descrie epoca Meiji prin intermediu a trei personaje născute în Matsuyama: Akiyama Yoshifuru, Akiyama Saneyuki şi Masaoka Shiki. Clădirea a fost proiectată de Ando Tadao, un arhitect de renume mondial.
Magazinul universal Iyotetsu Takashimaya
Cel mai mare magazin universal din regiunea Shikoku în ceea ce priveşte suprafaţa etajelor. Iyotetsu Takashimaya oferă produse de top din Japonia şi de peste hotare, precum şi o gamă largă de produse sofisticate. De ce nu ai face o tură cu caruselul pe acoperişul clădirii magazinului pentru a te bucura de panorama municipiului Matsuyama?
Magazinul universal Mitsukoshi
Mitsukoshi are o varietate de magazine de dulciuri celebre şi de delicatese, precum şi lucruri de uz casnic de bun gust din întreaga ţară. Mitsukoshi este unul dintre cele mai vechi magazine universale.
Galeria comercială Okaido/Gintengai
Cea mai mare arteră comercială şi de divertisment din Ehime. Buticuri, magazine specializate, facilităţi de agrement, cafenele şi restaurante sunt înşirate de-a lungul străzilor. Pieţele în aer liber deschise doar duminica au loc aici pentru ca cetăţenii să se bucure de serile de vară.
Mall-ul Emifu Masaki
Cel mai mare mall din Shikoku în ceea ce priveşte capacitatea s-a deschis în 2008. Complexul comercial are în jur de 190 de magazine, incluzând un supermarket, magazine de specialitate, cafenele şi resataurante, facilităţi de agrement şi de divertisment, aparate electronice şi un centru de bricolaj.
Cheiul Omogokei
La 60 de kilometrii distanţă de Matsushima, la poalele muntelui Ishizuchi, cel mai înalt munte din Japonia vestică, cheiul Omogokei se întinde pe aproximativ opt kilometrii lungime. Sub bolta pădurii virgine sunt dispersate pietre în forme fantastice, cascade şi ravene cu stânci înalte. Acest chei este desemnat ca unul dintre cele mai frumoase locuri pitoreşti din Japonia. Oamenii, de asemenea, se distrează sub ploaia de frunze colorate ale toamnei.
Templul Iwayaji
Templul a fost fondat în anul 815, principala imagine a budismului fiind chiar muntele în sine, a cărui legendă spune că faimosul călugăr Kubo-Daishi a construit aici o statuie din piatră reprezentându-l pe Buddha. Există şi alte locuri legendare, cum ar fi "Seriwari Zenjo", sau locul de formare ascetică a lui Kubo-Daishi, şi "Ana-Zenjo", locul de unde izvorăşte apă sfinţită. Acesta este al 45-lea templu dintre cele "88 de temple ale pelerinajului prin Shikoku".
Muzeul artei industriei tradiţionale a ceramicii Tobe-yaki
Tobe, oraş adiacent municipiului Matsuyama, este cunoscut ca un oraş al ceramicii, cu o istorie de 230 de ani în acest domeniu. Muzeul expune lucrări şi consemnări istorice şi afişează şi vinnde produse făcute de olarii locali.
Ruta marină Shimanami
Ruta marină Shimanami este o denumire colectivă a autostrăzii peste marea interioară Seto, care leagă Imabari (Ehime) de Onomichi (Hiroshima), precum şi unele insule dintre ele. Lungimea totală este de 59.4 kilometrii. Insulele sunt legate prin nouă poduri splendide, cum ar fi podul cu trei suspensii, podul cu arcadă, podul suspendat pe cabluri. Aleea pietonală şi pentru biciclişti se desfăşoară paralel cu unele părţi ale autostrăzii, existând pe parcurs 14 terminale de unde se poate închiria o bicicletă.
Castelul Imabari
Castelul Imabari a fost construit în anul 1604 de către Todo Takatora, un as în construcţia de castele în acele vremuri. Castelul, construit pe o câmpie litorală şi înconjurat de triple şanţuri cu apă de mare, este unul dintre modelele rare de castele în întreaga ţară. Structura donjon-ului este de 5 nivele-6 etaje, iar expoziţiile includ o colecţie mare de costume şi armuri.
Iyo Sakurai Shikki Kaikan (încăperea articolelor de lac Sakurai)
Articolele din lac Sakurai Shikki sunt opere de artă tradiţională în Imabari, cu o istorie de mai bine de 250 de ani. Varietatea bolurilor de supă,a beţişoarelor şi a altor vesele şi panourilor cu picturi din lac sunt expuse şi disponibile pentru vânzare. Se poate observa şi atelierul.
Standul agricol Yoshiumi Iki-iki-kan
Stand agricol şi restaurant în insula Oshima din marea interioară Seto, chiar lângă podul Kurushima Kaikyo Ohashi. Grătarul din fructe de mare proaspete este foarte popular. Există o recepţie de unde se poate închiria o bicicletă şi o barcă pentru cursa pe "curentul sălbatic".
Centrul de marketing pentru produse locale Sai-sai Kiteya
Unul dintre cele mai mari standuri de produse din ţară, deschis în 2007. Poţi cumpăra orice, de la legume la fructe de mare proaspete, crescute sau prinse în Imabari, şi te poţi bucura de mâncare şi de băuturi la restaurant sau la cafenea.
Sunrise Itoyama
Sunrise Itoyama, terminalul de ciclism Imabari. Principalul terminal de ciclism de pe ruta de ciclism Shimanami, la baza podului Kurushima Kaikyo Ohashi. Poţi închiria sau înapoia o bicicletă. Există un restaurant şi un han.
Cursa "curentului sălbatic"
Strâmtoarea Kurushima Kaikyo are unul dintre cele mai rapide trei curente din Japonia. Te poţi bucura experimentând vâltoarea curentului într-o barcă. Pune acest lucru în practică la Yoshiumi iki-iki-ken şi navighează din portul Shitadami-ko. Fă o croazieră în jurul insulelor sub podul Kurushima Kaikyo Ohashi şi la unele docuri de construcţie a navelor pentru patruzeci de minute.
Observatorul şi parcul Kiro-san
Priveliştea senzaţională de pe vârful de 307.8 metrii a muntelui Kiro-san. Observatorul de la capătul sudic al insulei Oshima este unic conceput, sub munte, şi nu poate fi văzut din exterior. Din vârf te poţi bucura de priveliştea panoramică a podului Kurushima Kaikyo Ohashi, primul pod din lume cu triple suspensii, din faţă, sau din spate, de muntele Ishizuchi.
Parcul Tatari Shimanami
Podul Tatatra Ohashi, unul dintre cele mai mari poduri suspendate pe cabluri din lume, leagă Omishima (Ehime) de Ikuchishima (Hiroshima). Parcul de pe ţărm este chiar lângă pod. Există un centru de informaţii, magazine cu produse locale, restaurante şi biciclete de închiriat.
Cursa Tide
Bucuraţivă de o plimbare palpitantă cu barca (de aproximativ patruzeci de minute) în jurul insulei Noshima, desemnată sit naţional şi traversaţi o strâmtoare cu unul dintre cele mai rapide curente din marea interioară Seto.
Altarul Oyamazumi Jinja
Oyamazumi este un altar principal din Japonia, zeitatea principală venerată fiind zeul mării şi a munţilor. Trebuie să vezi mai ales depozitul, în care 80% dintre comorile naţionale şi proprietăţile culturale importante sunt găzduite.
Muzeul Murakami Suigun
În vremea medievală, în Japonia majoritatea insulelor din marea interioară Seto (insulele Geiyo) erau controlate de piraţii Murakami Suigun. Muzeul are colecţii remarcabile şi expune armuri, literatură şi articole legate de piraţii Murakami. Poţi încerca armuri şi kimono-uri gratis.
Muzeul Tokoro din Omishima
Muzeul modern de sculptură a fost construit pe baza peisajului natural. Expune opere de artă ale artiştilor moderni. Priveliştea mării interioare Seto de pe terasă este fabuloasă.
Muzeul prosopului ICHIHIRO
Imabari se mândreşte cu cea mai mare producţie de prosoape din lume iar acesta este un muzeu al prosopului extrem de unic. O galerie de artă cu prosoape, magazine şi restaurante se află în clădire, iar afară există o grădină în stil european.
Baia publică Nibukawa Seseragi Koryu-kan
Una dintre cele trei staţiuni termale din Ehime. Textura plăcută şi mătăsoasă a apei fierbinţi se spune că face pielea femeilor frumoasă. În amonte există câteva hanuri tradiţionale japoneze.
Vechea stradă Uchiko
Uchiko a prosperat de la sfârşitul perioadei Edo (1603-1867) până la sfârşitul perioadei Meiji (1868-1912), ca centru de fabricare a cerii şi hârtiei tradiţionale, a căror calitate a fost recunoscută pe plan mondial. "Cartierele Yokaichi şi Gokoku" sau vechile districte ale acelor zile au fost desemnate ca o zonă de conservare a construcţiilor tradiţionale importante. Când hoinăreşti de-a lungul străzii de 600 de metri lungime cu case pitoreşti cu pereţi cu tencuială albă ale negustorilor şi cu locuinţe private de ambele părţi, sigur te simţi ca şi cum ai călători înapoi în vremurile bune.
Muzeul cerii/reşedinţa Kamihaga
Reşedinţa Kamihaga, o locuinţă spaţioasă a unui bogat negustor de ceară, a fost desemnată ca o proprietate culturală importantă. Muzeul cerii de lângă clădire expune variate elemente legate de producerea tradiţională a cerii şi ateliere. Unele zone sunt în reconstrucţie şi sunt programate să se redeschidă în martie 2011.
Teatrul Uchiko-za
Uchiko-za, construit în 1916, este unul dintre cele mai tradiţionale şi operaţionale în întregime teatre de kabuki. Clădirea are o scenă rotativă, un podium hanamichi şi loje. Este de asemnea utilizat ca o sală multifuncţională.
Parcul de sănătate KARARI din Uchiko
La standurile producătorilor se vând fructe şi legume , dulciuri de casă şi obiecte de artizanat. Restaurantul şi brutăria servesc un meniu special folosind produsele locale. Există şi un loc unde vizitatorii se pot juca.
Strada veche din Ozu
Ozu, situat într-o depresiune înconjurată de munţi, s-a dezvoltat în perioada Edo ca oraş-castel. Oraşul conţine şiruri de reşedinţe ale vechilor samurai, case şi magazine ale negustorilor şi meşteşugarilor ce redau viaţa oamenilor din acele vremuri. Unele străzi încă mai păstrază vestigii ale prosperului oraş-castel, oamenii numindu-l "micul Kyoto din Iyo" (vechiul nume al Ehime).
Strada Ohanahan Dori
"Ohanahan" este numele vechiului şi popularului serial de televiziune, aici fiind locul unde a fost filmat. Rămăşiţele străzii vechiului oraş, mărginită de reşedinţe ale vechilor samurai şi de casele negustorilor bogaţi de ambele părţi oferă o atmosferă nostalgică.
Garyu Sanso (refugi montan)
Acesta este un popas prevăzut cu o grădină în stil japonez înspre râul Hijikawa din Ozu. Peisajul natural a fost folosit cu înţelepciune ca fundal iar popasul este construit cu foarte mult gust aestetic.
Ozu Akarenga Kan (clădirea din cărămidă roşie din Ozu)
Iniţial a fost sediul unei bănci construit în 1901 din cărămizi roşii importate din Marea Britanie. În prezent este folosită ca o galerie şi ca un magazin cu produse locale.
Castelul Ozu
Donjon-ul, care conform relatărilor, a fost construit în era Keicho (1596-1614), a fost reconstruit în 2004 folosindu-se tehnici tradiţionale de construcţie din acele timpuri.
Vechea stradă din Unomachi
Casele construite de la mijlocul perioadei Edo (1603-1867) până la începutul erei Showa (1926-1989) au fost păstrate aşa cum erau iniţial. Poţi încă descoperi rămăşiţele unei locuinţe din vremea bună a peisajului urban, de exemplu casa unui negustor, construită în 1770, hanul japonez şi fabrica de bere ce şi-au desfăşurat activitatea în perioada Edo, biserica din era Taisho (1912-1926) şi locuinţele private, restaurate, utilizate ca un loc de odihnă (gratuit). Ele au fost desemnate ca o zonă de conservare a construcţiilor tradiţionale importante în decembrie 2009.
Kaimei Gakko (clădirea şcolii)
Una dintre cele mai vechi clădiri de şcoală primară din Japonia vestică, construită în 1882. A fost desemnată drept o proprietate culturală importantă. Cu toate că are o structură de lemn, au fost folosite şi componente occidentale, cum ar fi ferestrele cu arcadă.
Muzeul de istorie şi cultură Ehime
Muzeul expune prin colecţiile sale viaţa folclorică şi istoria în Ehime. Complexul este divizat în patru secţiuni: antichitate, evul mediu, perioda modernă şi cea contemporană. Fiecare secţiune prezintă sate tipice, restaurate ale acelor zile în mărime naturală.
Capul Sadamisaki
Capul este situat la capătul celei mai lungi peninsule din Japonia, având o lungime totală de 50 de kilometri. Autostrada ce se desfăşoară de-a lungul crestei muntelui, numită "linie melodică", este foarte populară. La cap poţi vedea farul construit în 1918.
Platoul carstic Shikoku
Unul dintre cele mai mari trei platouri carstice din Japonia, cu o altitudine de 1.000-1.5000 metrii şi cu o întindere de 25 de kilometrii, ceea ce dă o vedere panoramică cu un contrast idilic de păşuni, păduri virgine de fag şi multe plante alpine.
Parcul marin Uwaki Kaichu
Clima de la marea Uwa este blândă pe tot parcursul anului. Ţărmuri de tip ria, profund dantelate şi cu apă limpede; acesta este habitatul ideal pentru recifurile de corali şi pentru peştii tropicali, fiind şi unul dintre cele mai bune locuri pentru scufundări. Tot ceea ce trebuie să faci este să mergi cu o barcă submersibilă. Cabina de observare este proiectată în aşa fel încât se scufundă în mare, arătându-ţi o lume acvatică de neegalat, în timp ce barca face o croazieră în parcul marin şi în jurul insulei Kashima.
Castelul Uwajima
Castelul Uwajima a fost construit în anul 1601 de către Todo Takatora, unul dintre experţii în construirea de castele. Castelul a servit drept reşedinţă a clanului Date pentru nouă generaţii începând de la primul fiu, Masamune, un samurai faimos, care a venit să locuiască aici. Temniţa finalizată în 1671 a fost desemnată ca o proprietate culturală importantă.
Muzeul Date
Nouă generaţii ale clanului Date au condus Uwajima din 1600. Muzeul adăposteşte geniala colecţie de armuri preţioase de război, mobilier de zestre şi arhive ale familiei.
Grădina Tensha-en
Grădina în stil japonez construită de clanul Date în 1868 într-unul dintre locurile panoramice ale ţări, în special pentru frumoasele flori de iris şi visteria. O pergolă unică a fost proiectată pentru ca visteria să înflorească în sus.
Grădina Nanraku-en
Aceasta este cea mai mare grădină în stil japonez din Shikoku, creată în 1985. Aici te poţi bucura de flori de prun, irişi, azalee, arţari şi alte specii de plante şi arbori.
Râpa Nametoko Keikoku
Râul a erodat albia râpei Nemetoko Keikoku, ce se întinde pe 12 kilometrii. Are un peisaj minunat, în special datorită rocilor în forme ciudate, a cascadelor şi a stâncilor de care oamenii se pot bucura în fiecare anotimp. Dacă eşti norocos, s-ar putea să poţi să zăreşti nişte maimuţe sau căprioare sălbatice.
Muntele Ishizuchi
Muntele Ishizuchi (1982 metrii) este cel mai înalt munte din Japonia vestică, fiind cunoscut drept un loc sacru încă din antichitate. Atunci când soseşte sezonul pentru alpinism, în iulie, mulţi credincioşi întreprind o vizită anuală. Muntele Ishizuchi este cunoscut şi ca unul dintre "100 cei mai frumoşi munţi din Japonia", cu o felurită natură virgină. Mulţi oameni vin aici pentru a se bucura de alpinismul pe munte, din primăvară până în toamnă. Iarna vârful muntelui este acoperit cu zăpadă. Există două trasee obişnuite de căţărare către vârf: traseul Jojusha (în jur de 3 ore jumătate) şi ruta Tsuchigoya, de pe platoul Kuma Kogen, pe şosea (în jur de 2 ore şi jumătate).
Mina Topia Besshi
Una dintre cele mai mari trei mine de cupru din ţară a fost descoperită în 1693 şi a fost exploatată pentru 280 de ani. Parcul tematic Mina Topia Besshi afost creat în ultimul sector de birouri generale de la "Mina de cupru Besshi". După ce faci un tur al ruinelor minei poţi experimenta poţi căuta aur sau să faci o baie.
Fabrica de bere Asahi din Shikoku
Singura fabrică de bere din Shikoku. După turul fabricii care durează în jur de 75 de minute (este nevoie de rezervare), bucură-te de berea proaspătă.
Zona Tonaru a minei Topia Besshi
Ruinele importantului complex industrial minier au fost lăsate la mina de cupru Besshi la cota de 750 de metri, unde fostele cartiere generale îşi aveau sediul. Mai este numit şi "Machu Picchu", recent devenind popular. Expoziţiile de la muzeul de istorie explică viaţa de atunci a oamenilor, făcând şi o prezentare a minei de cupru Besshi.
Muzeul de ştiinţă prefectural Ehime
Muzeul de ştiinţă este un loc unde vei avea parte de o experienţă distractivă şi educaţională. Poţi învăţa despre natură, ştiinţă, tehnologie şi despre industria din Ehime. Expoziţiile din sala dedicată naturii includ un imens model mobil al unui dinozaur. Nu poţi rata nici cel mai mare planetariu din lume, cu un diametru de 30 de metrii.
Kirinomori
Kirinomori este un punct de atracţie turistică din Shingu, unul dintre cei mai importanţi productori de frunze de ceai. Este situat în munţi, pârâul susurând către sat. Cabanele cu ape termale, restaurantul şi magazinele te vor face să te relaxezi şi să te distrezi. Dulcele "Kirinomori daifuku" este o specialitate. Este extrem de popular. Există un magazin chiar şi în Matsuyama cu aşa ceva.
Ţinutul muntos Suihakogen
Te poţi bucura de covorul de flori aurii de rapiţă ce înfloresc primăvara şi de frumoasele flori de cosmos din vară până toamna devreme. De pe vârful Suihamine de 892 de metrii se poate observa panorama mişcătoare a lanţului muntos Shikoku şi a mării interioare Seto.
duminică, 25 decembrie 2011
Yui Asaka
Yui Asaka, născută pe 4 decembrie 1969, este o cântăreaţă, idol şi actriţă japoneză ce a devenit faimoasă în anii '80.
Biografie
Yui a fost născută în prefectura Miyazaki, Japonia. A urmat liceul Nakano. În 1984 a câştigat marele premiu al unei reviste de manga shoujo. Ea a fost înfăţişată în personajul principal al benzii desenate "Shooting star". Un an mai târziu a debutat drept cântăreaţă cu single-ul "Natsu shoujo". Până la sfârşitul anului 1986 ea s-a bucurat de un succes moderat ca idol şi cântăreaţă.
Faima ei a crescut când a jucat în al treilea sezon al show-lui de televiziune "Sukeba Deka" în 1987. În 1989 a interpretat-o pe populara eroină a seriei manga "Yawara! A Fashionable Judo Girl" în filmul din 1989. Valorificând această expunere, Asaka a început să-şi scrie propriile sale cântece, începând cu single-ul "Self control".
În 1993 au început să apară probleme cu managementul cu privire la numele său de scenă (Yui Asaka). În timpul acestei perioade a existat şi o poveste care raporta că numele său adevărat este Aki Kawasaki. Asaka a decis să se retragă temporar din lumina reflectoarelor şi a luat o pauză şi de la show-uri. Ea s-a reîntors pe scena muzicală în 1997 ca Yui (a nu se confunda cu o altă cântăraţă numită Yui). La puţin timp după aceea Asaka s-a împăcat cu agenţia s-a şi i s-a permis că concerteze din nou sub numele de "Yui Asaka". Ea a decis să se concentreze pe cariera sa de actriţă, apărând frecvent în seriale TV şi show-uri TV.
În 2001 clubul său oficial s-a închis. Apoi, în 2002, ea s-a căsătorit cu bateristul Takahiro Nishikawa. Yui a dat naştere primei lor fete pe 12 septembrie 2007.
Discografie
Albume
1986.02.21 : Crystal Eyes
1987.02.28 : Star Lights
1987.09.23 : Rainbow
1988.06.01 : Candid Girl
1988.12.01 : Herstory
1989.03.01 : Melody Fair
1989.11.21 : Pride
1990.02.28 : Nude Songs
1990.07.04 : Open your Eyes - Nude Songs vol.2
1990.12.05 : No Lookin' Back
1991.08.21 : Stay
1992.08.21 : Joker
1993.02.24 : Contrast
Albume best-of
1987.12.01 : Present
1989.05.18 : Yawara! Original Soundtrack
1991.02.27 : Thanks a lot
1992.11.25 : Single Collection
1993.05.01 : Annversary2824
1993.07.21 : Asaka Yui Daizenshou
2005.06.22 : Kyoukyoku no Best! Asaka Yui
2010.06.09 : Crystals
2010.07.07 : Kami Jacket CD Box (Album+DVD)
Single-uri
1985.06.21 : Natsu Shoujo
1985.09.25 : Futari no Moon River
1986.01.21 : Yappatsu...H!
1986.05.21 : Complex Banzai!!
1986.09.21 : 10gatsu no Christmas
1987.01.21 : STAR
1987.05.27 : Hitomi ni Storm
1987.09.09 :Niji no Dreamer
1987.10.14 : Remember (cu Onishi Yuka şi Nakamura Yuma)
1988.01.27 : Believe Again
1988.04.20 : C-Girl
1988.08.18 : Cecile
1988.11.02 : Melody
1989.01.25 : True Love
1989.03.22 : Neverland ~ Yawara!
1989.07.05 : Koi no Rock n' Roll Circus
1989.09.17 : Dream Power
1990.02.07 : Chance!
1990.05.31 : 7days Girl
1990.06.06 :Boyfriend wo Tsukurou
1990.10.31 : Self Control #13
1991.06.06 : Koi no Upside-Down
1992.01.29 : Itoshii Hito to Nemuritai
1993.02.24 : Hitori
1997.09.26 : Ring Ring Ring (YUI)
1997.10.22 : Aishiibito to Nemuretai (YUI)
1998.08.26 : Bukiyou na Tenshi (YUI)
2000.12.26 : Shiroi no Tobira
2005.12.26 : Egao no Watashi
2009.05.20 : Maji? Maji! Magical Jewel
Filmografie
Seriale TV
1985 : Ikkyuusan
1987 : Sukeban Deka III: Shoujo Ninpou Chou Denki
1988 : Kanou Juuban Shoubu!
1990 : AD Boogie
1991 : Yo ni mo Kimyou na Monogatari
1992 : Saimon Selection
1992 : Nani mo Ienakute
1999 : Yo ni mo Kimyou na Monogatari '99 Aki no Tokubetsuhen "Wafuku no Shoujo"
2000 : Tadaima Manshitsu
2000 : Quiz
2000 : Kyoko Gion Irimuko Keijijiken 6
2001 : Handoc!!!
2002 : Kamaitachi no Yoru
2003 : Satsujin Roke
2004 : Rikonyou Deibi
2005 : Mama! I Love You
2006 : Virus Panic 2006 Natsu -Machi wa Kansenshita-
Filme
1987: Sukeban Deka: The Movie
1988: Sukeban Deka: Azama San Shimai no Gyoukushuu
1989: YAWARA!
2001: Thud Ken Maajan Jigoku
Cecil
C-Girl
Belive again
Cry on
Forever
Biografie
Yui a fost născută în prefectura Miyazaki, Japonia. A urmat liceul Nakano. În 1984 a câştigat marele premiu al unei reviste de manga shoujo. Ea a fost înfăţişată în personajul principal al benzii desenate "Shooting star". Un an mai târziu a debutat drept cântăreaţă cu single-ul "Natsu shoujo". Până la sfârşitul anului 1986 ea s-a bucurat de un succes moderat ca idol şi cântăreaţă.
Faima ei a crescut când a jucat în al treilea sezon al show-lui de televiziune "Sukeba Deka" în 1987. În 1989 a interpretat-o pe populara eroină a seriei manga "Yawara! A Fashionable Judo Girl" în filmul din 1989. Valorificând această expunere, Asaka a început să-şi scrie propriile sale cântece, începând cu single-ul "Self control".
În 1993 au început să apară probleme cu managementul cu privire la numele său de scenă (Yui Asaka). În timpul acestei perioade a existat şi o poveste care raporta că numele său adevărat este Aki Kawasaki. Asaka a decis să se retragă temporar din lumina reflectoarelor şi a luat o pauză şi de la show-uri. Ea s-a reîntors pe scena muzicală în 1997 ca Yui (a nu se confunda cu o altă cântăraţă numită Yui). La puţin timp după aceea Asaka s-a împăcat cu agenţia s-a şi i s-a permis că concerteze din nou sub numele de "Yui Asaka". Ea a decis să se concentreze pe cariera sa de actriţă, apărând frecvent în seriale TV şi show-uri TV.
În 2001 clubul său oficial s-a închis. Apoi, în 2002, ea s-a căsătorit cu bateristul Takahiro Nishikawa. Yui a dat naştere primei lor fete pe 12 septembrie 2007.
Discografie
Albume
1986.02.21 : Crystal Eyes
1987.02.28 : Star Lights
1987.09.23 : Rainbow
1988.06.01 : Candid Girl
1988.12.01 : Herstory
1989.03.01 : Melody Fair
1989.11.21 : Pride
1990.02.28 : Nude Songs
1990.07.04 : Open your Eyes - Nude Songs vol.2
1990.12.05 : No Lookin' Back
1991.08.21 : Stay
1992.08.21 : Joker
1993.02.24 : Contrast
Albume best-of
1987.12.01 : Present
1989.05.18 : Yawara! Original Soundtrack
1991.02.27 : Thanks a lot
1992.11.25 : Single Collection
1993.05.01 : Annversary2824
1993.07.21 : Asaka Yui Daizenshou
2005.06.22 : Kyoukyoku no Best! Asaka Yui
2010.06.09 : Crystals
2010.07.07 : Kami Jacket CD Box (Album+DVD)
Single-uri
1985.06.21 : Natsu Shoujo
1985.09.25 : Futari no Moon River
1986.01.21 : Yappatsu...H!
1986.05.21 : Complex Banzai!!
1986.09.21 : 10gatsu no Christmas
1987.01.21 : STAR
1987.05.27 : Hitomi ni Storm
1987.09.09 :Niji no Dreamer
1987.10.14 : Remember (cu Onishi Yuka şi Nakamura Yuma)
1988.01.27 : Believe Again
1988.04.20 : C-Girl
1988.08.18 : Cecile
1988.11.02 : Melody
1989.01.25 : True Love
1989.03.22 : Neverland ~ Yawara!
1989.07.05 : Koi no Rock n' Roll Circus
1989.09.17 : Dream Power
1990.02.07 : Chance!
1990.05.31 : 7days Girl
1990.06.06 :Boyfriend wo Tsukurou
1990.10.31 : Self Control #13
1991.06.06 : Koi no Upside-Down
1992.01.29 : Itoshii Hito to Nemuritai
1993.02.24 : Hitori
1997.09.26 : Ring Ring Ring (YUI)
1997.10.22 : Aishiibito to Nemuretai (YUI)
1998.08.26 : Bukiyou na Tenshi (YUI)
2000.12.26 : Shiroi no Tobira
2005.12.26 : Egao no Watashi
2009.05.20 : Maji? Maji! Magical Jewel
Filmografie
Seriale TV
1985 : Ikkyuusan
1987 : Sukeban Deka III: Shoujo Ninpou Chou Denki
1988 : Kanou Juuban Shoubu!
1990 : AD Boogie
1991 : Yo ni mo Kimyou na Monogatari
1992 : Saimon Selection
1992 : Nani mo Ienakute
1999 : Yo ni mo Kimyou na Monogatari '99 Aki no Tokubetsuhen "Wafuku no Shoujo"
2000 : Tadaima Manshitsu
2000 : Quiz
2000 : Kyoko Gion Irimuko Keijijiken 6
2001 : Handoc!!!
2002 : Kamaitachi no Yoru
2003 : Satsujin Roke
2004 : Rikonyou Deibi
2005 : Mama! I Love You
2006 : Virus Panic 2006 Natsu -Machi wa Kansenshita-
Filme
1987: Sukeban Deka: The Movie
1988: Sukeban Deka: Azama San Shimai no Gyoukushuu
1989: YAWARA!
2001: Thud Ken Maajan Jigoku
Cecil
C-Girl
Belive again
Cry on
Forever
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Kujukuri, Oamishirasato, Shibayama şi Yokoshibahikari
Kujukuri este un oraş din prefectura Chiba, districtul Sanbu. Are o populaţie de 17.749 locuitori şi o suprafaţă de 23.72 kilometrii pătraţi.
Kujukuri îşi datorează numele plajei sale, plaja Kujukuri, care este a doua plajă ca lungime din Japonia. Traducerea mot-a-mot ar însemna "99 de ri", "kujuku" însemnând "99" iar "ri" fiind o veche unitate de măsură egală cu aproximativ 600 de m.
Geografie
Oraşul este situat în partea central-vestică a peninsulei Boso, la vest fiind mărginit de golful Ajiro.
Se învecinează cu Togane, Sanbu şi Oamishirasato.
Istorie
Kujukuri a fost fondat în martie 1955.
Economie
Pescuitul comercial şi procesarea alimentelor (în special a sardinelor) rămân industria principală a oraşului, cu toate că Kujukuri este cunoscut mai ales drept o staţiune litorală, a cărui locaţie pe malul mării şi climat blând atrag mai mult de un milion de turişti în fiecare an. Kujukuri şi oraşele înconjurătoare sunt de asemenea destinaţii populare pentru surfing. Se fac eforturi pentru a ridica profitul de pe urma acestora, inclusiv stabilirea unei taxe rutiere pe şoseaua Togane-Kujukuri pentru a îmbunătăţi accesibilitatea oraşului şi deschiderea Muzeului sardinelor Kujukuri ca punct de interes cultural.
Transport
În ciuda faptului că este popular ca o staţiune litorală, Kujukuri nu este deservit nici de o autostradă şi nici de o linie de cale ferată.
Atracţii locale
Plaja Kujukuri şi Muzeul sardinelor Kujukuri.
Persoane notabile
Cartograful din perioada Edo Ino Tadataka.
Oamishirasato este un oraş din districtul Sanbu cu o populaţie estimativă de 50.303 locuitori şi o suprafaţă de 58.06 kilometrii pătraţi. Prezintă una dintre cele mai mari populaţii ca oraş, situându-se din acest punct de vedere după oraşele Miyoshi (Aichi), Takizawa (Iwate) şi Fuchu (Hiroshima).
Geografie
Oraşul este situat în partea central-estică a peninsulei Boso, fiind mărginit la est de oceanul Pacific.
Se învecinează cu Chiba, Togane, Mobara, Kujukuri şi Shirako.
Istorie
Oraşul Oami şi satul Shirasato au fost create în timpul organizării districtului Sanbu din prefctura Chiba în aprilie 1889. Shirasato a fost ridicat la statutul de oraş în august 1935. Oraşul Oami s-a extins prin anexarea satelor Yamane şi Mizuho în aprilie 1951. Oraşele Oami şi Shirasato şi satul Masuho au fuzionat pentru a forma oraşul Oamishirasato în decembrie 1954. Oraşul şi-a anexat o porţiune din oraşul Honno într-o ajustare a limitelor în noiembrie 1957.
Economie
Oamishirasato este un centru comercial regional şi o comunitate de navetişti către metropola Chiba.
Cetăţeni notabili
Jucătoarea profesionistă de tenis Misaki Doi şi jucătoarea profesionistă de fotbal Aya Miyama.
Shibayama este un oraş din districtul Sanbu, prefectura Chiba, Japonia, la sud de municipiul Narita. În anul 2010 avea o populaţie aproximativă de 7.989 locuitori şi o suprafaţă de 43.75 locuitori.
Geografie
Shibayama este localizat în partea central-nordică a prefecturii. Astfel, aeroportul internaţional Narita este situtat la graniţa dinte Shibayama şi municipiul Narita. Majoritatea facilităţilor aeroportului sunt situate în partea dinspre Narita; cu toate acestea, Shibayama şi-a dezvoltat bază industrială datorită prezenţei aeroportului, găzduind trei zone industriale şi terenuri agricole. Deoarece se află aproape de una dintre căile principale de pătrundere în aeroport, poluarea sonoră şi problema exproprierilor au determinat un centru de activism ati-aeroport.
Se învecinează cu Narita, Tomisato, Sanmu, Yokoshibahikari şi Tako.
Istorie
Oraşul Shibayama a fost înfiinţat în iulie 1955 prin unirea satelor Chiyoda şi Nikawa.
Atracţii locale
Ceramica Haniwa este un simbol cultural al oraşului Shibayama. Principala şosea nord-sud, şoseaua 62, mai este cunoscută şi ca "bulevardul Haniwa" deoarece este împânzit cu remake-uri moderne ale statuilor Haniwa. Aceste statui vin din movilele funerare ce au fost descoperite în Shibayama. Festivalul Haniwa are loc în fiecare an în a doua duminică din noiembrie. Creat în 1982, este un festival de o zi, atracţia principală a acestuia fiind o procesiune compusă din majoritatea elevilor de şcoală primară şi gimnazială, care se îmbracă ca "Kodaijin"- oameni din antichitate.
Templul Shibayama Nioson este un templu budist construit în 781 ce conţine o pagodă de trei niveluri, o importantă proprietate culturală a prefecturii Chiba, împreună cu un muzeu care prezintă atât ceramică haniwa cât şi artă budistă.
Yokoshibahikari este un oraş situat în districtul Sanbu, prefectura Chiba, ce are o populaţie de 24.913 locuitori şi o suprafaţă de 66.91 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oraşul este localizat în nord-estul peninsulei Boso, mărginit la est de oceanul Pacific. Oraşul nu are un centru, ci este constituit din mai multe cătune împrăştiat peste zona rurală ce se întinde de la gara Yokoshiba la linia principală de cale ferată Sobu. Având o structură atât de risipită, este nevoie de destul de mult timp pentru ca mijloacele de transport în comun să străbată tot oraşul.
Se învecinează cu Sanmu, Shibayama, Sosa şi Tako.
Istorie
Yokoshibahikari s-a format prin unirea în martie 2006 a oraşelor Hikari, din districtul Sosa, şi a oraşului Yokoshiba, din districtul Sanbu. Drept rezultat, districtul Sosa a fost dizolvat.
Persoane importante
Luptătorul de sumo Konishiki Yasokichi I.
Kujukuri îşi datorează numele plajei sale, plaja Kujukuri, care este a doua plajă ca lungime din Japonia. Traducerea mot-a-mot ar însemna "99 de ri", "kujuku" însemnând "99" iar "ri" fiind o veche unitate de măsură egală cu aproximativ 600 de m.
Geografie
Oraşul este situat în partea central-vestică a peninsulei Boso, la vest fiind mărginit de golful Ajiro.
Se învecinează cu Togane, Sanbu şi Oamishirasato.
Istorie
Kujukuri a fost fondat în martie 1955.
Economie
Pescuitul comercial şi procesarea alimentelor (în special a sardinelor) rămân industria principală a oraşului, cu toate că Kujukuri este cunoscut mai ales drept o staţiune litorală, a cărui locaţie pe malul mării şi climat blând atrag mai mult de un milion de turişti în fiecare an. Kujukuri şi oraşele înconjurătoare sunt de asemenea destinaţii populare pentru surfing. Se fac eforturi pentru a ridica profitul de pe urma acestora, inclusiv stabilirea unei taxe rutiere pe şoseaua Togane-Kujukuri pentru a îmbunătăţi accesibilitatea oraşului şi deschiderea Muzeului sardinelor Kujukuri ca punct de interes cultural.
Transport
În ciuda faptului că este popular ca o staţiune litorală, Kujukuri nu este deservit nici de o autostradă şi nici de o linie de cale ferată.
Atracţii locale
Plaja Kujukuri şi Muzeul sardinelor Kujukuri.
Persoane notabile
Cartograful din perioada Edo Ino Tadataka.
Oamishirasato este un oraş din districtul Sanbu cu o populaţie estimativă de 50.303 locuitori şi o suprafaţă de 58.06 kilometrii pătraţi. Prezintă una dintre cele mai mari populaţii ca oraş, situându-se din acest punct de vedere după oraşele Miyoshi (Aichi), Takizawa (Iwate) şi Fuchu (Hiroshima).
Geografie
Oraşul este situat în partea central-estică a peninsulei Boso, fiind mărginit la est de oceanul Pacific.
Se învecinează cu Chiba, Togane, Mobara, Kujukuri şi Shirako.
Istorie
Oraşul Oami şi satul Shirasato au fost create în timpul organizării districtului Sanbu din prefctura Chiba în aprilie 1889. Shirasato a fost ridicat la statutul de oraş în august 1935. Oraşul Oami s-a extins prin anexarea satelor Yamane şi Mizuho în aprilie 1951. Oraşele Oami şi Shirasato şi satul Masuho au fuzionat pentru a forma oraşul Oamishirasato în decembrie 1954. Oraşul şi-a anexat o porţiune din oraşul Honno într-o ajustare a limitelor în noiembrie 1957.
Economie
Oamishirasato este un centru comercial regional şi o comunitate de navetişti către metropola Chiba.
Cetăţeni notabili
Jucătoarea profesionistă de tenis Misaki Doi şi jucătoarea profesionistă de fotbal Aya Miyama.
Shibayama este un oraş din districtul Sanbu, prefectura Chiba, Japonia, la sud de municipiul Narita. În anul 2010 avea o populaţie aproximativă de 7.989 locuitori şi o suprafaţă de 43.75 locuitori.
Geografie
Shibayama este localizat în partea central-nordică a prefecturii. Astfel, aeroportul internaţional Narita este situtat la graniţa dinte Shibayama şi municipiul Narita. Majoritatea facilităţilor aeroportului sunt situate în partea dinspre Narita; cu toate acestea, Shibayama şi-a dezvoltat bază industrială datorită prezenţei aeroportului, găzduind trei zone industriale şi terenuri agricole. Deoarece se află aproape de una dintre căile principale de pătrundere în aeroport, poluarea sonoră şi problema exproprierilor au determinat un centru de activism ati-aeroport.
Se învecinează cu Narita, Tomisato, Sanmu, Yokoshibahikari şi Tako.
Istorie
Oraşul Shibayama a fost înfiinţat în iulie 1955 prin unirea satelor Chiyoda şi Nikawa.
Atracţii locale
Ceramica Haniwa este un simbol cultural al oraşului Shibayama. Principala şosea nord-sud, şoseaua 62, mai este cunoscută şi ca "bulevardul Haniwa" deoarece este împânzit cu remake-uri moderne ale statuilor Haniwa. Aceste statui vin din movilele funerare ce au fost descoperite în Shibayama. Festivalul Haniwa are loc în fiecare an în a doua duminică din noiembrie. Creat în 1982, este un festival de o zi, atracţia principală a acestuia fiind o procesiune compusă din majoritatea elevilor de şcoală primară şi gimnazială, care se îmbracă ca "Kodaijin"- oameni din antichitate.
Templul Shibayama Nioson este un templu budist construit în 781 ce conţine o pagodă de trei niveluri, o importantă proprietate culturală a prefecturii Chiba, împreună cu un muzeu care prezintă atât ceramică haniwa cât şi artă budistă.
Yokoshibahikari este un oraş situat în districtul Sanbu, prefectura Chiba, ce are o populaţie de 24.913 locuitori şi o suprafaţă de 66.91 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oraşul este localizat în nord-estul peninsulei Boso, mărginit la est de oceanul Pacific. Oraşul nu are un centru, ci este constituit din mai multe cătune împrăştiat peste zona rurală ce se întinde de la gara Yokoshiba la linia principală de cale ferată Sobu. Având o structură atât de risipită, este nevoie de destul de mult timp pentru ca mijloacele de transport în comun să străbată tot oraşul.
Se învecinează cu Sanmu, Shibayama, Sosa şi Tako.
Istorie
Yokoshibahikari s-a format prin unirea în martie 2006 a oraşelor Hikari, din districtul Sosa, şi a oraşului Yokoshiba, din districtul Sanbu. Drept rezultat, districtul Sosa a fost dizolvat.
Persoane importante
Luptătorul de sumo Konishiki Yasokichi I.
Kozaki, Tako şi Tonosho
Kozaki este un oraş din districtul Katori, prefectura Chiba, Japonia. În februarie 2011 avea o populaţie estimativă de 6.433 locuitori şi o densitate de 19.85 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oraşul este situat în partea de nord a prefecturii.
Se învecinează cu Narita, Katori şi Inashiki (din prefectura Ibaraki).
Istorie
Satele Kozaki şi Yonezewa au fost fondate în aprilie 1889 în districtul Katori din prefectura Chiba. Kozaki a fost ridicat la statutul de oraş în martie 1890. În ianuarie 1955 Kozaki şi Yonezawa au fuzionat.
Economie
Oraşul este un centru comercial regional ce deţine câteva manufacturi ale industriei uşoare.
Tako este un oraş din districrul Katori, cu o populaţie de 15.902 locuitori şi o suprafaţă de 72.68 locuitori.
Geografie
Oraşul este situat în porţiunea nord-estică a prefecturii, majoritatea terenului fiind plat. Situat în câmpiile Shimosa şi Kujiukuri, râul Kuriyama străbate centrul oraşului.
Se învecinează cu Sosa, Katori, Narita, Shibayama şi Yokoshibahikari.
Istorie
Tako a fost locuit încă din timpuri preistorice, arheologii descoperind canoe dougout şi morminte din perioada Jomon şi câmpuri de orez din perioada Yayoi. Zona prezinztă şi numeroase morminte din perioada Kofun, a căror ceramică haniwa a fost recuperată. În timpul perioadei Heian a fost divizat într-un shoen controlat de clanul Fujiwara, şi apoi de clanul Chiba, în perioada Kamakura. În timpul perioadei Edo a fost un teritoriu din cadrul provinciei Shimosa, controlat de shogunatul Tokugawa prin administratorii hatamoto.
După restauraţia Meiji satul Tako a fost înfiinţat în aprilie 1889 în districtul Katori. Tako a fost ridicat la statutul de oraş în iunie 1890. În aprilie 1951 oraşul şi-a anexat satul Tojo. Tako a continuat să se extindă prin încorporarea în martie 1954 a satelor Naka, Kuga şi Tokiwa.
Economie
Oraşul este un centru comercial regional şi un centru agricol. Împreună cu orezul, un factor economic important este creşterea animalelor, în mod special creşterea intensivă a porcilor.
Cetăţeni notabili
Samuraiul din perioada Muromachi Iizasa Ienao şi motociclistul profesionist Youichi Ui.
Tonosho este un oraş din districtul Katori, prefectura Chiba. Are o populaţie estimativă de 15.103 locuitori şi o suprafaţă de 46.16 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oraşul este localizat în nord-estul îndepărtat al prefecturii. În nord este mărginit de râul Tone, care formează şi graniţa cu prefectura Ibaraki. Terenul este în general plat, înălţimea medie fiind de 40-50 de metrii deasupra nivelului mării.
Se învecinează cu Choshi, Asahi, Katori şi Kamisu (din prefectura Ibaraki).
Istorie
Zona Tonosho a fost locuită încă din paleoliticul japonez, arheologii descoperind aici unelte din piatră şi morminte din perioada Kofun. În timpul perioadelor Kamakura şi Muromachi zona s-a aflat sub controlul clanului Chiba. După începutul perioadei Edo o mare parte din Tonosho a făcut parte din domeniul Omigawa, un domeniu feudal minor din shogunatul Tokugawa. După restauraţia Meiji satele Tojo, Tachibana, Jindai şi Sasagawa au fost fondate în aprilie 1889 în districtul Katori din prefectura Chiba. Sasagawa a fost ridicat la statutul de oraş în august 1907. Zona s-a dezvoltat rapid după cel De-al doilea război mondial odată cu apariţia liniei de cale ferată Narita şi cu dezvoltarea complexului industrial Kashima din prefectura Ibaraki. Oraşul Tonosho a fost creat în iulie 1955 prin unirea oraşului Sasagawa cu satele Tachibana, Jindai şi Tojo.
Economie
Tonosho este un centru comercial regional a cărui economie primară este agricolă, cu unele manufacturi ale industriei uşoare. Principalele culturi includ orezul şi napii. Industria include procesatul peştelui şi prosucţia sosului de soia.
Persoane importante
Politicianul Totoo Hayashi
Geografie
Oraşul este situat în partea de nord a prefecturii.
Se învecinează cu Narita, Katori şi Inashiki (din prefectura Ibaraki).
Istorie
Satele Kozaki şi Yonezewa au fost fondate în aprilie 1889 în districtul Katori din prefectura Chiba. Kozaki a fost ridicat la statutul de oraş în martie 1890. În ianuarie 1955 Kozaki şi Yonezawa au fuzionat.
Economie
Oraşul este un centru comercial regional ce deţine câteva manufacturi ale industriei uşoare.
Tako este un oraş din districrul Katori, cu o populaţie de 15.902 locuitori şi o suprafaţă de 72.68 locuitori.
Geografie
Oraşul este situat în porţiunea nord-estică a prefecturii, majoritatea terenului fiind plat. Situat în câmpiile Shimosa şi Kujiukuri, râul Kuriyama străbate centrul oraşului.
Se învecinează cu Sosa, Katori, Narita, Shibayama şi Yokoshibahikari.
Istorie
Tako a fost locuit încă din timpuri preistorice, arheologii descoperind canoe dougout şi morminte din perioada Jomon şi câmpuri de orez din perioada Yayoi. Zona prezinztă şi numeroase morminte din perioada Kofun, a căror ceramică haniwa a fost recuperată. În timpul perioadei Heian a fost divizat într-un shoen controlat de clanul Fujiwara, şi apoi de clanul Chiba, în perioada Kamakura. În timpul perioadei Edo a fost un teritoriu din cadrul provinciei Shimosa, controlat de shogunatul Tokugawa prin administratorii hatamoto.
După restauraţia Meiji satul Tako a fost înfiinţat în aprilie 1889 în districtul Katori. Tako a fost ridicat la statutul de oraş în iunie 1890. În aprilie 1951 oraşul şi-a anexat satul Tojo. Tako a continuat să se extindă prin încorporarea în martie 1954 a satelor Naka, Kuga şi Tokiwa.
Economie
Oraşul este un centru comercial regional şi un centru agricol. Împreună cu orezul, un factor economic important este creşterea animalelor, în mod special creşterea intensivă a porcilor.
Cetăţeni notabili
Samuraiul din perioada Muromachi Iizasa Ienao şi motociclistul profesionist Youichi Ui.
Tonosho este un oraş din districtul Katori, prefectura Chiba. Are o populaţie estimativă de 15.103 locuitori şi o suprafaţă de 46.16 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oraşul este localizat în nord-estul îndepărtat al prefecturii. În nord este mărginit de râul Tone, care formează şi graniţa cu prefectura Ibaraki. Terenul este în general plat, înălţimea medie fiind de 40-50 de metrii deasupra nivelului mării.
Se învecinează cu Choshi, Asahi, Katori şi Kamisu (din prefectura Ibaraki).
Istorie
Zona Tonosho a fost locuită încă din paleoliticul japonez, arheologii descoperind aici unelte din piatră şi morminte din perioada Kofun. În timpul perioadelor Kamakura şi Muromachi zona s-a aflat sub controlul clanului Chiba. După începutul perioadei Edo o mare parte din Tonosho a făcut parte din domeniul Omigawa, un domeniu feudal minor din shogunatul Tokugawa. După restauraţia Meiji satele Tojo, Tachibana, Jindai şi Sasagawa au fost fondate în aprilie 1889 în districtul Katori din prefectura Chiba. Sasagawa a fost ridicat la statutul de oraş în august 1907. Zona s-a dezvoltat rapid după cel De-al doilea război mondial odată cu apariţia liniei de cale ferată Narita şi cu dezvoltarea complexului industrial Kashima din prefectura Ibaraki. Oraşul Tonosho a fost creat în iulie 1955 prin unirea oraşului Sasagawa cu satele Tachibana, Jindai şi Tojo.
Economie
Tonosho este un centru comercial regional a cărui economie primară este agricolă, cu unele manufacturi ale industriei uşoare. Principalele culturi includ orezul şi napii. Industria include procesatul peştelui şi prosucţia sosului de soia.
Persoane importante
Politicianul Totoo Hayashi
Mago mago Arashi şi Crăciunul
Ei bine, ca să fii sinceră, deşi este Crăciunul şi peste tot pe internet, televizor, etc circulă diverse urări de sărbători, eu nu ştiu ce să vă urez -_-'' Pentru mine Crăciunul nu înseamnă Moş Crăciun sau munţi de cadouri, şi cu atât mai puţin să mă ghiftuiesc cu mâncare cât pentru o lună. Carnea de porc şi Crăciunul nu-mi sunt sinonime şi nici curăţenia generală doar pentru că "vine preotul".
Iar sintagma "să fim mai buni în aceste zile" mă lasă rece. Ce rost are să fiu cea mai bună, drăguţă şi miloasă persoană doar acum? Pentru a-mi gâdila orgoliu spunându-mi că fac o faptă bună de sărbători? Dar oare nu pot face acea faptă bună oricând? Îmi trebuie neapărat un motiv, adică Crăciunul ? Şi ce rost mai au kilometrii de mesaje şi tonele de cadouri dacă nu-s oferite din suflet? Prefer să mă lipsesc de toate astea. Ştiu că sună clişeic, dar sărbătoarea asta a devenit atât de comercială! Nu sunt o persoană extrem de credincioasă. Chiar nu sunt. Însă mi-am pus acum câteva zile întrebarea: oare câte persoane am auzit aducând în discuţie naşterea Lui Iisus Hristos? Răspuns: niciuna.
Pentru mine Crăciunul înseamnă o perioadă în care încerc să uit de toate grijile sau de gândurile rele, o perioadă în care să fiu mai fericită, în care îmi simt sufletul mai uşor şi mai vibrant, înseamnă câte o vizită la /de la cineva pe care îl apreciez cu adevărat, bradul, luminiţele de Crăciun şi zăpada (care nu o să ne încânte pe toţi anul acesta din câte se pare T_T).
Aşa că, în încheiere, vă urez să aveţi parte de un Crăciun fericit în care să vă bucuraţi de lucrurile cu adevărat importante pentru voi, pe care să-l petreceţi aşa cum v-ar plăcea mai mult, în care să faceţi un bilanţ a ceea ce aţi realizat în acest an şi în care să vă propuneţi noi obiective; plus clasica urare de "multă sănătate"! ^.^ ^.^ ^.^ Şi nu uitaţi că mai este şi mâine o zi ^.- Aveţi grija de voi! :P
Mago mago Arashi episodul 28
Mago mago Arashi episodul 29
Mago mago Arashi episodul 30
Iar sintagma "să fim mai buni în aceste zile" mă lasă rece. Ce rost are să fiu cea mai bună, drăguţă şi miloasă persoană doar acum? Pentru a-mi gâdila orgoliu spunându-mi că fac o faptă bună de sărbători? Dar oare nu pot face acea faptă bună oricând? Îmi trebuie neapărat un motiv, adică Crăciunul ? Şi ce rost mai au kilometrii de mesaje şi tonele de cadouri dacă nu-s oferite din suflet? Prefer să mă lipsesc de toate astea. Ştiu că sună clişeic, dar sărbătoarea asta a devenit atât de comercială! Nu sunt o persoană extrem de credincioasă. Chiar nu sunt. Însă mi-am pus acum câteva zile întrebarea: oare câte persoane am auzit aducând în discuţie naşterea Lui Iisus Hristos? Răspuns: niciuna.
Pentru mine Crăciunul înseamnă o perioadă în care încerc să uit de toate grijile sau de gândurile rele, o perioadă în care să fiu mai fericită, în care îmi simt sufletul mai uşor şi mai vibrant, înseamnă câte o vizită la /de la cineva pe care îl apreciez cu adevărat, bradul, luminiţele de Crăciun şi zăpada (care nu o să ne încânte pe toţi anul acesta din câte se pare T_T).
Aşa că, în încheiere, vă urez să aveţi parte de un Crăciun fericit în care să vă bucuraţi de lucrurile cu adevărat importante pentru voi, pe care să-l petreceţi aşa cum v-ar plăcea mai mult, în care să faceţi un bilanţ a ceea ce aţi realizat în acest an şi în care să vă propuneţi noi obiective; plus clasica urare de "multă sănătate"! ^.^ ^.^ ^.^ Şi nu uitaţi că mai este şi mâine o zi ^.- Aveţi grija de voi! :P
Mago mago Arashi episodul 28
Mago mago Arashi episodul 29
Mago mago Arashi episodul 30
Aramary
Aramary, născută pe 11 august, este o cântăreaţă şi o seiyuu japoneză cunoscută mai ales pentru activitatea sa împreună cu Sound Horizont şi Rain Note.
Sound Horizont
Aramary a fost prima voclaistă a trupei japoneze Sound Horizont. Din motive necunoscute ea a părăsit Sound Horizont în martie 2006.
Towa
Sound Horizont
Aramary a fost prima voclaistă a trupei japoneze Sound Horizont. Din motive necunoscute ea a părăsit Sound Horizont în martie 2006.
Towa
luni, 19 decembrie 2011
Onjuku şi Otaki
Onjuku este un oraş situat în districtul Isumi, prefectura Chiba, Japonia. În anul 2010 avea o populaţie de aproximativ 7.823 locuitori şi o suprafaţă de 24.92 kilometrii pătraţi. Numele municipalităţii este compus din două ideograme chinezeşti ce înseamnă fie "onorabil", fie "reşedinţă".
Geografie
Onjuku este situat pe coasta de est a sudului prefecturii Chiba, aproximativ în centrul coastei exterioare a penisulei Boso. Peisajul se constitue din dealurile nisipoase din lanţul de dealuri Boso. Oraşul se remarcă prin staţiunile litorale. Plajele sale largi sunt protejate ca parte a parcului quasi-national Minami Boso.
Oraşul este mărginit la est de oceanul Pacific şi se bucură de un climat temperat oceanic, cu ierni scurte şi răcoroase şi veri umede şi fierbinţi datorită curentului cald Kuroshio. Onjuku are deschidere la golful Ajiro, care are două porturi funcţionale: portul Iwawada în nord şi portul Onjuku în sud. Un mic râu, Kiyomizu, străbate oraşul până la golful Ajiro.
Se învecinează cu Isumi la vest şi la sud şi cu Katsuura la nord.
Istorie
Istorie timpurie
Onjuku este o parte a anticei provincii Kazusa. Pinii şi nisipul din golful Ajiro sunt amintiţi într-un poem al lui Hojo Tokiyori (1227-1263), un administrator din perioada Kamakura.
Perioada Edo
Onjuku din perioada Muromachi până în perioada Edo a fost divizat într-o complexă mixtură de zone administrative. Mare parte din oraş a fost un teritoriu administraţi de diverşi hatamoto în numele shogunului. Numele oraşului a fost asociat deobicei cu administratorii de pe domeniile Otaki şi Iwatsuki. În perioada Edo o proeminentă piaţă în aer liber avea loc de şase ori pe lună în zilele stabilite.
Debarcarea lui Rodrigo de Vivero
În 1609 o galeră spaniolă, "San Francisco", a eşuat lângă Onjuku. Căpitanul şi cei 300 de supravieţuitori au fost îngrijiţi în oraş, iar mai apoi marinarilor li s-a dat un vas de cătrte shogunatul Tokugawa pentru a se întoarce în Mexic. Unul dintre supravieţuitori a fost guvernatorul general al Filipinelor, Rodrigo de Vevero, căruia i s-a acordat ulterior o adienţă la shogunul Tokugawa Ieyasu.
În 1928 un turn a fost construit în Onjuku pentru a comemora debarcarea lui Rodrigo şi relaţiile de prietenie dintre Mexic, Spania şi Japonia. De atunci a fost desemnat ca un important monument prefectural. Turnul este înconjurat de un complex extins de grădini.
Administraţia curentă
Satul Onjuku a fost înfiinţat în aprilie 1889 şi a fost ridicat la statutul de oraş în aprilie 1914. Oraşul s-a extins prin anexarea satelor Fuse şi Namihama în martie 1956.
Economie
Economia din Onjuku este dominată de turismul sezonier şi de pescuitul comercial. Agricultura joacă un rol mic în economie comparat cu municipiile vecine. Operaţiunile de pescuit la ţărm şi în larg sunt foarte active, calmarul şi bonito fiind cele mai importante capturi. Ama, sau scufundătoarele tradiţinale, adună scoici abalone, scoici turban (sazae), homari şi homari spinoşi, importante părţi ale dietei japoneze tradiţionale.
Plajele nisipoase din Onjuku sunt zone de înot reprezentative ale coastei Sotoboso şi atrag numeroşi turişti în lunile de vară. Turismul din oraş a început în perioada Meiji, dezvoltarea industriei turismului continuând şi în prezent. Numeroase pensiuni, ryokan-uri (hanuri tradiţionale japoneze) şi hoteluri s-au dezvoltat în zonă.
Otaki este un oraş din districtul Isumi, centrul peninsulei Boso, prefectura Chiba, Japonia. Acesta este asociat cu generalul Honda Takamatsu din perioada Edo şi pentru remarcabilul castel. În anul 2010 avea o populaţie esstimativă de 10.794 locuitori şi o suprafaţă de 129.83 kilometrii pătraţi, ceea ce îl face cel mai mare oraş ca suprafaţă al prefecturii.
Numele oraşului este compus din trei ideograme: primul, "ō", însemnand mare, al doilea, "ta", însemnand mult şi ultimul "ki", fericire.
Geografie
Otaki este un oraş fără ieşire la mare, aflat în centrul peninsulei Boso. Partea de sud-vest a oraşului are un relief montan, altitudinea scăzând gradual spre partea de nord a oraşul. 70% din suprafaţa sa este acoperită de păduri. Râul Isumi curge prin partea de nord-est a oraşului, iar în partea de vest râul Yoro.
Se învecinează cu Ichihara, Kimitsu, Katsuura, Kamogawa, Isumi, Mutsuzawa şi Chonan.
Istorie
Istorie timpurie
Otaki a fost locuit din timpuri preistorice, aşa cum evidentiază ramăşiţele din perioada Jomon din Oikawa. În perioada Asuka regiunea Otaki a devenit o parte a provinciei Kazusa, la capătul vestic al regiunii Tokaido, care s-a format ca rezultat al reformelor Taika din 654. În perioada Sengoku Otaki a fost un oraş-castel ce a fost controlat succesiv de diferite clanuri regionale, cele mai bine cunoscute fiind clanurile Takeda şi Toki. În cele din urmă regiunea Otaki a ajuns în 1544 sub controlul puternicului clan Satomi, ce-şi avea carterul general în provincia Awa.
Perioada Edo
În 1590 Tokugawa Ieyasu a preluat controlul provinciei Kazusa. Ieyasu a acordat controlul asupra Otaki faimosului său general Honda Tadakatsu şi a înfiinţat domeniul Otaki ca un domeniu feudal de 100.000 de koku. Tadakatsu a construit castelul Otaki pe locul vechiului castel şi a stabilit un un oraş-castel la scară mare. Plasarea lui Hondas Tadakatsu la Otaki a fost un amortizor puternic împotriva forţei militare a clanului Satomi, aflat în sud. Stăpânirea asupra castelului s-a schimbat de multe ori după controlul lui Honda Tadakatsu, însă din 1703 clanul Matsudaira a deţinut castelul timp de nouă generaţii. În ciuda controlului clanului Matsudaira asupra castelului, majoritatea teritoriului regiunii Otaki a fost un teritoriu administrat de hatamoto aflaţi în serviciul direct al shogunatului Tokugawa. În 1609 o galeră spaniolă, "San Francisco", a eşuat lângă Otaki. Supravieţuitorii au fost găzduiţi în castelul Otaki iar mai apoi navigatorilor li s-a dat o navă din partea shogunatului Tokugawa pentru a se întoarce în Mexic. Printre supravieţuitori s-a numărat şi Guvernatorul general al Filipinelor, Rodrigo de Vivero, căruia i s-a acordat anterior o audienţă cu shogunul Tokugawa Ieyasu.
Perioada modernă
După restauraţia Meiji structura administrativă a regiunii s-a schimbat frecvent. Otaki a făcut succesiv parte din prefectura Otaki, apoi din prefectura Kisarazu şi în cele din urmă din prefectura Chiba. În 1889, prin aceleaşi reforme administrative, satele Oikawa, Nishihata, Fusamoto, Kamitaki şi oraşul Otaki a fost fondate. Cele cinci au fost reunite pentru a forma oraşul Otaki din prezent în octombrie 1954.
Economie
Economia oraşului se baza în mare parte pe producţia de orez, silvicultură şi producţia tradiţională de cărbuni, însă după cel De-al doilea război mondial toate cele trei industrii au decăzut. În prezent produsele agricole principale sunt ciupercile shiitake şi rădăcinile de bambus. Turismul a crescut în urma vizitelor la castelul Otaki, pădurea prefecturală Otaki şi a diverse locuri pitoreşti. În Otaki există şi terenuri de golf, însă acestea au cauzat probleme cu inundaţiile şi defrişarea.
Atracţii locale
Festivalul castelului
Otaki găzduieşte Oshiro-matsuri, sau "Festivalul castelului", în septembrie, care include o paradă şi variate spectacole şi demonstraţii desfăşurate pe terenul uneia dintre şcolile primare ale oraşului. Reprezentanţi ai oraşului-soră, Cuernavaca, din Mexic, fac deseori vizite pentru a lua parte la festival.
Atracţii
Geografie
Onjuku este situat pe coasta de est a sudului prefecturii Chiba, aproximativ în centrul coastei exterioare a penisulei Boso. Peisajul se constitue din dealurile nisipoase din lanţul de dealuri Boso. Oraşul se remarcă prin staţiunile litorale. Plajele sale largi sunt protejate ca parte a parcului quasi-national Minami Boso.
Oraşul este mărginit la est de oceanul Pacific şi se bucură de un climat temperat oceanic, cu ierni scurte şi răcoroase şi veri umede şi fierbinţi datorită curentului cald Kuroshio. Onjuku are deschidere la golful Ajiro, care are două porturi funcţionale: portul Iwawada în nord şi portul Onjuku în sud. Un mic râu, Kiyomizu, străbate oraşul până la golful Ajiro.
Se învecinează cu Isumi la vest şi la sud şi cu Katsuura la nord.
Istorie
Istorie timpurie
Onjuku este o parte a anticei provincii Kazusa. Pinii şi nisipul din golful Ajiro sunt amintiţi într-un poem al lui Hojo Tokiyori (1227-1263), un administrator din perioada Kamakura.
Perioada Edo
Onjuku din perioada Muromachi până în perioada Edo a fost divizat într-o complexă mixtură de zone administrative. Mare parte din oraş a fost un teritoriu administraţi de diverşi hatamoto în numele shogunului. Numele oraşului a fost asociat deobicei cu administratorii de pe domeniile Otaki şi Iwatsuki. În perioada Edo o proeminentă piaţă în aer liber avea loc de şase ori pe lună în zilele stabilite.
Debarcarea lui Rodrigo de Vivero
În 1609 o galeră spaniolă, "San Francisco", a eşuat lângă Onjuku. Căpitanul şi cei 300 de supravieţuitori au fost îngrijiţi în oraş, iar mai apoi marinarilor li s-a dat un vas de cătrte shogunatul Tokugawa pentru a se întoarce în Mexic. Unul dintre supravieţuitori a fost guvernatorul general al Filipinelor, Rodrigo de Vevero, căruia i s-a acordat ulterior o adienţă la shogunul Tokugawa Ieyasu.
În 1928 un turn a fost construit în Onjuku pentru a comemora debarcarea lui Rodrigo şi relaţiile de prietenie dintre Mexic, Spania şi Japonia. De atunci a fost desemnat ca un important monument prefectural. Turnul este înconjurat de un complex extins de grădini.
Administraţia curentă
Satul Onjuku a fost înfiinţat în aprilie 1889 şi a fost ridicat la statutul de oraş în aprilie 1914. Oraşul s-a extins prin anexarea satelor Fuse şi Namihama în martie 1956.
Economie
Economia din Onjuku este dominată de turismul sezonier şi de pescuitul comercial. Agricultura joacă un rol mic în economie comparat cu municipiile vecine. Operaţiunile de pescuit la ţărm şi în larg sunt foarte active, calmarul şi bonito fiind cele mai importante capturi. Ama, sau scufundătoarele tradiţinale, adună scoici abalone, scoici turban (sazae), homari şi homari spinoşi, importante părţi ale dietei japoneze tradiţionale.
Plajele nisipoase din Onjuku sunt zone de înot reprezentative ale coastei Sotoboso şi atrag numeroşi turişti în lunile de vară. Turismul din oraş a început în perioada Meiji, dezvoltarea industriei turismului continuând şi în prezent. Numeroase pensiuni, ryokan-uri (hanuri tradiţionale japoneze) şi hoteluri s-au dezvoltat în zonă.
Otaki este un oraş din districtul Isumi, centrul peninsulei Boso, prefectura Chiba, Japonia. Acesta este asociat cu generalul Honda Takamatsu din perioada Edo şi pentru remarcabilul castel. În anul 2010 avea o populaţie esstimativă de 10.794 locuitori şi o suprafaţă de 129.83 kilometrii pătraţi, ceea ce îl face cel mai mare oraş ca suprafaţă al prefecturii.
Numele oraşului este compus din trei ideograme: primul, "ō", însemnand mare, al doilea, "ta", însemnand mult şi ultimul "ki", fericire.
Geografie
Otaki este un oraş fără ieşire la mare, aflat în centrul peninsulei Boso. Partea de sud-vest a oraşului are un relief montan, altitudinea scăzând gradual spre partea de nord a oraşul. 70% din suprafaţa sa este acoperită de păduri. Râul Isumi curge prin partea de nord-est a oraşului, iar în partea de vest râul Yoro.
Se învecinează cu Ichihara, Kimitsu, Katsuura, Kamogawa, Isumi, Mutsuzawa şi Chonan.
Istorie
Istorie timpurie
Otaki a fost locuit din timpuri preistorice, aşa cum evidentiază ramăşiţele din perioada Jomon din Oikawa. În perioada Asuka regiunea Otaki a devenit o parte a provinciei Kazusa, la capătul vestic al regiunii Tokaido, care s-a format ca rezultat al reformelor Taika din 654. În perioada Sengoku Otaki a fost un oraş-castel ce a fost controlat succesiv de diferite clanuri regionale, cele mai bine cunoscute fiind clanurile Takeda şi Toki. În cele din urmă regiunea Otaki a ajuns în 1544 sub controlul puternicului clan Satomi, ce-şi avea carterul general în provincia Awa.
Perioada Edo
În 1590 Tokugawa Ieyasu a preluat controlul provinciei Kazusa. Ieyasu a acordat controlul asupra Otaki faimosului său general Honda Tadakatsu şi a înfiinţat domeniul Otaki ca un domeniu feudal de 100.000 de koku. Tadakatsu a construit castelul Otaki pe locul vechiului castel şi a stabilit un un oraş-castel la scară mare. Plasarea lui Hondas Tadakatsu la Otaki a fost un amortizor puternic împotriva forţei militare a clanului Satomi, aflat în sud. Stăpânirea asupra castelului s-a schimbat de multe ori după controlul lui Honda Tadakatsu, însă din 1703 clanul Matsudaira a deţinut castelul timp de nouă generaţii. În ciuda controlului clanului Matsudaira asupra castelului, majoritatea teritoriului regiunii Otaki a fost un teritoriu administrat de hatamoto aflaţi în serviciul direct al shogunatului Tokugawa. În 1609 o galeră spaniolă, "San Francisco", a eşuat lângă Otaki. Supravieţuitorii au fost găzduiţi în castelul Otaki iar mai apoi navigatorilor li s-a dat o navă din partea shogunatului Tokugawa pentru a se întoarce în Mexic. Printre supravieţuitori s-a numărat şi Guvernatorul general al Filipinelor, Rodrigo de Vivero, căruia i s-a acordat anterior o audienţă cu shogunul Tokugawa Ieyasu.
Perioada modernă
După restauraţia Meiji structura administrativă a regiunii s-a schimbat frecvent. Otaki a făcut succesiv parte din prefectura Otaki, apoi din prefectura Kisarazu şi în cele din urmă din prefectura Chiba. În 1889, prin aceleaşi reforme administrative, satele Oikawa, Nishihata, Fusamoto, Kamitaki şi oraşul Otaki a fost fondate. Cele cinci au fost reunite pentru a forma oraşul Otaki din prezent în octombrie 1954.
Economie
Economia oraşului se baza în mare parte pe producţia de orez, silvicultură şi producţia tradiţională de cărbuni, însă după cel De-al doilea război mondial toate cele trei industrii au decăzut. În prezent produsele agricole principale sunt ciupercile shiitake şi rădăcinile de bambus. Turismul a crescut în urma vizitelor la castelul Otaki, pădurea prefecturală Otaki şi a diverse locuri pitoreşti. În Otaki există şi terenuri de golf, însă acestea au cauzat probleme cu inundaţiile şi defrişarea.
Atracţii locale
Festivalul castelului
Otaki găzduieşte Oshiro-matsuri, sau "Festivalul castelului", în septembrie, care include o paradă şi variate spectacole şi demonstraţii desfăşurate pe terenul uneia dintre şcolile primare ale oraşului. Reprezentanţi ai oraşului-soră, Cuernavaca, din Mexic, fac deseori vizite pentru a lua parte la festival.
Atracţii
- Castelul Otaki, construit în 1521 şi demolat în 1871. În timp ce fundaţia din blocuri de piatră este baza donjon-ului iniţial, clăditrea din prezent este o reproducere a turnului castelului original. Aici se află filierea Otaki a Muzeului prefectural Chiba.
- Insula ierbii
- Pădurea prefecturală Otaki
- Râpa Yoro
- Cascada Awamata
- Templele Ryogen-ji şi Myohosho-ji
- Reşedinţa istorică Watanabe
- Centrul de cale ferată a părţii centrale a peninsulei Boso
Abonați-vă la:
Postări (Atom)