Ikata

Ikata este un mic oraş din districtul Nishiuwa, Ehime. În urma unei recente fuziuni cu oraşele Misaki şi Seto, acesta se întinde acum şi în muntoasa peninsulă Sadamisaki, cea mai îngustă peninsulă din Japonia şi cel mai vestic punct din Shikoku.
Geografie unică a influenţat foarte mult dezvoltarea oraşului. Pe de-o parte, prezintă provocări importante în dezvoltarea urbanismului, care nu au fost depăşite decât recent. Pe de altă parte, peninsula este cea care oferă oraşului minunatul peisaj montan şi oceanic, care a fost susţinut de investiţii semnificative în infrastructură şi facilităţi turistice, ce au constituit baza pentru o industrie a turismului înfloritioare.
Ca o completare a peisajului natural, Ikata este cunoscut de multă vreme pentru pescuit şi culturile de portocale mikan. În ultimii ani oraşul a devenit şi un punct important al producerii de energie- centrala nucleară Ikata produce cea mai mare parte a energiei electrice neceară arhipeleagului Shikoku, iar munţii oraşului sunt împânziţii de zeci de mori de vânt.
Istorie
Preistorie
Peninsula Sadamisaki a fost locuită cel puţin din perioada Jomon (10.000-300 î.Hr), fapt dovedit de uneltele de piatră şi vasele de lut descoperite în vecinătăţile Misaki şi Kushi.
În anul 1963 un localnic a descoperit un ax de piatră datând de la mijlocul perioadei Yayoi (300 î.Hr-250) în lotul său de pământ din Kawachi. În urma investigaţiilor suplimentare întreprinse de Societatea japoneză de arheologie în 1986, zona a fost recunoscută drept un teritoriu ce conţine rămăşiţele unei aşezări montane. Acest tip de aşezare este situat de obicei la câţiva metrii de zonele înconjurătoare sau de munţi, şi este specifică perioadei Yaoyoi.
Antichitate
După reforma Taika din 646 Ikata şi teritoriile înconjurătoare au devenit cunoscute drept districtul Uwa, în 701. Districtul Uwa acoperea întreaga regiune Nanyo până când a fost despărţit în două în 866. Datorită faptului că districtele erau definite ca suprafaţă în funcţie populaţie, se poate deduce că în acea perioadă zona era subdezvoltată şi slab populată.
Era feudală
La sfârşitul perioadei Heian oraşele Yawatohama şi Ikata au devenit cunoscute drept Yano. Cum drepturile de proprietate asupra pământurilor s-a concentrat tot mai mult în mâinile familiilor conducătoare locale, controlul asupra Yano i-a fost dat lui Taira no Tadamitsu, un membru al clanului Heike.
Unii membrii ai familiei Heike s-au stabilit în secret în zona Seto în 1185, după ce fuseseră învinşi în Războaiele Genpei.
Odată cu introducerea shogunatului Tokugawa şi începerea perioadei Edo districtul Uwa a ajuns sub controlul domeniului Uwajima. Din 1610 până în 1612, primul lord feudal al Uwajima, Tomita Nobutaka, i-a adunat pe fermierii din zonă pentru a săpa un canal prin cea mai îngustă parte a peninsulei Sadamisaki, în vecinătatea Seto-ului. Proiectul a fost anulat imediat după aceea, datorită fondurilor insuficiente. În această perioadă numele Ikata poate fi observat în înregistările taxelor plătite lorzilor feudali.
Regiunea învecinată Mitsukue a prosperat ca un oraş portuar în timpul perioadei feudale, fiind utilizat ca un popas pentru daimyo în drumul lor către sau dinspre capitală, odată cu introducerea politicii sankin kotai. Acest trafic a fost probabil sursa poruncii nereuşite a lui Nobutaka pentru a crea o scurtătură prin peninsulă.
Era modernă
La un deceniu după restaurarea Meiji, în martie 1878, districtul Uwa a fost divizat în districtele Kitauwa, Minamiuwa, Nishiuwa şi Higashiuwa de astăzi (Uwa de nord, Uwa de sud, Uwa de vest şi respectiv Uwa de est). Ikata a fost denumit drept sat în 1889 şi multe aşezări din vecinătate i-au urmat exemplu, multe dintre ele fuzionând între ele pentru a reduce numărul de municipalităţi de la 26 la 6.
Puţin mai recent, golful Mitsukue din Seto a fost folosit pentru antrenamente pentru operaţiuni cu submarinul de către Marina imperială japoneză, în cel De-al doilea război mondial, datorită faptului că forma golfului era asemănătoare cu cea de la Pearl Harbour. Un monument numi "Cei nouă eroi de război" a fost ridicat în parcul Suka pentru a comemora dăruirea celor nouă tineri (de 21-28 de ani) care au staţionat în Mitskue pentru efectuarea acestor antrenamente. Potrivit plachetei de pe monument aceştea erau destul de prietenoşi cu localnicii şi poveşti despre ei încă mai circulă şi astărzi printre locuitori. Ei au murit pe 8 decembrie 1941, în timpul  unuia dintre atacurile iniţiale de la Pearl Harbour.
În 1955 o nouă rundă de fuzionări, corespondentă Marii fuzionări Showa, a redus numărul de municipalităţi la trei.
În 1977 a început să opereze centrala nucleară Ikata, prima din Shikoku.
În aprilie 2005 Ikata a fuzionat cu oraşele Misaki şi Seto pentru a crea un nou oraş cu acelaşi nume, care se întinde pe întreaga peninsulă Sadamisaki.
Evenimente recente
Odată cu instalarea a mai multor mori de vânt în perioada 2006-2007, au existat proteste zgomotoase şi semnificative din partea rezidenţilor din apropiere.
Geografie şi climă
Ikata se află în peninsula Sadamisaki, cea mai îngustă peninsulă din Japonia şi cel mai vestic punct al insulei Shikoku. Peninsula este extrem de muntoasă, cu stânci abrupte şi cu puţine terenuri plate, utilizabile. Pentru a combate acest aspect, golfurile şi iazurile oraşului au fost supuse eforturilor de recuperare a uscatului datând încă de la începutul perioadei Meiji (spre sfârşitul anilor 1800). Versanţii oraşului sunt acoperiţi cu livezi terasate cu mikan şi cu păduri în zonele nedezvoltate.
Variate cartiere ale Ikata sunt amplasate la poalele munţilor, conectate între ele doar de simple drumuri de coastă şi o singură autostradă, Autostrada 197. Cel mai mare cartier şi centrul administrativ al oraşului este Minatoura, aflat aproape de colţul estic al oraşului.
Ikata este înconjurat din trei părţi de ocean: la nord de marea Iyo (parte a mării interioare Seto), marea Uwa la sud (oceanul Pacific) şi de strâmtoarea Hoyo la vest (ce separă Shikoku de Kyushu).
Clima este caldă, cu o temperatură medie anuală de 16-17 grade celsius şi 1.500 de mm de precipitaţii. Cea mai rece parte a iernii se situează deasupra temperaturii de îngheţ (ca la 5 grade celsius), cu căderi de zăpadă ce pot fi văzute doar odată sau de două ori pe an. Precipitaţiile se concentrează în sezonul ploios din iunie şi iulie, dar şi în septembrie.
Lungimea peninsulei face dificilă o prognoză meto precisă pentru oraş; nu este ceva neobişnuit ca într-o parte să fie o vreme însorită, ploioasă în altă porţiune şi ceaţă într-alta. Poziţionarea oraşului, prelungindu-se în ocean, îl face şi o ţintă frecventă pentru taifunuri.
Se învecinează cu Yawatahama la est şi cu Oita (prefectura Oita) la vest, peste strâmtoarea Hoyo.
Atracţii locale
Farul Sadamisaki
Farul Sadamisaki se înalţă la capătul peninsulei, având o vedere către strâmtoarea Hoyo.În zilele senine poţi privi până în Kyushu. Aproape doi kilometrii de trasee pentru drumeţii şi zone de campare se află la baza acestuia, ca parte a parcului naţional Setonaikai.
Parcul eolian Seto
Acest parc se află pe vârful unui munte în zona Seto. De aici poţi observa multe dintre morile de vânt din Ikata, rotindu-se deasupra mării interioare Seto către nord şi deasupra oceanului Pacific către sud. Poezii haiku despre morile de vânt, prezentate în cadrul Festivalului morilor de vânt din Ikata, sunt expuse în parc. Imagini webcam, actualizate la fiecare oră, sunt disponibile online.
Casa turiştilor Ikata
Acest muzeu te învaţă totul despre energia nucleară prin intermediul unor ecrane interactive minunate şi activităţi distractive pentru toate vârstele. Clădirea este conectată la Kira-kan, ce găzduieşte un acvariu şi oferă spre vânzare suveniruri şi produse agricole locale.
Parcu Red Wing
Denumit după oraşul cu care este înfrăţit Ikata, parcul găzduieşte Aventure Hill, un loc de joacă plin de plase pentru alpinism, role, şi alte jucării pentru copii.
Onsen-ul Kamegaike
O nouă amenajare cu apă termală şi un parc au fost deschise publicului în august 2007. Potrivit legendei, un crab gigantic trăieşte în eleşteul adiacent, Kamegaike.
Cultură
Etimologia numelui
Originea numelui Ikata este neclară, existând mai multe teorii cu privire la acest aspect:

• Poate veni de la "iekata" sau "iokata", însemnând "un loc cu locuinţe mici sau bărci"
• "Ika" poate fi găsit în numele locurilor înconjurate de munţi sau situate la poalele dealurilor. "Ta" poate însemna "ţinut".Astfel, "Ikata" poate însemna "un loc în munţi".
• În limba ainu "ika" înseamnă "a străbate munţii şi a trece peste uscat". Totuşi, se crede că ainu au avut o mică influenţă aşa de departe, în sudul Shikoku-ului.

Mâncare
Ikata este cunoscut pentru portocalele mikan şi pentru sucul din acestea. Peste 20 de specii de mikan sunt cultivate aici. Cartierul vechi deţine o distilerie tradiţională de sake foarte veche, datând din perioada Edo, existând şi câţiva specialişti în fabricarea sake-ului la nivel local. Există chiar şi un muzeu dedicat acestora.
Regiunea Seto produce legume cum ar fi cartofii kintaro, de un violet strălucitor, dar şi sardine tinere, numite "chirimen". Misaki are o înaintată tradiţie a pescuitului, pescuind o mulţime de stavrid negru şi macrou. Patru dintre producătorii de peşte din Misaki fac parte din brandul "Cu dragoste" din Ehime.
Una dintre specialităţile bucătăriei din Ikata este "jakoten", o turtiţă prăjită de tenpura cu legume şi carne de peşte. Alte combinaţii includ "jakokatsu", care este preparată la fel, dar prăjită şi formată ca tonkatsu şi corcheta jako.
Limbă
Cetăţenii din Ikata vorbesc în dialectul Iyo, care este similar în multe privinţe cu dialectul Hiroshima.O caracteristică deosebită a regiunii Nanyo (Ehime de sud-est) este utilizarea particulei de final "ga" ca înlocuitor pentru "no", în unele contexte. De exemplu, "Nani shiteru no?" (Ce faci?) devine "Nani shiteru ga?" în dialectul Iyo.
Cea mai mare sărbătoare din Ikata, de la sfârşitul verii, Festivalul Kinahaiya din Ikata, este un alt exeplu al dialectului Iyo- "kinaha ya" înseamnă literar "vin-o", adică "kinasai yo" în japoneza standard.
Festivale şi evenimente
Ikata are o gamă largă de festivaluri şi evenimente de-a lungul întregului an.
Februarie

• Dansul Misaki Oise

Bărbaţi şi femei aflaţi la vârste nenorocoase (25, 42 şi 61 pentru bărbaţi şi 19, 33 şi 37 pentru femei) primesc o binecuvântare de la un preot budist local sub forma unui set de dansuri ceremoniale. După aceea ornamente decorative norocoase şi sake gratis sunt oferite mulţimii.
Aprilie

• Festivalul Moo Moo

Desfăşurându-se pe vârful muntelui Miharashi al ţinutului muntos Seto, punctul culminant al acestui eveniment îl reprezintă un grătar în aer liber cu carne a vacilor crescute aici.
Mai

• Întâlnirea de pe marea Seto
• Festivalul de pescuit Misaki

Iunie

• Festivalul Kirara

Iulie

• Festivalul Chirimen

August

• Festivalul Kinahaiya 

Acesta este cel mai mare festival de vară din Ikata. Atracţiile includ competiţii de dans şi de film, concerte de taiko, sumo cu copii şi pescuit cu mâna goală, toate încheindu-se seara cu un un foc de artificii.

• Festivalul matrimonial Seto

Femeile singure din oraş organizează un show de rochii de mireasă, urmat de un foc de artificii. Un grătar în aer liber şi pescuit cu mâna goală  au loc în parcul Suka, din apropiere.
Septembrie

• Dansul Oku Shan Shan

În fiecare septembrie o mână de bărbaţi şi femei se întâlnesc pe plaja Oku pentru a interpreta acest dans, cu scopul de a linişti spiritul unei femei moarte care se spune că a fost adus pe ţărmul plajei acum mult, mult timp.
Octombrie

• Festivalul toamnei

Există câte un festival propriu al toamnei în fiecare cartier principl din Ikata. Cel din Misaki este probabil cel mai spectaculos dintre toate trei. Principala atracţie este bătălia între Demonul taur şi Cele patru tobe, ce sunt de fapt două mikoshi cărate de tinerii regiunii. Participanţii concurează urcându-şi mikoshi pe o schelă gigantică, încercând apoi să se doboare unul pe celălalt.
Folclor
Şobolanii din Kuroshima
Există două insuliţe nelocuite în marea Uwa, lângă Yawatahama, ce aparţin oraşului Ikata: Kuroshima şi Karasushima. Textul unei legendă scrisă în secolul al 13-lea într-o lucrare numită "O colecţie de lucruri auzite, vechi şi moderne", spune următoarea poveste:
"În era Antei (1227-1229), în regiunea Yano a provinciei Iyo exista o insulă numită Kurushima. Se afla la aproximativ un ri (4 kilometrii) de cea mai apropiată aşezare. Pe insulă trăia un pescar cunoscut drept Daiku din Katsurahazama (Probabil cartierul Honai din Yawatakahama de astăzi). Într-o noapte el hoinărea în căutarea unui loc bun pentru aş întinde plasele când a observat că locurile de pescuit păreau că strălucesc în întunericul nopţii. Pe fiecare mal al insulei lumina strălucea aşa de tare încât el şi-a aruncat năvoadele doar pentru a vedea dacă este sau nu vreun peşte. În schimb, ceea ce a prins a fost nenumăraţi şobolani. După ce i-a tras la mal şobolanii au dispărut în întuneric. Pescarul a fost uimit. Ce ciudat fusese! Astfel, insula a devenit plină de şobolani, ce au mâncat toate recoltele şi au făcut pământul nefertil până în zilele noastre. Deşi, desigur, şobolani pot fi găsiţi pe insulă, ceea ce este ciudat este că ei se află lângă mare."
Crabul gigantic din Kamegaike
O legendă locală povesteşte despre un crab gigantic, de 8 rogojini tatami lungime, care trăieşte în iazul Kamegaike din vecheul Ikata.
"Acum mult timp un mare crab trăia în iazul Kucho. Crabul a crescut mai mare şi mai mare cu fiecare zi, până a ajuns să aibă 8 rogojini tatami în lungime şi nu mai putea să înoate în voie în iaz. Căutându-şi o nouă casă, a mers la iazul Kamegaike, în vecinătate. În iazul Kamehaike trăia un kappa, care a crezut că locuinţa lui este prea mare şi cu bucurie a făcut schimb cu crabul. 
Astfel, crabul şi-a găsit o nouă, mare casă şi a înotat în jur fericit. Din nefericire, înotul său a făcut ca iazul să se reverse aproape în fiecare zi, iar valurile răsturnau de multe ori bărcile pescarilor din apropiere. 
Aceştea s-au rugat zeilor să-l pecetluiască pe crab la fundul iazului.
În cinstea acestei zile în fiecare toamnă localnicii organizează un festival unde o plută ceremonială în formă de taur este cărată peste iaz pentru a-l menţine pe crab în adâncuri.
Cetăţeni notabili
Shuji Nakamura, inventatorul ledului albastru, aventurierul Koichi Kono, care a ajuns la Polul nord în anul 1997. El a murit în 2001 când încerca să meargă de la Polul nord la oraşul său natal, Seto. Poetul de haiku Nenten Tsubochi, a cărui poezii unice şi ciudate sunt prezente în manualele şcolare ale elevilor de şcoală primară.