Daisen

Daisen este un municipiu din prefectura Akita, având o populaţie de 98,325 locuitori şi o suprafaţă de 866,68 kilometrii pătraţi.
Municipiul a fost fondat în martie 2005 prin unirea municipiului Omagari cu oraşele Kamioka, Nishisenboku, Nakasen, Kyowa, Senboku şi Ota şi a satului Nangai.
După unire municipiul are cel mai mare număr de angajaţi în administraţie, 136 de membri, depăşind chiar şi metropola Tokyo, chiar dacă unii din ei şi-au dat demisia.

Akita

Municipiul Akita este capitala prefecturii Akita. Are o populaţie estimativă de 336,520 locuitori şi o suprafaţă de 905,67 kilometrii pătraţi.
Cu toate că municipiul modern a fost fondat în aprilie 1889, Akita a fost unul dintre cele mai importante oraşe din regiunea Tohoku încă din evul mediu. Clanurile de daimyo Ashina şi Satake şi-au stabilit capitala în Akita din zilele noastre.
Istorie
Din punct de vedere istoric în Akita s-au observat schimbări în cel puţin patru epoci istorice: Edo, Meishi, Showa şi Heisei. Începuturile oraşului se află în perioada Edo. O aşezare cunoscută sub numele de oraşul- castel Kubota a fost fondată în 1604, aşezare ce mai târziu va deveni centrul oraşului Akita.
Meiji
Progresele din era Meiji includ redenumirea şcolii Taihei în Şcoala Normală Akita în aprilie 1878. În iunie sistemul şcolar a fost divizat în două sisteme districtele, Kitaakita şi Minamiakita. Un an mai târziu, în 1889, Akiat a fost oficial fondat. În iunie primăria oraşului se află în interiorul fostului birou al districtului Minamiakita. În iulie a început să se practice transportul cu ajutorul maşinilor trase de cai, de la Shindaikumachi la Tsuchizaki. Mai târziu acesta a devenit Serviciul Municipal de Căi Ferate Akita. În mai a fost deschisă prima bancă.
Showa
Războiul a devastat oraşul în 14 august 1945. 137 de oameni au fost ucişi într-un raid aerian a 134 de avioane B-29 ce au atacat oraşul de la miezul nopţii şi până în zorii zilei de 15 august. Ţinta a fost o rafinărie de petrol niponă din zona Tsuchizaki. Acesta a fost ultimul bombardament din al Doilea Război Mondial, ce a avut loc cu doar câteva ore înainte ca Japonia să îşi anunţe capitularea.
Heisei
În aprilie 1997 Akita a fost desemnat ca un municipiu core. În 2001 Jocurile Mondiale s-au ţinut în Akita. În 2004 oraşul a sărbătorit 400 de ani de la fondare. În ianuarie 2005 Akita s-a unit cu oraşele Kawabe şi Yuwa. 
Geografie 
Akita are un clipat umed, cu ierni reci cu multă zăpadă şi cu veri calde şi umede. Temperatura medie ajunge de la -0,1 grade Celsius în ianuarie la 24,5 în august. Datorită aşezării lângă Marea Japoniei primeşte mari cantităţi de zăpada, de cam 409 centimetrii pe sezon. Precipitaţiile sunt însemnate şi bine distribuite, mai ales în a doua jumătate a anului.
Economie 
Akita se află în apropierea celor mai importante câmpii petroliere din Japonia. Rafinarea petrolului, prelucrarea lemnului, prelucrarea metalelor şi producţia de textile din mătase sunt principalele industrii. Akita este deasemenea şi sediul central a două bănci ce deservesc prefectura şi regiunea Tohoku, Banca Akita şi Banca Hokuto.
Persoane faimoase
Junko Kawada, Junko Sakurada, Nozomi Sasaki, Taro Shoji, Akane Suzuki, Hiroya Matsumoto, Hiroyuki Enoki, Yukio Endo, Shingo Kumabayashi, Kohei Shimoda şi Taka Kato.
 

Shitara, Toei şi Toyone

Shitara este un oraş din prefectura Aichi, având o populaţie de 6, 383 locuitori şi o suprafaţă de 273,96 kilometrii pătraţi. În 2005 acesta a încorporat şi satul Tsuguru. Are cinci şcoli primare, 2 gimnazii şi un liceu. Cele mai importante obiective din oraş sunt ruinele Kurabune, castelul Damine, parcul Tsugu Kogen.
Toei este un oraş situat în prefectura Aichi, Japonia. Are o populaţie de 4,479 locuitori şi o suprafaţă de 123,40 kilometrii.
Toyone este un sat din Japonia, prefectura Aichi. Are o populaţie de 1,368 locuitori şi o suprafaţă de 11.29 kilometrii pătarţi. Aici se află şi barajul Shintoyone.

Akita-ken

Akita este o prefectură din Japonia situată în partea nordică a insulei Honshu, principală insulă a Japoniei. Are o suprafaţă de 11,612.22 kilometrii pătraţi (a şasea ca mărime), dintre care apă doar 0,7%. Populaţia este de 1,106,050 locuitori, cu o densitate pe kilometru pătrat de 95,2 locuitori. Capitala prefecturii este municipiul Akita. Floarea oficială este fukui, arborele akita-sugi şi pasărea: fazanul.
În japoneză, cuvântul frumuseţe este adus adesea în discuţie când se vorbeşte despre Akita. Arealul natural, naturale, frumoas şi abundent, includ Munţii de patrimoniu mondial Shirakami. Cedrul autohton este socotit ca unul dintre cei trei mai frumoşi arbori din Japonia. Deliciosul orez pentru care Akita a fost numită bolul de orez al Japoniei, ce a fost cultivat încă din vremuri antice şi îndrăgitul sake, Akita Bizake, preparat din plin datorită abundenţei apei şi a bunului orez.
Atrăgătoarele femei cu pielea albă ale prefecturii sunt renumite în întreaga Japonie ca frumuseţile prefecturii Akita, în frunte cu nimeni alta decât de legendara frumuseţe a erei Heian, Ono Komachi.
Istorie
Separată de principalul centru comercial, politic şi de populaţie de căteva sute de kilometrii şi de munţii Ou şi Dewa din est, Akita a rămas în mare parte izolată de societatea japoneză până în preajma anului 600. A fost în principal o regiune de vânători-culegători şi triburi nomade.
Prima atestare istorică a ceea ce numim prefectura Akita astăzi datează din anul 658, când Abe no Hirafu a cucerit triburile native Ezo şi ceea ce sunt în zilele noastre oraşele Akita şi Noshiro. Hirafu, guvernator al provinciei Koshi (partea cea mai nordică a insulei Honshu care se învecinează cu Marea Japoniei), a stabilit un fort pe râul Mogami, şi astfel a început instalarea japonză în regiune.
În 733 o nouă bază militară- redenumită mai târziu castelul Akita- a fost construită în municipiul Akita de astăzi la Takashimizu şi s-au dezvoltat de asemenea şi mai multe clădiri şi drumuri permanente. Regiunea a fost folosită ca o bază pentru operaţiunile militare ale imperiului japonez, acestea fiind conduse de poporul nativ Ezo din partea nordică a insulei Honshu.
Acest lucru s-a schimbat de câteva ori. În timpul regimului Tokugawa acestea au fost însuşite clanului Satake, care a condus regiunea timp de 260 de ani, dezvoltând agricultura şi industria minieră, ce sunt predominante chiar şi astăzi. În toată această perioada a fost clasificată ca făcând parte din provincia Dewa şi a rămas destul de stabilă din punct de vedere politic. În 1871, în timpul restauraţiei Meiji, provincia Dewa a fost remodelată iar vechile domenii feudake au fost abolite şi reorganizate administrativ, rezultând prefectura Akita de astăzi.
Regiunea este faimoasă în special datorită poetei waka Ono no Komachi, care se spune că s-ar fi născut în oraşul Ogachi, de lângă municipiul Yuzawa, în partea sudică a prefecturii.
Geografie
Situată în partea de nord a insuleui Honshu, prefectura Akita are deschidere la Marea Japoniei în vest şi se învecinează cu patru prefecturi: Aomori în nord, Iwate în est, Miyagi în sud-est şi Yamagata în sud. De formă dreptunghiulară, are cam 181 de kilometrii de la nord la sud şi 111 kilometrii de la est la vest. Munţii Ou marchează graniţa estică a prefecturii, iar munţii mai înalţi, Munţii Dewa, merg paralel cu centrul prefecturii. La fel ca majoritatea zonelor nordice din Japonia, iernile sunt reci, mai ales în locurile îndepărtate de mare.
O caracteristică importantă a liniei de coastă este existenţa Peninsula Oga. De asemenea, prefectura este renumită pentru izvoarele sale termale.
În Akita sunt 13 municipii: Akita, Daise, Katagami, Kazuno, Kitaakita, Nikaho, Noshiro, Oga, Odate, Senboku, Yokote, Yurihonjo şi Yuzawa.
Oraşele şi satele din prefectură sunt: în districtul Kazuno: Kosaka; în districtul Kitaakita: Kaimikoani; în districtul Minamiakita: Gojome, Hachirogata, Ikawa, şi Ogata; în districtul Ogachi: Higashinaruse şi Ugo; în districtul Senboku: Misato; în districtul Yamamoto: Fujisato, Happo şi Mitane.
Muntele Chokai
Denumit şi Dewa Fuji, este al doilea ca înălţime din regiunea Tohoku, măsurând 2,236 metri. Muntele Chokai, la fel ca multe alte locuri pitoreşti şi atracţii turistice de la poalele sale, este desemnat ca un parc cvasi-naţional unde turiştii pot găsi comori ale faunei alpine.
Shirakami Sanchi
Aceşti vaşti munţi, cu vechi şi întinse pădurii de fag, se află la graniţa dintre prefecturile Akita şi Aomori. În 1993 Shirakami Sanchi a fost desemnat ca un loc de partimoniu mondial.
Cheile Tachitama
Trei elegante cascade înfrumuseţează acest defileu din Okutai, numite Ichi no taki, Ni no taki şi Kobei taki.
Peninsula Oga/Capul Nyudozaki
Înconjurată de stânci ascuţite şi pietre sculptate de vânt şi apă în forme fantastice, peninsula are multe de oferit: o privelişte superbă a Mării Japoniei, o mare varietate de fructe de mare şi izvoare termale din abundenţă. Peninsula Oga este cunoscută şi ca fiind locul de naştere al festivalului Namahage.
Lacul Towada
Lacul, format într-un crater, este unul dintre elementele ce constituie graniţa dintre prefectura Akita şi prefectura Aomori, făcând totodată parte şi din Parcul Naţional Hanchimantai. Frumuseţea neprihănită a zonei, ce poate fi observată de la bordul ambarcaţiunilor turistice sau a observatoarelor de pe malul lacului, îi încântă pe turişti indiferent de anotimp.
Muntele Moriyoshi
Acest munte se află, cu numărul său neegalat de specii de plante alpine, în topul celor mai "înfloritori" munţi din Japonia. Mulţi vizitatori aleg să se plimbe cu gondola pentru a privi marea de frunziş înflăcărat al toamnei sau spinii albi ai copacilor acoperiţi de brumă.
Agariko daio ( Marele rege agariko)
Acest copac are mai mult de 300 de ani vechime şi o circumferinţă a trunchiului de peste 7,32 metrii. Prezenţa dominantă a acestui fag (agariko) i-a adus denumirea de Marele rege agariko, datorită formei unice.
Cascadele Yasu no taki
Cu cascadele în două trepte, Yasu no taki este una dintre primele 100 de cascade din Japonia. Cascadele şi copacii ce le înconjoară crează un peisaj fermecător indiferent dacă aceştea sunt îmbrăcaţi în culorile arzătoare ale toamnei sau în verdele proaspăt al primăverii.
Muntele Kurikoma
Situat în centrul Parcului Naţional Kurikoma, acest vulcan activ marchează graniţa dintre prefecturile Akita, Miyagi şi Iwate. Pe timpul toamnei culori arzătoare acoperă muntele.
Defileul Oyasukyo
Aburii se ridică din crevase până deasupra unui defile adânc de 60 de metrii, iar apa fierbinte izbucneşte dintr-un gheizer cunoscut ca Daifunto. Priveliştea din partea de sus a defileului este magnifică pe tot parcursul anului.
Economia
Ca multe alte zone din regiunea Tohoku, prefectura Akita rămâne dominată de industrii tradiţionale, ca agricultura, pescuitul şi silvicultura. Acest lucru i-a determinat pe mulţi tineri să migreze către Tokyo sau alte mari oraşe, ceea ce a determinat ca Akita să fie prefectura cu cel mai sever declin al populaţiei din Japonia- este una dintre cele patru prefecturi unde s-a înregistrat o scădere a populaţiei după 1945. Are, deasemenea, şi cel mai mic procent al copiilor, doar 11,2 % din populaţie fiind reprezentată de aceştia. În 2010 avea doar un milion de locuitori.
Ocupaţii tradiţioanle:
Arcaş 
Nagasawa Shideaki este un arcaş care a activat în turneele naţionale de kyudo (tir cu arcul japonez), ca reprezentatnt al prefecturii. Fiecare săgeată, care trece prin aproximativ 85 de etape de prelucrare până este completă, îşi are propia frumuseţe şi personalitate,  un artefact al secretelor duse mai departe până în ziua de astăzi.
Făuritor de măşti Namahage
Domnul Ishikawa Chiaki face aceste măşti Namahage pentru a le vinde turiştilor de 17 ani. De asemenea, el oferă şi demosntraţii de trei ori pe săptămână la Muzeul Namahage. Sperând să contribuie la popularitatea peninsulei Oga, Ishikawa creează astăzi din lemn, fără îndoială, o nouă faţă de căpcăun.
Artistul lampioanelor din hârtie
Festivalul Kanto din Akita este considerant unul dintre importantele bunuri folclorice intangibile ale Japoniei. Lampioanele acestui festival, peste o mie în fiecare an, sunt făcute manual de domnul Haruno şi fiul său, unul câte unul. 
Akita kokeshi
Aceste păpuşi simple, formate dintr-o singură bucată, sunt sculptate dintr-o bucată de lemn şi pictate cu flori strălucitoare.
Go-tenmari
Aceasta a început ca o versiune decorativă pentru tradiţionala minge de jucărie pentru fete, temari. Frumuseţea modelelor şi cei trei ciucuri sunt elemente distinctive.
Ceramica de Akita
Aceasta variază de la eleganţa simplistă a Shiraiwa-ware la Naraoka-ware, cunoscute pentru albastrul distinctiv al glazurii.
Cultură
Akita este renumită pentru cultivarea orezului şi a fabricilor sale de sake. Este binecunoscută ca având cel mai mare consum de sake din Japonia şi ca locul de origine al rasei de câine Akita, ce poartă numele prefecturii. În prefectura Akita se află singurul muzeu dedicat acestei rase.
Femeile din regiune, denumite Akita bijin (frumuseţi din Akita) sunt de asemenea renumite pentru pielea lor albă, faţa rotundă şi vocea subţire, atribute ce sunt considereate extrem de atractive.
Dansul Bon Nishimonai (16-18 august)
Acest dans unic, în care participanţii nu îşi arată chipurile este fascinant şi misterios. Armonia muzicii tradiţionale plină de viaţă şi graţiosul dans sunt orbitoare.
Festivalul Tanabata al lampioanelor pictate (5-7 august)
Bambuşi tineri, cu decoraţiuni colorate de Tanabata- un festival antic al stelelor- împodobesc fiecare casă, şi sute de lampioane pictate sunt împrăştiate pe străzi.
Festivalul Kanto Akita (3-6 august)
Acest festival, iniţial ţinut pentru o recoltă bună, este vechi de 250 de ani şi este considerat unul dintre cele trei mari festvale ale regiunii Tohoku.
Festivalul Ya-tose (iunie)
Oamenii poartă costume originale şi efectuează dansuri originale pe muzica cântecelor folclorice din Akita.
Festivalul Komachi ( a doua duminică din iunie)
Ţinut pe terasa Komachi din distirctul Ono, unde se spune că s-ar fi născut legendara frumuseţe Ono no Komachi. 
Mikoshi no takiabi (1 august)
Bărbaţi îmbrăcaţi în alb defilează prin tor oraşul, cărând mikoshi (altare shinto mobile despre care se spune că ar fi casele zeilor de la altar) pe umerii lor. În cele din urmă ei sar în cascada artificială din spatele altarului!
Festivalul bărcilor Tsuchizaki (20-21 iulie)
Bărci decorate cu figuri ale eroicilor samurai sunt trimise de fiecare district vecin, proces acompaniat de muzică tradiţională.
Competiţia naţională de focuri de artificii Omagari (a patra dumică din august)
Se spune că este una dintre cele mai importante competiţii naţionale de focuri de artificii. Artizani ai focurilor de artificii din întreaga Japonie se adună pentru a-şi testa abilităţile într-un festival de artficii ce transformă noaptea în zi, arătându-şi precizia tehnică şi creativitatea.
Dainichido Bugaku ( 2 ianuarie)
Acest bugaku, sau dans sacru al curţii, se ţine de peste 1300 de ani, făcându-l unul dintre cele mai vechi spectacole antice.
Festivalul Sedo Namahage 
Cincisprezece bărbaţi purtând măşti de căpcăuni şi haine din paie coboară de pe munte în lumina torţelor, dansând sălbatic în preajma altarului Shinzan, în spatele unui sedo, un foc sacru care alungă spiritele rele.
Mâncare
Sake.
Fructele de mare gătite cu ajutorul unei pietre fierbinţi care se cufundă într-un vas.
Puii Hinai, crescuţi în are liberi, a căror carne este una dintre cele mai gustoase din Japonia.
Udon-ul Inaniwa, unul dintre cele trei cele mai bune varietăţi de udon din ţară.
Iburi-gako, murături unice făcute din ridichi daikon afumate, murate în sare şi tărâţe de orez.
Sasamaki, orez înfăşurat în frunze de bambus.
Tocană Shotsuro şi tocană Kiritanpo.
Tsukudani, alimente conservate în sos de soia gătite după reţete antice, folosind peşte proaspăt.
Turism
Lângă lacul Towada există numeroase izvoare termale ce atrag turişti din întreaga Japonie. În plus, numeroase festivaluri sezoniere oferă o bucăţică de tradiţionalism.
Kakunodate, cunoscut ca micul Kyoto, este un orăşel fermecător, deosebit de vechi, plin de case de samurai.
Din 2009, odată cu difuzarea serialului coreean Iris, ce conţine câteva scene turnate la lacul Towada şi la Acvariul GAO din Oga, Akita s-a confruntat cu un mare val de turişti coreeni.

Bubzbeauty spring half do

Îmi place mult această coafură realizată de bubz. Char dacă mie mi-e mai greu s-o realizez pentru părul meu e mai ondulat. Partea bună: nu trebuie să mai folosesc placa la sfârşit :P

Cu această ocazie vă anunţ că pauza mea s-a încheiat şi cât de curând am să mă apuc să traduc despre prefectura Akita.

Kim Ah Joong- Ave Maria

Se pare că în ultimul timp am ce am cu melodiile coreene =)) Aseară am urmărit 200 pound beauty şi mi-a plăcut foarte mult melodia pe care a cântat-o actriţa principală, aşa că am zis să v-o împărtăşesc şi vouă.

Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 18

            Eu cea de astăzi şi tu cel de mâine, care dintre noi va reuşi să-şi învingă soarta şi să-şi calce orgoliul în picioare pentru a descoperi cheia spre Eden? Eu voi încerca din răs-puteri şi-mi voi da toată silinţa iar tu mă vei înjunghia pe la spate înainte să păşesc în gră-dina fericirii, dar eu îţi voi şterge toate intenţiile rele cu o sărutare dulce care-ţi v-a oferi valuri de plăcere şi vom ajunge amândoi în paradisul nesperat ţinându-ne de mână, drept dovadă că ne-am uitat toate păcatele comise unul împotriva celuilalt şi acum suntem pre-gătiţi să trecem de lumea celor neînţeleşi şi să ajungem să vedem faţa aşa-zişilor îngeri perfecţi. Dar o dată trecută poarta... ce se v-a întâmpla cu noi? Ne vom adapta în acest teritoriu necunoscut celor de jos sau vom fi izgoniţi din regatul luminii ca şi predecesorii noştri? Voi comite păcatul Evei şi-ţi voi deschide ochii pentru a-ţi vedea goliciunea, iar apoi te vei speria de mine şi vom fi izgoniţi amândoi de sub protecţia lumii interzise oa-menilor? Şi totuşi, dacă această lume e doar o închipuire a oamenilor marginalizaţi de semenii lor, o lume creată pentu minte bulversată de jignirile aduse anturajului şi eu visez un tablou de iarnă năpraznică cu nori vineţii precum piatra de râu, şi-o şosea neagră la fel ca amintirile şterse de vântul nebun? O steluţă argintată pe pleoapele-mi de ghiaţă şi totul se termină. O halucinaţie. Asta a fost. Halucinez din cauza frigului ce mi-a pătruns în muşchii slăbiţi de kilometrii parcurşi.
            -Domnişoară,a-ţi păţit ceva?O femeie de cel mult patruzeci de ani, înaltă, cu ochii şi părul ondulat de culoarea prunii, îmbăcată într-un cojoc de lungime medie care scotea la iveală o bună parte din pantalonii negrii, drepţi, care se terminau cu o floare albă, căl-caţi la dungă şi încâlţată cu nişte cizme deasemenea negre, mă privea curioasă, sprijinin-du-se în cot de marginea tarabei. Avea o ţinută elegată pentru cineva care vindea în piaţă şi ce mai piaţă, cu opt tarabe şi vreo şase oameni zgribuliţi care încearcă să se încâlzească cu o ceaşcă de cafea din termos! Probabil mă uitam ciudat la ea deoarece şi-a unit sprân-cenele-i subţiri într-un atac forţat asupra ochilor mei care-i reflectau ca o oglindă chipul de înger. Şi cine nu ar fi de-a dreptu şocat să vadă o adolescentă la PIAŢĂ pe la opt fără ceva, mai mult moartă decât vie, cu părul îngheţat de parcă ar fi dat cu o tonă de fixativ, care se asemănă mai mult cu nişte sârme liliachii crescute din senin şi care i-au străpuns craniul decât cu o podoabă capilară, cu pielea albă ca varul, într-un palton subţirel care la o rafală mai puternică ar zbura pe sus, încălţată în adidaşi? Ei bine eu aş fi acea persoană deoarece oroarea din faţa femeii eram chiar eu, un zombi umblător ce făcea piaţa pe la ora opt în fiecare zi de sâmbătă şi scotea aburi pe gură asemenea unuia din primele trenuri. Ciu-ciu!
            -Da, da! Apropo, nu ştiţi cât costă un kilogram de cartofi? Aha, inteligentă întrebare…
            -Preţul este afişat, încuviinţă femeia uitându-se din nou cruciş.
            -Cunoaşteţi o domnişoară blondă care...
            -A... Ea! Aaaaa... Facem vocalizele de dimineaţă şi nu ştiu eu? Îi ţin locul. După cum vedeţi am părul... Bla, bla, bla. De parcă aş fi oarbă!
            -Nu mai contează! La revedere! Mă întorc fără advertisment către răsărit şi apoi cad jos, răpusă parcă de unda de şoc a unei bombe. Lângă mine un tânăr îmbrăcat într-o geacă de culoarea scoarţei de copac îşi ţinea mâna lipită de faţa-i palidă, peste care se prelingeau şuviţe ciocoloatii într-o cascadă ce se termina pe la mijlocul obrazului. Dintre degetele-i subţir se arătau semeţe sprâncenele curbe dar bine conturate şi ochii-i închişi, continuaţi cu cearcăne mari ce-i trădau nopţile-i pierdute. Corpul îi era uşor atletic iar hainele-i murdare şi şifonate îmi dădeau impresia unui om dezordonat, neinteresat de aspectul său fizic, poate şi de cel sufletesc. Mă ridic stângaci din noroiul trotuarului şi îi întind mâna ca să-l ajut sau mai degrabă să-i dau o lecţi zdravănă! Cum îşi permite să stea ca o statuie fără să spună măcar dacă a păţit ceva? Chiar dacă e un necunoscut tot am dreptul să mă îngrijorez pentru cineva care zace într-o baltă cu apă mai mult decât murdară şi care-şi ţine mâna la faţă de parcă se ascunde intenţionat de mine. M-ia prins palma cu degetele-i murdare de noroi fără a-şi clinti cealaltă mână de pe faţă. Parcă s-a prins de intenţia mea şi de aceea nu m-a lăsat să-l apuc de mână prevestind c-am să-i dau drumul din nou în baltă. Avea ochii tot închişi şi stătea ca o statuie  în faţa mea fără să facă vreo mişcare, nici măcar nu dădea semne că respiră. Ce enervant! Îi apuc cu ambele braţe mâna încercând să-i văd faţa. El s-a opus fiind probabil la fel de nervos ca şi mine.
            -Încetează! S-a răstit la mine fără prea mare sinchiseală şi s-a încruntat nervos în timp ce ochii săi de nepătruns parcă emanau energie negativă. Şi-a descoperit chipul de iar de pe buza superioară o şuviţă de sânge i se prelingea jucăuşă în jos, pe bărbiea-i vânătă. Seamănă atât de mult! Dar nu, El  nu ar face aşa ceva!

            -Tomy? La auzul cuvintelor mele s-a ridicat în picioare dându-mi totoodată o palmă arzătoare peste faţă. Mâna lui era mai grea decât am crezut. Durerea este insu-portabilă. Obrazul mi s-a înroşit asemenea unui rac în apa clocotită. Îmi acopăr obrazul cu ambele mâini şi închid ochii sperând că toate cele întâmplate sunt doar o halucinaţie de-a mea din cauza frigului pătrunzător ca şi cea precedentă. Locul loviturii devine şi mai dureros când încerc să mă prefac că totul este doar un coşmar iar dacă voi ţine ochii în-chişi încă un minut mă voi trezi în patul meu, în sunetul alarmei de la ceasul deşteptător şi mă voi ridica mormăind ceva de nedesluşind apoi mă voi spăla pe faţă şi voi începe să comentez că dimineaţa este un calvar. Aştept un minut, două, trei. Totul rămâne neschim-bat. Apăs pe locul unde ar trebui să fie aşa-zisa lovitură. Degeaba mă străduiesc! Chiar şi o mică presiune mă face să simt în obraz o durere de nesuportat, de parcă cineva învârtea un pumnal foarte ascuţit în acel loc. Dar nu! Nu voi plânge oricât de tare m-ar durea deoarece vreau să-i demonstrez acestui necunoscut al propriilor mei ochii că sunt la fel de puternică ca şi el şi pot să-i rabd chiar şi zece lovituri fiindcă trebuie măcar o dată să înveţe cum e să fii învins pentru că niciodată nu poţi fi doar învingător! Cum eu am pierdut conflictul cu destinul aşa şi el v-a pierde în faţa me.  Îmi las mâinile de pe obraz. Un foc de nestins se formează în acel loc. Nu e la fel de important ca lecţia pe care o va primi! Îmi deschid ochii pe neaşteptate. Sunetul răsunător al palmei se prelinge uşor în urechea amândurora ca un ecou al disperări. Încerc să-i mai dau una dar el mă opreşte şi mă împinge către stâlpul de lângă vânzătaoarea care deja moţăia pe o grămojoară de cepă. Nu am reuşit să mă dau la o parte şi mi-am izbit cu putere mâna de stâlp. În aceea clipă am simţit ceva ciudat, de parcă cineva mi-ar fi băgat mâna în lavă, apoi acea lavă

s-a transformat în cea mai rece ghiaţă. Totul se învârtea în jurul meu asemeneau unui carusel şi cred că vedeam dublu sau triplu. Abia dacă distingeam nepăsarea din faţa necunoscutului şi câteva fragmente din conversaţia a două vânzătoare. Lumina dimineţii se transforma încet-încet în întunericul unei nopţi până ce întreaga mea fiinţă a fost acapartată de negură. Negru, negru precum El.