joi, 1 septembrie 2011

Ichikawa

Ichikawa este un municipiu situat în nord-vestul prefecturii Chiba, la aproximativ 20 de kilometrii de centrul Tokyo-ului. Oraşul a fost fondat în noiembrie 1934. În ianuarie 2011 oraşul avea o populaţie estimativă de 474.583 locuitori şi o suprafaţă de 57.46 kilometrii pătraţi. Ichikawa este de asemenea şi domiciliul şefului personalului forţelor terestre ale Forţelor japoneze terestre de auto-apărare, a mall-ului Colton Platza şi a biroului de arhitectură Aneha. Fiind apropiat de Tokyo, a devenit o locaţie convenabilă pentru navetişti. Este conectat cu Tokyo de liniile de cale ferată Chuo-Sobu, Shinjuku, Tokyo Metro Tozai, Toei Asakusa şi Keisei.
Istorie
Zona Ichikawa a fost locuită încă din timpul paleoliticului japonez. Arheologii au descoperit unelte din piatră datând de acum mai bine de 30.000 de ani. Numeroase movile de scoici din perioada Jomon şi sute de movile mortuare au fost găsite în numeroase locaţii din jurul Ichikawa. În timpul perioadei Nara Ichikawa a fost capitala vechii provincii Shimosa, fiind menţionată şi în colecţia de poeme Man'yosu. În timpul perioadei Heian această regiune a fost punctul de plecare a rebeliunii lui Taira Masakado. În timpul perioadei Sengoku a fost locul unei mari bătălii, Bătălia de la Konodai, între clanurile Satomi şi Odawara Hojo.
În istoria recentă, zona a fost din nou locul unei bătălii minore din timpul războiului Boshin al restauraţiei Meiji şi a fost propusă ca o posibilă locaţie pentru o nouă Dietă a Japoniei de către Katsu Kaishu, care şi-a imaginat o structură asemănătoare palatului Westmister de pe Tamisa, Londra, ce urma să fie construită de-a lungul râului Edogawa. Oraşul Ichikawa a luat naştere în 1889. În noiembrie 1934 a fuzionat cu oraşele învecinate, Yawata şi Nakayama şi cu satul Kokubun, pentru a forma municipiul Ichikawa. Oraşul s-a extins prin anexarea satului Okashiwa în noiembrie 1949, a oraşului Gyotoku în martie 1995 şi a oraşului Minami-Gyotoku în octombrie 1956.
Atracţii locale
Nakayama Hokekyo-ji, un templu budist cu câteva bunuri culturale de interes naţional cum ar fi o poartă şi o sală Hokke-do din perioada Sengoku şi o pagodă cu cinci nivele construită în 1622.
Altarul Hatsushika Hachiman, construit în perioada Heian.
Parcul de prevenire a dezastrelor Osu, utilizat deobicei ca un loc de recreere şi relaxare, proiectat ca un loc de evacuare temporar în timpul unui dezastru.
Parcul Satomi, unul dintre principalele parcuri ale municipiului, aşezat într-o zonă deluroasă, cu râul Edo curgând în apropiere. Faimos pentru florile de cireş.
Observatorul păsărilor sălbatice, cu o expoziţie deschisă vizitatorilor şi echipamente dotate cu telescoape.
Grădina botanică şi zoologică ce găzduieşte 70 de specii de animale, în deosebi mici, cum ar fi ursul panda roşu sau urangutani. În apropiere se află şi Muzeul natural, grădina de trandafiri Rose Park, planetariumul Youth Nature House şi unele facilităţi atletice private.
Teramachi-dori, numită anterior Narita-machi (calea Narita), utilizată odată de pelerini către templul Narita-san.
Sala memorială Higashiyama Kaiji, cu un desing german, ţară în care a studiat Higashiyama. O clădire cu două etaje, în stil european, ce se aseamănă cu un turn octogonal.
Centrul de învăţare pentru toate vârstele, poreclit "Media Park Ichikawa", ce promovează studiul pentru toţi, de la sugari la bătrâni. Principala atracţie a centrului este reprezentată de Biblioteca centrală, alături de sala de audio-vizual şi cea pentru copii.
Spa-ul Ichikawa, funcţionând pe baza instalaţiilor de incinerat gunoiul, oferă o piscină pentru înot, băi cu apă caldă şi echipamente de gimnastică.
Cetăţeni notabili
Luptătorii de sumo din perioada Meiji, Sakaigawa Namiemon şi Wakashima Gonshiro, romancierul Koji Nakano, fosta ministră Kuniko Inoguchi, fotograful Michio Hoshino, comediantul Kazuki Kosakai, prezentazoarea de ştiri Yuko Ando, graficianul Koji Ishikawa, muzicianul Taiji, luptătorul de arte marţiale mixte Kazuo Takahashi, muzicianul yukihiro, jucătorul profesionist de golf Shigeki Maruyama, luptătorul de sumo Oginishiki Yasutoshi, seiyuu-ul Tomo Sakurai, jucătorul profesionist de baseball Riyoji Aikawa, modelul Moe Oshikiri, jucătorul profesionist de fotbal Yuki Abe, membra formaţiei AKB48 Atsuko Maeda, jurnalistul Norimitsu Onishi, seiyuu-ul Tatsuhisa Suzuki şi arhiepisocopul romano-catolic al Tokyo-ului Peter Takeo Okada.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu