Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 13

            Şoaptă a visului din trecut, unde eşti? Lumină sau întuneric? Înger întunecat. Cum poţi fi înger dar să fii înconjurat de întuneric? Eu sun eu? Demon de lumină şi înger întunecat. Care dinte ei sunt eu? Amândoi? Tu. De ce am nevoie de TINE? Pentru ce? M-am schimbat atât de mut. Şi  atât de brusc. Vara a fost un vis frumos. Eram vam-pir, dar nu aveam nici o grijă decat de acest lucru. Dar acum am prieteni. Odette, tu eşti singura prietenă adevărată sau sunt şi ei? Te-am ucis. Pentru ce? Ca să-ţi demonstrez că-mi pot înfrunta vampirul? Şi ce folos? EU, TU, EL, EI... Cine mi-e lumina? Dar eu... Am nevoi de întuneric.  Spontaneitate? Voi fi. Mă dezlipesc de patul moale. Paşi mărunţi răsună pe holul mort. Camera mamei. De când nu am mai trecut pe acolo? Apăs pe mâ-nerul uşii cu teamă, de parcă ar fi trăgaciul unui pistol. Rămân împietrită în pragul uşii, văzând morbida privelişte, demnă de filmele de groază. EI .sunt morţi! Mama e îvelită cu cerşaful roşiatic iar Jhon pluteşte pe jos, într-o baltă de sânge. Cine a făcut asta?! Cine? Un fior cald îmi străbate întreg corpul. Închid din instinc ochii. Mie frică! De ce? Îmi strâng în pumn pantalonii verzi, pregătindu-mă să înfrunt adevărul. Privesc sfios, nedo-rind să fac acest lucru. Ochii mi se măresc. Ei! Unde sunt Ei?! Erau aici acum câteva clipe. Nu-s nicăieri. Două grămăjoare de pulbere cenuşie au rămas în urma lor, una pe pat cealaltă pe covor. La fel ca Odette... Sunt şi ei vampiri?! Nu, n-aveau cum! Nu. Lacrimi de cristal explorează obrajii bătuţi de vânt. Erau...
            -Cei care ar fi putut împiedica să treci poarta au dispărut. Ştiu că aşa ai vrut. Arisa, mama şi fratele tău nu mai există. Nu! Eu n-am vrut! Mama, Jhon... dar Arisa?! Nu ,ea nu e moartă! Mă întorc pe călcâiele aspre de la atâtea drumuri. Trântesc uşa în spatele meu lăsând-o pe năluca din umbră cu zâmbetul pe buze. Cine-i? Cum de ştie de ei? Cum m-ar fi împiedicat? Descui uşa de la apartament şi cobor pe scări până la parter. Aerul rece al iernii îşi făcea simţit prezenţa pe umerii mei goi, acoperiţi doar de bretelele maieului. Câteva capete s-au întors când am ieşit din bloc. Eram îmbrăcată foarte sumar pentru acel anotim. Pietrele de pe trotuar îmi masau tălpile. Poate a minţit ,poate ea nu este moartă! Singura cale de a afla adevărul era să-i văd faţa de ceară cu ochii mei. Lacrimi mici îmi răcoresc obrazul cald. Am ajuns atât de repede. Nu-mi amintesc ce-am văzut pe drum. Gândurile erau prea multe iar întrebările de-a dreptul enervante. Intru în salonul Arisei. Cameliile odată albe au căpătat o culoare sângerie. Mă apropii de pat. Trupul Asei se încălzeşte cu cerşaful deasemenea roşiatic. Îi descopăr încet faţa, cu mâi-nile tremurânde. A vorbit serios. Chiar e moartă! Lângă vază o bucată de hârtie îngălbenită a adormit o dată cu fata blondă. O acoper din nou cu cerşaful. Faţa ei albă, fără viaţă, mă înspăimântă. Ochii mari, aproape îi ies din orbite. E prea oribil. Nu pot s-o văd într-un asemenea hal. Iau în mână bucata de hârtie. Privirea îmi cade pe cele două picături de sânge de lângă semnătură. Ea...

            "Dragă Azmaria, când vei citi aceste rânduri eu probabil voi fi moartă. Nu contează. Asta e soarta mea. Am să-ţi spun o mică poveste:

            Au fost odată trei surori. Mama lor era impresionată de frumuseţea lor şi şi-a dorit să devine gheishe. Una dintre ele s-a îndrăgostit de un vampir. Au avut împreună un copil. Surorile mai mici au fost răpite de doi samurai fără stăpân, chinuite şi batjocorite. Mama a dat vina pe sora mai mare pentru cele întâmplate şi l-a omorât pe tatăl fetiţei. Surorile mai mici, de teamă că mama lor nu o să le mai recunoască ca fiind fiicele ei au băut sângele unui dragon şi s-au purificat. Dar cea mare s-a răzvrătit împotriva ei. Profitând că nu cu mult timp în urmă se transformase în vampir şi-a muşcat mama, făcând-o nemuritoare. La rândul ei, mama le-a muşcat şi pe fiicele mai mici. Sora lor mai mare a plecat de la casa părintească şi a început să scrie fel de fel de poveşti, pe care pri-mea câţiva bani. Scrisese destul de mult şi cu banii economisiţi a hotărât să facă o carte care să includă toate poveştile. Fetiţa ei, Ayume, crescuse şi devenise o adevărată delectare a ochiilor. Mama fetei a aflat aceste lucruri despre nepoata sa şi a blestemt-o la aceeaşi soartă. Aiko-san nu a acceptat şi şi-a omorât fiica, apoi s-a sinucis. Ayume devenise întunericul şi putea lua nemurirea vampirilor, iar mama ei, stăpâna cărţii cu ajutorul cărei puteai să treci în altă lume. Probabil ţi-ai dat sema. Surorile mai mici eram eu şi Aris iar mama lui Ayume e Mary. Mama celor trei fete, Kasa, a fost ucisă de Ayu-me, dar s-a întrupat în mine. Singura cale de a-i pierde urma era să mi se ia şi mie nemurirea. După cum vezi, s-a întâmplat. Mama şi fratele tău te-ar fi împiedicat să treci poarta şi să-ţi găseşti tatăl, de aceea...au pierit. Ţi-am spus că lumina are nevoie de întuneric,nu? Ei bine, Tomy e întunericul tău, la fel cum Mary e lumina lui Ayume. Te rog, treci poarta. Ştiu că cer prea mult, dar fă-o pentru mine."