Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 9

            Cine sunt eu cu adevărat? Viaţa mea o fost un fals dictat de ai mei sau Tu mi-ai călăuzit drumul?Cine eşti? Te-ai născunt pentru mine şi vrei să te găsesc. De ce în mintea mea nu a existat nici un El? Ce contează... Vreau să-mi trăiesc viaţa aşa cum este, nu băntuită de gânduri ce nu-mi stârnesc interesul. Sentimentele nu m-au interesat niciodată, de ce m-ar interesa acum? Pentru că am prieteni cărora le pasă de gândurile mele? De unde ştiu că le pasă? Nimănui nu i-a păsat... Contează? Nu vreau să ajung în închisoarea amintirilor. Să plec sau să rămân? Am decis. Privirile tuturor erau îndreptate spre mine. De ce?
            -Te simţi bine?A întrebat Mariko. Se îngrijorează pentru mine... E doar o mască. Pariez că face asta doar ca să mă impresioneze. Nu-i adevărat! Chiar sunt îngrijorată! A ţipat câtre mine izbuncnit în lacrimi.
            -Rămâi cu noi. Vrem să te ajutăm. Nu dorim să-ţi facem rău. Acompletat-o fata blondă.
            -Să rămână cu noi?! E o idee bună, dar mai avem camere? Zise nepăsătorul. Au reacţionat astfel...pentru ce?
            -Pentru că ne pasă! Încuvinţară toţi în cor. Lor...Nu-i adevărat! Ei nu sunt Tu!
            -Ai o definiţie pentru el? M-a întebat asiatica. El e cel căruia îi pasă de mine. Şi noi nu facem asta? Ba da dar.... Ce dar? Nu insinuăm nimic. Chiar dacă n-ai fi lumina vampirilor tot te-am ajuta. Ultimele cuvinte îmi răsunau în timpane. Chiar m-ar ajuta? Da. Deci care e decizia ta? Îmi îndrept ochii în jos, către cearşaful învechit. Întunericul

şi-a întins aripile de zgură peste încăperea înghesuită. Nu m-am transformat în vampir. Dar cum?! Din cauză că aşa a dorit Arisa. Da şi? M-ar ajuta în viaţă prietenia mea cu voi?
            -Da. Îmi răspunse fetiţa cu păr cârlionţat. Mi se arată şi mie acum... Vrei să treci poarta nu? Doar cu ajutorul lor o poţi face. Ei te vor ajuta în aceea lume. Ei? Eu nu-i caut pe ei ci pe El! Ei îl formează pe El  ca un tot unitar. Pentru că El despre care le vorbeşti nu există cu adevărat. E nicăieri şi pretutindeni. Nu te poţi împotrivi inimii odată ce i-ai spart închisoarea de ghiaţă. E inutil... Mama a gândit la fel şi a sfârşit în neant. Vrei să comiţi aceeaşi greşeală? Doreşti să-l slujeşti pe întuneric? Lacrimi sărate pictau ochii căprui. Sunt la fel cu cei ai lui Tomy. Să aibă nepăsătorul vre-o legătură cu fetiţa?
            -Tatăl ei e bunicul meu. A spus acesta. Ce?! Dar cum? Simplu. Ea a mai avut o soră, Karin. Karin e mama mea. Deasemenea vampir. Poftim?! Câţi slujitori sunt?
            -Păi să vedem: eu, Mariko, Tomy, tu, Odette, tatăl tău, Karin, mama şi mulţi alţii, cred. Tata... şi el e vampir?! De aceea a plecat? Mama ştie asta şi vrea să-mi ascundă fapta lui? De unde ştie de Odette? Fetiţa mai are o soră? De ce nu mi-a spus? Cum a devenit gardianul cărţii? Prea multe întrebării, prea multe! Un gândac parcă umblă prin mintea mea. Vreau să clarific totul.
            -Cum au devenit ei vampir? Întreb într-un sfârşit. Toţi ridică din umeri neştiind ce să-mi spună. Sunt ciudaţi. Prefer să fiu vampir decât să stau cu e. La revedere! Mă întorc pe călcâie şi ies pe uşa pe care am intrat acum câteva ore. Cobor în grabă scările şi îmi dăruiesc trupul ploii. Stropi mari mi se preling pe ochi, buze şi obraji. Sângele-mi devine din nou întunecat însăr nu-mi pasă. Am plecat de lume materială din clipa venirii mele la Arisa. Demonii trecutului mă încolţesc pretutindeni. Nu am nici un înger la care să ţin. Fetiţa mă ţinea de mână dar eu nici nu mi-am dat seama. Îngerul meu... nu există. Nici eu nu exist? Eu, eu,  eu... de ce nu TU? E chiar aşa de greau să am un Tu al meu? Înger în-tunecat cu aripi de lumină ,vrei să rămâi ascuns în inima mea pe vecie? Te vreau pe TINE nu pe EI! Ei sunt doar nişte copii în trup de adulţi ce se joacă de-a viaţa şi se cred nedreptăţiţi de soartă. Eşti altfel... Cum eşti TU? Ştii să faci diferenţa între greşeală şi ridicol? Sunt ridicolă nu-i aşa? Sau e o greşeală că mă încred în TINE? Eşti vesel, opti-mist, tăcut, mistic. E doar rodul imaginaţiei mele? Te vreau?  Mai mult întrebare decât dorinţă. Am o altă dorinţă? Nu. Te cred cel mai important lucru din viaţa mea chiar dacă nu te-am cunoscut. Ce ironie! Vreau să trăiesc în vârtejul sentimentelor sau să mă dedic raţiunii? Dacă mi te-ai arăta aş lua o decizie. Nu vrei. N-o pot lua şi aşa? Depind de TINE chiar dacă nu te cunosc. Imaginaţia mea.. doar atât. De ce mă las condusă de inima ce-mi pulsează sânge întunecat în vene? N-am făcut asta niciodată. De ce acum? Nu. Prea multe răspunsuri negatine! Pot spune şi da. Mai bine te pierd pe Tine şi-mi

păstrezpPrietenii? Da. Adio rod al imaginaţiei mele! Ai deschis-o la fel cum Pandora

şi-a deschis cutia şi-a răspândit discordie-n lume. Te-am dorit pe Tine într-atât încât am uitat că eu sunt EU, nu Tu. Pleacă din viaţa mea demonule! Am văzut dincolo de masca ta din porţelan albit cu sânge! Umbră a trecutului meu incert, dispari! Viaţa mea nu-ţi mai aparţine ŢIE. Nici măcar nu-ţi ştiam numele şi te-am visat nopţi de-arându... Te-am visat este varianta corectă, căci acum... nu te mai visez.