Capitolul 3
Păşesc sfios pe treptele rozalii, de marmură. Biblioteca seamănă atât de mult cu cea din visul meu. Mă simt ciudat. Neliniştea îşi face simţită prezenţa în corpul meu. De ce? Pe birou observ o fotografie înrămată. Mă apropi să o văd mai bine. E identică cu fetiţa zâmbitoare. Aceiaşi ochi, acelaşi păr, totul e acelaşi. A fost vie... Dar este şi acum? Dacă e moartă când s-a prăpădit? Un bătrân ridică ochii dintr-o carte. Firele cărunte îi arată vârsta înaintată. Nici haina veche, mâncată de molii nu-i mai ţine de cald. Priveşte timp îndelungat fotografia. Oare ce poveste ascund ochii căprui? Care este saga buzelor bătute de timp? Vreau să ştiu! Dar mai ales; cine este el? Mă apropii încet, încet... N-am curajul să-i vorbesc. Îl respect şi nu ştiu pentru ce. O sclipire şovăitoare îmi străluceşte în ochi. Ezitam mai mult, pierdeam totul. Mama e plecată deja în lumea ei şi vor trece ore pănă o se va trezi. Ce-am de pierdut dacă întreb? Nimic.
-Bună ziua! Scuzaţi-mi indiscreţia, dar cine este copila din tablou? Întreb încet. Lumea lui de vise s-a prăbuşit în clipa când cuvintele mele i-au ajuns la timpane. S-a întristă pe neaşteptate.
-Nu trebuia să vă pun o astfel de întrebare. Îmi cer sincer sc....
-Nu aveţi de ce s-o faceţi! Acea copilă era fiica mea. A murit acum cincisprezece ani pe treizeci iunie. Îi era dor de mama ei şi dorea s-o revadă în împărăţia umbrelor. Nu era acolo.. .Se pare ca n-a putut accepta şi s-a întors în lumea celor vii. Precum dumnea-voastră, de-a lungul anilor am fost întrebat dacă o cunosc. Tot timpul se arată lângă acelaşoi raft. Face o plecăciune şi dispare doar ca să apară altui cititor... În ochii i se citea tristeţea. Şi-a dat seama şi mi-a dăruit un zâmbet fals.
Treizeci iunie... ziua mea. Asta să fie legătura? Îmi vorbeşte numai mie din cauză că sunt născută pe data morţii ei? Dar pentru ce... Nu pot trege de timp! Asta e şansa mea! Dacă o găsesc pe ea găsesc şi cartea. Toate întrebările vor avea răspuns.
-Care este acel raft? La arătă cu degetul şi s-a întoarse liniştit la lectură.
Păşesc spre raftul indicat dar nu văd nimic. Citeşte gânduri?Biata fată…De ce a plecat mama ei şi a lăsat-o singură? Nu s-a gândit că o face să sufere? Mama e un înger pe lângă ea. Se mai ia la harţă cu mine dar nu mă părăseşte... niciodată.
-Asta cauţi? Încuviinţă vesel. Îmi întorc privirea dar nu e de găsit.
-Unde...
-Aici, în faţa ta! Zâmbi şi-mi arătă cartea din braţe. Deci mai găsit. Bravo! Părul castaniu, prin în două cozi se juca pe obrajii ei rozalii. Eşti mai inteligentă decât credeam. Ca mama... lacrimi amare îi inundă ochii fericiţi şi în momente triste.
-Nu-i adevărat! Mama ta e mult mai bună decât mine. Mă umilesc pe mine însumi dar sper c-aceste vorbe o vor face fericită.
-Dar amândouă sunteţi vampiri. Vampiri? Deci e mai mult decât o coincidenţă. Cartea aceea... Să fie destinată vampirilor? Ce se ascund între filele îngălbenite. Idee malefică sau îngerească? Numai fiinţele blestemate pot trece poarta? Poarta uitării...
-Sunt sigură oricum că ea a fost mai bună decât mine, mult mai bună. Zâmbesc, încercând să-i alung nefericirea de pe chip.
-Nu contează. Nălucile n-au voie să plângă. Ia-o! ridică în sus ambele mâini şi-mi întinse cartea. Aşa zisă carte e o iluzie sau e adevărată?
-De ce mi-o dai mie? Trebuia să aflu dacă îmi irosesc degeaba clipele din viaţă.
-Deoarece o meriţi. Sunt gardianul cărţi şi ţi-o dau. Ia-o ca pe un dar de ziua ta. Poate îţi va folosi cândva... Adio! aceeaşi plecăciune, aceleaşi întrebări...
Gardianul cărţii? Ce ascunde dacă are nevoie de gardian? Cum poate cineva cu un asemenea trecut să fie fericit chiar şi când săgeţi otrăvitoare se opresc în inima sa pe vecie? Mama ei e vampir... Dar cum? Tatăl ei ştie? Ea ştia... Multe întrebări, prea multe! Parcă un gândac umblă prin mintea mea. Nu mă pot stăpâni. Îmi privesc reflexia confuză pe coperta cărţii. Degetele-mi tremură de emoţie. Mi-e frică! De ce îmi fac atâtea griji? O voi deschide şi gata. Nu poate conţine nimic deosebit. Deschid la prima pagină dar rămân stupefiată. Nu e scris nimic. Pagina e albă, albă ca spuma laptelui dar fără litere de zgură. A fost o pierdere de timp? La ce m-ajută cartea dacă sunt un vampir? Ce credulă! Nu există leac pentru boala mea !
-Pentru un vampir... Nu apuc să spun ultimele cuvinte căci pe filele albe odinioară se conturează cuvinte frumos încrustate. Un singur cuvânt e scris în cerneală roşiatică: “eu”. Îl ating curioasă cu buricul degetelor. Un fior îmi străbate corpul. Cuvântul e lichid! Îmi ridic degetul şi-l îndrept spre buze. Lichidul roşiatică trezeşte vampirul din mine. Nu poate fi sânge… Sângele n-are ce căuta într-o carte!
-Serios? O fată cu părul blond şi ochii de safir stătea în genunchi şi mă privea melancolică. Dantela rochiei roşii mătura podeaua prăfuită. Nu se sinchisi de acest mic detaliu. Să fie o adevărată doamnă nu cred că-i stă în fire. Se ridică în piciore şi-şi pune pe cap pălăria de paie neglijent.
-Nu iarăşi un gardian! protestez copilăreşte. Fata se încruntă, vizibil deranjată. Ochii ei mă fulgerară răutăceos.
-Sunt stăpâna cărţii, nici de-cum un gardian! Să nu crezi că puterea ta îţi dă dreptul să mă insulţi astfel! Putrere? A fi un vampir e un blestem nu o putere! Cum de crede aşa ceva?
-Scuze dar am crezut că eşti un gardian deoarece fetiţa era.
-Ei bine eu nu sunt! Mă numesc Mary şi sunt STĂPÂNA cărţii. Eu am scris-o acum opt sute de ani! Această copilă îngânfată să scrie o carte? Imposibil. Ca şi cum mama şi Jhon ar fi fraţi de cruce!
-Te felicit!Cred că este frumoasă.
-Nu-i nevoie! Ştiam deja. Foarte modestă... Oricum, să nu mai lungim vorba! Sunt aici pentru că mai chemat.
-Poftim?! Strig uimită.
-Ţi-ai pus degetul însângerat pe buze- deci mai chemat. Poţi scăpa de povara de a fi vampir dar cu o condiţie: să treci poarta uitării.
-De...
-Nu te grăbi! Mi-o tăie scurt. Ca să treci poarta trebuie să-ţi laşi trecutul. Mai precis tu şi toţi cei care te cunosc îşi vor pierde memoria. E ca şi cum n-ai fi existat niciodată. Vei avea altă înfăţişare şi alt comportament. Dar te avertizez: dacă cineva îşi va aminti de tu din trecut vei muri odată cu persoana respectivă. În concluzie, e ca şi cum tu de astăzi nici n-ai fost. Nu vei avea amintiri decât din momentul în care ai trecut de poartă. Decizia e a ta. Dacă vrei cu orice preţ să scapi de povară rosteşte-mi numele de trei ori. La revedere! Un nor roşiatic a rămas în urma ei. În rest nimic. Vampirul din mine e un nimic?
Cică aş vrea să-mi verific şi aranjez postările. După cum ve-ţi observa am mai umblat la aspectul blogului.
Dacă cineva citeşte- chiar dacă-s conştientă că-s la început de drum şi probabil am 0 cititori-aş fi foarte bucuroasă dacă a-ţi lăsa un comentariu, sau măcar v-aţi afla la persoane interesate. Toate cele bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu