Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 6

          Vântul îmi biciueşte obrajii rozalii drept pedeapsă că nu am mai vrut să învăţ. Străduţa pietruită străluceşte în lumina soarelui de toamnă. Porţile albastre mă întâmpină ca deobicei închise. Privesc ceasul. E opt şi treispretece minute. Indiferent cât de devreme mă trezesc tot continui să întârzii chiar şi în clasa a noua. Sar gardul ca deobicei. O pro-fesoară vorbeşte cu un părinte pe hol. Mă furişez prin spatele lor şi urc scările în grabă. Terminând cursa la etajul trei cu un oftat uşor. Eleva de servici mă observă şi se uită cruciş la mine. Mă apropii de ea în poziţia clasică de zombi. La vederea acestei privelişti "îngrozitoare", a început să ţipe ca din gură de şarpe. Alarmaţi de hărmălaia de pe hol, câţiva profesori ies să vadă ce s-a întâmplat. Aris le povesteşte că am încercat să o omor şi că m-am transformat în zombi. Ignor figurile mirate ale profesorilor ce-şi fac cruce şi bat în uşa clasei. Două profesoare "s-au aprins" din cauza sosirii mele zgomotoase şi comentează fără să le pese că eu sunt la doi metrii în stânga lor. Din spatele uşii scorojite aud un "intră" plictisit. La vederea mea toată clasa rămâne mască. Nu mă sinchisesc să salut şi mă aşez în ultima bancă de la perete lângă o persoană necunoscută. Părul blond, lins îi cădea pe umerii mici. S-a întoars încet, simţidu-mi prezenţa şi zâmbi politicos. Profesoara mea "preferată" bătu în catedră încercând să ne atragă atenţia.
            -Observ că te-ai hotărât să vii la şcoală! A spus sarcastic, făcându-mi sângele să se urce în cap. Ce păcat!A zâmbit batjocoritor. Să ne întoarcem la lecţie!Este cineva care nu şi-a făcut tema? Ridic mâna împreună cu Isabella.
            -Era de aşteptat… Azmaria, patru. Staţi jos!
            -Bine dar nici Is...
            -Ţi-am spus că poţi vorbi? Mă aşez pe scaun fără să  răspund. Parcă te-am întrebat ceva…
            -Ştiam că şcoala ne învaţă să ne exprimăm liber şi civilizat, dar se pare că
s-au strecurat câţiva comunişti în clasa noastră. Asta e! La auzul acestor vorbe ochii i s-au îngustat şi sprâncenele ei ascuţite ajunseseră să semene cu nişte săbii.
            -N-am văzut copil mai impertinent! Fii sigură că o să ai un punct scăzut la purtare! Acum deschideţi cărţile la pagina treizeci şi patru şi rezolvaţi exerciţiul cinci. Ca temă aveţi toate exerciţiile de la pagina treizeci si cinci! Toţi oftară nemulţumiţi dar fără nici un rezultat. Doar Issa, "animăluţul de companie" al profesoarei zâmbea satsfăcută.

Şi-a desprinse părul auriu şi s-a uită la toţi ceilalţi cu o privire superioară. Aveam atâţia nervi în mine încât eram pe punctul de a vocifera nemulţumirile mele în toată clasa, noroc că s-a sunat altfel m-aş fi ales cu o corijenţă frumuşică. Caut în penar orarul dar fără sorţi de izbândă.Necunoscuta părea prea timidă să scoată vreo vorbă aşa că m-am hotărât să acţionez.
            -Scuze, nu ştii ce oră avem acum? Alt pretext mai bun nu puteam să inventez?! Lumea sa de vise s-a spart la auzul vocii mele.S-a întoars speriată şi şopti cu ochii plecaţi spre podea:
            -Istoria... Îşi învârti neliniştită  pe deget o şuviţă blondă. Era roşie asemenea unei cireşe. S-a ridică din bancă, şi-a luă caietul maroniu şi fugi pe hol. A reacţionat într-un mod total neaşteptat. De ce îi e frică să vorbească? Cine e ea? Aris, fata de serviciu, a intrat pe uşă val-vârtej şi s-a instaleat în banca mea. Ochii verzi mă priveau plini de furie.

            -Ce i-ai făcut surorii mele?

            -Nimic Nici măcar nu o cunosc, încuviinţez
            -Atunci de ce a ieşit plângând din clasă? Necunoscuta nu poate fi sora lui Aris! Se comportă total opus. Şi cum de e în clasa asta? Când s-a transferat? De ce plânge de la o banală întrebare?
            -De unde să ştiu eu? Nici măcar nu o cunosc. Apropo, numele ei e cumva “plângăcioasa”? Ce Dumnezeu spun?! Nu vreau să vin acasă cu o semnătură de la bătăuşa clase. !S-a ridicat zgomotos din bancă, dând cu pumnul în perete şi a plecat afară vijelios. Iar eu, ei bine eu... am rămas cu gura căscată. Varul nu a rezistat furiei ei şi acum pulbere gălbuie încălzea parchetul cafeniu. Umbra unei fete se contopea cu trupul meu. Trase aer în piept ca şi cum şi-ar fi dorit să fie ultima dată când simte mireasma toamnei şi-mi zise:
            -Pot să i-au loc? Dau din cap în semn că "da" şi-i fac loc pe scaunul meu. Par-fumul ei era ciudat. Nu cunoşteam nici o floare care să aibă asemenea mireasmă. Mă numesc Mariko şi am venit să studiez aici. Am auzit multe despre tine. Mai ales lucruri rele... dar nu cred că eşti cum te-au descris ei. Am să-ţi explic eu câteva lucruri în legătură cu Aris, dacă îmi perimiţi, dar trebuie să-mi promiţi că nu mai spui nimănui! Clatin din cap în semn că sunt deacord. Mama lui Aris este sora tatălui meu, mai precis Aris mi-e verişoară. Nu timiditatea a determinat-o pe sora sa să reacţioneze astfel, ci trecutul. Mama ei şi-a dat duhul acum trei ani, ceea ce a mâhnit toată familia dar în special pe Arisa care a devenit nesigură pe sine. Semeni foarte mult cu mama ei la comportament -cât şi fizic- şi pentru ea a fost un şoc să-şi amintească din nou de mama sa după atâţia ani. Ea a dorit mereu s-o uite, crezând că astfel îi va accepta moartea şi totul o să revină la normal. Asei nu-i stă în fire să plângă şi Aris a bănuit motivul exteriorizării. Neinteresul tău a fost pentru ea sinonom cu o insultă adus mamei sale. Dar a jurat că nu o să se plângă nimănui de povara pe care o poartă şi doar durerea a făcut-o să nu te i-a la bătaie. Chiar dacă au aproximativ acelaşi nume, sunt opuse total. Aris e impulsivă, acţio-nează instinctiv la orice vorbă în vânt şi se supără din orice nimic, pe când Arisa este timidă, răbdătoare şi matură. Tatăl lor a murit din cauza cancerului când aveau câteva luni şi-l ştiu doar din poze. După moartea mamei lor, Asa s-a angajat la un restaurant ca să poată aduce bani în casă. Sora sa credea că a picat norocul peste ele şi-i cheltuia pe nimicuri în timp ce ea se extenua tot mai mult cu şcoala şi slujba. Arisa s-a îmbolnăvit şi a fost internată la spital. Ca să n-o îngrijoreze i-a spus că a fost rugată de o prietenă s-o ajute la restaurantul unei cunoştinţe dar nu se simte prea bine şi ar dori să se ducă ea în locul său.Aris n-a bănuit nimic şi-a acceptat. Asa şi-a plătit spitalizarea cu toţi bani pe care îi strâsese deoarece ştia că sora sa nu se va descurca dacă rămâne singură. Isa a aflat de la angajaţi despre ceea ce făcea sora ei. Şi-a cerut scuze de la Asa şi au hotărât să se ducă cu schimbul la "servici". După toate întâmplate Aris a promis ceea ce ţi-am zis iar Arisa să nu mai ia toată responsabilitatea pe umerii săi. Am hotărât, împreună cu ai mei, să vin să le ajut. Aici e mult mai uşoară şoala şi mi-am luat ceva de lucru ca să câştigăm un ban în plus. Îmi place croitoria şi mi-am adus maşina de cusut şi confecţionez haine la comandă. Arisa s-a transferat în clasa surorii ei ca să se poată ajuta reciproc. Totul a revenit la normal. Dar ai apăru tu! Ochii ei se întristară brusc. Mă plâng că sunt neânţeleasă de cei din jur dar măcar eu am pe cine să mă supăr. Mama e o scorpie dar măcar trăieşte. Nici nu mă gândesc să  nu găsesc mâncare caldă pe masă când vin de la şcoală. Dar ele înfruntă viaţa fără să-şi reproşeze nimic. Plâng în sinea lor şi adună săgeţi otrăvite şi tot sunt unite. Eu mă cert cu Jhon din cauza unui laptop în timp ce ele îşi şterg frunţile de sudoarea fierbinte şi  socotesc bănuţii câştigaţi. Eu moţăii în pat iar ele deja muncesc de câteva ore bune.
            -Îmi pare rău pentru voi. O să vă ajut şi eu când pot. Scotocesc prin buzunar şi-i îndind banii pe care mi i-a lăsat mama în fiecare zi în cazul în care mă voi hotărâ să mă duc la şcoală şi mi-e foame. Ţine! Îi pun banii în palma ei albă.
            -Nu pot. Sunt banii tăi. Nu am făcut nimic pentru ei şi nu-i merit!A spus hotărâtă, dând să plece. O prind de mână.
            -Greşeşti! Eu nu mănânc la şcoală şi n-am ce face cu ei! Voi o să-i folosiţi la ceva util, oricum eu îi cheltui pe nimicuri nefolositoare. Lacrimi sărate pictau colţurile ochilor ei. S-a aplecă până în pămân în semn de recunoştinţă şi a fugit în banca sa.