duminică, 29 aprilie 2012

Rina Chikano

Rina Chikano, născută pe 25 aprilie 1993 în Tokyo, este o membră a formaţiei AKB48. Ea a debutat în cadrul formaţiei drept componentă a castingului din ediţia a 5-a, în anul 2007.
Lui Chikano i-a luat mai mult timp decât este obişnuit pentru a fi promovată la poziţia de membru, celelalte participante retrâgându-se, ori fiind deja  promovate, ea devenind una dintre ultimele fete promovate ale acelei ediţii. În ianuarie 2009 s-a anunţat că Chikano va fi transferată cătr o nouă agenţie, Itoh Company Group, o companie ce se concentrează pe tinerii idoli. În martie 2009 Rina a fost promovată în Echipa K, iar în mai 2009 blogul oficial al lui Chikano de pe Ameba, a fost lansat. L-a mai puţin de la un an de la ultima re-aranjare, echipele trupei s-au re-amestecat, iar la concertul AKB48 Senbatsu Member Sokaku Matsuri din august 2009 s-a anunţat că Chikano va fi inclusă în Echipa B, astfel încât Chikano a devenit singura membră a vechii Echipe K ce nu a fost inclusă într-un single de pe prima parte a AKB48.
În ianuarie 2010 a fost inagurat blogul oficial al lui Chikano de pe platforma GREE.
Alături de colega ei de agenţie, şi membră a Echipei K, Reina Fujie, ea este imaginea Mother Farm încă din 2009.
Apariţii în piesele AKB48
Single-uri
Chance no Junban 
Single-uri de pe a doua faţă
Hikoukigumo
Boku no YELL

Chance no juban

Hikoukigumo

Boku no yell





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu