Paleoliticul japonez

Paleoliticul japonez, numit în limba japoneză kyūsekki jidai, începe în jurul anilor 50.000- 30.000 î.Hr, când au fost găsite cele mai vechi unelte din piatră, şi continuă până în jurul anului 14.000 î. Hr, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, ce corespunde începutului perioadei mezolitice Jomon. Anul 35.000 î. Hr este în general cel mai acceptat; orice urmă a prezenţei umane înainte de 30.000-35.000 î. Hr esete controversată, artefactele care susţin prezenţa oamenilor în arhipeleag înainte de anul 35.000 î. Hr fiind încă de o autenticitate îndoielnică.
Cele mai vechi oseminte umane au fos descoperite în Hamamatsu, prefectura Shizuoka. Datara cu carbon radioactiv a arătat că fosilele datează de acum 14.000-18.000 de ani în urmă.
Zdrobitoare din piatră şi unelte şlefuite
Paleoliticul japonez este unic şi prin faptul că incorporează cele mai vechi râşniţe din piatră şi unelte şlefuite cunoscute din întreaga lume, datând din jurul anului 30.000 î. Hr, o tehnologie asociată în restul lumii în mod tipic cu începutul neoliticului, din jurul anului 10.000 î.Hr. Nu este cunoscut de ce asemenea unelte au fost create atât de devreme în Japonia, cu toate că perioada este asociată cu un climat mai cald la nivel mondial anii (30.000-20.000), iar insulele s-ar putea să fi beneficiat în deosebi de aceasta. 
Din această cauză originală perioada paleolitică japoneză nu se potriveşte exact cu definiţia tradiţională a paleoliticului, bazată pe tehnologia de fabricare a uneltelor din piatră (prin cioplirea). Uneltele din piatră ale paleoliticului japonez au trăsături ale celor din mezolitic şi neolitic încă din 30.000 î.Hr.
Analiza genetică asupra populaţiei din prezent nu este clară şi tinde să indice un amestec moderat între vechile populaţii ale Japoniei şi cele sosite mai târziu. Este estimat că între 10 şi 20 % din capitalul genetic japonezilor din ziua de astăzi derivă de la strămoşii aborigeni din paleolitic-Jomon, restul provenind din migraţiile de mai târziu de pe continent, în special în perioada Yayoi.
Arheologia perioadei paleolitice
Studiul perioadei paleolitice din Japonia nu a început decât relativ recent: primul sit din paleolitic a fost descoperit imediat după sfârşitul celui De-al doilea război mondial. Datorită impotezei anterioare potrivit căreia oamenii nu aut locuit în Japonia înainte de perioada Jomon, excavaţiile se opreau deobicei la începutul stratului Jomon (14.000 î.Hr), şi nu erau continuate mai departe. Totuşi, de la descoperirea primului sita arheologic din paleolitic, de către Tadahiro Aizawa, au mai fost descoperite în jur de 5.000 de situri, unele dintre ele sub siturile din Jomon deja existente.
Studiul perioadei paleolitice japoneze este caracterizat de un nivel ridicat de informaţie stratigrafică datorită caracterului vulcanic al arhipeleagului: mari erupţii tind să acopere insulele cu straturi de cenuşă, ce sunt uşor de datat şi pot fi întâlnite pe cuprinsul întregii ţări ca referinţă. Un asemenea strat foarte important este piatra ponce AT (Aira-Tanazawa), ce a acoperit întreaga Japonie în urmă cu 21.000-20.000 de ani în urmă.
În anul 2000 reputaţia arheologiei paleolitice japoneze a fost afectată puternic de un scandal. Ziarul Mainichi Shinbu a prezentat fotografii în care Shinichi Fujimura, un arheolog amator din prefectura Miyagi, a îngropar artefacte în situl arheologic Kamitakamori, pe care le-a "descoperit" în ziua următoare. El şi-a recunoscut minciunea într-un interviu pentru ziar. Asociaţia japoneză de arheologie la dezafiliat pe Fujimura din cadrul său. O echipă specială de investigaţie a asociaţiei a dezvăluit că aproape toate artefactele pe care el le descoperise erau false.
De la descoperirea înşelăciunii doar câteva situri pot data provizoriu activitatea umană în Japonia între anii 40.000-50.000 Î.Hr, data acceptată pe scară largă a prezenţei oamenilor în arhipeleag fiind 35.000 î.Hr.