Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 11

            -EI sunt El şi El te vrea pe tine. Încuviinţă copila cu părul aurit, prins în două cozi. Nu te mai învârti în cerc. Alege odată! M-am plictisit să-ţi aud văicărelile. “Mască de porţelan albită cu sânge". Ce vorbe-s astea?! Te crezi nu ştiu cine? Nedreptăţită... Te pre-faci nedreptăţită. Nu ai voie să visezi!Auzi! Vampirii n-au voie să v-i-s-e-z-e. Nu poţi visa.

  <<       -Trebuie să-i bei sângele ca să te purifici.

            -Nu,mamă. Nu vreau să fac aşa ceva[ Nu-mi pasă de ce au făcut Arisa şi Aris. Mai bine rămân în slujba uitării.
            -O adevărată gheişă trebui să facă sacrificii. Doar vrei să te păstrezi pentru stăpânul tă, nu? Ce ai avut în cap? Credeai c-o să fie distractiv să le duci în hardughia aia? Copil destrăbălat.
            -Nu-i problema mea! Au venit pe propria răspundere. Până la urmă tot s-ar fi întâmplat.

            -Proast-o! Le-ai distrus copilăria! Eşti mai mare şi trebuia să te gândeşti. Împăra-tul va observa că nu-s pure. Măcar de-ar fi fost bogat… N-ar mai fi fost o problemă. Dar nu! Tu trebuie să te culci cu toţi oamenii de rând. Mă mir dacă că nu i-ai căzut şi vreunui samurai cu tronc. Nu vreau să-ţi cresc pocitania de copil! Pentru ele a mai fost timp. Bea sângele dragonului şi vei deveni din nou pură. De copil mă ocup eu.
            -Să nu îndrăzneşti să te atingi de copilul meu! Vociferă în lacrimi. Doar el mi-a rămas. De ce l-ai omorât şi pe EL?
            -Pentru că e vampir, incompetent-o! De-aia!
            -L-am iubit. Asta contează. Pe tine te interesează doar aurul. Tea-ai dăruit tatei doar pentru bani, nu-i aşa?
            -Nu-i treaba ta! E viaţa noastră.
            -Şi-a mea la fel. Am şaisprezece ani. Fac ce vreau de-acum încolo.
            -Aiko, tu… Nu mai eşti fiica mea! De geişă...

            -Poater vrei să spui Mary. Aiko a pierit demult. Ayume e copilul meu şi fac ce vreau cu el.
            -Pleacă! Şi ia-ţi şi pocitania cu tine!
            -Sigur. Apropo, ţi-ai câşigat nemurirea. Colţii ascuţiţi străpung pielea de mătase. Ai un sânge bun, mamă.           >>
 
            Ceaţa roşiatică şi-a făcu simţită prezenţa şi odată cu ea Mary dispăru. Mă prefac? NU! Nu trebuie să visez... Ea nu ştie să viseze. Dacă-s lumina lor.. .toţi ştiu unde-s. Mari-ko, ce-ai făcut? Cum am a ajuns în camera asta blestemată? Tu ai făcut toate acestea? Eşti El din spatatele măştii? Mă aşez pe pat oftând uşor. Sunt umană. Asta e. Trebuie să profit. Sau nu. Pleoapele-mi sunt prea grele pentru a le ţine deschise. S-au petrecut atât de multe într-un timp mult prea scurt. Eu nu mă simt obosită dar corpul meu are nevoie de odihnă, mai ales după toate acestea. Închid ochii. Clişee din anii veţii mi se derulează în mintea bulversată. Jocul de-a mama, chipul tatei, plimbările cu Odette şi Arisa. Ea. Ce secrete se ascund în spatele ochilor căprui? Ce au făcut mama şi Jhon cât eu am fost plecată? S-au speriat? M-au căutat? Nepăsare. Sunt înconjurată de nepăsare. Şi eu sunt la fel? Poate. Cine ştie? Eu?
            În alt loc, în altă cameră, aceeaşi minte bulversată. Nepăsătorul se pierdea în întuneric.

            -Unde eşti? Ea. Cine e Ea? Mamă…Ai plecat pentru totdeauna. Te-ai dus după tatal la fel cum a făcut şi Kasa. Surorile se aseamănă. Dar eu nu te voi căuta! Nu vreau să devin nălucă. O să-mi încerc norocul. Cu cine? Întunericul are nevoie de lumină...