Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 7

          Invidia m-a făcut oarbă la suferinţa celorlalţi. Mă plâng că sunt nedreptăţită de destin când sunt defapt foarte norocoasă. Membrii familiei încearcă să fie unuiţi pentru mine chiar dacă nu se plac reciproc iar cei ce-au încercat să vorbească cu mine în trecut au ieşit foarte şifonaţi. Până şi pe cerşetorul de la colţul stăzii care stă în frig, îmbrăcat în haine rupte, îl credeam superior şi doream să fiu în locul lui. E superioritate să fii invidioasă pe orice şi pe orcine? Ceilalţi vampiri ce cred despre viaţă? Vampiri... Nu din nou! Am spus că voi încerca să revin la normal şi eu ce fac? Vorbesc despre vampiri! Mai bine mi-aş lua gândul de la asemenea meditaţii… Mi-ar plăcea să le fiu de ajuto.

Şi-aşa n-aveam planuri pentru weekend-ul ăsta,  poate doar să lenevesc toată ziua în pat cu două cutii de pizza lângă mine. Sunetul clopoţelului îmi sparge timpanele. Toată gloata se îngrămădes în uşă ca să intre în clasă. Tomy a fost împins de Isabella în coşul de guni pe motiv că "un cavaler trebuie să-i facă loc unei doamne". Dacă ea e doamnă atunci eu sunt un zombi mutant cu trei capete. Issa a şi fugit la directoare să-l raporteze că a ţipat la ea şi nu i-a dat prioritate la intrarea în clasă şi acum Tomy s-a ales cu un punc scăzut la purtare. În locul lui i-aş fi tras nişte palme de se învârtea asemenea unui titirez. Ce-aş vrea măcar odată să i-a un patru! Nu pricep cum o poate place la cât de tare-l umileşte! Am auzit nişte zvonuri în vacanţă, cum că ar dori să-i spună că o place de ziua ei. E nebun! Isabella o să-l trimităp la plimbare imediat. Fata blondă s-a aşezat încet lângă mine şi n-a scos o vorbă încât nici n-am observat-o. A privit în jos la ungiile sale albe şi-a spus sfios abia şoptit:
    -Îmi cer scuze pentru ce-am făcut în pauză… Te-am confundat cu cineva drag. Şi-a întoars faţa spre mine cu un zâmbet timid iar obrajii ei au luat culoarea unei piersici în soare.A simţit cum i se întoarse stomacul pe dos de teama că ar spune ceva greşit şi şi-a plecă ochii în caiet, evitând să mă privească. Scuze! Vocea ei a început să tremure şi o lacrimă sărată i s-a prelins pe obrazul fraged, rozaliu. S-a forţat să mă privească chiar dacă îi venea să-şi întoarcă ochii. Începu să se agite la vederea tânărului din spatele meu şi m-a întrebat cu vocea sugrumată dacă nu doresc să ne plimbăm în pauza următoare prin curtea şcolii.
            -Sigur!A zâmbit fericită la aflarea răspunsului dar şi-a păstrat obrajii rozalii. O radieră a aterizeazat din senin pe banca mea. Sar în picioare şi mă îndrept la vinovatul cu pricina. Îi pocnesc două caiete în cap şi el se hlizeşte la mine copilăreşte. Sub pretextul că am ameţit dintr-o dată, mă aşez în banca lui Mariko ca să trag cu urechea la conversaţia celor doi. Arisa se înroşise mai tare şi zâmbea forţat.
            -Aici era!A Luat radierea care între timp se rostogolise pe banca Arisei şi-i culese o scamă imaginară de pe mânecă. La acest gest ea s-a dezechilibrat şi a căzut în braţele lui. Ţi-e rău?
            -Puţin. I-a răspuns repede, evitând să-l privească în ochi. Profesoara în veşnicul costum verde- numai culoarea asta cred c-o ştie- a intrat pe uşă cu spaima mea: catalogul. Am fugit în banca mea. Tomy anticipase venirea profesoarei şi-o ştersese demult. Arisa stătea şi acum cu privirea în pământ. Mariko s-a ridicat din bancă şi i-a spus acesteia:
            -Doamna profesoară, Azmaria nu se simte bine.
            -La fel şi Arisa! a adăugat Tomy. De când a devenit aşa de grijuliu nepăsătorul? Ea ne-a făcut semn să ieşim pe hol. Ne supunem poruncii fără ezitare. Cel puţin eu, care doresc să scap de ora asta plictisitoare. Arisa a rămas locului, parcă lipită de scaun. O i-au de mână şi-o trag după mine pe hol. Trântesc uşa în spatele meu şi mă aşez cu "micuţa" elevă pe bancă. Mintea sa s-a înceţoşat şi mai mult la contactul cu  lumea materială. Gâfâia de parcă ar fi alergat zeci de klometrii şi era roşie în obraji asemenea unei căpşuni. S-a ridicat, dând să se îndrepte spre clasă, dar a căzut în genunchi la mijlocul drumului, cuprinsă de piroteală. Fusta albăstruie ştergea praful podeleii în timp ce ea şi-a dus mâna la ochii căprui. Lacrimi cristaline i se prelingeau pe obrajii de foc urmate de câteva sughiţuri. Tremura din toate încheieturile, fiind parcă în plină iarnă. Tot pământul se învârtea într-un ritm alert, asemenea unui carusel. Leşină. Trupul vlăguit se contopea cu betonul rece răcorinduii pielea de lavă. O i-au în braţe. Părul auriu cade în cascade de mătase pe braţul rănit. La contactul cu cicatricia o stare ciudată devene stăpâna mea. Mă simţeam bine, mult mai bine decât ar fi trebuit. Îi dau părul la o parte şi mă îndrept cu paşi grăbiţi spre cabinetul medical. Intru pe uşa întredeshisă şi o caut cu privirea pe asistentă. Aceeaşi femeie cu părul castaniu mă priveşte blând. O pun pe Arisa pe pat şi-i spun:
            -A leşinat dintr-o dată. În pauză se simţea bine dar apoi i s-a făcut rău. Am ieşit cu ea pe hol şi atunci s-a prăbuşit. Îmi plec privirea spre mocheta cărămizie. Degetele fine îmi mângâiau obrazul.