Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Probabil ultima postare până duminică.

Capitolul 2

            -Haide! N-am toată ziua la dispoziţie! se răsti încruntându-şi sprâncenele.
            Îmi fac loc cu umerii prin mulţimea zgomotoasă. Spitalul era aşa de sumbru de parcă era însuşi casa morţii. Poate chiar albul devenea negru în ochii bolnavilor nefericiţi. Asistentele, doctorii, toţi erau posomorâţi. Simţurile mi-erau mai ascuţite. Parcă acel hol era  cărarea nălucilor iar sala de aşteptare biletul spre moarte. Dacă adevărata mea natură era descoperită şi eu aveam să mor odată cu sufletele chinuite. Apăs mânerul unei uşii reci, mai rece decât ghiaţa, şi sunt întâmpinată de o asistentă.
            -Domnule doctor, v-a sosit pacienta! A spus holbânduse la mine de parcă nu a mai văzut o fată de cincisprezece ani în viaţa ei.
            -Bine. Spunele să intre!
            -Luaţi loc vă rog.A arătat cu degetul spre două scaune din lemn.
            -Nu, dumneavoastră pe aici. M-a condus la o altă uşă, de data aceasta mai normală. Câte uşi o fi având spitalul ăsta dacă o singură încăpere are trei? Ce spital ciudat…
            Un bărbat de aproximativ treizeci şi ceva de ani, în halat alb,s-a îndreptat spre mine cu paşi mărunţi, bine calculaţi. Zâmbi suspicios.
            -Aveţi să-mi spuneţi ceva, domnişoară?...
            -Azmaria. Nu prea multe. Dacă nu-i arăt eu m-ar lua la întrebări şi sigur aş

păţit-o rău de tot. !Ridic mâneca bluzei şi las la vedere muşcătura sau ce-a rămas din ea. Pielea mea albă o făcea mai vizibilă decât aş fi dorit. El se uită insistent timp de câteva minute. Ridică din umeri şi oftă adânc, nedesluşind, spre binele lui, cauza acelei cicatric.
            -Unde te-ai rănit? încuviinţă suspicios.
            -În nişte cuie. A fost singurul lucru care mi-a trecut prin minte. Sper că nu va fi destul de deştept încât să-şi dea seama! 
            -Mama ta ştie? O, nu! Nu-i a bine deloc! Azmaria gândeşte, gândeşte! Doar n-o să te laşi învinsă de un simplu om! Om, un simplu om...

            -N-am crezut de cuviinţă s-o mai îngrijorez. Este destul de ocupată şi aşa...
            -Trebuie să-ţi fac antitetanos. Asta-mi mai lipsea! 
            -Nu-i nevoie. Mama unei prietene e asistentă şi mi l-a făcut ea. Trebuia să scap cât mai repede de tot calvarul ăsta şi în acelaşi timp să nu dau de bănuit. Nu poţi pur şi simplu să spui: “Ştiţi ,mă plimbam cu o prietenă şi din greşeală m-a muşcat. Nu am

luat-o în nume de rău ,ştiu că n-a vrut, dar ce să-i faci dacă era vampir?” Lumea m-ar crede psihopată fără nici o discuţie!
            -Bravo! Eşti un exempu pentru toţi! Cred c-am terminat. Da, da exemplu pentru toţi ,cum să nu! Un vampir e un bun exemplu pentru toţi, nu?
            Îi făcu semn asistentei s-o cheme pe mama. Am răsuflat uşurată la gândul că secretul nu mi-a fost dezvăluit, cel puţin aşa speram. Se salutară reciproc şi el îi zise:
            -Se pare că fiica dumneavoastră nu are nimic, poate doar e puţin obosită. În rest totul e în regulă. Sunteţi norocoasă că o aveţi.
            -Dar… O mică gropiţă se formă între sprâncenele sale. Probabil a fost un şoc când a aflat că n-am nimic. Se mai întâmplă...
            -La revedere! I-o tăie el scurt şi fără nici o inhibiţie.
            Mama a fost destul de ofensată şi nici nu s-a sinchisit să-i răspundă. Tensiunea se răspândea periculos în jur, noroc de asistentă.
            -Pe aici vă rog! încuviinţă cu un zâmbet prietenos ce-i mai înmuie inima mamei.
            -Desigur. Bine că mai sunt şi persoane amabile pe lumea asta. Păcat că nu se numără printre ele.
            Am păşit încet pe podeaua rece, ignorând oameni care se uiatu invidioşi la noi, şoptind pe la spate: “Ce norocoase! Mă mir cum de-au scăpat… De ce nu sunt eu în locul lor?!” şi alte vorbe în vânt. Îmi scot telefonul din buzunar şi-l sun pe Jhon. Prin microfon răzbate o muzică zgomotoase şi câteva ţipete.
            “Salut Azmari! Să nu-i spui mamei de petrecere şi să-mi dai un beep când veniţi spre casă! În rest ce mai faci?”
            -Bine şi nu-ţi fă griji, te mai sun. Apropo, ce te-a apucat?
            “Nimic. E ziua unei prietene şi părinţi n-o lasă să o organizeze aşa că a

organizat-o la noi.”
            -De când eşti tu aşa de cumsecade?!
            “Se pare că nu prea mă cunoşti surioară!” Spuse cu-n aer de superioritate.
            -Mă rog. Pa.
“Pa. Şi nu uita de promisiune!”
            -Nu ţi-am promis nimic, da! Închid telefonul şi-l bag în buzunarul de la pantaloni, dar mama deja se uita ciudat la mine.
            -Ce să promiţi? Un pliu adânc apăru pe fruntea sa.
            -I-am spus lui Jhon că nu ajungem la nici un compromis în privinţa lecţiilor. Ce i-aş putea promite?

            -De unde să ştiu eu?! A răspuns ridicând din umeri.
            -Apropo, când mergem acasă? Aş vrea să scriu ceva.
            -În primul rând învaţă-te să găseşti un argument solid, şi în al doilea rând să nu-ţi faci nici o iluzie! Trebuie să i-au căteva cărţi de la bibliotecă.
            De această dată a ştiut să-mi lipească buzele. Picioarele se conformează deciziei dar mintea e în altă parte. Tot la spusele fetei mi-e gândul. E nicăeri şi pretutindeni. De ce mi se arată numai mie? Nici cartea aurită nu cred c-ar avea răspuns la întrebarea mea. Închid ochii în speranţa c-o să-i aud iar vocea cristalină. Parcă mi-a citit gândurile şi acum nu doreşte să se-arate în nici un chip. Oare de ce a trecut mama ei de poarta uitării şi ce este aşa zisa poartă? Unde ajungi dacă o treci? Ce uiţi? Aş dori să găsesc cartea! Simpt că se va întâmpla cândva; dar când? Poate chiar fata e responsabilă de somnul meu atât de liniştit?! Dacă aş dormi aşa în fiecare noapte nici nu mi-ar păsă că sunt vampir. Câte iluzii deşarte ce nu se pot îndeplini niciodată... Indiferent ce fac îmi aduc aminte de fată şi de carte. E blestem sau noroc? Noroc blestemat... Aş rezolva ceva dacă mi-aş arăta adevărata faţă? Nu prea cred! Dacă m-aş schimba şi aş fi mai sociabilă toţi ar crede că am luat-o razna din nou aşa cum s-a întâmplat de când am devenit retrasă.
            -Mai aştept mult? Vociferă mama.
            -Ce să aştepţi?
            -Pe tine, ce altceva. Nici n-ai observat când am ajuns?!

Ce mai văd/ citesc

Bleach- mai am cam 100 de episoade până ajung la zi şi sincer, filierele astea, oricât de interesante ar fi sau nu, sunt prea lungi, mult prea lungi. A luat Aizen două flacoane cu laxative sau ce Dumnezeu?!
Cowboy Bebop -n-am văzut decât un episod deci nici nu pot zice că-mi place dar nici că-mi displace.
Death Note- şi de ăsta abia m-am apucat însă am ştiut de la primul episod că-mi va plăcea. E bun, chiar foarte foarte bun şi are şanse să ajungă în top 5 pe MAL.
Futakoi alternative- deşi sunt acelaşi personaje ca în Futakoi (inspirat nume...) a 2 serie e net superioară primeia din toate punctele de vedere.
Karin- sunt pe la jumătatea seriei. E un anime relaxant, perfect de urmărit seara înainte de culcare. Winner e demenţial （＾_＾）
Katanagatari- o să recuperez episoadele după ce termin cu Naruto.
Naruto Shippuuden- când o să ajung cu Bleach la zi o să-l continui.
Trigun- cei de pe animekage n-au mai pus nici un episod şi dacă tot l-am început în română vreau să-l şi termin tot în română.
Akuma to love song- bună manga. Aş vrea să se facă şi anime după ea dar deh, asta nu-i decizia mea.
Aozora Yell- m-a impresionat perseverenţa lui Ono de a cânta la trompetă chiar dacă la început nici nu era în stare să umfle balonul dat de profesoară. Interesantă ideea cu emoticonul de pe papuc.
Arisa- de-ar apărea mai repede capitolele că-s curioasă cine e regele.
B.O.D.Y.- frumoasă şi originală poveste. Sunt abia la jumătatea capitolelor fiindcă ăştea n-au mai scos nimic.
Bakuman- o manga despre manga. La început era în top 5 dar acum nu ştiu, parcă au trecut prea repede atâţia ani în 90 de capitole. Şi nimic între Mashiro şi Azuki.... În toamnă se anunţă adaptarea anime pe care plănuiesc să o văd. Am uitat să vă spun că e de autorii Death Note.
Blue- cică e interesantă că i-am dat 10 dar nu prea-mi amintesc cineştie ce din ea. Sper că o să treacă în curând de 2 capitole.
Boku no Hatsukoi wo kimi ni sasagu- nu am citit nici un capitol însă am decis s-o încep după ce am văzut filmul şi mi-a plăcut foarte mult. Desigur că manga e terminată dar sunt traduse doar vreo 30 de capitole că altfel nu se putea. Am aşteptări destul de mari de la ea.
Boku no koi no hanashi himegoto- e shounen ai. Cică mi-au plăcut cele 3 capitole pe care le-am citit până acum.
Bokutachi wa shitte shimatta- yay! Îmi place manga asta. De-ar scoate nişte capitole noi (T_T)
Bus Hashiru- scurtuţe poveşti. Mă enervează că nu găsesc ultimele 2 capitole.
Calling- chiar dacă-i yaoi e destul de interesantă.
Cat Street- de la aceiaşi mangaka care a făcut Hana Yori Dango. Abia am început-o însă, cum Hana Yori Dango mi-a plăcut mult, am aşteptări măricele de la ea. Am auzit că-i bună aşa că sper să nu mă dezamăgească.
Countrouble- am citit doar un capitol. Îmi place grafica.
Dance!Subaru-o manga despre balet. Bună, foarte bună.Chiar dacă la început grafica nu mi se părea cine ştie ce ce mai contează atâta timp cât o avem pe Subaru?
Dear- abiea începută şi asta. Ador kimono-ul scurt al lui Chiruha. Prima conversaţie cu un om! Prima cină cu un om! Prima întâlnire cu un om!!!
Dengeki Daisy- deşi are o notă mare pe MAL am citit manga-uri mult mai bune din punctul meu de vedere. Şi nu, n-au 9.50 sau ceva în genu- ba din contră.
Gantz- manga asta face toţi banii. E bună. Acum sincer, n-am idee cum am citit 300 şi ceva de capitole în mai puţin de o săptămână. La început personajul meu preferat era Katou dar acum parcă-mi place mai mult de Kei. Şi de Tae, desigur. Cum spuneam, nu-s eu dacă nu omit ceva. Uitasem să vă spun că manga va avea parte de 2 filme care vor fi difuzate anul viitor dacă nu mă înşel. Kei e jucat de Ninomiya Kazunari (♥_♥)
Gekkou Teien- o manga în genul Hana Kimi.
Hana no mizu shiru- nu-mi aduc aminte cine ştie ce din ea.
Hiyokoi- o relaţie dintre o tipă de 140 şi un tip de 190 precis e interesantă şi ieşită din comun.
Hybrid berry- nu-i cine ştie ce
Ichigo to Anzu-nici din asta nu-mi amintesc prea multe.
Itsuka tenma no kuro usagi- n-au mai pus un capitol nou demult.
Kahei tantei bu- era interesantă.
Kaichou wa maid-sama!- îmi place de Misa şi Usui. Plănuiesc să văd şi animeul cândva.
Kanokon- la fel ca Hybrid berry.
Kyou, koi wo hajimemasu- iubesc manga asta.
Nina, my love-bună grafică, puţine capitole.
Psi boy- şi asta-mi place la nebunie. Kujou e unul din personajele mele masculine preferate. 
Sekirei- am început s-o citesc după ce văzusem primul sezon fiindcă eram curioasă ce se întâmplă în continuare. Posibil să urmăresc şi al doilea sezon, care abia a început.
Sidooh- istorică. Cum îmi place istoria fireşte că-mi place Sidooh.
Strobe Edge- Cu cine s-ar potrivi Ninako mai bine: Ren sau Andou? Since, nu pot să aleg, deşi parcă s-ar potrivi mai bine cu Andou, chiar dacă-mi place mai mult de Ren. Oricum, vreau adaptare anime.
The yagyu ninja scrolls- de acelaşi autor care a realizat Basilisk. Deasemenea isorică. Basilisk e în topul meu 5 pe MAL, ca un detaliu neimportant...
Zero no tsukaiama- anime-ul mi-a plăcut mai mult decât manga.
Zetman- foarte bună grafica. Povestea nu-i genul meu dar deh.
Zettai Karen Children- merge de relaxare. Personajele mele preferate sunt Aoi şi Minamoto. Posibil să văd şi anime-ul.
Zombie-Loan- nu pot spune că mă atrage în mod deosebit dar nu-i nici rea.

După ce am terminat lista kilometrică recomand: Death Note, Futakoi Alternative, Naruto Shippuuden, Karin, Akuma to love song, Boku no Hatsukoi wo kimi ni sasagu, Bokutachi wa shitte shimatta, B.O.D.Y., Dance! Subaru, Gantz, Hiyokoi, Kaichou wa maid-sama!, Kyou, koi wo hajimemasu, Psi boy, Sidooh, Strobe edge şi the yagyu ninja scrolls. 

Do As Infinity- Fukai mori

Am revenit din concediu şi am zis că ar fi cazul să mă mai ocup şi de blog. Puţin, fiindcă-s cam ocupată zilele astea. Am de terminat un special cât mai curând, mâine şi poimâine plec la ţară cu papagaliţa, iar luni se anunţă o curăţenie generală. Şi în plus, n-aş fi fan anime dacă nu m-aş uita la aşa ceva, nu?
Oricum, până citesc încă un capitol din Cat Street vă las cu Tomiko Van şi Fukai Mori, al 2-lea ending din Inuyasha.

Tsubaki I- prima camelie: Sentimente sau raţiune

O poveste de-a mea în curs de scriere începută acum 2-3 ani. După cum veţi observa povestea cuprinde mai multe părţi împărţite pe mai multe capitole, în curând existând o posibilitate foarte mare să adaug şi arcuri paralele. Deasemenea, după fiecare parte încheiată urmează unul sau mai multe specialuri. Am scris prima parte când avea 13-14 ani deci vă rog să nu luaţi această parte ca fiind stadiul actual la care mă aflu la exprimarea în scris, imaginaţie şi idei.

-->

                 Tsubaki

        Acela e viitorul, acela e trecutul iar acela e prezentul. Dar care dintre „acela” sunt eu?

                                                                       I

                            Sentimente sau raţiune

            Eram acolo. Trăiam fără a fi vampir, având memoria încărcată cu zeci de amintiri.

Capitolul 1

            S-a întâmplat acum trei ani. Mă plimbam pe faleză cu o prietenă din copilărie. De mici ne plăcea să privim stelele în fiecare seară. Ea a avut o uşoară ezitare dar până la urmă a acceptat să ne întâlnim şi în acea noapte. O dată cu dispariţia mingii de foc în valurile înspumate am simţit o oarecare răceală din partea ei, dar am crezut că mintea îmi joacă feste. Câinii îşi desfăşurau concertul straniu în depărtare. Dintr-un motiv necunoscut, neliniştea a pus stăpânire pe mine. Odette se îndepărta tot mai mult. Când am prins-o din urmă stătea pe o bancă, muşcându-şi degetul mare. Şiroaie de sânge i se prelingeau pe mâneca rochiei galben pai. Părul de smoală îi strălucea în lumina felinarului. Şi-a întors capul spre mine. Ochii de tăciune mă studiau până la cel mai mic amănunt. Zâmbi malefic, arătându-şi colţii ascuţiţi. Respiraţia mi s-a oprit. S-a ridicat fără zgomot şi s-a îndreptat încet, cât mai încet cu putinţă, dorind să amâne cât mai mult momentul. Instinctul îmi spunea că trebuia să fug, dar picioarele-mi erau inutile, de plumb. Chipul şters era hipnotizator.
            -Scuze! îngână încet, în transă. Şi-a înfipt dinţii în gâtul meu rigid, secătuindu-mă de viaţă, apoi a dispărut în ceaţa groasă, venită din adâncul cerului pe nesimţite. Ochii îmi erau grei, prea grei pentru ai putea ţine deschişi.
            Am mers mecanic acasă. Am ferecat uşa şi m-am aşezat în pat. Era atât de ciudat! Nu mai simţisem nimic asemănător până atunci. Capul îmi exploda şi simţeam o incontrolabilă poftă... de sânge. Oglinda de pe masa din cireş reflecta în lumina selenară un chip nou, de mort.Eu eram acea persoană cu faţa văruită?
            -CINE SUNT-un vampir, slujitor al nopţii veşnice din inima sa?
                                                                                                                                                                                                                 *** 

    
            -Azmaria, trezeşte-te! De parcă am dormit...
            Îmi strâng cu cealaltă mână braţul drept, nedorind să-i arăt secretul meu, secret ce l-am păstrat în tăcere atâta timp. Ignor zâmbetul radios al fratelui meu şi mă îndrept spre baie. Cascadă de apă îngheţată cade pe pielea mea, contopindu-se cu şiroaele de sânge. Ciulesc urechile şi aud şoaptele din bucătărie. “Eşti sigur că n-a păţit nimic? Se comportă ciudat de-o bună bucată de vreme? N-ar trebui s-o ducem la doctor să vedem ce-i cu ea? Tot timpul poartă haine cu mâneci lungi iar săptămâna trecută i-am găsit bluza pătată de sânge. Să nu mai spun că noaptea tot timpul se încuie în cameră!” Jhon ripostă: “N-are nimic, mamă! De unde ţi-a venit ideea asta?! Probabil s-a pătat cu ketchup. Ai uitat că adoră pizza? Şi doctorul ce-o să-ţi spună? Că ai halucinaţii. Cum ţie nu-ţi place să fii deranjată aşa şi ei.” Fratele meu e singurul ce-mi cunoaşte parţial secretul. I-am spus că m-am schimbat dintr-un motiv anume însă nu mă afectează această schimbare în nici un fel. El m-a crezut şi a promis c-o să-mi ia apărarea în faţa mamei, suspicioasă fiind. “Ai grijă cum îmi vorbeşti!” ”Am dreptul să o apăr, nu?” Oh, uite ce a cauzat minunata mea putere! Trebuie să inervin înainte să se “omoare”  între ei! Mă sprijin de faianţa rece şi oftez. Să-mi stăpânesc instinctele vampirice şi să nu-mi mai muşc braţul ar fi cea mai bună soluţie. Doctorul o să vadă că n-am nimic şi ei o să îngroape securia războiului.    
            Apăs pe mânerul uşii şi mă îndrept spre bucătărie. Şoaptele au devenit ţipete ce răsunau în întreaga casă. De ce trebuie să se certe din cauza mea? O dată cu plecarea tatei eu am devenit mărul discordiei. Dacă n-aş face umbră pământului totul ar fi perfect! Nu şi-ar mai arunca vorbe acide, n-ar mai fi viaţa lor un calvar cauzat de mine.
            -Opriţi-vă! O să merg la doctorul ăla şi o să vezi că n-am  nimic!
            -De unde ştii tu de doctor? Încuviinţă surprinsă.
            -Ţipetele se auzeau în toată casa. Era absurd să nu le aud şi eu.
            -Deci aşa rămâne! Mâine dimineaţă să fii jos din pat la prima oră.
            -Da. Sper ca rănile să mi se vindece până atunci, altfel nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla.
            Nu aştept şi cuvintele lui. Plec trântind uşa în urma mea. Îmi ridic mâna în aer şi privesc la urma poftei mele. Fiind vampir mă vindec mai repede dar de-ajuns de repede încât să scăp de bănuielile mamei? Punctele roşii erau cicatrizate dar destul de observabi-le. Să nu mai spun de pernă care nu arăta chiar normală. Doar “câţiva” fulgi împrăştiaţi prin toată camera şi cearşaful îmbibat cu sânge. Nimic deosebit. Am aspirat în cameră şi am pus cerşafurile la spălat pe motiv că am scăpat acuarele pe ele şi nu se mai iau dacă nu le speli imediat. Perna am aruncat-o la gunoi şi mi-am luat alta de la magazin, fără ştirea mamei, desigur. Apoi m-am aşezat pe scaun şi am început să stric o foaie de hârtie cu o poezie cam ciudată. Oglinda în care mi-am privit prima oară chipul de mort e şi acum la locul ei. O strofă, două,trei. Mintea mi se pierde în vârtejul de cuvinte. Orele au trecut pe nesimţite. Deja soarele şi-a pierdut strălucirea. Mă întind în pat şi-ncerc grăbită să adorm înainte ca vampirul din mine să-şi arate sălbăticiunea. Ultima rază de soare şi prima clipă în lumea viselor. A fost aproape! Măcar trei-patru ore nu voi fi un pericol pentru familie şi pentru mine însumi.

            Visez, visez o bibliotecă mare, infinită. Mă plimb câteva cilpe prin ea, eternităţi în lumea materială. O carte aurită îmi atrage privirea. O explorez cu degetele arzând de emoţie. E prăfuită. Probabil nimeni ce a pătruns în biblioteca imaginaţiei nu s-a sinchisit să o deschidă. După foile îngălbenite îmi dau seama că i-o idee pusă pe hârtie cu secole în urmă. Titlul: “Ai curaj să treci de poartă?”, autorul: “Cel pe care îl preferi”. Poarta cui? “A uitării.” O fetiţă cu părul cârlionţat îşi curbă buzele într-un zâmbet suspicios. “Dacă treci poarta să mi-o aduci pe mami înapoi! Şi ea a trecut-o şi nu s-a mai întors. A spus că trebuie să plece pentru câteva zile dar au trecut ani şi n-a mai venit. Spunei că eu şi tati suntem îngrijoraţi şi c-o aşteptăm şi-acum. Vrem să se întoarcă înapoi!” A făcut o ple-căciune şi a dispărut, de parcă nici n-a fost. Am simţit cum cineva mă bate pe umăr.
            -Ce-i? Am zis bosumflată, frecându-mă la ochi.
            -Parcă era vorba că te trezeşti dis-de-dimineaţă! încuviinţă mama nervoasă.
            -Tu n-ai citit cărţi toată noaptea.
            -Nu mă lua cu de-astea! Nu te-ai mai atins de-o carte de anu' trecut!
            -Deci totul a fost doar un vis...
            -Un vis ar fi dacă te-ai da jos din pat mai repede. Haide, nu am toată ziua la dispoziţie! Tot timul e grăbită. Parcă face lucrurile contra cronometru.
            Era inutil să mă împotrivesc. Mama e oricum prea încăpăţânată să lase de la ea. Fug în baie şi zăvoresc uşa. Rănile erau aproape vindecate dar tot se cunoşteau. Trebuia să inventez ceva pe moment altfel nu a-şi fi scăpat de interogatoriul mamei. Cred că dacă ar afla că sunt vampir întâi m-ar lua la întrebări şi-apoi s-ar speria. E atât de ciudată! Mereu hiperactivă şi pusă pe conflict. Deobicei i se pune pata pe Jhon, amândoi fiind exagerat de orgolioşi. Aşa mamă aşa fiu! Eu semăn mai mult cu tata. Ba cu picioarele pe pămănt, ba pe altă planeta, când dezaprob ceea ce-am aprobat, foarte introvertită... Şi-aşa dacă m-aş băga ca musca-n lapte între ei aş' ieşi şifonată.Încă ţin minte când am facut-o! 

<<        -Nu-i aşa că ţii cu mine, doar sunt fratele tău?
            -Cine te-a educat, te-a crescut nu eu, mama ta?
            -Dacă îmi ţii partea o să-ţi fac cunoştinţă cu prietenul meu.
            -Nu-l asculta, te învaţă nu mai prostii! Dacă eşti de partea mea o să te programez          la coafor.
            -Hei, ăsta-i şantaj! Nu pot să ţin cu amândoi?
            -Nu! Drept pedeapsă nu o să mai ieşi din casă o săptămână!
            -Şi surioară, ia-ţi adio de la laptop!
              -Dar..
              -Nici un dar!
            -Ce-i asta?! Ne şantajezi pe noi!          >>

            Deci nu mulţumesc! Prefer să fiu marginalizată decât şifonată! Momentul de meditaţie este spulberat de vocea mamei.
            -N-ai terminat? O să întârziem!
            -Imediat! Intru în camera mea şi scotocesc dulapul în căutare de ceva mai normal. Mi-am luat nişte pantaloni negrii, o bluză turcuaz şi o pereche de saboţi deasemenea negrii.
            -Am terminat.
            -Ce bine! Hai mai repede! Jhon, să nu faci nimic cât suntem plecate!
            -Da, da! Ce petrecere monstru va fi…Zise visător.
            -Am auzit bine?
            -Nu mamă. Se pare că halucinezi.
            -Ai noroc că întârziem!
            -Da, da cum să nu! încheind şi ultimele cuvinte izbi cu putere uşa.
            Cerul îşi întindea aripile udate de suspine şi ne întâmpina cu felurite miresme. Păşeam sfios pe străduţa pietruită, cufundată în gânduri. Fetiţa din vis încă îmi bântuia mintea. Doream s-o întreb mai multe despre acea poartă a uitării, despre mama ei... Oare unde este acum Odette şi la câţi vampiri a mai dat naştere? Cu fiecare noapte pofta devine mai greu de stăpânit. Aş vrea să nu fi insistat să privim stelele dacă ea nu dorea. Dar am fost încăpăţânată că de, să ne aducem  aminte de copilărie. Dar ea era atât de secretoasă, mereu a fost... Nu am bănuit că se ascunde asemenea secret în spatele chipului binevoitor de fiecare dată. Atât de diferită... Oare regretă ceea ce a făcut? Va deveni cea de odinioară şi vom fi din nou prietene nedespărţite? În fieceare noapte slujitori întunericului mă cheamă.Să mă duc cu ei? Prietene. Ochii îmi cad pe medalionul aurit, în formă de inimă, pe care mi l-a dat de ziua mea.

 <<       -Cât timp vom avea pozele amândurora în acest medalion vom fi prietene mereu!
            - Promiţi?
             - Da.Fie ca nimic să nu ne poată despărţi!                                                   >>

            Chiar şi noi... Prietenia noastră, sau ce-a mai rămas din ea, s-a răcit. Atât de rece... “Oare?” Vocea  copilăroasă îmi invada timpanele. Fetiţa avea acelaşi zâmbet ca în vis. “Te rog, n-o lăsa să mă ia! Tati este bolnav şi vreau să-l ajut!” Fusta veche, maronie ,îi cădea peste picioarele îngheţate. ”Caută cartea! Grăbeşte-te, altfel mă v-a lua!”
            -Cine? Şoptesc şi rămân cu buzele desfăcute, uimită de spusele fetiţei. Îmi întorc privirea în spate s-o întreb. Prea târziu... A dispărut de parcă nici n-a existat. Dar părea atât de vie…Ce era acel ceva ce dorea s-o ia? Şi cine sunt părinţii ei? De ce mi se arată mie? Atâtea întrebări şi nici un răspuns, nici unul... Ce este acea poartă a uitării? Oare cartea prăfuită de as' noapte să fie legătura? O voi căuta. Dar unde?   
            -Cine ce? Aceaşi voce prea bine cunoscută. Nici n-am observat când am ajuns la spital. Gândurile erau prea importante, dar acum... trebuie să inventez ceva altfel nu voi mai primi nici un răspuns.
            -Nimic. Gândeam cu voce tare, doar atât.
            -Nu cumva trebuie să-mi spui ceva? S-a arătat mama curioasă.
            -Nu, n-am nimic de ascuns. De fapt ţi-am ascuns totul, dar nu vreau să-ţi pun în pericol viaţa! Nu vreau să deveniţi şi voi vampire.
            -Bine, cum zici tu. Mamă de ce eşti aşa, aşa de ciudată? Te-ai schimbat de la plecarea tatei. Tată, de ce-ai plecat? Nu mi-ai spus nimic. Ai plecat pur şi simplu. Care a fost motivul? Cum rămâne cu “la paisprezece ani te voi duce în Franţa?”.

            Îţi văd zâmbetul în fotografi dar niciodată nu-mi vorbeşti. Ai plecat fără să-mi spui “la revedere”.  De ce nu mai eu îmi amintesc de tine? Mama se încruntă şi zice că nu cunoaşte pe nimeni care să semene cu tine iar Jhon se răţoieşte la mine de parcă ar fi ceva amuzant. E amuzant să ştii că tatăl tău a dispărut... se pare. Ea se roagă de mine să i-o aduc pe mama ei iar eu mă rog de întuneric să-mi aducă tatăl. Eu sunt întunericul? Mai degrabă i-o coincidenţă. Coincidenţă...

Saikano- Yumemiru tame ni

Din păcate în ultimele zile nu am mai postat fiindcă nu am avut dispoziţia necesară -lipsa de chef şi lenea fiind chiar mai prezente ca deobicei- şi m-au enervat şi nişte aspecte legate de draga şi omniprezenta şcoală românească. Iar postatul n-o să se îndrepte spre mai bine fiindcă în scurt timp voi pleca în concediu, luându-mi la revedere o vreme de la calculator, spre bucuria lui, că deja ieri începuse să nu-mi mai pornească unitatea T-T
Vă las cu Yumemiru tame ni, o melodie din animeul Saikano.

K-on!- Fuwa fuwa time

Melodia mea preferată din K-on!

Kokia-Arigatou

Acum o melodie numai bună de relaxare. Arigatou, cântată de Kokia,este printre primele melodii în japoneză care mi-au plăcut. Oricum, indiferent ce melodie ar cânta, Kokia are o voce superbă şi uşor de recunoscut.

Test de personalitate

Mă plictiseam aşa că am făcut un test. Bun testu'. Mi se potriveşte foarte mult.

Solitary

You are a private person, not very comfortable in a big group, and view excessive socializing as a waste of time.
You not prefer hanging out with others to spending time alone; you do not tend to feel at home in a crowded room, club, stadium, or auditorium.

Reserved

You are somewhat shy, or at least unwilling to spend all your time socializing. With you it's true that "still waters run deep," which is why many of your acquaintances never get to know you well.
You are not always ready to talk at the drop of a hat. Whether you're in the office or at a party, you're not likely to be found gabbing away in the middle of a group of people.

Prudent

You look before you leap, think before you act, consider what you're about to say before you open your mouth to speak; that's why you rarely have to eat your words.
You usually don't get excited easily or blurt out the first thing that comes to mind without considering the consequences.

Unflappable

You are not a slave to your emotions. It takes a lot to upset or unnerve you. That's why you're a good person to have around in a crisis.
You don't let it all hang out, which means that those around you often don't know the pressures you're under or what you're going through. You're not the kind of person people run from in a crisis.

Centered

You often feel balanced and on top of things, even when those around you are freaking out. You're in a pretty good state all the time, and not subject to drastic mood swings.
You don't usually react before you think; you're not ruled by your emotions.

Introspective

You like your own company; you're a very interesting person. Tracking your own mental processes, knowing what you're thinking and why you do what you do, is important to you. Often, what's going on in your mind is more compelling than what's going on outside. For the most part, those with a high score on the "introspective" trait enjoy reading, taking long walks, learning new things, and other solitary activities.
You are not someone who is constantly looking to be among a group of friends; you never feel bored when you are by yourself.

Original

You are constantly coming up with new ideas. For you, the world as it exists is just a jumping-off place; what's going on inside your mind is often more interesting than what's going on outside.
You don't feel that the road to success is to be a realist and stick to the program; you never stop yourself from coming up with new ideas or telling the world what you're thinking about.

Discreet

You tend to hold onto your thoughts until you have something important to say, and even then you're not comfortable imposing your ideas on others unless you know they're truly interested.
You don't enjoy talking for the sake of talking, and you have no desire to be the center of attention.

Scrupulous

You are an honest, fair person. You don't lie or cheat to get ahead. You treat others with respect and hope for the same in return.
You do not feel that you are above the rules that everyone else follows; you are definitely not willing to do whatever it takes to get ahead.

Aesthetic

You appreciate art, beauty, and design; you know that they are not superficial but absolutely crucial to living the good life. You have good taste, and you're proud of it. Those with a high score on the "aesthetic" trait are often employed in literary or artistic professions, enjoy domestic activities — doing things around the house — and are enthusiastic about the arts, reading, and travel.
You don't think it's pretentious to be moved by art and beauty. You're not one of those who believe it doesn't matter what something looks like as long as it does its job.

Fotbal in varianta anime

Dacă tot a câştigat Spania se pare că spaniolii iubesc nu doar fotbalul şi caracatiţa Paul ci şi anime-urile aşa că tot căutând pe net am găsit următoarea imagine:

Nu că-s adorabili?                                                                                                           

Yuki

O scurtă poveste de-a mea scrisă anul trecut.
-->

                                                      

                                                     Yuki

            Cald. Ameţitor de cald. Din prima zi de viaţă şi până acum niciodată nu mai fusese aşa de cald în Tokyo. Simţeam cum stiloul mi se prelinge printre degete. Nici caietul cu care îmi făceam vânt, şi nici măcar ventilatorul de lângă mine nu îmi uşurau deloc situaţia în care mă afla. Stăteam aţintită cu privirea la ceasul de pe birou. Număram secundele. Ora trei, cincisprezece minute şi patruzeci şi şapte de secunde. Cincisprezece şi patruzeci şi opt de scunde. Patruzeci şi nouă. Cincizeci. O sută. Un million. Optzeci de miliarde. Şaizeci şi unu de pagini care trebuiau să fie desenate deja. Mi-am aşezat capul pe suprafaţa prăfuită a lumii mele. Manga era singura şi unica mea lume.

            Cum putea să-i spună lui Yoshiro-san că în două săptămâni n-a putut să termine un amărât de capitol? Cum putea să-i suporte mustrările când ea nu avea nici o vină că eu, Chou, am fost atât de incapabilă încât nu fusesem în stare să găsesc nici măcar un nume pentru noua mea manga? Ce uşor îmi era să dau cu piciorul unei propuneri care probabil nu mi se va mai oferi vreodată… Yuki, cum poţi fi într-atât de proastă încât să refuzi ca propriile tale desene, ca propria ta poveste să fie publicate într-o revistă shoujo manga?!

            O rază de lumină mi s-a prelins pe mână, făcând ca unghiile mele cu fulgi de zăpadă să strălucească. ”Fata care iubea zăpada”.  Da! Prima mea poveste. M-am ridicat de pe scaun. Recipientul cu tuş s-a rostogolit pe podea. Am ignorat zgomotul sticlei sparte. Acum chiar nu aveam încotro. Trebuia să găsesc acele foi de hârtie. Am împins brutal uşa de la dulapul în care îmi ţineam cărţile de şcoală.

            -Pe-aici pe undeva… Am pus mâna pe ultimul caiet de pe raft. Aici. Nu aveau voie să nu fie aici. Chipul mi s-a destins şi un zâmbet mi-a apărut în colţul buzelor. Aşa cum bănuisem. Era în caietul de japoneză, singurul lucru ce ţinea de şcoală pe care avusesem bunăvoinţa să-l cercetez în timpul vacanţei. Am aruncat o privire foilor mototolite. Dialogurile se potriveau. Povestea era puţin cam grăbită. În unele pagini fundalurile nu mergeau cu ceea ce voiam să redau. Personajele se asemănau izbitor de mult între ele. Oricum încercam s-o dau, calitatea acestei prime lucrări era îndoielnică. Dar, dar căldura ce o emanau aceste linii, parfumul tuşului, hârtia ce mirosea a dango. Şi o schiţă neterminată al faimosului Tokyo Tower drept pagină dublă. Chiar dacă această lucrare nu se putea compara în nici un fel cu ceea ce eram capabilă să desenez şi să scriu acum, probabil acesta era singurul lucru care-l puteam face .

            Am alergat pe holurile casei în căutarea ei. Eu, cu înfăţişarea pe care o aveam, cu faţa-mi arsă, incapabilă să vorbesc corect; pentru mine era absolut imposibil să mă arăt în faţa celui ce îmi era editor. S-ar îngrozi şi m-ar întreba tremurând, zgâindu-se la falaca-mi căzută:

             ”Ce s-a întâmplat cu Yuki pe care o ştiam* Unde ţi-a dispărut fericirea, Yuki-san? Tu eşti doar o străină care încearcă să câştige pe nedrept celebritatea domnişoarei Chou! Crezi că cineva ar crede că eşti persoana care pretinzi că ai fi?! O urâţenie ca tine n-are dreptul să iasă din casă! Pleacă de-aici până nu chem paza! Şi nu uita: să ne-o aduci pe mangaka noastră înapoi. Monstrule!" Am început să plâng. Era aşa de nedrept!

            -Te simţi bine? Plângi?! Mi-ai pus o mână pe umăr. M-am întors către tine şi ţi-am văzut chipul atât de drăguţ. Ce piele impecabilă aveai! Ochii tăi negri se potriveau atât de bine cu părul prins într-o coadă de cal la spate, negru precum tuşul pe care îl foloseam ca să realizez desenele de calitatea cea mai bună. Buzele de mărimea unui boboc de lalea, de un roşu perfect şi degetele-ţi lungi şi delicate ce învârteau o şuviţă de păr ce-ţi ajungea mai jos de talie. Erai aşa frumoasă, Yuki-san!

            -Nu. Nimic. N-am nimic. Am încercat să te ridic de pe podea însă tu erai prea absorbită în ceea ce făceai. Te uitai cu atâta fascinaţie la desenele mele !…

            -Vrei să i le duc lui Yoshiro? N-am apucat să-ţi răspund fiindcă tu deja te încălţai în pragul uşii. Mi-am luat în grabă papucii de casă şi am coborât la parter. Am văzut cum laşi uşa de la intrare deschisă, special că să mă faci să te urmez, apoi cum deschizi poarta.

            -Nu. Nu vreau. Sunt doar nişte desene stupide! Te-ai întors către mine şi mi-ai spus zâmbindu-mi:

            -Mie mi se par perfecte, Yuki-chan. Ai închis poarta în urma ta. Dispăruse-i din câmpul meu vizual. Auzeam doar claxonul unei maşini. Am simţit cum inima mea o ia razna. Ce se întâmplase cu tine?!

            -Aşteaptă-mă, Yuki-san!. Am fugit pe stradă către oamenii care începeau să se strângă în jurul unui corp inert căzut pe asfalt. O persoană necunoscută s-a plecat în faţa-mi până la pământ.

            -Îmi… îmi pare atât de râu! Ş-ştiu că vă e cu neputinţă dar vă rog… vă rog să mă iertaţi! Am trecut pe lângă el fără să iau în considerare cunvintele ce mi le spusese. Mă aşteptam la cei mai rău. Dar nu, nu la asta! Nu putea-i fi moartă! Tu n-aveai cum să… 

          -Yuki-san! Ţi-am îmbrăţişat corpul plin de sânge. Şiroaie lacrimi mi se scurgeau de pe obraji pe rana de la capul tău. M-ai privit cu o expresie tâmpă. Făceai eforturi uriaşe ca să respiri. M-am prăbuşit peste tine. Nu mai puteam îndura.

            Singurele lucruri pe care mi le amintesc din ultima zi când în casă se aflau două buletine cu numele de Yuki Takayama au fost şopatele tale.

            “Sunt atât de fericită pentru tine, Yuki-chan! Însfârşit nu ai ţinut cont de ceea ce cred ceilalţi despre tine şi ai ieşit din casă. În sfârşit… De ce faţa lui Yuki-san este atât de rece? De ce lacrimile tale mă încălzeasc? Pentru ce energia mea vitală mi se scurge din vene? Ştii răspunsul la această întrebare, Yuki-chan? ” Ochii ţe-au rămas pironiţi către cer şi din acea zi sufocantă de vară nu te-am mai văzut niciodată.

                                                                          ***     

            Artificiile de anul nou luminează oraşul. Nu îmi imaginasem vreodată că de la balconul editorului meu turnul Tokyo Tower se poate vedea aşa frumos. Deşi afară era îngrozitor de frig, deşi zăpada îmi acoperea mâinile îngheţate, cu toate acestea în adâncul inimii mele simţeam o profundă stare de fericire. Te-ai aşezat lângă mine ţinând o cană cu ciocolată caldă în mână.

            -Chou, ştii că manga ta va fi serializată la începutul lunii vitoare, nu-i aşa? E un început bun pentru tine.

            -Ştiu, Yoshito-sama. Da, Yuki-san, povestea noastră va devein un anime. Am făcut ceva mai mult decât să ies din casă fără să-mi pese de ceea ce zic oamenii despre mine. Cu şi pentru tine mi-am asigurat un loc important în societatea în care nu credeam că voi avea vreodată acces.

            Eu, fluturele, privesc lumea de pe o floare îndepărtată de cireş. Astăzi îmi voi lua zborul. Dar aripile cu care mă înalţ în văzduh se datorează doar fericirii tale. Doar ţie.

 

Yuki to Yuki                             Zăpadă şi fericire

Tokyo Tawa miru ka                Vezi turnul Tokyo Tower?

Sora no chou…                       Fluturele cerului...

-->

Yuki(幸)înseamnă fericire iar Yuki(雪) înseamnă zăpadă.

Chou(蝶)înseamnă fluture.

Tommy Heavenly6 - Lollipop candy bad girl

Tommy Heavenly6 a cântat şi openingul de la unul din anime-urile mele preferate, Paradise Kiss.Personal nu ştiu exact de ce îmi place melodia asta dar cert e că-mi place mult.

La・La・La・La・La♪
La・La・La・La・La♪
Really scary violet moon light
La・La・La・La・La♪
La・La・La・La・La♪
Are you ready to say?
"TRICK OR TREAT"

Let's get dreamer's high! "Baby"
Charming spider's eyes…
…are watching you tonight
Singing for you "na・na・na・na♪"
Are you ready to meet?
Jumpin' "Pumpkin Monsters!"
kowai yume ga miremasu you ni

Let's get sugar high ! "Baby"
Charming spider's eyes…
…are watching you all night
Are you ready to say…?
“TRICK OR TREAT ”

Let's praise a beautiful night!
Scary horse riding knight
He's running around the town
"Smiling!"
Giving "Knock Down!"

Everyone! Scream and Cry out!
I heard the "Vampire's shout"
I wanna dance in the floor!
Someone! please open the door !!

Everlasting… kumo no ito ga
karamaru garasu no yubi ni
nagaku te wo nobashite kuru
akuma no Kiss mitai ni

The way to "Lollipop candy land"
yukou riding "Pumpkin roller coaster"
tobira no mukou ni aru mono wa
itsu datte suteki na keshiki

The crystal "Lollipop candy land"
utau smiley lovely "Pumpkin monsters"
okashi wo tabeta nara Let's become a
"Lollipop Candy BAD girl"

 Get out of here! stay at Home
you know, It's time to go to bed, OK?
Good girls! Hey Bad girls!
get together here! right now oh yeah!

naze jama suru no?! kore kara na noni!!
tojikomenaide... taikutsu na no!!!
fuzakenaide yo Hey baby Leave me alone
koko kara dashite
Someone! please open my door

Why do you confuse me?! kasanari
kiete yuku like a melty sugar cream
aimai na kioku ga tobu  tenshi no jump mitai ni

The way to "Lollipop candy land"
kiete shimau ashita ga
nanimokamo wo nomikomu mae ni
hitotsu dake nozomi wo kiite

The crystal "Lollipop candy land"
odorimashou Come closer…prince
watashi ga dare demo ai shite
tatoe tenshi demo akuma demo

The way to "Lollipop candy land"
kono tobira ga tojitemo
mukae ni yuku wa  itsuka mata
kowai yume de aemasu you ni

The crystal "Lollipop candy land"
yo ga aketemo  subete wo
wasurenu you ni uchitsukete
sono mune ni umeta juujika ni...

My chocolate door closed again
What's the pain in my chest?!
you know why?
munashiku naru yo... What's my life...?
so… don't confuse me anymore

mata torawareta Sometimes
I don't know about my self
kokoro wo tozashite shimau Tears on my pillow…
shinjiru jibun wo yeah miushinau kedo
It's not the end of the world
someday… my dream will come true

Porno Graffiti- Hitori no yoru

Pentru astăzi avem al 2-lea opening din GTO, Hitori no yoru.

Great teacher Onizuka

Tocmai am terminat acum câteva minute de văzut GTO. Am un singur cuvânt de spus: bestial! Sincer, cred că e cel mai bun anime comic pe care l-am văzut până acum. Pe cât de mult am râs la faze gen şarpele de casă deghizat în cobră, biata Cresta albă, pozele trucate ale lui Kikuchi sau complexul lui Murai faţă de mama sa, pe atât de multe chestii mi-au dat de gândit. Şi cu ocazia asta am aflat nu doar câte ceva despre sistemul de învăţământ din Japonia şi elevii japonezii, ci şi că o lecţie de viaţă este cu mult mai importantă decât orice zece la un examen sau o lucrare.
Onizuka Eikichi, 22 de ani- cine ar fi crezut că un bătăuş, fost lider al găştii Onibaku, ar putea ajunge profesor în ciuda aspectului, cunoştinţelor şi trecutului nu tocmai potrivit pentru un asemenea domeniu? Şi nu doar că a făcut asta dar şi-a atras şi aproape toată clasa de partea sa,  predându-le totodată nişte lecţii care îi vor ajuta cu siguranţă în viitor. Onizuka, pe lângă faptul că e motociclist, datornic, magnet pentru belele şi mare consumator de ţigări, bani, alcool şi pornografie, reprezintă probabil genul de profesor pe care aproape fiecare elev şi l-ar dori ca diriginte. Apropo, are cineva idee ce materie preda Onizuka înafară de dirigenţie?
Direcoarea- toate felicitările mele că i-a oferit o şansă lui Onizuka şi i-a luat apărarea de atâtea ori. Totuşi, în comparaţie cu Eikichi, ea şi ceilalţi profesori par atât de şterşi...
Fuyutsuki- în primul rând îmi place numele ei *winter moon*. În al doilea rând, îmi pare rău că era uneori prea naivă, mai ales în relaţia cu elevii. Şi în al treilea rând, mi-ar fi plăcut să se întâmple câte ceva între ea şi Ekichi.
Profesorul de matematică obsedat de Fuyutsuki- deşi trebuie să recunosc că nu arăta chiar rău nu am decât un cuvânt pentru el: obsedat, de-a dreptul obsedat. Câte fantezii îşi mai făcea!...
Profesorul de educaţie fizică-  cât de tâmpit trebuie să fii ca să-ţi dai seama că e ceva în neregulă când tipul cu care te întreci la ture de bazin ajunge mereu înaintea ta şi se mai şi relaxează fumând în timp ce te aşteptă?!
Profesoara de chimie- n-o să uit niciodată când i-a luat foc părul în laborator!! Asta, vocea ei şi faptul că mereu când o vedeam îmi aducea aminte de un chiuaua.
Profesorul de engleză -în afară de faptul că îmi plăcea cum combina engleza cu japoneza personalitatea lui lasă cu siguranţă de dorit. Să ajungi la mâna unei eleve...
Profesorul Uchiyamada- fazele cu Cresta lui erau un deliciu. Nu ştiu cum dar Onizuka reuşea mereu să-l facă să înebunească. Şi când, printr-o minune, nu se mai întâmpalse nimic cu perfecta lui Cresta albă a câştigat Eikichi maşina aia Benz mai bună ca a lui! În definitiv mi-a fost milă de el. Parcă pătimise prea mult, săracul. Dar dacă n-ar fi fost el probabil nu m-ar fi mai durut stomacul de la atâta râs.
Asistenta Kaneda- nici nu mi-a plăcut de ea nici nu mi-a displăcut. Rămâne un personaj cu creier, sâni mari şi voinţă de a-şi ajuta fratele. Cam atât.
Murai- cred că-i era tare greu cu o mamă aşa sexy şi tânără. O admir pe Julia pentru că a reuşit să-l crească singură pe Murai şi să arate cum arăta având în vedere că avea doar 13 ani când l-a născut. Oricum, pentru Murai Julia va rămânde mereu a lui şi numai a lui.
Fujiyoshi- de admirat că a muncit din proprie iniţiativă să plătească cei 50.000 de yeni pe care-i luase din banii de excursie ai şcolii.
Kikuchi- geniu al computerelor şi a fotografiilor falsificate. Cred că pentru Ekichi discuţiile lui cu Kikuchi erau ceva de domeniul Sf-ului.
Yoshikawa Noboru- înafară de personajul principal al seriei, Yoshiwaka rămâne personajul meu preferat din anime. Slab şi la propriu şi la figurat, bătut de fete, cu o personalitate ştearsă şi tendinţe suicidale, a reuşit în final nu doar să uimească prin ceea ce a făcut în ultimele episoade, ci să îi schimbe radical părerea lui Anko despre el. De departe el şi Toroko reprezintă cea mai mare realizare a lui Onizuka din punctul meu de vedere.
Toroko- cine s-ar fi gândit că o fată atât de naivă şi neîndemânatică ca ea ar putea ajunge un adevărat idol? Eu nu ,dirigintele ei da. Trebuie să recunosc că era frumoasă; frumoasă şi împiedicată. M-a impresionat ceea ce i-a spus lui Miyabi la telefon în timpul audiţiei.
Miyabi- chiar dacă se vrea personajul negativ al seriei n-am putut s-o urăsc. În fond, dacă n-ar fi fost ea să-i pună beţe în roate lui Onizuka, povestea nu ar mai fi avut nici un farmec. Şi era chiar deşteaptă, altfel n-ar fi reuşit să facă atâtea.
Kanzaki- un adevărat geniu. Oricine ar avea de-a face cu Urumi n-ar mai putea afirma că blondele sunt proaste. Dar chiar dacă ştie 5 limbi străine (chineză, engleză, franceză şi.... ) tot nu poate face faţă grupului de otaku Gundam.
Anko- cea care îşi bătea joc de Yoshikawa împreună cu cele 2 prietene ale sale. Mi-a plăcut de ea. Şi chiar dacă credea că a găsit un papă-lapte de care să profite, se pare că până la urmă roata s-a întors şi după ce a salvat-o atunci când s-au rătăcit în junglă, Noboru nu a mai fost acelaşi elev invizibil pe care îl putea juca pe degete.
Indirect, Onizuka mi-a dat şi mie câteva lecţi care m-au făcut să mă gândesc de două ori la unele lucruri. Am învăţat că profesori sunt şi ei oameni, că pot fi şi ei bucuroşi, trişti, naivi, timizi, impulsivi sau supăraţi, că mai bine mă străduiesc să am zece pe linie la materia numită viaţă decât zece pe linie în catalog, fiindcă pentru un examen şcolar am o dată fixă; în schimb, nu voi şti niciodată când va trebui să dau un examen al vieţii. Şi findcă sunt fană a acestor desene animate chinezeşti pentru copii mici,  nimic nu mă poate face să înţeleg mai bine unele lucruri decât ceea ce-mi place, anime-urile, manga şi Japonia, nu gaşca de la colţul blocului.

Bijin tokei

Bijin tokei este un site pe care l-am descoperit acum aproximativ un an, care prezintă la fiecare minut câte o japoneză frumoasă care arată ora. Le sunt date de asemenea numele, ziua de naştere, grupa de sânge, înălţimea, cele 3 măsuri, ocupaţia şi site-ul favorit. Dacă n-ai ce face, te interesează moda din Japonia sau vreo japoneză, site-ul e perfect.

Rie Fu-Life is like a boat

Pentru astăzi primul ending din Bleach, Life is like a boat. Se cunoaşte că Rie Fu a stat 3 ani în America pentru că spre deosebire de mulţi japonezi care cântă şi în engleză, engleza ei e engleză, nu japono-engleză. Melodia e una dintre preferatele mele.

Erika Sawajiri-Stay with me

Melodia e din jdorama Taiyou no uta. Personajul principal, Amane Kaoru fiind interpretat de Erika Sawajiri. Cele 10 episoade (există şi un film) sunt făcute după manga cu acelaşi nume.

Ce cred personajele din Naruto despre mine

Când te plictiseşti mai faci şi câte un quiz. Având în vedere că Neji e personajul meu favorit din Naruto rezultatul nu poate decât să mă mulţumească. Atât doar: nu-mi place partea cu Sakura. Sincer, nu e printre preferatele mele...

Bf Neji
Name: Hikiko
Age:15
Looks: Didnt ya see the picture?
Attitude: serious but not a buzzkill you like to get in on jokes but arent usualy the funny one. your always nice even to people you hate. and like most people as long as they don't bug you all the time.
Skills: You are a strong ninja that is feared far and wide because of your wicked speed. you can cover a mile of ground in about a half a min.
Rank: Chunin
Where you live: The village hidden in the mist. you met Neji when you were on a mission and you fell for him like a ton of bricks. so though its a long distance relationship you and he get together all the time.

Friends: Every one!!!!!!!
Who hates you the most: Tenten
Who loves you the most: Your BF:
Your bff: Sakura
~~~~~~~~~~What They Think~~~~~~~~~~
Naruto: She's cool she helped me steel kakashi's books and burn them! hahahahahahaha

Sasuke: She's a good fighter.
Sakura: She is soooooooo awsome!!! we went shopping when she visited and i found the cutist kimono!!!!!
Shikamaru: She's ok she distracted Asuma so i could go take a nap.
Chouji: She said i was going to be a good ninja!!!
Ino: Eh cow lover! but she does have good fashion sense.
Kiba: She outran Akamaru! but shes nice she gave him a dog treat for helping her train.
Hinata: S...She convinced naruto-kun to go out with me.
Shino: Ok
Tenten: Neji likes her more than me! (Neji: Am i a Pimp?) [L: no you Just that hawt!!!!]
Lee: My rivals Girlfriend full of youth! She runs faster than I or Gai sensai but i will beat her Soon if not i shall do a 200 laps around the village crawling on my stomach!!!!!! (me: -_-' what ever)
Neji: I found her and i realy believe it was my destany to do so she has givin me freedom without smashing my cage. she makes my spirit free.(me & L: AwWWWWWW! *snif sniff* so sweet!)
Gaara: She helped Neji fill my gourd with water!!!!!!! so i made a sand caslte cofin Muahahahahahahahaha (me:o_0 WTF? no you didnt they are both here alive!) {[Neji and you: HIYA!]} ok i made a jail (me: why did you let them live i thought you were mercilless?) They gave me cookies for litting them live. yumm cokies so she's alright! (me: o_o' whats with Garra an Cookies???????)
Temari: I don't know!!!!
Kankuro: Garra why do you like cookies so much????? {Garra: I have no idea but they are YUMMY!!!!} ([ me and L: wheres the real Garra?])
Gai: She is nice and full of youth but My darling Pupil, Lee will win the race!!!!! (me: mabey Gai is a pediphile? he does like lee an awful lot.......0_o thats weird!)
Kakashi: ~thinking~~Gai get a life thats not Lee's and live it~ Hikiko is a great girl Neji has found a great one!
Asuma: Shes ok.
Kurenai: great fighter.
Jiraiya: she'll be a good subject for a book in three more years >;)[L: WRONG SICKO!!!!! *Pulls out bomb puts it in a female robot and delivers robot to jiraiya.* Ohhh research time! *KABOOM he dies* {all girls: Yay!!!!!! *sings* ding dong the perve is dead, ding dong the wicked perve is dead!!!}
Tsunade: OMG shes fantastic she shes so fast she out ran me!!!!!!!
Orochimaru: ha she is strong i will have her as mine to rule by my side cause well shes HOTTT!!!!! (Neji: Byakugon!! oh no worries colen cancer, i give orochimaru 6 months picked a bad body this time hahahahahahaha} Orochimaru~~~0_0 What? (Me: why were you Looking at his colen? Isn't that his Ass 0_0'.) {Neji:.............}
Kabuto: She is hott (Neji: *runs after Kabuto with a dimond* touch my girl and I'll scratch your damn glasses nerd!!THEN ILL CUT OFF YOUR CHAKRA ASS SO YOU CAN'T SAY ANYTHING AGAIN!!!!!) *kabuto= cowering in fear* OK OK I WAS JUST SAYIN.
Itachi: Who now?? (Neji; thats right walk away Emo man!!!) (me: neji not everyone wants your girl you know?)

Yui-Life

Astăzi avem al 5-lea ending din Bleach, Life. Yui a cântat deasemenea al 5-lea opening al animeului, Rolling star.

10 imagini anime

10 poze care îmi plac din colecţia mea cu animeuri. Din păcate unele sunt prea mari pentru a le putea vedea direct. Cam mulţi fluturi, nu?
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Ce animeuri urmăresc în acest moment

Bleach- la început era interesant dar cu atâtea filiere acum am început să mă uit doar pentru unele personaje.
Great teacher Onizuka- super anime! Şi dacă ar fi avut 100 de episoade aş fi continuat să-l văd. Urmăresc fiecare episod fără a da înainte şi tot mi se pare că-i prea scurt.
Ichigo 100% TV- şi ăsta-mi place, mai ales Toujou.
Karin- nu mă pot pronunţa, am văzut doar 2 episoade din 24.
Katanagatari- am cam rămas în urmă cu episoadele.
Naruto Shippuden- nu-i rău deloc dar ar fi şi mai bine dacă n-ar fi lupte de 5 minute în 4 epidoade.
Samurai 7-  deşi samuraii nu se prea potrivesc cu tehnologia modernă e destul de interesant.
Trigun- la fel ca la Karin.

Inoue Joe- Maboroshi

Inoue Joe a cântat şi Closer, al 4-lea opening de la Naruto Shippuuden.


Tamani kanashii furi o shite misetari
Darashi kanai koto bakari shite mitari
Amai amai omoide no naka ni wa
NIYARI to warau akuma ga kakureteirunda

Ima shikanai mo ga iteirarenai
Kibou to konki soshite aijou
Subete o te ni ireru tame ni
Ima mo hashiri tsudzuketeru
Boku wa koko ni iru

Sore wa kimi no tame ni
Arawareta maboroshi
Yozora no shita de
Nesoberu no mo ii darou
Konna yowaki na boku ni
Tatta ichido dake demo ii
Kimi o sukueta nara
Joutou

Fuyu no ano hi bokura ni owari ga kite
Tooku tooku hanarebanare ni natte mo
Futari tomo ni sugohita omoide wa
Fukaku kono kokoro ni kizareteirunda

Rikutsu ja nai osae kirenai
Afuredasu kono kanjou
Subete wa anata dake no tame ni
Ima mo hashiri tsudzuketeru
Boku wa koko ni iru

Sore wa kimi no tame ni
Arawareta maboroshi
Yozora no shita de
Nesoberu no mo ii darou
Konna yowaki na boku ni
Tatta ichido dake demo ii
Kimi o sukueta nara
Joutou

Hekotarenai, hekotarenai
Sonna no ki ni wa shinai
Bokura wa nandemo dekichau hazuda

Akiramenai, akiramenai
Sonna noki ni wa shinai
Sore yuke

Sore wa kimi no tame ni
Arawareta maboroshi
Yozora no shita de
Nesoberu no mo ii darou
Konna yowaki na boku ni
Tatta ichido dake demo ii
Kimi o sukueta nara
Joutou

Sore wa kimi no tame ni
Arawareta maboroshi
Yozora no shita de
Nesoberu no mo ii darou
Konna yowaki na boku ni
Tatta ichido dake demo ii
Kimi o sukueta nara
Joutou

Cont

Toate lucrurile au un început. Asta ştim fiecare dintre noi. Însă consider că e mai greu să te ţii de acel început decât să începi ceva nou.
Ei bine, am vrut să-mi fac un nou blog tot pe acest domeniu însă contul google mi-a cam dat de furcă, aşa că am preferat să revin la vechiul blog de care, după cum observaţi, m-am "ţinut foarte mult". Doar că de data asta partea cu programul iese din discuţie.
Sper că de acum voi mai şi scrie, având în vedere că e vacanţă.