Tokugawa Ieyasu (31 ianuarie 1543- 1 iunie 1616) a fost fondatorul şi primul shogun al shogunatului Tokugawa din Japonia, ce a guvernat ţara de la Bătălia de la Sekigahara din 1600 şi până la Restauraţia Meiji din 1868. Ieyasu a preluat puterea în anul 1600, a devenit shogun în 1603 şi a abdicat din această postură în anul 1605, însă a rămas la putere până la moartea sa, în 1616. Numele său se scrie uneori "Iyeyasu", în conformitate cu pronunţia istorică a silabei "we". Ieyasu a fost venerat post-mortem la altarul Nikko Tosho-gu cu numele de Tosho Daigongen.
Biografie
Primii ani (1543-1556)
Tokugawa Ieyasu s-a născut în castelul Okazaki din Mikawa în ziua a 26-a din luna a douăsprezecea din al şaptelea an al erei Tenbun, potrivit calendarului japonez. Numit iniţial Matsudaira Takechiyo, el a fost fiul lui Matsudaira Hirotada, daimyo-ul provinciei Mikawa a clanului Matsudaira, şi a lui Odai-no-kata, fiica lorului samurai din vecinătate, Mizuno Tadamasa. Mama şi tatăl lui erau rude vitrege. Ei aveau doar 17, respectiv 15 ani, când s-a născut Ieyasu. Doi ani mai târziu Odai-no-kata a fost trimisă înapoi la familia ei şi cuplul nu a mai locuit împreună niciodată. Deoarece atât soţia cât şi soţul s-au recăsătorit şi ambii au avut şi alţi copii, Ieyasu a sfârşit prin a avea 11 surori şi fraţi vitregi.
Familia Matsudaira s-a scindat în anul 1540. O parte a devenit vasal al clanului Imagawa, în timp ce cealaltă parte a preferat clanul Oda. Drept rezultat, Ieyasu şi-a petrecut mare parte din primii ani ai vieţii sub semnul pericolelor, căci clanurile Imagawa uji şi Oda se luptau între ele. Fieful acestei familii a fost motivul din spatele uciderii bunicului patern al lui Ieyasu, Matsudaira Kiyoyasu.Spre deosebire de tatăl său şi de majoritatea membrilor ramurei sale familiare, tatăl lui Ieyasu, Hirotada, a sprijinit clanul Imagawa.
În 1548, când clanul Oda a invadat Mikawa, Hirotada, a trecut de partea lui Imagawa Yoshimoto, conducătorul clanului Imagawa,cu scopul de a-l ajuta să respingă invadatorii. Yoshimoto a acceptat să îl ajute, cu condiţia ca Hirotada să-şi trimită fiul, pe Takechiyo, ca ostatic la Sunpu. Hirotada a acceptat. Oda Nobuhide, liderul clanului Oda, află de acest aranjament şi îl răpeşte pe Ieyasu dintre cei ce-l însoţeau la Sunpu. La acea vreme Ieyasu avea doar şase ani.
Nobuhide a ameninţat că-l ucide pe Takechiyo dacă tatăl său nu rupe toate legăturile cu clanul Imagawa. Hirotada i-a răspuns căsacrificarea propriului său fiu va arăta devotamentul lui faţă de pactul încheiat cu clanul Imagawa. În ciuda refuzului, Nobuhide a decis să nu-l ucidă pe Takechiyo, ci să-l ţină pentru următorii trei ani la templul Manshoji din Nagoya.
În 1959, când Takechiyo avea şapte ani, tatăl său a murit din cauze naturale. Cam în acelaşi timp a murit şi Oda Nobuhide în timpul unei epidemii. Moartea lui a dat o lovitură grea clanului Oda. O armată sub conducerea lui Imagawa Sessai a pornit să asedieze castelul unde locuia Oda Nobuhiro, fiul cel mai mare al lui Nobuhide şi noul conducător al clanului. Cu castelul pe cale să cadă, Imagawa Sessai i-a oferit lui Oda Nobunaga, cel de-al doilea fiu al lui Nobuhide, un armistiţiu. Sessai s-a oferit să renunţe la asediu dacă Ieyasu va fi oferit clanului Imagawa. Nobunaga a acceptat şi aşa Takechiyo, în vârstă de nouă ani acum, a fost luat ca ostatic la Sunpu. Aici el a dus o viaţă destul de bună ca ostatic şi ca potenţial viitor aliat al clanului Imagawa până în 1556, când avea 15 ani.
Ridicarea la putere (1556-1584)
În 1556 Takechiyo a ajuns la maturitate şi, conform tradiţiei, şi-a schimbat numele în Matsudaira Jirosaburo Motonobu. Un an mai târziu, la vârsta de 16 ani (potrivit stabilirei vârstei în Asia de est- nou-născutul se considerau a avea deja un an la naştere), s-a căsătorit cu prima lui soţie şi şi-a schimbat din nou numele în Matsudaira Kurandonosuke Motoyasu. Permiţându-i-se să se întoarcă în Mikawa natală, clanul Imagawa i-a ordonat să se lupte cu clanul Oda în mai multe bătălii. Motoyasu s-a luptat pentru prima oară într-o bătălie la Asediul castelului Terabe şi mai târziu a reuşit cu succes să furnizeze provizii unui fort de froniteră printr-un atac de noapte îndrăzneţ.
Pe la 1560 conducera clanului Oda a ajuns în mâinile briliantului lider Oda Nobunaga. Yoshimoto, conducând o mare armată a clanului Imagawa (probabil în jur de 20.000 de viteji), a atacat teritoriul clanului Oda. Motoyasu, împreună cu trupele sale din Mikawa, a capturat o fortăreaţă de la graniţă şi a rămas acolo ca să-l apere. Ca urmare, Motoyasu şi soldaţii săi nu au fost prezeţi la Bătălia de la Okehazama, unde Yoshimoto a fost omorât în cadrul asaltului prin surprindere al lui Oda Nobunaga.
Odată Yoshimoto mort, Motoyasu a decis să se alieze cu clanul Oda. A fost nevoie de o înţelegere secretă deoarece soţia şi fiul infant a acestuia era ţinuţi ostatici la Sunpu de către clanul Imagawa. În 1561 Motoyasu a rupt îm mod deschis alianţa cu Imagawa şi a capturat cetatea Kaminojo. Astfel, el a fost capabil să-şi recapete soţia şi fiul în schimbul soţiei şi fiicei conducătorului castelului Kaminojo. În 1563 Motoyasu s-a căsătorit cu fiica lui Nobunaga, Tokuhime.
În următorii câţiva ani Motoyasu s-a ocupat de reforma clanului Matsudaira şi a restabilit pacea în Mikawa. Deasemenea, şi-a întărit legăturile cu vasalii săi, acordându-le pământuri şi castele în Mikawa. Aceştea au fost: Honda Tadakatsu, Ishikawa Kazamasa, Koriki Kiyonaga, Hattori Hanzo, Sakai Tadatsugu şi Sakakibara Yasumasa.
Motoyasu a învins forţele militare a grupării Mikawa Moto din provincia Mikawa la bătălia de laAzukizaka. Cei din Moto erau un grup de călugări războinici care conduceau provincia Kaga şi aveau multe alte temple în alte locuri în Japonia. Ei au refuzat să se supună lui Motoyasu aşa că el a pornit un război împotriva lor, învingându-le trupele şi distrugându-le templele. Într-una din lupte el aproape că a fost omorât xând a fost lovit de un glonţ care însă nu i-a penetrat armura. Atât trupele lui Motoyasu din Mikawa cât şi cele ale Moto au folosit noile arme cu praf de puşcă ce fuseseră introduse cu 20 de ani înainte în Japonia de către portughezi.
În 1567 Motoyasu şi-a schimbat încă odată numele, noul nume de familie fiind Tokugawa, iar prenumele Ieyasu. Procedând astfe, el a pretins a fi descendent al clanlui Minamoto. Până în prezent nu a fost descoperită nici o dovadă care să ateste faptul că el ar fi fost un descendent al împăratului Seiwa, al 56-lea împărat al Japoniei.
Ieyasu a rămas un aliat al lui Oda Nobunaga iar soldaţii săi au făcut parte din armata lui Nobunaga care a capturat Kyoto în 1568. În aceeaşi perioadă el şi-a extins teritoriul stăpânit. Împreună cu Takeda Shingen, conducătorul clanului Takeda din provincia Kai, a format o alianţă cu scopul de a cuceri întregul teritoriu al clanului Imagawa. În anul 1570 trupele lui Ieyasu au cucerit provincia Totomi, în timp ce trupele lui trupele lui Shingen au capturat provincia Suruga (inclusiv capitala clanului Imagawa, Sunpu).
El a încheiat alianţa cu Takeda şi la proteja pe fostul lor inamic, Imagawa Ujizane. Ieyasu s-a aliat deasemenea cu Uesugi Kenshin din clanul Uesugi- un inamic al clanului Takeda. Mai târziu în acelaşi an Ieyasu, conducând o armată de 5.000 de soldaţi, a luptat alături de Oda Nobunaga în bătălia de la Anegawa împotriva clanurilor Anzai şi Asakura.
În octombrie 1571 Takeda Shingen, aliat acum cu clanul Hojo, a atacat teritoriile lui Tokugawa din Totomi. Ieyasu i-a cerut ajutorul lui Nobunaga, care i-a trimis în jur de 3.000 de soldaţi. La începutul anului 1573 cei doi inamici s-au confruntat în Bătălia de la Mikatagahara. Armata Takeda, sub conducerea priceputului Shingen s-au înfruntat cu trupele lui Ieyasu până când le-au învins. Ieyasu a fugit însoţit de doar cinci bărbaţi la un castel din apropiere. Această bătălie a reprezentat o mare pierdere pentru Ieyasu, însă Shingen a fost incapabil să profite de victoria sa deoarece primul a format rapid o nouă armată şi a refuzat să se mai bată cu Shingen pe câmpul de luptă.
Norocul i-a zâmbit lui Ieyasu un an mai târziu când Shingen a murit în timpul unui asediu la începutul anului 1573. El a fost succedat de fiul său mai puţin capabil, Takeda Katsuyori. În 1575 armata Takeda a atacat castelul Nagashino din provincia Mikawa. Ieyasu a apelat la ajutorul lui Nobunaga, iar rezultatul a fost că aliatul său a venit personal în fruntea marii sale armate (în jur de 30.000 de războinic). Armata Oda-Tokugawa, compusă din 38.000 de soldaţi, a obţinut o imare victoriepe 28 iunie 1575 în Bătălia de la Nagashino, în ciuda faptului că Takeda Katsuyori a supravieţuit bătăliei şi s-a refugiat în provincia Kai.
În următorii şapte ani Katsuyori şi Ieyasu s-au luptat în mai multe mici bătălii. Trupele celui din urmă au reuşit să smulgă controlul provinciei Suruga din mâinile clanului Takeda.
În anul 1579 soţia lui Ieyasu şi cel mai mare fiu al său, Matsudaira Nobuyasu, au fost acuzaţi de Nobunaga că au conspirat împreună cu Takeda Katsuyori pentru al asasina pe acesta, în ciuda faptului că fiica lui, Tokuhime (1559-1636), se căsătorise cu Nobuyasu. Soţia lui Ieyasu a fost executată iat Nobuyasu a fost forţat să comită seppuku. Apoi el l-a numit pe al treilea şi favoritul său fiu, Tokugawa Hidetada, ca moştenitor, devreme ce cel de-al doilea fiu a fost adoptat de un alt daimyo în ascensiune: Toyotomi Hideyoshi, viitorul conducător al întregii Japonii.
Războiul cu Takeda s-a încheiat în anul 1582, când armata Oda-Tokugawa a atacat şi a cucerit provincia Kai. Takeda Katsuyori, cât şi fiul cel mare, Takeda Nobukatsu, au fost învinşi în Bătălia de la Temmozuka, comiţând apoi seppuku.
La sfârşitul anului 1852 Ieyasu se afla în apropiere de Osaka, departe de propriul domeniu, când a aflat că Nobunaga a fost asasinat de Akechi Mitsuhide. El a reuşit să încheie periculoasa călătorie înapoi spre Mikawa, evitând de-a lungul drumului trupele lui Mitsuhide, căci ele încercau să-l găsească şi să-l ucidă. La o săptămână de la întoarcerea în Mikawa trupele lui Ieyasu au plecat în marş pentru a-şi lua revanşa de la Mitsuhide. Însă ele au ajuns prea târziu. Hideyoshi, pe cont propriu, l-a învins şi la omorât pe Akechi Mitsuhide în Bătălia de la Yamazaki.
Moartea lui Nobunaga a însemnat că o parte din provincii, conduse de vasalii lui Nobunaga puteau fi cucerite. Liderul provinciei Kai a comis greşeala de a-l ucide pe unul din ajutoarele lui Ieyasu. Acesta a invadat de îndată provincia şi a preluat controlul. Hojo Ujimasa, liderul clanului Hojo, a ripostat prin trimiterea marii sale armate în provinciile Kai şi Shinano. Între cele două armate, ale lui Ieyasu şi ale lui Ujimasa, nu a avut loc nici o bătălie şi, după câteva negocieri, cei doi au decis o împărţire prin care Ieyasu rămânea la conducerea atât a provinciei Kai cât şi a provinciei Shinano, în timp ce clanul Hojo a preluat controlul provinciei Kazusa, cât şi a unor mici părţi din Shinano şi Kai.
În acelaşi timp (1583) avea loc un război pentru domnia peste întreaga ţară între Toyotomi Hideyoshi şi Shibata Katsuie. Ieyasu a rămas neutru în acest conflict, bazându-se pe prudenţa şi înţelepciunea sa reputate. Hideyoshi l-a învins pe Katsuie în Bătălia de la Shizugatake. Prin această victorie Hideyoshi a devenit cel mai puternic daimyo din Japonia.
Ieyasu şi Hideyoshi (1584-1598)
În 1584 Ieyasu a decis să-l susţină pe Oda Nobukatsu, fiul cel mare şi moştenitorul lui Oda Nobunaga, împotriva lui Hideyoshi. Acesta a fost un gest periculos şi putea duce la anihilarea celor de partea lui Tokugawa.
Trupele sale au ocupat fortăreaţa din Owari, aparţinând în mod tradiţional de Oda, iar Hideyoshi a ripostat prin trimiterea unei armate acolo. Campania Komaki a fost singura dată cân cei doi mari unificatori ai ţării s-au luptat între ei: Hideyoshi împotriva lui Ieyasu. Campania s-a dovedit indecisivă iar după luni de marşuri inutile şi fentări, Hideyoshi a decis rezultatul războiului prin intermediul negocierilor. Mai întâi el a făcut pace cu Oda Nobukatsu, iar apoi i-a oferit un armistiţiu lui Ieyasu. Înţelegerea a fost făcută la sfârşitul anului. Ca parte din această înţelegere, cel de-al doilea fiu al lui Ieyasu, Ogimaru, a devenit fiul adoptiv al lui Hideyoshi.
Sfătuitorul lui Tokugawa, Ishikawa Kazumasa, a ales să se alăture eminentului daimyo şi deaceea s-a mutat la Osaka, pentru a fi cu Hideyoshi. Totuşi, doar câţiva dintre servitorii lui Tokugawa i-au urmat exemplul.
Hideyoshi a fost pe bună dreptate neîncrezător în Tokugawa şi au trecut cinci ani de la încheierea războiului până când l-a acceptat ca aliat. Tokugawa nu a participat la invazia încununată de succes al lui Hideyoshi în Shikoku şi Kyushu.
În 1590 l-a atacta pe ultimul daimyo independent din Japonia, Hojo Ujimasa. Clanul Hojo stăpânea opt provincii din regiuna Kanto, estul Japoniei. El le-a poruncit membrilor clanului să i se supună însă ei au refuzat. Ieyasu, prieten şi aliat ocazional al lui Ujimasa, şi-a unit armata sa de 30.000 de samurai cu enorma armată a lui Hideyoshi ce cuprindea în jur de 160.000 de oameni. Hideyoshi a atacat câteva castele de la graniţa teritoriilor clanului Hojo, îndreptându-se cu cea mai mare parte din trupe câtre castelul Odawara, spre al asedia. El a capturat castelul după şase luni şi în mod ciudat pentru acea perioadă, pierderile umane au fost puţine de ambele părţi. În timpul asediului Hideyoshi i-a oferit lui Tokugawa o înţelegere hotărâtoare pentru cel din urmă. El i-a oferit cele opt provincii ale regiunii Kanto pe care erau pe cale de a le lua din mâinile clanului Hojo în schimbul celor cinci provincii pe care le controla Ieyasu la acel moment, inclusiv provincia lui natală, Mikawa. Ieyasu i-a acceptat oferta. Supunându-se în faţa puterii nelimitate a forţelor lui Toyotomi, clanul Hojo şi-a acceptat înfrânferea, liderii sinucigându-se, în timp ce Ieyasu a ocupat teritoriile lor şi a prelua controlul, punând capăt domniei de peste 100 a clanului.
Astfel Ieyasu a renunţat la controlul asupra celor cinci provincii ale sale (Mikawa, Totomi, Suruga, Shinano şi Kai) şi şi-a mutat toţi soldaţii şi vasalii în regiunea Kanto. El s-a instalat în castelul-oraş Edo. Aceasta a fost poate cea mai riscantă mişcare pe care a făcut-o Tokugawa vreo dată- să-şi părăsească locurile natale şi să se bazeze pe loialitatea foştilor samurai Hojo din Kanto. În orice caz, toate au mers minunat pentru Ieyasu. El a reformat provinciile, a controlat şi a adus pacea între samurai clanului Hojo şi a îmbunătăţit infrastructura economică de bază a teritoriilor. Deasemenea, deoarece Kanto era oarecum izolată de celelalte regiuni din Japonia, Ieyasu a reuşit să menţină un grad mare de autonomie faţă de regimul Hideyoshi. În câţiva ani Tokugawa a ajuns al doilea cel mai puternic daimyo din ţară. Există chiar şi un proverb japonez care se referă la această situaţie: "Ieyasu a câştigat imperiul retrăgându-se."
În 1592 Hideyoshi a atacat Corea ca un preludiu la planul său de a ataca China. Samuraii Tokugawa nu au luat deloc parte la această campanie. La începutul anului 1593 Ieyasu a fost chemat la curtea lui Hideyoshi din Nagoya (cea din Kyushu, nu cea din provincia Owari, care se scrie diferit) ca sfătuitor militar. El a stat cu întreruperi acolo pentru următorii cinci ani. În ciuda frecventei sale absenţe fii, servitorii credincioşi şi vasalii lui Ieyasu au fost în stare să controleze şi să modernizeze Edo şi alte teritorii stăpânite de acesta.
În 1593 s-a născut fiul şi moştenitorul lui Hideyoshi, Toyotomi Hideyoshi.
În 1598, văzând că sănătatea i se deteriorează în mod simţitor, el a iniţiat o întrunire unde s-a hotărât alcătuirea Consiliului celor cinci bătrâni, responsabili să semi-guverneze împreună cu Toyotomi după moartea lui. Cei cinci regenţi (tairo) aleşi de Hideyoshi au fost Maeda Toshiie, Mori Terumoto, Ukita Hideie, Uesugi Kagekatsu şi însuşi Ieyasu, cel mai puternic dintre cei cinci. Această schimbare de structurare a puterii în perioada pre-Sekigahara a devenit esenţială odată ce Ieyasu şi-a îndreptat atenţia spre regiunea Kansai. În acelaşi timp alte planuri ambiţioase (deşi până la urmă nerealizate), precum iniţiativa lui Tokugawa de a stabili relaţii diplomatice cu Mexic şi cu Noua Spanie, au continuat să se defăşoare şi să avanseze.
Campania Sekigahara (1598-1603)
După alte trei luni în care condiţia i s-a înrăutăţit, Hideyoshi a murit la 18 septembrie 1598. El a fost succedat de fiul său, Hideyori, însă deoarece el avea doar cinci ani, puterea se afla de fapt în mâinile regenţilor. De-a lungul următorilor doi ani Ieyasua încheiat alianţe cu diverşi daimyo, mai ales cu cei care nu-l iubeau pe Hideyoshi. Din fericire pentru el, cel mai bătrân şi mai respectat dintre regenţi a murit la doar un an de la preluarea puterii. Odată cu moartea regentului Maeda Toshiie din 1599 Ieyasu a trimis o armată la Fushimi şi a capturat castelul Osaka, piesa de rezistenţă a lui Hideyori. Aceasta i-a înfuriat pe ceilalţi trei regenţi rămaşi şi fiecare din părţi a început să-şi facă planuri de război. A fost deasemenea şi ultima luptă a unuia dintre cei mai puternici şi mai loiali servitor al lui Tokugawa, Tadakatsu Honda.
Forţele opozante s-au centrat în jurul lui Ishida Mitsunari, un daimyo puternic, dar nu şi unul dintre regenţi. El i-a plănuit moartea lui Ieyasu însă informaţii în legătură cu acest plan au ajuns la urechile unor generali de-ai lui Tokugawa. Ei au încercat să-l ucidă pe Mitsunari dar el a fugit şi a câştigat protecţie de la nimeni altul decât Ieyasu însuşi. Nu este clar de ce el şi-a protejat un asemenea duşman puernic de proprii soldaţi însă Ieyasu era un maiestru al strategiilor şi se poate ca el să fi concluzionat că era mai bine ca Mitsunari să conducă armata inamică decât unul dintre regenţi, care aveau o mai mare legitimitate de a o face.
Acum aproape toţi samuraii şi lorzii daimoy ai ţării s-au împărţit în două facţiuni: grupul pro Mitsunari şi grupul anti-Mitsunari. Tokugawa a susţinut grupul anti-Mitsunari şi i-a văzut pe constituienţi drept potenţiali aliaţi. Aliaţii săi erau clanurile Date, Mogami, Satake şi Maeda. Mirsunari s-a aliat cu ceilalţi trei regenţi, Ukitake Hideie, Mori Terumoto şi Uesugi Kagekatsu, cât şi cu mulţi alţi daimo din estul Honshu-ului.
În iunie 1600 Ieyasu şi aliaţii săi şi-au pus în mişcare armatele pentru a-l învinge clanul Uesugi, acuzat că ar fi plănuit o revoltă împotriva administraţiei Toyotomi (condusă de Tokugawa, liderul celor cinic regenţi). Înainte de a ajunge pe teritoriile lui Uesugi el a fost informat că Mitsunari şi aliaţii săi şi-au deplasat armatele împotriva sa. Ieyasu a organiţat o întâlnire cu lorzii daimoy iar ei au acceptat să se alieze cu el. Apoi el şi-a condus majoritatea armatei către vest, spre Kyoto. La sfârşitul verii forţele lui Ishida au capturat Fushimi.
Ieyasu, împreună cu aliaţii săi, au mărşăluit de-a lungul drumului Tokaido, în timp ce fiul său, Hidetatada, făcea acelaşi lucru de-a lungul drumului Nakasendo, cu 38.000 de soldaţi. O bătălie împotriva lui Sanada Matsuyuki în provincia Shinano a întârziat forţele lui Hidetada şi ei nu au ajuns la timp pentru principala bătălie.
Această bătălie a fost cea mai mare şi probabil ce-a mai importantă din istoria Japoniei. A început pe 21 octombrie 1600, cu un total de 160.000 de soldaţi confruntându-se între ei. Bătălia de la Sekigahara s-a încheiat cu o victorie fără echivoc al lui Tokugawa. Blocul vestic a fost zdrobit şi pe parcursul a următoarelor câteva zile Ishida Mitsunari şi alţi nobili din vest au fost capturaţi şi ucişi. Astfel, Tokugawa Ieyasu a devenit conducătorul de facto al Japoniei.
Imediat după victoria de la Sekigahara el a redistribuit pământurile vasalilor săi care l-au servit. Pe unii dintre lorzii daimyo din vest i-a lăsat nepedepsiţi, cum ar fi clanul Shimizu, dar alţii au fost complet distruşi. Toyotomi Hideyori, fiul lui Hideyori, şi-a pierdut pare parte din torii, aflate sub administrarea seniorilor daimyo din vest, şi a fost degradat la rangul de daimyo obişnuit, ne mai fiind un conducător al Japoniei. În următorii ani vasalii care îşi demonstraseră credinţa faţă de Ieyasu până la Sekigahara au devenit cunoscuţi ca fudai daimyo, în timp ce cei care i-au jurat credinţă după bătălie (în alte cuvinte, puterea lui a fost nescontestată), au fost numiţi tozama daimyo. Tozama daimyo erau consideraţi inferior celor fudai daimyo.
Shogun-ul Ieyasu (1603-1605)
Pe 24 martie 1603 Tokugawa Ieyasu a primit titlul de shogun din partea împăratului Go-Yozei. Ieyasu avea 60 de ani. El a trăit mai mult decât toţi contemporanii săi: Nobunaga, Hideyoshi, Shingen şi Kenshin. El era shogun şi şi-a folosit toate puterile rămase pentru a crea şi a solidifica shogunatul Tokugawa (în cele din urmă acestă perioadă, începută odată cu shogunat-ul lui Ieyasu, a devenit cunoscută drept perioada Edo), al treilea guvern shogunal după cel al Minamoto şi Ashikaga. El a susţinut a fi descendent al clanului Minamoto prin ramura familiei Nitta. În mod ironic, urmaşii lui se vor căsători cu descendenţi ai clanurilor Taira şi Fujiwara (clanuri rivale). Shogunatul Tokugawa va stăpâni Japonia pentru 250 de ani.
Urmând un obicei japonez bine stabilit, Ieyasu a abdicat din funcţia sa oficială de shogun în 1605. Succesorul său a fost fiul şi moştenitorul său, Tokugawa Hidetada. Acest lucru poate să fi fost făcut în parte pentru a evita să fie legat de îndeplinirea datoriilor ceremoniale şi în parte pentru a face mai dificil ca centrul adevărat al puterii să fie atacaţi de duşmani, şi în ultimul rând pentru a asigura fiului său o succesiune la putere mai uşoară. Abdicarea lui Tokugawa nu a avut nici un efect asupra dimensiunii adevărate a puterii regimului său înafară că Hidetada şi-a asumat totuşi rolul de conducător al sistemului bakufu (sistemului shogunal).
Fost shogun (1605-1616)
Ieyasu, în calitate de fost shogun (ogosho), a rămas totuşi conducătorul efectiv al ţării până la moartea sa. El s-a retras la Sunpu în castelul cu acelaşi nume, însă în acelaşi timp a supravegheat contruirea castelului Edo, un proiect de construcţie maisv care s-a desfăşurat în toţi anii în care a mai trăit. Rezultatul final a fost cel mai mare castel din întreaga Japonie, costul construcţiei fiind suportat de toţi daimyo, în timp ce Ieyasu a cules toate beneficiile. Donjo-ul central sau "tenshu", a ars în 1657 în incendiul Meireki. În zilele noastre Palatul Imperial se află pe locul fostlui castel.
Fostul shogun Ieyasu a supravegheat deasemenea şi legăturile diplomatice cu Olanda şi cu Spania. El a ales să distanţeze Japonai de europeni începând cu anul 1609, cu toate că shogunatul a oferit olandezillot exclusiv dreptul de a face comerţ şi le-a permis să menţină o "reprezentanţă comercială" în acest scop. Din 1605 până la moartea sa Ieyasu s-a sfătuit cu un navigator protestant englez, angajat de olandezi, William Adams, care a jucat un rol notabil în formarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre shogunat cu Spania şi cu Biserica romano-catolică.
În 1611, Tokugawa, însoţit de 50.000 de soldaţi, a vizitat Kyoto cu scopul de a asista la încoronarea împăratului Go-Mizunoo. În Kyoto el a ordonat remodelarea curţii şi clădirilor imperiale şi i-a forţat pe lorzii daimyo din vest rămaşi să semneze un jurământ de credinţă faţă de el. În 1613 a scris "Kuge Shohatto", un document care i-a pus pe lorzii daimyo de la curte sub strictă supraveghere, lăsându-i ca simple figuri ceremoniale. Influenţele creştinismului, care au fost marcate în Japonia de disputa pe Reforma protestantă şi de consecinţele acesteia, s-au dovedit problematice pentru Ieyasu. În 1614 el a semnat Edictul de expulzare a creştinilor, care a interzis religia creştină, i-a expulzat pe toţi creştinii şi străinii şi le-a interzis tuturor creştinilor să-şi practice religia. Drept urmare, mulţi kirishitian-i ( primii creştini japonezi) s-au refugiat fie în colonia portugheză Macao, fie în cea spaniolă, Filipine.
În 1615 el a redactat "Buke Shohatto", un document care stabilea viitorul regimului Tokugawa.
Asediul castelului Osaka
Punctul culminant al vieţuii lui Tokugawa a fost asediul castelului Osaka (1614-1615). Ultima ameninţare a regimului lui Ieyasu a fost Toyotomi Hideyori,
fiul şi moştenitorul legal al lui Hideyoshi. El era acum un tânăr daimyo ce trăia în acest castel. Mulţi dintre samuraii care se opuneau lui Ieyasu s-au adunat în jurul său, spunând că el este conducătorul de drept al Japoniei. El i-a găsit nod în papură odată cu ceremonia de deschidere a unui templu construit de Hideyori, când s-a presupus că el s-a rugat pentru moartea lui Ieyasu şi ruinarea clanului Tokugawa. Ieyasu i-a ordonat lui Toyotomi să părăsească respectivul castel, însă cei aflaţi în el au refuzat şi au chemat samurai pentru a străjui împrejurul castelului. Apoi Ieyasu, cu o mare armată condusă împreună cu shogunul Hidetatada, au asediat castelul Osaka, eveniment cunoscut drept "Asediul din iarnă a castelului Osaka". În cele din urmă Tokugawa a fost capabil să grăbească negocierile şi armistiţiul după ce o lovitură de tun directă a înspăimântat-o pe mama lui Hideyori, Yodogimi. Totuşi, odată ce tratatul a fost acceptat, Ieyasu a umplut şanţurile exterioare ale castelului cu nisip pentru ca trupele sale să poată trece peste ele. Prin acest truc el a câştigat o bucată de pământ pe care nu ar fi putut s-o obţină nici prin negociere sau înşelăciune, nici prin asediere şi luptă. Mai întâi Ieyasu s-a întors la castelul Sunpu, dar după ce Toyotomi a refuzat să se supună altui ordin de a părăsi Osaka, el şi cu armata sa de 155.000 de soldaţi au atacat iarăşi castelul Osaka în ceea ce se numeşte "asediul din vară al castelului Osaka". În sfârşit, la finalul anului 1615 castelul a fost cucerit şi aproape toţi apărătorii lui au fost ucişi, inclusiv Hideyori, mama sa (văduva lui Hideyoshi, Yodogimi) şi băieţelul său. Soţia sa, Senhime (o nepoată de-a lui Ieyasu), a fost înapoiată lui Tokugawa în viaţă. Odată cu dispariţia clanului Toyotomi nu a mai rămas nici o piedică în dominaţia clanului Tokugawa asupra Japoniei.
Sfârşitul vieţii
În 1616, la vârsta de 73 de ani, Ieyasu a murit. Cauza morţii se crede a fi cancerul sau sifilisul. Primul shogun Tokugawa a fost deificat postmortem cu numele de Tosho Daigongen , "Marele Kami, Lumină a Estului" ("dai" este un prefix şi înseamnă mare, în timp ce "gongen" se crede a fi un buddha ce a apărut pe pământ sub înfăţişarea unui kami pentru a-i salva pe muritori). În timpul vieţii Tokugawa şi-a exprimat dorinţa de a fi deificat după moarte pentru a-şi proteja descendenţii de forţele răului. Rămăşiţele sale au fost îngropate în mausoleul Kunozan Tosho-gu din Kunozan. După prima aniversare a morţii sale rămăşiţele sale au fost reînhumate la altarul Nikko Tosho-gu. Ele încă se află acolo. Stilul arhitectural al acestui altar a devenit cunoscut drept "gongen-zukuri", sau mai bine zis, "stilul gongen"
Ieyasu ca om
Ieyasu a avut o serie de calităţi care i-au permis să ajungă la putere. El a fost atât prudent cât şi îndrăzneţ- la momentul şi locul potrivit. Calculat şi subtil, Ieyasu şi-a schimbat aliaţii când a crezut că schimbarea va fi benefică. El s-a aliat cu clanul Hojo; apoi s-a alăturat armatei de cucerire a lui Hideyoshi, ce a distrus clanul Hojo; şi chiar el însuşi a primit pământurile lor. În ceea ce priveşte acest aspect el a fost ca alţi daimyo ai timpurilor sale. Aceasta a fost o eră a violenţei, a morţii subite şi a trădării. El nu a fost nici prea plăcut şi nici prea popular, dar a fost temut şi respectat pentru modul de a conduce şi pentru viclenia sa. Spre exemplu, Tokugawa, înţelept, nu şi-a implicat soldaţii în campania lui Hideyoshi din Coreea.
El a fost capabil de o considerabilă loialitate; odată aliat cu Oda Nobunaga, nu şi-a îndreptat niciodată armele împotriva lui; şi ambii lideri au profitat de această alianţă de lungă durată. Se ştie că el a fost loial şi prietenilor intimi şi vasalilor, pe care i-a răsplătit. Se spune că a avut o relaţie strânsă de prietenie cu vasalul său Hattori Hanzo. Însă Ieyasu nu i-a uitat nici pe cei care i-au greşit în trecut. Se spune că shogunul l-a executat pe un bărbat când a ajuns în puterea sa să o facă, pentru că îl insultase în tinereţea sa.
Tokugawa a protejat mulţi foşti servitori ai clanului Takeda de mânia lui Nobunaga, care era cunoscut pentru ranchiuna înverşunată împotriva clanului Takeda. El a reuşit cu succes să-i transforme pe mulţi servitori ai clanurilor Takeda, Hojo şi Imagawa- pe care i-a învins sau a ajutat la învingerea lor- în adepţi loiali.
A avut 19 soţii şi concubine, de la care a avut 11 fii şi cinci fete. Cei 11 fii ai lui Ieyasu sunt Matsudaira Nobuyasu, Yuki Hideyasu, Tokugawa Hidetada, Matsudaira Tadayoshi, Takeda Nobuyoshi, Matsudaira Tadateru, Matsuchiyo (mort înainte de a ajunge la maturitate), Senchiyo (mort înainte de a ajunge la maturitate), Rokugawa Yoshinao, Tokugawa Yorinobu şi Tokugawa Yorifusa.
Fiicele sale au fost Kamehime, Tokuhime, Furihime, Matsuhime şi Eishoinhime. Se spune că a avut grijă de copii şi nepoţii săi, înscăunându-i pe trei dintre ei, Yorinobu, Yoshinao şi Yorifusa ca lorzi daimyo în privinciile Kii, Owari şi respectiv Mito. În acelaşi timp putea fi neîndurător când se întrecea limita. Spre exemplu, Tokugawa a ordonat executarea primei sale soţii şi a primului său fiu- un ginere a lui Oda Nobunga; Nobunaga a fost şi tatăl soţiiei lui Hidetada, Oeyo.
După ce Hidetada a devenit shogun, el s-a căsătorit cu Oeyo din clanul Oda, având împreună doi fii: Tokugawa Iemitsu şi Tokugawa Tadanaga. Ei au avut şi două fete, iar una dintre ele, Senhime, s-a căsătorit de două ori. Cealaltă fată, Kazukohime, s-a căsătorit cu împăratul Go-Mizunoo, un descendent al clanului Fujiwara.
Hobby-ul lui Ieyasu a fost vânătoarea cu şoimi. El considera asta o metodă excelentă de anrenament pentru războinici. "Când tu mergi prin ţară vânând cu şoimii, tu înveţi să înţelegi spiritul militar, şi tot odată viaţa grea a claselor de jos. Îţi antrenezi muşchii şi-ţi căleşti membrele. Poţi să mergi şi să alergi ori unde ai vrea şi devii destul de indiferent la căldură sau frig, şi deaceea este puţin probabil că vei suferi de vreo boală", spunea el. Tokugawa înota adesea; chiar şi spre sfârşitul vieţii se spunea că înota în şanţul de apărare a castelului Edo.
Mai târziu în viaţă s-a îndreptat către învăţătură şi religie, ocrotindu-i pe învăţaţi precum Hayashi Razan.
Două dintre spusele lui celebre sunt:
"Viaţa este precum o călătorie lungă cu o grea povară. Lasă-ţi paşii să fie înceţi şi constanţi; ca tu să nu te poticneşti. Convinge-te că împerfecţiunea şi inconvenienţa sunt ceva natural pentru mulţi muritori, şi că nu va exista nici un loc nici pentru nemulţumiri, nici pentru disperare. Când dorinţe ambiţioase încep a ţi se ivi în inimă, reaminteşte-ţi zilele de strâmtorare prin careai trecut. Răbdarea este cheia liniştii şi a siguranţei mereu. Priveş-te la mânia inamicului tău. Dacă tu ştii doar ceea ce înseamnă a cuceri, dar nu ştii şi ceea ce înseamnă a fi învins- vai de tine; vei ajunge neputincios.Găseşte-ţi mai degrabă ţie greşeli decât altora. E mai bine să nu ajungi decât să mergi prea departe."
"Cei mai puternici în viaţă sunt aceea care înţeleg sensul cuvântului răbdare. Răbdarea înseamnă înfrânarea pornirilor. Există şapte emoţii: bucuria, furia, neliniştea, adoraţia, mâhnirea, teama şi ura, şi dacă un bărbat rezistă acestora, el poate fi numit răbdător. Nu sunt cât de puternic poate aş fi, dar am cunoscut şi am practicat răbdarea îndelung. Şi dacă urmaşii mei îşi doresc să fie ca mine, ei trebuie neapărat să studieze răbdarea".
El se mândreşte că a luptat la aproximativ 90 de bătălii.
A fost interesat de diverse tehnici kenjitsu şi a fost patronul şcolii Yagyu Shinkage-ryu, avându-i pe cei de aici ca instructori în lupta cu sabia.
BBC The Shogun: Tokugawa takeover from
Myles Chuahiock on
Vimeo.
