sâmbătă, 12 mai 2012

Fukuoka-ken

Prefectura Fukuoka este una din prefecturile Japoniei, situată în insula Kyushu. Capitala prefecturii este oraşul cu nume omonim, iar guvernatorul Hiroshi Ogawa. Are o populaţie de 5.071.732 locuitori (a noua), cu o densitate de 1.020,26 locuitori pe kilometru pătratşi o suprafaţă de 4.971.01 kilometrii pătraţi (a 29-a). Floarea prefecturală este cea de prun, arbustul azaleea şi pasărea pitulicea.
Istorie
O bună parte din istoria timpurie a Japoniei oamenii care venau sau părăseau ţara treceau prin Fukuoka, aflată la doar 70 de mile de peninsula coreană. Fukuoka a fost principalul canal al influenţelor continentale, îndeosebi cele chineze, în vremea în care China era una dintre cele mai importante şi avansate civilzaţii din lume. Chiar şi ceva atât de "japonez" cum este cultivarea orezului a fost probabil introdus în Japonia prin Kyushu în jurul anului 5.000 î.Hr. Un sigiliu de aur, "Kin-in" a fost prezentat unui conducător localde către împăratul dinastiei Han, Guan Wan, în anul 57.î.Hr, iar în prezent de află la Muzeul municipla Fukuoka după ce  a fost dezgropat de un agricultor din Shikanoshima. Deşi mic, demonstrează semnificaţia şi însemnătatea oraşului în acele timpuri. Există numeroase locuri funerare, în deosebi în vestul municipiului Fukuoka, datând din perioada Yamato, ce conţin numeroase bunuri importate de peste hotare.
Kokoran
"Kokoran" a fost o pensiune pentru vizitatori sau pentru misiunile diplomatice (a fost redescoperită în anii '80 în preajma stadionului de baseball Heiwa-dai. Deşi situl este uşor accesibil, nu sunt multe de văzut). Emisarii erau ţinuţi sub arest la domiciliu aici până ce mesajele lor erau trimise la curtea de la Kyoto pentru analizare şi răspuns. Între secolele 7 şi 9 Fukuoka a fost o escală pentru introducerea budismului, confucianismului, codului de legi chinez, medicinei, ştiinţei, cât şi a arhitecturii continentale. Într-adevăr, se spune că primul templu al budismului zen ar fi templul Shokofukuji, înfiinţat în anul 1195. A fost într-adevăr o poartă spre Asia- in sensul introducerii Asiei în Japonia.
În secolul al 10-lea Daifazu, aflat la periferia oraşului, a devenit centrul administrativ al Kyushu-ului de nord.
Invazia mongolilor
Porţile atrag, desigur, persoanele indezirabile ce s-au săturat să terorizeze continentul- marele lider mongol Kublai Khan, ce şi-a îndreptat atenţia spre "Zipangu". Prima lui invazie a fost compromisă de o combinaţie de incompetenţă şi furtuni, însă cea de-a doua invazie, din 1821, distrusă de faimoasele "kamikaze" (vânturi divine) a fost cea care a marcat sfârşitul ambiţiilor sale japoneze. Cu toate că Fukuoka are numeroase ruine a celor mai importante evenimente din Japonia, inclusiv părţi din zidul anti-mongol, ele au poate un eco mai mic decât ar trebui.
În 1601 Japonia era în mare parte unificată, iar lordul feudal din Fukuoka era Chikusen Nagamasu, ce a decis să contruiască un castel-aşa cum lorzii feudali făceau. Rezultatul a fost o serie de enorme fortificaţii, neterminate vreodată, şi acum în ruină, numite "castelul Fukuoka" după locul său de naştere, deşi acest lucru era puţin cunoscut. În această perioadă principalul oraş comercial şi negustoresc era cunoscut încă sub numele de Hakata. Oraşul samurailor ce s-a dezvoltat în jurul oraşului a fost cunoscut drept "Fukuoka".
Fundaţia acstelului este acum un parc, singurele rămăşiţe fiind părţi de ziduri şi fortificaţii, şi câteva turnuri.
Odată ce Japonia s-a industrializat, cărbunele şi resursele naturale ale regiunii au devenit importante, şi Fukuoka, locul ideal pentru comerţ, a devenit viguros. Sclavi din alte părţi ale Asiei şi prizonieri de război au fost aduşi să muncească şi să moară în minele Chikuho. Fukuoka din perioada interbelică era destul de neinteresantă- fotografiile din centrul oraşului arată-nimic...
După război Fukuoka a găzduit soldaţi americani la bazele Itazuke şi Saitozaki. Se presupune că bombe atomice au fost depozitate în dealurile Hakata no mori în anii '50. Marilyn Monroe şi-a petrecut luna de miere aici.
Prefectura Fukuoka include fostele provincii Chikugo, Chikuzen şi Buzen.
Geografie
Prefectura Fukuoka are deschidere la mare din trei părţi şi se învecinează cu prefecturile Saga, Oita şi Kumamoto şi cu prefectura Yamaguchi, peste strâmtoarea Kanmon.
Prefectura include cele mai mari două oraşe din Kyushu, Fukuoka şi Kitakyushu, şi cea mai mare parte a industriei insulei. Lângă coasta de nord se află şi câteva insuliţe
Prefectura are 28 de municipii: Asakura, Buzen, Chikugo, Chikushino, Dazaifu, Fukuoka (capitala)- cu districtele Chuo-ku, Hakata-ku,  Hifashi-ku, Jonan-ku, Minami-ku, Nishi-ku şi Sawara-ku-, Fukutsu, Iizuka, Itoshima, Kama, Kasuga, Kitakyushu- cu districtele Kokurakita-ku, Kokuraminami-ku, Moji-ku, Wakamatsu-ku, Yahatahigashi-ku şi Yahatanishi-ku-, Koga, Kurume, Miyama, Miyawaka, Munakata, Nakama, Nogata, Ogori, Okawa, Omuta, Onojo, Tagawa, Ukiha, Yame, Yanagawa şi Yakuhashi.
Oraşele şi satele sunt următoarele: în districtul Asakura: Chikuzen şi Toho, în districtul Chikujo: Chikuzen, Koge şi Yoshitome, în districtul Chikushi: Nakagawa, în districtul Kaho: Keisen, în districtul Katsuya: Hisayama, Kasuya, Sasaguri, Shime, Shingu, Sue şi Umi, în districtul Kurate: Kotake şi Kurate, în districtul Mii: Tachiara, în districtul Miyako: Kanda şi Miyako, în districtul Mizuma: Oki, în districtul Onga: Ashiya, Mizumaki, Okagaki şi Onga, în districtul Takagawa: Aka, Fukuchi, Itoda, Kawara, Kawasaki, Oto şi Soeda şi în districtul Yame: Hirokawa.
Economie
Cele mai mari municipii ale prefecturii formează unul dintre principalele centre industiale ale ţării, reprezentând aproximativ 40% din economia Kyushu-ului. Industriile majore includ automobilele, semi-conductoarele şi oţelul. Fukuoka este demnă de remarcat ca locul natal al anvelopelor Bridgestone şi a electronicelor de mare consum Best denki.
Turism
Daizaifu Tenmangu
Altarul conducător a multe altare Tenmangu din întreaga ţară, dedicat spiritului lui Suhgawara no Michizane, cunoscut ca zeul reuşitelor academice. Incinta este splendidă, cu flori incluzând şi legendarul prun tobiume, azalee, pruni şi irişi.
Ruinele biroului guvernamental Dazaifu
Din perioada Nara până în perioada Heian guvernul Dazaifu a guvernat regiunea Kyushu şi a servit drept negociator între Japonia şi ţările străine. Câteva pietre ale fundaţiei încă au rămas în acel loc, loc ce a fost transformat într-un parc istoric.
Oraşul Dazaifu
Aleea cu cireşi de la ruinele castelului Akizuki, construit de către Nagaoki Kuroda în anul 1624, încă transmit o atmosferă istorică şi culturală. Un şir de 300 de cireşi se transformă primăvara într-un tunel al florilor de cireş.
Mormântul Ozuka este un mormânt în formă de gaură de cheie construit la mijlocul secolului al şaselea. Acesta este un mormânt decorat cu picturi în culori aprinse, cu camere de piatră, şi a fost desemnat ca un loc istoric deosebit.
Râul Chikugo
Cel mai mare râu din Kyushu, ce izvorăşte din muntele Aso, curge prin câmpia Chikushi şi se varsă în marea Ariake. În amonte există câteva staţiuni onsen nepretenţioase, cum ar fi onsenul Chikugogawa. Vara, oamenii se pot bucura în zonă de un show de pescuit cu cormorani.
Muntele Hikosan
Un munte sacru descris ca unul dintre cele mai bune trei locuri de antrenament Shugendo. Altarele micuţe şi locurile istorice, în spatele cărora se ascund numeroase mituri şi legende, împânzesc zona, creând o atmosferă mitică.
Platoul Hiraoda
Unul dintre cele mai faimaose platouri cu relief carstic din Japonia. Sub platou se află grote rare de calcar.
Sport 
Prefectura are două evenimente atletice semnmificative: Crosul internaţional Fukuoka şi Maratonul internaţional Fukuoka. Cel din urmă a fost organizat încă din 1959 şi în cadrul său s-au doborât câteva recorduri mondiale.
Siguranţa şi criminalitatea
Fukuoka are cele mai multe bande yakuza ţinute sub observaţie dintre toate prefecturile ţării, şi anume cinci: Kudo-kai, Kaishu-kai, Fukuhaku-kai, Dojin-kai şi Kyushu Seido-kai. Între 2004 şi 2009 şi la începutul lui 2011 cele mai multe incidente în care au fost implicate focuri de armă s-au petrecut în prefectura Fukuoka. Incidentele au fost provocate în special de grupurile yakuza, mai concret Kudo-kai, Dojin-kai şi Kyushu Seido-kai.
Din 2003 prefectura are cea mai mare rată a criminalităţii juvenile din întreaga ţară.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu