Shikokuchuo

Shikokuchuo este un municipiu din prefectura Ehime, Japonia. Are o populaţie de 92.486 locuitori şi o suprafaţă de 419.98 kilometrii pătraţi.
Municipiul este lider în producerea de hârtie şi a produselor din hârtie. Este de asemenea un port şi unul din centrele industriale majore din Ehime.
Istorie
Shikokuchuo este o parte a fostului district Uma. Cum Uma este localizat în centrul insulei Shikoku, a fost un centru istoric de transport între marile oraşe din Shikoku. Datorită importanţei strategice, în timpul perioadei Sengoku, Uma a fost invadat în repetate rânduri de conducătorii domeniilor vecine, Sanuki, Awa şi Tosa. S-au construit forturi în partea de est a teritoriului în scopul apărării de aceşti invadatori.
Industria a început să înflorească în districtul Uma în perioada Edo iar municipiul s-a dezvoltat ca un oraş portuar. Drumul Tosakaido a oferit accesul către Tosa, în sud, deci şi Uma a fost un loc de repaus sau un "popas",  pentru daimyo-ul din Tosa şi pentru călătorii din sau în spre Tosa.
Producerea hârtiei a început în Uma în jurul anului 1750 iar mai târziu s-a transformat în principala industrie a regiunii.
Guvernare şi denumire
Municipiul Shikokuchuo a fost fondat în aprilie 2004, când municipiile Kawanoe, Iyomishima şi oraşul Doi şi satul Shingu au fuzionat pentru a forma un nou municipiu. Numele înseamnă literar "municipiul din centrul Shikoku-ului", şi a fost denumit astfel în speranţa de a deveni noua capitală a insulei Shikoku şi pentru ca cele patru prefecturi să se unească într-una singură.
Totuşi, acest nume a fost criticat în mod deschis pentru neoriginalitate, fiind cunoscut ca unul dintre "numele ciudate de oraşe" din Japonia.
Fostele municipii ala Kawanoe şi Mishima (cele mai mari localităţi din timpul unirii) s-au luptat pentru controlul politic al noului municipiu.
Industria hârtiei
Shikokuchuo este lider în producţia de hârtie şi de obiecte din hârtie în întreaga ţară.
Istoria industriei hârtiei îşi are rădăcinile înapoi în timp, în jurul anului 1750, când washi a fost pentru prima dată produsă în regiunea Uma. Zona nu are prea mult teren plat şi este necorespunzătoare pentru cultivarea orezului, dar cum apa şi felul de lemn potrivit de găsesc din abundenţă, este o manufactură de hârtie ideală. Industria modernă a hârtiei a început să înflorească când tehnicile mecanizate de fabricare s-au dezvoltat în era Meiji. După cel De-al doilea război mondial, industria hârtiei a contribuit la creşterea economică rapidă a oraşului.
Muzeul municipal al hârtiei, "Kami no machi shiryokan", expune şi informează asupra fabricării hârtiei în mod tradiţional şi asupra industriei moderne a hârtiei.
Locuri de interes istoric şi cultural
Casa Manabe
Casa Manabe este cea mai veche minka (casă tradiţională japoneză) existentă în Ehime, şi este desemnată ca o comoară culturală naţională. Casa a fost construită de familia Manabe, descendenţi ai membrilor clanului Heike, care au fugit în Shikoku după înfrângerea clanului Heike îm războul Genpei.
Junshin-do
Călugărul budist Junshin a locuit aici după ce a fost exclus din provincia Tosa (prefectura Kochi de astăzi). După cum se descrie în versurile melodiei Yosakoi naruko, Junshin a avut o relaţie ilicită cu fiica un artizan de ornamente de păr, iar cei doi au încercat să fugă. Călugărul a trăit în această clădire pentru tot restul vieţii sale.
Kofun
Multe coline mortuare, sau "kofun", au fost construite în zonă la mijlocul perioadei Kofun. Printre acestea se numără mormintele Toguzan, Kyogaoka (acum 6 secole î.Hr) şi Mukaiyama (la începutul secolului al 7-lea). Kofun-ul Toguzan se spune că ar fi mormântul prinţului Kinashi no Naru no Miko, fiul celui de-al 19-lea împărat, care, în cronica Kojiki, a fost exilat la Iyo de către fratele său.
Tosa Kaido
Tosakaido este o rută directă, prin munţi, între Tosa (actuala prefctură Kochi) şi Iyo (actuala prefectură Ehime), care a fost utilizată din vremea antică până în perioada Edo. În Shikokuchuo drumul începe din Kawanoe, trece prin Shingu şi continuă pe creasta Sasagamine în oraşul Otoyo, prefectura Kochi. Unele părţi din drum datează din 793, când a devenit o rută oficială a guvernului Daijo-Kan (guvernul central din Kyoto). Mai târziu drumul şi-a pierdut utilizarea de către guvern dar a continuat să fie folosit de călători şi locuitorii din Shikoku pentru umătorii 900 de ani. Din 1718 shogunatul Edo a început să-l utilizeze pentru sankinkotai, politica de obligare a daimyo-ul fiecărui han de a se muta periodic între Edo şi han-ul său.
În ultimii ani Tosa Kaido a fost menţinut prin eforturile depuse de voluntari. Alpiniştii pot merge pe o cărare de la Kawanoe la Otoyo, prefectura Kochi.
Castelul Kawanoe
Castelul Kawanoe a fost construit în 1337, la începutul perioadei Nanboku-cho. Pentru următorii câţiva sute de ani a fost atacat în mod repetat de armatele din Awa, Sanuki şi Tosa. A fost capturat de armatele lui Toyotomi Hideyoshi în 1585, când acest a cucerit Shikoku. Castelul a fost dărmat în 1611 iar unele materiale au fost folosite pentru construcţia castelului Matsuyama.
În 1984 municipiul Kawanoe a început un proiect de reconstrucţie a castelului Kawanoe. Construcţia a fost terminată în anul 1988.
Shodo Girls
Filmul Shodo Girls!! Watashi-tachi no Koshien, din anul 2010, a fost filmat în Shikokuchuo. Filmul este despre un club de caligrafie de liceu care se pregăteşte să participe în "Shodo Girls Koshien", un spectacol de caligrafie ce implică mai multe echipe care trasează ideograme pe foi de hârtie de 10 mX12m în timp ce cântă. Filmul a fost inspirat dintr-o poveste reală.
Cetăţeni notabili
Jucătorul de baseball Ken Kamakura, seiyuu-ul Minoru Shirashi, fotograful Yoshikazu Shirakawa, tropmetistul Kiyonori Sogabe şi baterista Kumiko Takahashi.