Geografie
Râul Gonohegawa, care curge de la munţii Heraidake până la oceanul Pacific, şi râul Asamizugawa, ce izvorăşte dintr-o mlaştină, ca mai apoi să se unească cu râul Mabechigawa, curg paralel unele cu altele pe întregul cuprins al oraşului. Sub îmbrăţişarea acestor două râuri s-au format zonele rezidenţiale, iar lanuri de orez pot fi găsite pe suprafeţele joase ce beneficiază de curgerea favorabilă a acestor ape. Zone uşor înclinate sunt răspândite la est de munţii Ou şi sunt utilizate ca terenuri agricole şi pentru livezile de mere.
Climat
Tipul cel mai caracteristic de vreme pentru această regiune este yamase, vânturile estice ce aduc aer rece în timpul verii. În Gonohe, yamase aduce ploaie, iar când aceasta se prelungeşte pentru o lungă perioadă de timp culturile sunt serios afectate datorită temperaturii scăzute şi a lipsei luminii solare. Oricum, oraşul are parte de mai puţine căderi de zăpadă decât ar lăsa să se înţeleagă poziţia sa în nordul regiunii Tohoku.
Istorie
Se spune că numele oraşului ar proveni de la sistemul de organizare agicolă a clanului Nanbu, care a dominat aceste locuri. În 1189, în timpul perioadei Kamakura, Nanbu Mitsuyuki, un servitor al lui Minamoto Yoritomo din provincia Kai, a fost recompensat cu fostul district Nukabe (districtele Sanhachi şi Kamikita din prezent ale prefecturii) după înfrângera clanului Fujiwara din nord. Deoarece ţinutul era potrivit pentru creştera cailor de luptă, el l-a divizat în nouă he (ferme), ca mai târziu să împartă fiecare he în patru parcele pentru nord, sud, est şi vest. Acest sistem agricol ce cuprindea patru mon (direcţii) şi nouă he, se spune că a stat la originea numelui Gonohe. Caracterul chinezesc utilizat pentru numele oraşului s-ar traduce ca "a cincea poartă" sau "a cincea uşă".
În aprilie 1889, odată cu introducera sistemului de sate şi oraşe, ţinutul a devenit satul Gonohe. În noiembrie 1915 satul a fost ridicat la statutul de oraş. În iulie 1955 orşul Gonohe a fost combinat cu oraşul învecinat Kawauchi şi cu satul Asada. S-au mai încorporat şi părţi din satele Toyosaki şi Toyomauchi. După fuziunea cu satul Kuraishi din iulie 2004 Gonohe avea o populaţie estimativă de 25 de mii de locuitori. În anii recenţi în Kuraishi existase o mică comunitate a japonezilor repatriaţi din Manciuria.
Cultura locală
La începutul istoriei sale Gonohe se bucura de reputaţia de centru de creştere a raselor de cai de o calitate excepţională, populari printre samurai. Odată cu declinul samurailor, rasele de cai din Gonohe au continuat să fie crescute pentru carne. Carnea macră de cal este considerată a fi o delicatesă, în special când este servită curdă, cunoscută sub numele de basashi. Această carne este o specialitate atât a oraşului Gonohe cât şi a oraşului Kumamoto din regiunea de sud a Kyushu-ului. După cai, Gonohe este cel mai bine cunoscut pentru popularitatea pe care o are în zonă fotbalul.
Economie
Industria cheie a oraşului este agricultura, care se concentrează pe legume, orez şi animale. De când Gonohe a fost desemnat ca un nou centru industrial pentru districtul Hachinohe, industriile interioare s-au dezvoltat în complexul industrial Jizo Daira, unde operază în prezent 20 de companii.
Persoane celebre
Jucătorii de fotbal Masayoshi Miura, Makoto Tehuramori, Hiroshi Teguramori, Takahiro Shimotaira şi Tsuyoshi Furukawa şi eroul local de război Kyosuke Eto.
Hashikami este un oraş din districtul Sannohe. Are o populaţie estimativă de 14.978 locuitori şi o suprafaţă de 93.91 kilometrii pătraţi.
Geografie
Hirakami ocupă colţul sudic al prefecturii Aomori, având deschidere la oceanul Pacific. Coasta este accidentată şi foarte dantelată, formând numeroase mici golfuri. Pe uscat zona este deluroasă, ridicându-se în vest la o înălţime maximă de 740 de metrii. Oraşul are un climat rece şi umed, caracterizat de veri scurte şi răcoroase şi ierni lungi, reci şi bogate în zăpadă.
Hashikami se învecinează cu Hachinohe, Karumai şi Hirono, ultimele două din prefectura Iwate.
Istorie
Zona din jurul Hashikami a fost locuită încă din timpuri antice iar o serie de temple budiste pretind a fi fondate în era Nara sau Heian. În timpul erei Edo a fost controlat de clanul Nanbu iar după 1664 a făcut parte din domeniul Hachinohe. În timpul reformei cadastrale din 1889 satul Hashikami a fost proclamat prin unirea a opt mici cătune. A fost ridicat la gradul de oraş în mai 1980.
Economie
Economia oraşului se bazează pe pescuitul comercial şi pe agricultură, incluzând creşterea puilor şi a porcilor. Oraşul serveşte şi ca o suburbie a municipiului Hachinohe.
Persoane importante
Luptătorul de sumo Jumonji Tomokazu.
Nanbu este un oraş din districtul Sannohe al prefecturii Aomori. Are o populaţie de 20.381 locuitori şi o suprafaţă de 153.150 kilometrii pătraţi.
Geografie
Nanbu ocupă dealurile înalte din colţul sudic al prefecturii. Mare parte din oraş e monatan şi are un climat rece şi umed, caracterizat de ierni reci şi bogate în zăpadă şi veri scurte şi răcoroase.
Se învecinează cu Sannohe, Shingo, Gonohe, Hachinohe, Ninohe şi Karumai, ultimele două din prefectura Iwate.
Istorie
În timpul perioadei Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu al domeniului Morioka, mai apoi domeniul Hachinohe. Satul Nanbu a fost creat în 1955 prin unirea fostelor sate Hirasaki şi Muko. A fost ridicat la statutul de oraş în februarie 1859. În ianuarie 2006 s-a unit cu Fukuchi şi Nagawa pentru a forma noul oraş Nanbu.
Economie
Economia se bazează pe agricultură, în special pe horticultură. Principalele culturi sunt cele de mere, struguri şi pere europene.
Persoane importante
Muzicianul Satoru Sakamoto, jucătorul profesionist de baseball Hirotaka Neichi, seiyu-ul Yoshimi Akaishi şi ciclistul Tsutomu Sakamoto, medaliat cu bronz la Olimpiada de vară din 1984.
Sannohe este un oraş din districtul Sannohe, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie de 11.426 locuitori şi o suprafaţă de 151.55 kilmetrii pătraţi.
Geografie
Sannohe ocupă o zonă fără ieşire la ocean dn sudul prefecturii, la sud de munţii Hakkoda. Are un climat oceanic rece, cu veri scurte şi răcoroase şi ierni reci, bogate în zăpadă.
Se învecinează cu Nanbu, Takko, Shingo, Ninohe, din prefectura Iwate şi Kazuno din prefectura Akita.
Istorie
Zona din jurul Sannohe a fost locuită încă din antichitate iar în zonă s-au găsit artefacte din perioada Jomon. În timpul perioadei Kamakura a fost centrul domeniului stăpânit de Nanbu Mituyuki, un servitor al lui Minamoto Yoritomo, care a primit acest domeniu ca o recompensă după înfrângerea clanului Fujiwara din nord în 1187. Aşezarea a rămas sub controlul clanului Nanbu şi în perioada Senkoku, ca un oraş-castel centrat pe castelul Sannohe. În timpul perioadei Edo s-a aflat sub controlul domeniului Morioka, iar o magistratură daikansho a fost ridicată pe locul fostului castel. După restauraţia Meiji, în timpul reformei cadastrale din 1889, a fost proclamat ca oraş. În martie 1955, trei sate învecinate, Sarube, Tomesakai şi Tonai au fuzionat cu Sannohe.
Economie
Economia se bazează pe agricultură, principala producţie fiind tutunul, apoi merele şi orezul.
Persoane notabile
Luptătorul de sumo Kagamisato Kiyoshi, politicianul Kanpei Matsuo şi graficianul şi mangaka Noboru Baba.
Shingo este un sat din partea central-sudică a prefecturii Aomori. Are o populaţie de 2.830 locuitori şi o suprafaţă de 150.8 kilometrii pătraţi. Satul se autopromovează ca fiind locul mormântului lui Iisus Hristos, după cum spune o legendă locală.
Geografie
Shingo se află în partea central-sudică a prefecturii, la est de lacul Towada. Mare parte din sat e montană, ridicându-se la o altitudine de aproape 1.000 de metrii la graniţa cu prefectura Akita. Are un climat oceanic rece, cu veri scurte şi răcoroase şi ierni lungi, reci, cu foarte multă zăpadă.
Se învecinează cu Towada, Gonohe, Nanbu, Sannohe şi Kazuno, din prefectura Akita.
Istorie
Zona din jurul Shingo a fost controlată în perioada Edo de către clanul Nanbu. În timpul reformei cadastrale din 1889, satele Herai şi Nozawa au luat naştere. În iulie 1955 porţiunea vestică a satului Nozawa a fost anexată satului Herai, care a fost redenumit totodată Shingo.
Economie
Economia satului Shingo depinde mai ales de agricultură. Cele mai importante culturi sunt cele de crizanteme comestibile, igname japoneze şi tutun. Cunoscut pentru tradiţia creşterii cailor, mai este cunoscut şi pentru rasele de bovine.
Mormântul lui Iisus Hristos
Satul Shingo pretinde a fi ultimul loc de odihnă al lui Iisus, incinerat în "Mormântul lui Iisus". Potrivit învăţăturilor locale, Iisus ar fi călătorit la 21 de ani în Japonia, unde ar fi studiat teologia timp de 12 ani, ca mai apoi să se întoarcă în Iudeea la 33 de ani. El nu ar fi murit pe cruce la Golgotha. În schimb, fratele său, Isukiri, i-a luat locul pe cruce, în timp ce Iisus a fugit prin Siberia către provincia Mutsu, în nordul Japoniei, unde a devenit un agricultor de orez, s-a căsătorit cu o femeie numită Miyuko şi şi-a întemeiat o familie lângă ceea ce este acum Shingo. Antreprenorii vând amintiri şi suveniruri cu Iisus către turişti. Un alt mormânt din Shingo se spune că ar conţine urechea fratelui lui Iisus şi o şuviţă de păr de la Fecioara Maria. Presupunerile au început în 1933, după descoprirea unor presupuse "documente ebraice antice ce detaliează despre viaţa şi moartea lui Iisus în Japonia", care se presupun a fi un testament al lui Iisus. Aceste documente au fost confiscate de către autorităţile japoneze şi aduse la Tokyo cu puţin timp înaintea celui De-al doilea război mondial şi nu au mai fost văzute de atunci.
Textul în engleză de pe panou explică legenda Mormântului lui Iisus cititorilor:
Cândi Iisus Hristos avea 21 de ani el a venit în Japonia şi şi-a continuat studiile asupra divinităţii timp de 12 ani. El a plecat din nou în Iudeea la 33 de ani, angajându-se în misiunea sa. Cu toate acestea, în acele timpuri oamenii din Iudeea nu i-au acceptat predica lui Hristos. În schimb, l-au arestat şi au încercat să-l răstignească pe o cruce. Fratele său mai mic, Isukiri, i-a luat fără a se fi ştiut locul lui Hristos şi a sfârşit pe cruce. Hristos, care a scăpat de răstignire, trecând prin sui;uri şi coborâşuri de-a lungul călătoriei sale, s-a reîntors în Japonia. El s-a stabilit chiar aici, în locul ce se numeşte astăzi satul Hiranai, şi a murit la 106 ani. Pe acest pământ sfânt există o colină mortuară pentru al slăvi pe Iisus şi un mormânt la stânga pentru al slăvi pe Isukiri. Descrierea de mai sus a fost luată dintr-un testament al lui Iisus Hristos.
Takko este un oraş din estul districtului Sannoge, prefectura Aomori. Are o populaţie de 6.316 locuitori şi o suprafaţă de 242.01 kilometrii pătraţi.
Geografie
Takko ocupă colţul de sud-est al prefecturii Aomori, la sud de munţii Hakkoda. Mare parte din oraş este montan şi are un climat oceanic rece, caracterizat de ierni lungi, bogate în zăpadă, şi veri scurte şi răcoroase. Munţii găzduiesc de asemenea şi multe specii de plante şi animale indigene. Viaţa sălbatică include maimuţele macac japoneze, kamoshika, tanuki şi urşii negri asiatici.
Se învecinază cu Sannohe, Kazuno, din prefectura Akita şi Ninohe şi Hachimantai din prefectura Iwate.
Istorie
Takko a fost locuit încă din timpurile preistorice, numeroase rămăşiţe din perioada Jomon fiind descoperite aici. Numele oraşului derivă de la cuvântul ainu "tapkop", care înseamnă "deal mic". În timpul perioadei Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu de pe domeniul Morioka, mai târziu domeniul Hachinohe. În timpul reformei cadastrale din 1889 a fost creat ca un sat separat de fostul sat Kamigo. A fost ridicat la statutul de oraş în noiembrie 1928. În martie 1955 satul Kamigo s-a unit din nou cu oraşul Takko.
Economie
Economia orşului se bazează pe sivicultură şi agricultură. Principala cultură este cea de usturoi, Takko fiind cel mai mare producător din Japonia al acestuia.
Persoane importante
Mangaka Sanpachi Kawa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu