Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 15

            "Probabil ţi-ai dat sema. Surorile mai mici eram eu şi Aris iar mama lui Ayume e Mary. Mama celor trei fete, Kasa, a fost ucisă de Ayume, dar s-a întrupat în mine. Singu-ra cale de ai pierde urma era să mi se ia şi mie nemurirea. După cum vezi, s-a întâmplat. Mama şi fratele tău te-ar fi împiedicat să treci poarta şi să-ţi găseşti tatăl, de aceea au pierit.
            Te rog, treci poara! Ştiu că cer prea mult, dar fă-o, pentru mine! Arisa?! Nu! Ma-ma , Jhon şi tu... Cine are sângele atât de rece încât să facă asta?! Fata cu zâmbet de de-mon e Ayume! Ea te-a ucis cu sânge rece?! Cum poate fi un copil atât de nepăsător? Tre-cutul ei e groaznic, dar e  vampir? Toate aceste răspunsuri sunt nefolositoare.  Totul se petrece prea rapid.  Nisipul din clepsidra timpului e de neoprit. Parcă mi-a intrat în mintea înceţoşată precum povestea lor, a tuturor din viaţa falsă pe care o trăiesc ca pe un adevăr şters de minciună. Eu însuşi sunt concepută din acest nisip închegat cu apa vieţii? Dacă dorinţa de a trăi dispare precum nopatea în faţa soarelui? Îi voi întâlni pe toţi în împărăţia umbrelor sau voi avea o celulă umedă în care sufletu-mi se va destăinui nimănui?
            -Azmaria? Ce cauţi aici atât de devrem şi îmbrăcată aşa? O picătură de apă s-a evaporat, două, trei. În cât timp v-a exista doar nisip?
            -Tomy? Cum a ajuns el aici?! Dar nu-i pot spune că Arisa a murit! Hai să ne plimbăm! Ce idee!Să mă plimb iarna în maieu.
            -Nu. E frig afară. Cum crezi că vei merge aşa acasă? Ia-ţi nişte haine de la Arisa! Oricum, n-ai zis că vei locui cu noi? Mai bine te conduc acasă ca să-ţi faci bagajul apoi mergem la Aris. Apropo, ne-ai putea lăsa singuri câteva minute? Poftim?!
            -Arisa a fost externată şi a plecat să cutreere oraşul.
            -Minţi! Ea nu se plimbă prin oraş nici odată. De unde ştie el? Stai! Nici eu nu ştiu. Ups!
            -Eşti greu de cap! Am vrut să-ţi spun că a plecat la o farmacie să-şi ia medicamen-tele de pe reţetă.
            -Bine. Serios?! Atunci îi voi spune Isei să pregătească o cină pe cinste. În nici un caz! Măcar n-o să mă trezesc cu ei la uşă. Trebuie să fac curat! O grămadă de cenuşă împrăştiată pe pat nu e chiar normal. Am uitat! Ne vei ajuta şi tu nu-i aşa? Părinţii tăi

s-au trezit nu? Cum au reacţionat când le-ai spus că vei locui de-acum încolo la noi? Ce?! Inventează ceva Azmaria, inventează! Doctorul ăla zuzu a fost uşor de păcălit, dar el...
            -Scuze dar nu pot veni azi! Mama a vrut să plecăm în weekend la munte ca un fel de excursie.
            -Mă mir. Deobicei părinţii nu-şi lasă copii să doarmă la unul din prietenii pe care nu-i cunosc foarte bine, da să-i lase să stea cu cineva total necunoscut... Cam imposibil!
            -Dar au făcut-o! Haide, te scot la o îngheţată!
            -Ai uitat un mic detaliu: e iarnă.
            -Atunci la o prăjitură.
            -De ce vrei cu tot din adinsul să plecăm de aici? E ceva în neregulă?
            -Nu. Ce-ar putea fi? O fată moartă care zace acoperită cu-n cearşaf în spatele meu?
            -Şi atunci de ce nu eşti încălţată? Trebuia să uit ceva!
            -Mi s-a rupt tocul de la pantof.
            -Şi nu pute-ai să-l rupi şi pe celălalt?
            -Nu trebuie să-ţi dau ţie explicaţii! Mai degrabă ar trebui să-mi dau mie explica-ţii. Mă comport mai mult decât penibil. Dacă el... Stai! Azmaria, ai o memori mai proas-tă decât a mamei tale.  Şi ce dacă!  Acest lucru nu trebuie să-mi modifice atitudinea faţă de el!  Ce dacă e colegul meu, ce dacă e vampir,ce dacă el e El! Rămâne tot un dulce îngânfat.
            -Ia-ţi cizmele Arisei şi hai afară! Aici miroase îngrozitor! Şi apropo, nu crezi c-ai inversat rolurile?A spus arogant apoi a pufnit în râs. Probabil i sa părut amuzant că am rămas pe jumătate aplecată când i-am auzit întrebarea. Bine măcar că e prea ocupat să râdă a prost şi nu a observat trupul Arisei. Oare... CE-A SPUS?!
            -Poftim?!
            -Vreau să spun că, citez: "atunci te scot la o îngheţată".S-a sprijinit de tocul uşii şi şi-a reluă atitudinea calmă.
            -A, deci dacă eu îl invit pe Jhon la o îngheţată înseamnă că îl plac sau aşa ceva?
            -Nu am vrut să spun asta! Îşi lăsă pleoapele albe să-i acopere ochiii de nepătruns. Azmaria, nu mai halucina şi convinge-l să plece din salon!
            -Ba da! Ce vrei să insinuezi? Îl înterb cu un glas cât se poate de inocent. Să vedem ce gândeşte domnul"nu am spus asta"!
            -Că mă placi. Şi-a întoarse capul spre uşă, parcă nedorind să-l fi văzut sau auzit spunând aceste cuvinte. Îi e ruşine de ce-a spus? De-asta a reacţionat aşa? Nu! N-ar avea cum să mă placă! E nu am aceleaşi sentimente faţă de persoana sa. Dar dacă el e EL? Ar trebui să-l plac?Dar eu îl consider doar un frate, fratele pe care nu l-am avut ni-ciodată. Jhon?! Chiar a fost un zid în faţa regăsirii mele, sau ea doar a minţit?
            -Cum aş putea să plac un arogant ca tine? S-a întoars spre mine, studiindu-mă pâ-nă la ultimul fir de păr.
            -Se pare că gura vorbeşte fără tine. S-a întoars pe vârful picioarelor şi-a dispărut pe coridorul aglomerat, trântind uşa zgomotos în spatele lui. Nici măcar nu şi-a luat "la revedere". Bine că a închis uşa. N-aş vrea să intre acum vre-o asistentă, sau mai rău: un doctor. Ar fi cazul să plec liniştit acasă, fără ca cineva să mă observe. De ce nu simt ni-mic când mă gândesc la tine, mamă, sau la Jhon? Parcă nici n-aţi făcut parte din trecu-tul şi prezentul meu. Aţi fost doar nişte fantasme, precum fetiţa? Şi voi aţi fost ispitiţi de întuneric? Mariko, tu eşti alinarea mea. Ştii toată povestea? Şi mi-ai putea da un sfat. 

Nu ştiu de ce a apărut aşa. Scuze T_T  Hyuuu! Şi-a revenit!