Onizuka Eikichi, 22 de ani- cine ar fi crezut că un bătăuş, fost lider al găştii Onibaku, ar putea ajunge profesor în ciuda aspectului, cunoştinţelor şi trecutului nu tocmai potrivit pentru un asemenea domeniu? Şi nu doar că a făcut asta dar şi-a atras şi aproape toată clasa de partea sa, predându-le totodată nişte lecţii care îi vor ajuta cu siguranţă în viitor. Onizuka, pe lângă faptul că e motociclist, datornic, magnet pentru belele şi mare consumator de ţigări, bani, alcool şi pornografie, reprezintă probabil genul de profesor pe care aproape fiecare elev şi l-ar dori ca diriginte. Apropo, are cineva idee ce materie preda Onizuka înafară de dirigenţie?
Direcoarea- toate felicitările mele că i-a oferit o şansă lui Onizuka şi i-a luat apărarea de atâtea ori. Totuşi, în comparaţie cu Eikichi, ea şi ceilalţi profesori par atât de şterşi...
Fuyutsuki- în primul rând îmi place numele ei *winter moon*. În al doilea rând, îmi pare rău că era uneori prea naivă, mai ales în relaţia cu elevii. Şi în al treilea rând, mi-ar fi plăcut să se întâmple câte ceva între ea şi Ekichi.
Profesorul de matematică obsedat de Fuyutsuki- deşi trebuie să recunosc că nu arăta chiar rău nu am decât un cuvânt pentru el: obsedat, de-a dreptul obsedat. Câte fantezii îşi mai făcea!...
Profesorul de educaţie fizică- cât de tâmpit trebuie să fii ca să-ţi dai seama că e ceva în neregulă când tipul cu care te întreci la ture de bazin ajunge mereu înaintea ta şi se mai şi relaxează fumând în timp ce te aşteptă?!
Profesoara de chimie- n-o să uit niciodată când i-a luat foc părul în laborator!! Asta, vocea ei şi faptul că mereu când o vedeam îmi aducea aminte de un chiuaua.
Profesorul de engleză -în afară de faptul că îmi plăcea cum combina engleza cu japoneza personalitatea lui lasă cu siguranţă de dorit. Să ajungi la mâna unei eleve...
Profesorul Uchiyamada- fazele cu Cresta lui erau un deliciu. Nu ştiu cum dar Onizuka reuşea mereu să-l facă să înebunească. Şi când, printr-o minune, nu se mai întâmpalse nimic cu perfecta lui Cresta albă a câştigat Eikichi maşina aia Benz mai bună ca a lui! În definitiv mi-a fost milă de el. Parcă pătimise prea mult, săracul. Dar dacă n-ar fi fost el probabil nu m-ar fi mai durut stomacul de la atâta râs.
Asistenta Kaneda- nici nu mi-a plăcut de ea nici nu mi-a displăcut. Rămâne un personaj cu creier, sâni mari şi voinţă de a-şi ajuta fratele. Cam atât.
Murai- cred că-i era tare greu cu o mamă aşa sexy şi tânără. O admir pe Julia pentru că a reuşit să-l crească singură pe Murai şi să arate cum arăta având în vedere că avea doar 13 ani când l-a născut. Oricum, pentru Murai Julia va rămânde mereu a lui şi numai a lui.
Fujiyoshi- de admirat că a muncit din proprie iniţiativă să plătească cei 50.000 de yeni pe care-i luase din banii de excursie ai şcolii.
Kikuchi- geniu al computerelor şi a fotografiilor falsificate. Cred că pentru Ekichi discuţiile lui cu Kikuchi erau ceva de domeniul Sf-ului.
Yoshikawa Noboru- înafară de personajul principal al seriei, Yoshiwaka rămâne personajul meu preferat din anime. Slab şi la propriu şi la figurat, bătut de fete, cu o personalitate ştearsă şi tendinţe suicidale, a reuşit în final nu doar să uimească prin ceea ce a făcut în ultimele episoade, ci să îi schimbe radical părerea lui Anko despre el. De departe el şi Toroko reprezintă cea mai mare realizare a lui Onizuka din punctul meu de vedere.
Toroko- cine s-ar fi gândit că o fată atât de naivă şi neîndemânatică ca ea ar putea ajunge un adevărat idol? Eu nu ,dirigintele ei da. Trebuie să recunosc că era frumoasă; frumoasă şi împiedicată. M-a impresionat ceea ce i-a spus lui Miyabi la telefon în timpul audiţiei.
Miyabi- chiar dacă se vrea personajul negativ al seriei n-am putut s-o urăsc. În fond, dacă n-ar fi fost ea să-i pună beţe în roate lui Onizuka, povestea nu ar mai fi avut nici un farmec. Şi era chiar deşteaptă, altfel n-ar fi reuşit să facă atâtea.
Kanzaki- un adevărat geniu. Oricine ar avea de-a face cu Urumi n-ar mai putea afirma că blondele sunt proaste. Dar chiar dacă ştie 5 limbi străine (chineză, engleză, franceză şi.... ) tot nu poate face faţă grupului de otaku Gundam.
Anko- cea care îşi bătea joc de Yoshikawa împreună cu cele 2 prietene ale sale. Mi-a plăcut de ea. Şi chiar dacă credea că a găsit un papă-lapte de care să profite, se pare că până la urmă roata s-a întors şi după ce a salvat-o atunci când s-au rătăcit în junglă, Noboru nu a mai fost acelaşi elev invizibil pe care îl putea juca pe degete.
Indirect, Onizuka mi-a dat şi mie câteva lecţi care m-au făcut să mă gândesc de două ori la unele lucruri. Am învăţat că profesori sunt şi ei oameni, că pot fi şi ei bucuroşi, trişti, naivi, timizi, impulsivi sau supăraţi, că mai bine mă străduiesc să am zece pe linie la materia numită viaţă decât zece pe linie în catalog, fiindcă pentru un examen şcolar am o dată fixă; în schimb, nu voi şti niciodată când va trebui să dau un examen al vieţii. Şi findcă sunt fană a acestor desene animate chinezeşti pentru copii mici, nimic nu mă poate face să înţeleg mai bine unele lucruri decât ceea ce-mi place, anime-urile, manga şi Japonia, nu gaşca de la colţul blocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu