vineri, 29 iulie 2011

Am terminat prefectura Aomori

Şi cu postarea precedentă am terminat şi prefectura Aomori. Aşadar, până acum avem traduse prefectura Aichi, Akita şi Aomori ^_^ După ce voi posta câte ceva despre Rina Aiuchi voi începe prefectura Chiba. Probabil aceasta vă va capta mai mult interesul. Pauza de o zi am luat-o ieri, deci cel mai posibil nu va mai fi vreo pauză până am să încep această prefectură.

miercuri, 27 iulie 2011

Higashidori, Kazamaura, Oma şi Sai

Higashidori este un sat din nord-estul prefecturii Aomori. Are o populaţie estimativă de 7.544 locuitori şi o suprafaţă de 293.39 kilometrii pătraţi.
Geografie
Higashidori ocupă coasta de nord-est a peninsulei Shimokita, având ieşire la oceanul Pacific şi la strâmtoarea Tsugaru, cu capul Shiriyazaki care formează o limită între cele două ape. Satul are un climat oceanic rece, caracterizat de ierni lungi, cu zăpadă abundentă, şi veri scurte şi răcoroase. O parte din sat se afllă la limita parcului cvasi-naţional Shimokota Hanto.
Se învecinează cu Mutsu, Yokohama şi Rokkasho.
Istorie
Zona Higashidori a fost locuită de poporul Emishi, rămăşiţe arhelogice datând din perioada Jomon fiind descoperite aici. În timpul perioadei Edo a fost controlată de clanul Nanbu de pe domeniul Morioka dar a fost slab populată cu cătune pescăreşti risipite. În timpul reformei cadastrale din timpul restauraţiei Meiji, satul Higashidori a luat naştere prin unirea a 12 mici cătune, cu toate că centrul administrativ al satului s-a aflat la primăria oraşului Tanbu, acum parte din municipiul Mutsu. În 1988, pentru a sărbători aniversarea de o sută de ani ca sat, o primărie a fost în sfârşit construită la frontiera Higashidori-ului.
Economie
În mod tradiţional, economia satului a depins în totalitate de pescuitul comercial. Cu toate acestea, din anii 80, a început o investiţie masivă din partea companiilor Tohoku Electric power şi Tokyo electric power spre a construi centrala nucleară Higashidori şi a celorlate instalaţii de sprijin. În plus, ferma eoliană Iwaya, cu o capacitate totală de 32.5 MW, este cea mai mare din Japonia.
Atracţii turistice
Capul Shiriyazaki, farul Shiriyazaki şi dunele de nisip Sarugamori.

Kazamaura este un sat din districtul Shimokita, Aomori. Are o populaţie estimativă de 2.311 locuitori şi o suprafaţă de 69.60 kilometrii pătraţi. O mare parte din oraş se află la limita cu parcul cvasi-naţional Shimokita Hanto.
Geografie
Cel mai nordic sat din Honshu, Kazamaura se află pe ţărmul nordic al peninsulei Shimokita. Este separat de insula Hokkaido de strâmtoarea Tsugaru. Mare parte din sat face parte din lanţul muntos Osoreyama, de unde rezultă că există puţine locuri joase. Râul Ikokuma curge prin sat. Cam 96% din suprafaţa satului este acoperită de păduri.
Se învecinează cu Mutsu şi Oma.
Istorie
Kazamaura a fost fondat în 1889 prin unirea satelor Shimofuro, Ikokuma şi Hebiurakani, noul sat lând câte un kanji de la fiecare denumire pentru a forma "Kzamaura".
Economie
Economia depinde de silvicultură şi de pescuitul comercial (mai ales scoici, calmari şi alge).

Oma este un oraş din nord-estul prefecturii Aomori. Are o populaţie de 5.950 şi o suprafaţă de 52.06 kilometrii pătraţi.
Geografie
Oma ocupă ţărmul de nord-est al peninsulei Shimokita, având ieşire la strâmtoarea Tsugaru. Oraşul are un climat oceanic rece, caracterizat de ierni lungi, reci, abundente în zăpadă şi veri scurte şi răcoroase. O mare parte din oraş se află la limita parcului cvas-naţional Shimokita Hanto. Capul Omazaki este cel mai nordic punct al insulei Honshu.
Se învecinează cu Mutsu, Sai şi Kazamaura.
Istorie
La început zona Oma a fost locuit de poporul Emishi. În timpul perioadei Edo a fost controlată de către clanul Nanbu de pe domeniul Morioka. În timpul reformei cadastrale din 1889 satul Ooku a luat naştere prin unirea cătunului Oma cu satul învecinat, Ooku. A fost redenumit oraşul Oma în 1942. Oma a fost un popular loc de filmare a filmelor şi a serialelor TV. A fost ales ca locaţie de filmare a filmului "Gyoei no mure", avându-l în rol principal pe Ogata Ken. În 2000 Oma a fost locul de filmare a serialului "Watashi no aoi sora" de la postul NHK cu Tabata Tomoko. Acesta a fost urmat de un alt serial, "Maguro", cu Tetsuya Watari, în 2007, difuzat la postul Asahi TV.
Economie
Tradiţional, economia oraşului a depins de pescuitul comercial. Oma era renumit pentru ton, care era prins după metoda tradiţională, cu mâna, folosindu-se o barcă de două persoane şi vândut sub marca înregistrată "Oma". Alte capturi includ scoicile, icrele, iarba de mare konbu şi calmarul. Oraşul este şi locul centarlei nucleare Oma, ce va deveni o centrală unică datorită combustibilului, atunci când va fi deschisă, în noiembrie 2014.
Atracţii turistice
Omazaki, cel mai nordic punct al insulei Honshu, farul Omazaki, unul dintre cele "50 de faruri ale Japoniei", Oma Onsen, staţiune cu izvoare termale şi plaja Akaishi.
Cetăţeni notabili
Hiroshi Izumi, medaliat cu argint la judo la Jocurile Olimpice din 2004.

Sai este un sat din peninsula Shimokita, în nord-estul prefecturii Aomori. Are o populaţie estimativă de 2.492 şi o suprafaţă de 135.03 kilometrii pătraţi.
Geografie
Sai ocupă ţărmul vestic al peninsulei Shimokita, având ieşire la golful Mutsu şi la strâmtoarea Tsugaru.  Satul are un climat oceanic umed, caracteritizat de ierni reci, abundente în zăpadă şi veri scurte şi răcoroase. O mare parte din sat se află la limita parcului cvasi-naţional Shimokita Hanto. Munţii sunt casa multor specii indigene, cum ar fi maimuţele macac japoneze, kamoshika, tanuki şi urşii negrii asiatici.
Se învecinează cu Oma şi Mutsu.
Istorie
Zona din preajma Sai a fost locuită la început de poporul Emishi. În timpul perioadei Edo a fost controlată de clanul Nanbu şi a prosperat datorită industriei lemnului şi pentru că era un terminal al feribotului către Ezo. În timpul reformei cadastrale din 1889 satul Sai a luat naştere prin unirea cătunului Sai cu Chogo, un cătun învecinat.
Economie
Economia satului se bazează pe agricultură, pescuit comercial şi silvicultură. Capturile locale includ icre de arici de mare, ananaşi de mare, castraveţi de mare, scoici şi calmari. Sai are şi o fermă de shiitake (ciuperci), care se vând în pieţele locale.
Atracţii turistice
Hotokegaura, o serie de formaţiuni stâncoase erodate în mod natural de apă, Yagen Onsen, o staţiune cu apă termală şi Gankake, un mare bolovan din mare ce atrage vizitatorii vara, datorită proveliştii de pe vârful acestuia. Este un loc popular petru înnot, existând şi cabine în apropiere.
Evenimente
Sai Matsuri din septembrie, cu care împinse de localnici în timpul dansului tradiţional Kagura şi cu preoţi ce binecuvântează casele localnicilor.
În noiembrie, festivalul cultural Sai, în timpul căruia se cântă cântece tradiţionale de festival şi se dansează Kagura.
În februarie satul Fuukura ţine un spectacol de Kabuki, în stilul nordic.
În iunie Sai are un festival al icrelor de arici de mare.
Persoane importante
Gataro Mikami, medic şi susţinător al Crucii roşii din Japonia în timpul războiului ruso-japonez.








marți, 26 iulie 2011

Gonohe, Hashikami, Nanbu, Sannohe, Shingo şi Takko

Gonohe este un oraş din districtul Sannohe, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie estimativă de 18.849 locuitori şi o suprafaţă de 177.82 kilometrii pătraţi.
Geografie
Râul Gonohegawa, care curge de la munţii Heraidake până la oceanul Pacific, şi râul Asamizugawa, ce izvorăşte dintr-o mlaştină, ca mai apoi să se unească cu râul Mabechigawa, curg paralel unele cu altele pe întregul cuprins al oraşului. Sub îmbrăţişarea acestor două râuri s-au format zonele rezidenţiale, iar lanuri de orez pot fi găsite pe suprafeţele joase ce beneficiază de curgerea favorabilă a acestor ape. Zone uşor înclinate sunt răspândite la est de munţii Ou şi sunt utilizate ca terenuri agricole şi pentru livezile de mere.
Climat
Tipul cel mai caracteristic de vreme pentru această regiune este yamase, vânturile estice ce aduc aer rece în timpul verii. În Gonohe, yamase aduce ploaie, iar când aceasta se prelungeşte pentru o lungă perioadă de timp culturile sunt serios afectate datorită temperaturii scăzute şi a lipsei luminii solare. Oricum, oraşul are parte de mai puţine căderi de zăpadă decât ar lăsa să se înţeleagă poziţia sa în nordul regiunii Tohoku.
Istorie
Se spune că numele oraşului ar proveni de la sistemul de organizare agicolă a clanului Nanbu, care a dominat aceste locuri. În 1189, în timpul perioadei Kamakura, Nanbu Mitsuyuki, un servitor al lui Minamoto Yoritomo din provincia Kai, a fost recompensat cu fostul district Nukabe (districtele Sanhachi şi Kamikita din prezent ale prefecturii) după înfrângera clanului Fujiwara din nord. Deoarece ţinutul era potrivit pentru creştera cailor de luptă, el l-a divizat în nouă he (ferme), ca mai târziu să împartă fiecare he în patru parcele pentru nord, sud, est şi vest. Acest sistem agricol ce cuprindea patru mon (direcţii) şi nouă he, se spune că a stat la originea numelui Gonohe. Caracterul chinezesc utilizat pentru numele oraşului s-ar traduce ca "a cincea poartă" sau "a cincea uşă".
În aprilie 1889, odată cu introducera sistemului de sate şi oraşe, ţinutul a devenit satul Gonohe. În noiembrie 1915 satul a fost ridicat la statutul de oraş. În iulie 1955 orşul Gonohe a fost combinat cu oraşul învecinat Kawauchi şi cu satul Asada. S-au mai încorporat şi părţi din satele Toyosaki şi Toyomauchi. După fuziunea cu satul Kuraishi din iulie 2004 Gonohe avea o populaţie estimativă de 25 de mii de locuitori. În anii recenţi în Kuraishi existase o mică comunitate a japonezilor repatriaţi din Manciuria.
Cultura locală
La începutul istoriei sale Gonohe se bucura de reputaţia de centru de creştere a raselor de cai de o calitate excepţională, populari printre samurai. Odată cu declinul samurailor, rasele de cai din Gonohe au continuat să fie crescute pentru carne. Carnea macră de cal este considerată a fi o delicatesă, în special când este servită curdă, cunoscută sub numele de basashi. Această carne este o specialitate atât a oraşului Gonohe cât şi a oraşului Kumamoto din regiunea de sud a Kyushu-ului. După cai, Gonohe este cel mai bine cunoscut pentru popularitatea pe care o are în zonă fotbalul.
Economie
Industria cheie a oraşului este agricultura, care se concentrează pe legume, orez şi animale. De când Gonohe a fost desemnat ca un nou centru industrial pentru districtul Hachinohe, industriile interioare s-au dezvoltat în complexul industrial Jizo Daira, unde operază în prezent 20 de companii.
Persoane celebre
Jucătorii de fotbal Masayoshi Miura, Makoto Tehuramori, Hiroshi Teguramori, Takahiro Shimotaira şi Tsuyoshi Furukawa şi eroul local de război Kyosuke Eto.

Hashikami este un oraş din districtul Sannohe. Are o populaţie estimativă de 14.978 locuitori şi o suprafaţă de 93.91 kilometrii pătraţi.
Geografie
Hirakami ocupă colţul sudic al prefecturii Aomori, având deschidere la oceanul Pacific. Coasta este accidentată şi foarte dantelată, formând numeroase mici golfuri. Pe uscat zona este deluroasă, ridicându-se în vest la o înălţime maximă de 740 de metrii. Oraşul are un climat rece şi umed, caracterizat de veri scurte şi răcoroase şi ierni lungi, reci şi bogate în zăpadă.
Hashikami se învecinează cu Hachinohe, Karumai şi Hirono, ultimele două din prefectura Iwate.
Istorie
Zona din jurul Hashikami a fost locuită încă din timpuri antice iar o serie de temple budiste pretind a fi fondate în era Nara sau Heian. În timpul erei Edo a fost controlat de clanul Nanbu iar după 1664 a făcut parte din domeniul Hachinohe. În timpul reformei cadastrale din 1889 satul Hashikami a fost proclamat prin unirea a opt mici cătune. A fost ridicat la gradul de oraş în mai 1980.
Economie
Economia oraşului se bazează pe pescuitul comercial şi pe agricultură, incluzând creşterea puilor şi a porcilor. Oraşul serveşte şi ca o suburbie a municipiului Hachinohe.
Persoane importante
Luptătorul de sumo Jumonji Tomokazu.

Nanbu este un oraş din districtul Sannohe al prefecturii Aomori. Are o populaţie de 20.381 locuitori şi o suprafaţă de 153.150 kilometrii pătraţi.
Geografie
Nanbu ocupă dealurile înalte din colţul sudic al prefecturii. Mare parte din oraş e monatan şi are un climat rece şi umed, caracterizat de ierni reci şi bogate în zăpadă şi veri scurte şi răcoroase.
Se învecinează cu Sannohe, Shingo, Gonohe, Hachinohe, Ninohe şi Karumai, ultimele două din prefectura Iwate.
Istorie
În timpul perioadei Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu al domeniului Morioka, mai apoi domeniul Hachinohe. Satul Nanbu a fost creat în 1955 prin unirea fostelor sate Hirasaki şi Muko. A fost ridicat la statutul de oraş în februarie 1859. În ianuarie 2006 s-a unit cu Fukuchi şi Nagawa pentru a forma noul oraş Nanbu.
Economie
Economia se bazează pe agricultură, în special pe horticultură. Principalele culturi sunt cele de mere, struguri şi pere europene.
Persoane importante
Muzicianul Satoru Sakamoto, jucătorul profesionist de baseball Hirotaka Neichi, seiyu-ul Yoshimi Akaishi şi ciclistul Tsutomu Sakamoto, medaliat cu bronz la Olimpiada de vară din 1984.

Sannohe este un oraş din districtul Sannohe, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie de 11.426 locuitori şi o suprafaţă de 151.55 kilmetrii pătraţi.
Geografie
Sannohe ocupă o zonă fără ieşire la ocean dn sudul prefecturii, la sud de munţii Hakkoda. Are un climat oceanic rece, cu veri scurte şi răcoroase şi ierni reci, bogate în zăpadă.
Se învecinează cu Nanbu, Takko, Shingo, Ninohe, din prefectura Iwate şi Kazuno din prefectura Akita.
Istorie
Zona din jurul Sannohe a fost locuită încă din antichitate iar în zonă s-au găsit artefacte din perioada Jomon. În timpul perioadei Kamakura a fost centrul domeniului stăpânit de Nanbu Mituyuki, un servitor al lui Minamoto Yoritomo, care a primit acest domeniu ca o recompensă după înfrângerea clanului Fujiwara din nord în 1187. Aşezarea a rămas sub controlul clanului Nanbu şi în perioada Senkoku, ca un oraş-castel centrat pe castelul Sannohe. În timpul perioadei Edo s-a aflat sub controlul domeniului Morioka, iar o magistratură daikansho a fost ridicată pe locul fostului castel. După restauraţia Meiji, în timpul reformei cadastrale din 1889, a fost proclamat ca oraş. În martie 1955, trei sate învecinate, Sarube, Tomesakai şi Tonai au fuzionat cu Sannohe.
Economie
Economia se bazează pe agricultură, principala producţie fiind tutunul, apoi merele şi orezul.
Persoane notabile
Luptătorul de sumo Kagamisato Kiyoshi, politicianul Kanpei Matsuo şi graficianul şi mangaka Noboru Baba.

Shingo este un sat din partea central-sudică a prefecturii Aomori. Are o populaţie de 2.830 locuitori şi o suprafaţă de 150.8 kilometrii pătraţi. Satul se autopromovează ca fiind locul mormântului lui Iisus Hristos, după cum spune o legendă locală.
Geografie
Shingo se află în partea central-sudică a prefecturii, la est de lacul Towada. Mare parte din sat e montană, ridicându-se la o altitudine de aproape 1.000 de metrii la graniţa cu prefectura Akita. Are un climat oceanic rece, cu veri scurte şi răcoroase şi ierni lungi, reci, cu foarte multă zăpadă.
Se învecinează cu Towada, Gonohe, Nanbu, Sannohe şi Kazuno, din prefectura Akita.
Istorie
Zona din jurul Shingo a fost controlată în perioada Edo de către clanul Nanbu. În timpul reformei cadastrale din 1889, satele Herai şi Nozawa au luat naştere. În iulie 1955 porţiunea vestică a satului Nozawa a fost anexată satului Herai, care a fost redenumit totodată Shingo.
Economie
Economia satului Shingo depinde mai ales de agricultură. Cele mai importante culturi sunt cele de crizanteme comestibile, igname japoneze şi tutun. Cunoscut pentru tradiţia creşterii cailor, mai este cunoscut şi pentru rasele de bovine.
Mormântul lui Iisus Hristos
Satul Shingo pretinde a fi ultimul loc de odihnă al lui Iisus, incinerat în "Mormântul lui Iisus". Potrivit învăţăturilor locale, Iisus ar fi călătorit la 21 de ani în Japonia, unde ar fi studiat teologia timp de 12 ani, ca mai apoi să se întoarcă în Iudeea la 33 de ani. El nu ar fi murit pe cruce la Golgotha. În schimb, fratele său, Isukiri, i-a luat locul pe cruce, în timp ce Iisus a fugit prin Siberia către provincia Mutsu, în nordul Japoniei, unde a devenit un agricultor de orez, s-a căsătorit cu o femeie numită Miyuko şi şi-a întemeiat o familie lângă ceea ce este acum Shingo. Antreprenorii vând amintiri şi suveniruri cu Iisus către turişti. Un alt mormânt din Shingo se spune că ar conţine urechea fratelui lui Iisus şi o şuviţă de păr de la Fecioara Maria. Presupunerile au început în 1933, după descoprirea unor presupuse "documente ebraice antice ce detaliează despre viaţa şi moartea lui Iisus în Japonia", care se presupun a fi un testament al lui Iisus. Aceste documente au fost confiscate de către autorităţile japoneze şi aduse la Tokyo cu puţin timp înaintea celui De-al doilea război mondial şi nu au mai fost văzute de atunci.
Textul în engleză de pe panou explică legenda Mormântului lui Iisus cititorilor:
Cândi Iisus Hristos avea 21 de ani el a venit în Japonia şi şi-a continuat studiile asupra divinităţii timp de 12 ani. El a plecat din nou în Iudeea la 33 de ani, angajându-se în misiunea sa. Cu toate acestea, în acele timpuri oamenii din Iudeea nu i-au acceptat predica lui Hristos. În schimb, l-au arestat şi au încercat să-l răstignească pe o cruce. Fratele său mai mic, Isukiri, i-a luat fără a se fi ştiut locul lui Hristos şi a sfârşit pe cruce. Hristos, care a scăpat de răstignire, trecând prin sui;uri şi coborâşuri de-a lungul călătoriei sale, s-a reîntors în Japonia. El s-a stabilit chiar aici, în locul ce se numeşte astăzi satul Hiranai, şi a murit la 106 ani. Pe acest pământ sfânt există o colină mortuară pentru al slăvi pe Iisus şi un mormânt la stânga pentru al slăvi pe Isukiri. Descrierea de mai sus a fost luată dintr-un testament al lui Iisus Hristos.

Takko este un oraş din estul districtului Sannoge, prefectura Aomori. Are o populaţie de 6.316 locuitori şi o suprafaţă de 242.01 kilometrii pătraţi.
Geografie
Takko ocupă colţul de sud-est al prefecturii Aomori, la sud de munţii Hakkoda. Mare parte din oraş este montan şi are un climat oceanic rece, caracterizat de ierni lungi, bogate în zăpadă, şi veri scurte şi răcoroase. Munţii găzduiesc de asemenea şi multe specii de plante şi animale indigene. Viaţa sălbatică include maimuţele macac japoneze, kamoshika, tanuki şi urşii negri asiatici.
Se învecinază cu Sannohe, Kazuno, din prefectura Akita şi Ninohe şi Hachimantai din prefectura Iwate.
Istorie
Takko a fost locuit încă din timpurile preistorice, numeroase rămăşiţe din perioada Jomon fiind descoperite aici. Numele oraşului derivă de la cuvântul ainu "tapkop", care înseamnă "deal mic". În timpul perioadei Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu de pe domeniul Morioka, mai târziu domeniul Hachinohe. În timpul reformei cadastrale din 1889 a fost creat ca un sat separat de fostul sat Kamigo. A fost ridicat la statutul de oraş în noiembrie 1928. În martie 1955 satul Kamigo s-a unit din nou cu oraşul Takko.
Economie
Economia orşului se bazează pe sivicultură şi agricultură. Principala cultură este cea de usturoi, Takko fiind cel mai mare producător din Japonia al acestuia.
Persoane importante
Mangaka Sanpachi Kawa.






luni, 25 iulie 2011

Mago mago Arashi

Revenim la Mago mago Arashi ca să vedem ce au mai făcut cei de la Arashi la lecţia de chineză şi să aflăm cum s-au descurcat Aiba, Ohno şi Ninomiya cu bunicii lor de o zi.
Mago mago Arashi episodul 7

Mago mago Arshi episodul 8

Mago mago Arashi episodul 9

Vizionare plăcută ^_^ 

Aira Mitsuki

Aira Mitsuki este o cântăreaţă electro japoneză. Născută în Saitama, pe 21 septembrie 1988, a fost lansată de către Terukado Onishi. A debutat în august 2007 cu "Colorful Tokyo Sounds No. 9" şi şi-a lansat primul ei album, "Copy", în septembrie 2008.
Fundal muzical şi lansări
Aira a fost aleasă câştigătoare la concursul Mega Trance 2007 dintre 6.325 concurenţi. Ea şi-a lansat cântecul de debut, "Colorful Tokyo Sounds No. 9" pe 8 august a aceluiaşi an. Unul dintre cântece a fost selecţionat pentru tema oficială a cafenelei Transformers din Roppongi, Tokyo, bazată pe filmul Transformers. Mitsuki a concertat la un eveniment pentru acest film, sponsorizat de MTV, pe 25 iulie.
Primul ei album, "Copy", a fost lansat pe 3 septembrie 2008. A fost lansat în două versiuni diferite: un album cu 12 melodii şi unul cu 16 melodii. Melodia a opta de pe prima versiune este versiunea originală a "High Bash", în timp ce versiunea de 16 melodii include cântecele "Star Fruits Surf Rider", "Rock'n Roll Is Dead" şi "Romantic Rope". În plus, cei care au cumpărat albumul de la Tower Records au primit o melodie exclusivă, "Yakenohara Megamix", în timp ce cei care au cumpărat albumul prin HMV au primit ca bonus "L0ne1yBoy L0ne1yGirl".
Primul cântec de pe album, intitulat "Galaxy Boy", a fost utilizat pe post de ending pentru emisiunea Bonita!Bonita!! a postului de televiziune TV Aichi. A fost utilizat şi pentru a promova Dream car club of Tamoei Yakushiji. Albumul a atins poziţia a 31-a în topul zilnic Oricon şi poziţia 48 în clasamentul săptămânal a aceluiaşi top şi a vândut 3.163 copii. Primul single important al lui Mitsuki a fost scris ca un tribut pentru Jocurile Olimpice din China şi a fost lansat pe 5 martie 2008. Al doilea single major (şi al patrulea per ansamblu), numit "Robot Honey", a fost lansat pe 29 octombrie 2008 şi a fost urmat de Valentine Step", respectiv "Sayonara Technopolis", în februarie 2009. Pe 20 mai şi-a lansat a şaptea melodie,"Barbie Barbie", şi un CD compilaţie, "Aira's Science CD", în 17 iunie 2009.
Aira şi-a lansat al doilea album, intitulat "Plastic" în 22 iulie 2009, şi la treilea album "???", în 17 noiembrie 2010.
Stil muzical şi influenţe
Stilul muzical al lui Aira Mitsuki a fost comparat cu cel al producătorului Yasutake Nakata, care a lansat formaţiile Perfume şi Capsule. Aira a declarat că este o fană a lui Nakata şi a citat pe pagina ei de MySpace pe Pizzicato Five, Kahimi Karie, Yuki, Justice, Cornelius şi Daft Punk ca cei ce au influenţat-o.
De obicei muzica lui Mitsuki abordează teme ştinţifico-fantastice şi din cultura pop, cu efecte de sunet ambientale, utilizează din plin sintetizatorul vocoder iar versurile sale abordează subiecte precum spaţiul, roboţii şi tehnologia. "Galaxy Boy", de exemplu, are o temă spaţială şi se centrează pe "prototipul băiatului galactic", în timp ce "Sayonara Technopolis" abordează aspecte precum apatia umană, încălzirea globală şi propune să ne mutăm pe lună.
Aira a experimentat cu diferite genuri de muzică; o mare parte din albumul "Copy" a avut un sunet dance, în timp ce "Valentine Step" are puternice influenţe latine, iar "Sayonara Technopolis" a fost comercializat ca "muzica electro întâlneşte big beat-ul". Ea a înregistrat de asemenea şi câteva balade şi un cover al melodiei "Rock and Roll Is Dead" al lui Lenny Kravitz. Cu toate acestea, ea a rămas constantă în utilizarea sintetizatoarelor şi a filtrelor vocale.
Vidioclipurile lui Aira se folosesc de animaţii şi imagini generate pe calculator şi haine în pas cu moda. Ea a mărturisit că este un mare fan al jocurilor pe calculator cum ar fi Pokemon, declarând într-un interviu că este inspirată de tehnologie şi de ştiinţă. Ea a cumpărat şi o parcelă de teren pe lună pentru lansarea melodiei "Sayonara Technopolis".
Discografie
Melodie de debut
Colorful Tokyo Sounds No.9 (9 august 2008)
Singleuri majore
China Discotica (5 martie 2008)
Robot Honey (29 octombrie 2008)
Sayonara Technopolis (21 ianuarie 2009)
Barbie Barbie (20 mai 2009)
Albume
[8 septembrie 2008] Copy (5.010 de copii vândute, poziţia 48 în Oricon)
[22 iulie 2007] Plastic (4.195 vândute, poziţia 33 în Oricon)
[17 noiembrie 2010] ??? (Trei întrebări) (2.758 de copii vândute, poziţia 45 în Oricon)
Mini-albume
[2 iunie 2010] 6 Force (3.391 copii vândute, poziţia 34 în Oricon)
Alte cântece
Everytime We Touch (2007)
Heavenly Star (2007)
Darling Wondering Staring / Star Fruits Surf Rider (7 mai 2008)
Valentine Step (21 ianuarie 2009)
Aira no Kagaku CD (17 iunie 2009)
 Out edit. vol.1(31 ianuarie 2010)
[20 aprilie 2011] Hound Dog (împreună cu Terukado)
Downloaduri digitale
 Knee-high Girl (29 octombrie 2008)
[1 iulie 2009] Bad Trip (împreună cu. Terukado)
Plastic Live From Tokyo (4 noiembrie 2009)
Heat My Love (21 aprilie 2010)
Level 5 (5 mai 2010)
Aishi Aisarete Ikiru no Sa (13 octombrie 2010)
Why Two? (21 octombrie 2010)
Viniluri
 Aira Mitsuki "5" mix (19 octombrie 2009)
DVD-uri
Aira Mitsuki Special Live "090319" in LiquidRoom (20 mai 2009)
??? LiVE IN LIQUIDROOM (DVD+CD) (20 aprilie 2011)
Compliaţii
[8 iunie 2008] Mega Trance 08 (#2 Colorful Tokyo Sounds NO.9 [DJ U☆Hey? & Red Clavia Remix])
[16 iulie 2008] Beautiful Techno (#2 China Discotica (Remix))
[17 decembrie 2008] Teardrop (#5 Senjou no Merry Christmas, #8 Mike Alway'S Diary)
[11 noiembrie 2009] for Winter Music Lovers Techno Pop Xmas (#2 Senjou no Merry Christmas)
Plastic Doll

China Discotica

Robot Honey

Barbie Barbie

Galaxy Boy

Puteţi să-i downloadaţi melodiile de aici (1 şi 2).

duminică, 24 iulie 2011

Ajigasawa şi Fukaura

Ajigasawa este un oraş din districtul Nishitsugaru, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie estimativă de 11.561 locuitori şi o suprafaţă de 342.99 kilometrii pătraţi.
Geografie
Ajigasawa ocupă colţul sud-vestic al prefecturii Aomori şi se învecinează cu prefectura Akita în sud şi cu munţii Iwaki în est şi are ieşire la Marea Japoniei în nord. Are un climat rece şi umed, caracterizat de ierni reci, lungi şi bogate în zăpadă şi veri scurte şi răcoroase.
Se învecinează cu Hirosaki, Tsugaru, Fukaura, Nishimeya, Happo şi Fujisato, ultimele două din prefectura Akita.
Istorie
În perioada Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu de pe domeniul Morioka. Oura Mitsunobu, fondatorul clanului Tsugaru, a ridicat o aşezare în Tanesato (astăzi o parte din Ajigasawa) în 1491, care s-a dezvoltat mai târziu ca un port pentru regiunea Tsugaru. Ajigasawa a devenit un sat din districtul Nishitsugaru în 1889 şi a fost ridicat la statutul de oraş în martie 1955, când şi-a anexat satele Akaishi, Nakamura, Narusawa şi Maido
Economie
Economia din Ajigasawa depinde în principal de agricultură (orez şi horticultură) şi pescuitul comercial. Cel mai comun tip de peşte este calmarul. Alte tipuri de peşti prinse de obicei în zonă sunt peştii plaţi, plătica, cambula, macroul, codul, peştele înger, caracatiţa, rechinul şi somonul.
Educaţie
În anul şcolar 2011-2012 Ajigasawa avea şase grădiniţe, cu un total de 238 copii, două şcoli elementare cu 528 de elevi, un gimnaziu cu 328 de elevi şi un liceu cu 273 elevi.
Şcoala de natură Shirakami este o organizaţie non-profit găzduită înt-o clădire din lemn din secolul 19 care a fost folosită pe post de şcoală elementară până în primăvara lui 2003. Şcoala de natură Shirakami organizează o serie de evenimente educaţionale în sălbăticie incluzând activităţi în clasă şi ore în aer liber pentru oameni de toate vârstele.
Puncte de interes
Zona cu calmari Kikuya de la marginea oraşului este locul de baştină al Wasso, o rasă de câine Akita care a stârnit atenţia naţională după ce a făcut parte dintr-un film din 2011 filmat într-o locaţie din oraş.
Pârtia de schi NAQUA Shirakami permite atât schiatul cât şi snowboard-ingul. Există patru telescaune şi o gondolă. Şcoala de schi/snowboard este deschisă pentru persoane de toate vârstele şi are şi echipament de închiriat. Pârtia oferă totodată şi două restaurante, patru tipuri de camere, un izvor termal în aer liber şi unul acoperit, locuri de căţărat şi un teren de golf cu 36 de găuri.
Plaja Ajigasawa se află la 10 minute de mers de la gară şi are atât zone cu nisip cât şi cu iarbă, având o privelişte spectaculoasă a Mării Japoniei.
Umi no Eki Wando este un complex de magazine, cam ca o piaţă, în care se vând bunătăţi locale direct de la fermieri şi pescari. Toate produsele vândute aici sunt foarte proaspete.
Piscina acoperită şi încălzită se află lângă liceul Ajigasawa, la o mică distanţă de gară. Facilităţile includ o piscină de înot cu o lungime în conformitate cu Federaţia japoneză de înot, o piscină pentru copii, o piscină în aer liber, un tobogan cu apă, saune pentru femei şi bărbaţi, o sală de antrenament, o sală de conferinţe şi o galerie.
Shirakami-Sanchi, o zonă de partimoniu mondial. 
Parcul Otaka-yama este deschis publicului şi inculde un stadion multifuncţional, un teren de tenis, un amfiteatru, carting şi un teren de joacă eşaborat.
Cascadele Kurokuma, denumite după înfăţişarea lor, arată ca un urs negru în picioare. Sunt cotate pe locul 7 în topul celor 100 de cascade ale Japoniei.
Persoane faimoase
Luptătorul de sumo Mainoumi Shuhei

Fukaura este un oraş din districtul Nishitsugaru, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie estimativă de 9.917 locuitori şi o suprafaţă de 488.85 kilometrii pătraţi.
Geografie
Fukaura ocupă coasta sud-vestică a prefecturii Aomori, având ieşire la Marea Japoniei. Are un climat rece şi umed, cu veri scurte şi răcoroase şi ierni reci, bogate în zăpadă.
Istorie
Zona Fukaura a fost controlată de clanul Nanbu în perioada Edo. În 1889 a devenit un sat din districtul Nishitsugaru iar în aprilie 1926 a fost ridicat la statutul de oraş. În iulie 1955 Fukaura şi-a anexat satul Otose iar în martie 2005 satul Iwasaki.
Fukaura este locul de naştere a patru luptători de sumo din zilele noastre: Kaiho, Aminishiki, Asofuji şi Masatsukasa. Se crede că este pentru prima oară când patru elite ale sumo-ului, cotate la rangul sekitori, se se nasc în acelaşi oraş.
Economie
Economia oraşului se bazează pe pescuitul comercial. Există şi o industrie a turismului, centrată pe zona de patrimoniu UNESCO Shirakami Sanchi, în special pe zona lacurilor Juniko de la periferie.
Persoane importante
Luptătorii de sumo Aminishiki Ryuji, Asofuji Seiya, Kaiho Ryoji şi Masatsukasa Koshin.



Nishimeya

Nishimeya este un sat din districtul Nakastugaru, prefectura Aomori, regiunea Tohoku, Japonia. Are o populaţie estimativă de 1.470 locuitori şi o suprafaţă de 246.58 kilometrii pătraţi.
Geografie
Nishimeya este situat în marginea de sud a prefecturii, învecinându-se cu prefectura Akita şi cu lanţul muntos Shirakami-Sanchi. Satul are un climat rece şi umed, caracteriza de veri scurte şi răcoroase şi ierni lungi, reci şi bogate în zăpadă. În munţi se află multe specii de plante şi animale indigene. Viaţa sălbatică include maimuţa macac japoneză, kamoshika, tanuki şi ursul negru asiatic.
Se învecinează cu Hirosaki, Ajigasawa, Odate şi Fujisato, ultimele două din prefectura Akita.
Istorie
În perioada Edo zona a fost controlată de clanul Nanbu de pe domeniul Morioka. În aprilie 1898 a devenit un sat din districtul Nakatsugaru.
Economie
Economia depinde în special de agricultură şi silvicultură.