vineri, 5 septembrie 2014

Kitakyushu

Kitakyushu este un municipiu din prefectura Fukuoka, regiunea Kyushu, Japonia.
Cartiere
Kitakyushu are şapte cartiere (ku): Kokurakita-ku, Kokuraminami-ku, Moji-ku, Tobata-ku, Yahatahigashi-ku, Yahatanishi-ku, Wakamatsu-ku.
Municipiul Nakama ar fi trebuit să devină al optulea cartier al oraşului Kitakyushu în anul 2005. Totuşi, planul de alipire a fost respins pe 24 decembrie 2004 de către consiliul local din Nakama- deşi el fusese iniţiat tocmai de Nakama.
Istorie
Prefectura Kokura
Prefectura Kokura a fost fondată în 1871, separat de prefectura Fukuoka, când sistemul feudal a fost abolit. Vechiul sediu din lemn al prefecturii Kokura încă se află în picioare şi a fost restaurat. Se află pe malul opus al centrului comercial Kitakyushu de pe malul râului Murasaki. În 1876 prefectura Kokura a fost absorbită de către prefectura Fukuoka. Municipiul Kokura a fost fondat în anul 1900.
Al doilea război mondial
Kokura a fost ţinta iniţială a bombei nucleare "Fat man" în data de 9 agust 1945. Maiorul Charles Sweeney a ordonat aruncarea bombei orientându-se din aer însă cele trei încercări au eşuat datorită norilor şi fumului din Yahata, care se afla la doar 7 kilometrii vest de Kokura şi care a împiedicat şi raidurile din ziua precedentă să identifice clar ţinta. În plus, un baraj de fum a fost creat de industriaşi arzând butoaie cu gudron. Bomba a fost aruncată în cele din urmă asupra oraşului Nagasaki, a doua ţintă, la ora 11:02.
Municipiul Kitakyushu
Municipiul Kitakyushu  a fost fondat în februarie 1963 şi a fost recunoscut prin ordonanţă guvernamentală la data de 1 aprilie 1963. Municipiul a fost creat prin unirea a cinci municipalităţi (Moji, Kokura, Tobata, Yahata şi Wakamatsu), cemtrate în jurul vechiului oraş feudal Kokura. Simbolul oraşului este o floare cu cinci petale reprezentând cele cinci oraşe care au fuzionat şi cu ideograma "nord" în mijloc.
Demografie
Conform datelor din aprilie 2014 municipiul are o populaţie estimativă de 963.267 locuitori şi o suprafaţă totală de 489.60 kilometrii pătraţi. Astfel, el a are o suprafaţă mult mai mare decât a municipiului Fukuoka, capitala prefecturii, care are doar 340.03 kilometrii pătraţi.
Cultură
Filmul din 1986 "Koneko Monogatari" a fsot filmat aici. Versiunea sa în engleză, care prezintă prietenia dintre o pisică şi un câine din rasa pug, a fost lansată în SUA în anul 1989 sub numele de "The aventure of Milo and Otis".
Comedia din 1958 "Rickshaw Man" se bazează pe imaginea unui erou din folclorul local din Kokura numit Muhomatsu sau "Pinul sălbatic". El este sărbătorit în cadrul festivalului Kokura Gion Yamagasa. Cel care a cântat la tobe în acest film este Toshiro Mifune.
Festivaluri
Există mai multe festivaluri locale (matsuri) care au loc vara în diferite părţi ale oraşului.
Kurosaki Gion (iulie)
Acest festival a fost desemnat ca şi un bun cultural intangibil al prefecturii Fukuoka. În cadrul acestui festiva oamenii învârt caruri alegorice foarte împodobite în timp ce le plimbă pe străzi.
Tobata Gion (iulie)
În cadrul festivalului oamenii poartă pe umerii lor yamagasa (care decorate ziua cu steaguri iar noaptea cu candele din hârtie).
Kokura Gion (iulie)
Locuitorii organizează o paradă a carelor yamagasa.
Toate festivalurile Gion datează de aproximativ 400 de ani. Ele au fost instituite pentru a sărbători supravieţuirea în cazul unei epidemii.
Festivalul Moji Minato (mai)
Acest festival al oraşului-port include costume colorate şi persoane cărând de-a lungul străzilor care alegorice.
Festivalul Wakamatsu Minato (iulie)
Festivalul celebrează focul, tobele şi kappa (fiinţe mitice anfibiene cărora le plac castraveţii).
Festivalul Wasshoi Hyakuman (august)
Sărbătoarea Wasshoi Hyakuman Natsumatsuri reuneşte laolaltă toate festivalurile pentru o paradă grandioasă lângă primăria cartierului Kokura Kita. Municipiul Kitakyushu s-a format prin fuzionarea oraşelor Kokura, Yahata, Wakamatsu, Moji şi Tobata. Drept rezultat municipiul a început o dată cu a zecea sa aniversare să combine toate aceste festivaluri într-unul singur. La cea de-a 25-a aniversare acest unic festival a fost redenumit Wasshoi Hyakuman deoarece în acel an populaţia atinsese suma de un milion.
Centrul pentru artă contemporană Kitakyushu