sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Yuko Ando

Yuko Ando, născută pe 9 mai 1977 în Kanagawa, este o cântăreaţă şi o compozitoare japoneză şi o fostă actriţă. Ea deţine acelaşi nume ca şi faimoasa prezentatoare de ştiri Yuko Ando, singura diferenţă fiind kanji-ul pentru "Yu". Cântăreaţa face parte din agenţia de talente YS Corporation.
Biografie
Începuturile vieţii şi a carierei
Născută în prefectura Kanagawa, în copilărie muzica nu a fost pentru ea un hobby special; mai degrabă era interesată de desen. În timpul anilor de gimnaziu, condusă de un puternic interes pentru a crea lucruri, Ando s-a decis să urmăze o carieră de regizor. Cu toate acestea, incapabilă să aibă noroc cu studiourile, a urmat sfaturile familiei şi ale prietenilor şi s-a alăturat unei agenţii de talente în speranţa de a deveni o actriţă. Acest lucru i-a adus câteva spoturi publicitare şi câteva roluri de figurantă în seriale TV.
Într-una dintre audiţiile pe care le-a trecut în timpul primului an la universitatea Ferris i s-a cerut să cânte pe scenă. În acel moment unul dintre juraţi a fost fondatorul topului Oricon, Soko Koike, şi datorită recomandării sale, Yuko a decis să urmeze o carieră de cântăreţ-compozitor.
Înainte de a debuta ca o cântăreaţă Ando a apărut în serialul TV "Ikebukuro west gate park" (2000) şi în filmul "Saimin" (1999)
Debut şi succes
În 2002 Ando i-a trimis regizorului Yukihiko Tsutsumi, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare de la "Ikebukuro west gate park", o casetă cu melodia "Rinjin ni hikari ga sasu toki". După ce a ascultat-o Tsutsumi a decis că trebuie să o includă în filmul pe care îl regiza atunci, "2LDK", drept ending. Ea a fost crerditată drept Yuuko Ando.
În iunie 2003 Yuko a debutat sub casa de discuri Cutting Edge, deţinută de marea casă de discuri Avex, cu mini-abumul "Sally". În acelaşi an ea a cântat live pentru prima oară la concertul ţinut pentru acţionarii Avex.
În noiembrie 2005 melodia "Nouzenkatsura" a fost utilizată pentru reclama firmei Gekeikkan la lichiorul "Tsuki". Deoarece Ando nu a fost creditată în reclama propriu-zisă, compania a fost asaltată de cerei de la oameni care doreau să afle numele cântăreţei, care a fost o perioadă confundată cu Ikuko Harada din trioul Calmbon. Piesa, bazată pe o poezie scrisă de bunica ei despre moartea soţului său, a propulsat al doilea album al cântăreţei, "Merry Andrew" în top 10. Albumul a fost certificat cu "aur", având peste 100.000 de copii vândute. În urma succesului melodiei Ando a fost numită de către mass-media "prinţesa ce înfloreşte târziu" şi "cântăreaţa-compozitoare a noii generaţii".
În decembrie 2006 ea s-a angajat în primul său turneu live.
În aprile 2009 şi-a lansat primul album de compilaţii ce conţinea diverse piese alese de însăşi Yuko. În acelaşi an ea a scris şi a interpretat endingul "Paxmaveiti" al jocului "Professor Layton and the Last Specter" al companiei Nintendo DS. În august 2010 a apărut la festivalul rock World Happiness ediţia 2010 desfăşurat la Tokyo.
Artă
Procesul de înregistrare
Ando îşi scrie şi compune aproape toate cântecele, cu excepţia cover-urilor ocazionale şi a colaborărilor cu alţi artişti. Procesul de înregistrare al lui Yuko constă în scrierea versurilor şi compunerea melodiilor pe care apoi le înregistrează acapella pe care le pasează apoi lui Ryuji Yamamoto, care este responsabil pentru aranjarea tuturor cântecelor ei. Yamamoto îi aranjează demo-urile cântăreţei bazându-se pe aceste înregistrări. Întâlnirile de dinainte de producţie sunt ţinute cu Yamamoto, Ando şi cu producătorul ei, Yuji Ando, în cadrul cărora ei decid direcţia finală a piesei şi selectează muzicienii pentru înregistrare.
Influenţă
Ca muţi alţi cântăreţi-compozitori dinanintea ei, cea mai mare influenţă asupra lui Yuko o are Chara, pe care a descoperit-o pentru prima dată în liceu datorită unui prieten. La  audiţia pentru casa de discuri Avex ea a interpretat "Break these chain", de Chara. O altă artistă pe care Ando o ascultă şi de care este influenţată este Naoko Ken. În versurile sale se întâlneşte tendinţa pentru finaluri fericite. Acest lucru a fost remarcat într-un interviu şi de către regizorul şi prietenul Yukihiko Tsutsumi, care a numit-o "ciudata marilor finaluri fericite". O altă influenţă este reprezentată de Yellow Magic Orchestra, a căror cântec din 1993, "Kimi ni mune kyun" a reprerzentat un cover pentru "Paxmaveti" din 2009.
Colaborări
În anii recenţi, Ando a început să compună şi să scrie pentru alţi artişti, cum ar fi Yui Arakagi şi Hisayo Yanamori, dar şi să colaboreze cu ele în propriile sale cântece. Yuko înregistrează deseori şi cover-uri ale anilor '70 şi '80 pentru melodiile sale, pe care le numeşte "seria de cover-uri pentru cei maturi".
Personalitate
  • De la debut, Ando a început să scrie pe blogul ei oficial sub numele de "Nee-yan", pe care staff-ul şi fanii ei l-au adoptat drept poreclă.
  • Ea se descurcă greu cu stresul şi presiunea şi se spune că se îmbolnăveşte adesea şi se nelinişteşte înainte de a intra pe scenă. Ei îi place să interpreteze însă nu îi place să prezinte şi să întreţină atmosfera.
  • Singurul instrument la care poate cânta este chitara (acordurile de bază).
  • La show-ul ei radio este cunoscută de ascultători pentru "maniera foarte directă şi sinceră" în care răspunde întrebărilor.
  • Încă de la debutul său artista şi-a asumat sarcina de a se machia şi aranja singură. Astfel, ea a apelat la fanele ei şi la multe reviste de modă.
  • La prima sa apariţie la emisiunea de televiziune Music Station ea a dezvăluit că preferă să stea în interiorul locuinţei şi că pleacă rareori de acasă.
  • Ando ia parte la procesul de creare a multe dintre video-clipurile sale şi a colaborat cu mulţi regizori la acestea, cum ar fi "Sally", "Dramatic Record", "Wasuremono no Mori", "Rinjin ni Hikari ga Sasu Toki" şi "Utai Zen'ya". De asemenea, ea îşi desenează multe dintre coperţile pentru CD-uri, în care este creditată ca Üchary Andrew.
  • În copilărie adora să se uite la seriile "Kosuke Kindaichi", regizate de Kon Ichikawa şi tot de atunci este un fan al lucrărilor romancierului Seishi Yokomizu în aşa măsură încât a creat un colţ special numit "Yokomizo Seishi no Nazo wo Toke" în cadrul show-lui radio "Oh! My Radio" de pe canalul radio J-Wave.
  • Ea a urmat aceeaşi şcoală generală ca şi cântăreaţa-compizitoare Hitoto Yo. 
  • Yukihiko Tsutsumi este văzut adesea la concertele ei, pe blogul acestuia el  numind-o "cea mai bună cântăreaţă din ultimii ani".
  • Yuko este alergică la crustacee şi de aceea nu mănâncă homar sau crab. De asemenea, nu-i plac nici bananele.
  • De multe ori îşi tunde părul orbeşte şi sfârşeşte prin a regreta asta mai mereu.
  • Când îşi conduce maşina se enervează uşor şi atunci când este nervoasă începe să vorbească în dialectul Kansai, în care a fost obişnuită să vorbească.
  • Visează ca într-o zi să-şi construiască o casă în care să locuiască fericită, împreună cu familia.
  • În show-ul matinal Mezamashi TV ea a declarat despre faptul că are aceeaşi pronunţie a numelui ca şi celebra prezentatoare de ştiri Yuko Ando, spunând: "Mă simt de neiertat pentru că am acelaşi nume cu o persoană ce reprezintă un etalon (în comparaţie). Sute destul de inutilă ca fiinţă umană."
Discografie
Single-uri 
An                     Titlu                          Potiţie
2004 Mizuiro no Shirabe                         139

2005 Anata to Watashi ni Dekiru Koto    103

Lost Child,                                     109
Samishigariya no Kotobatachi          35
2006 TEXAS                                           45

The Still Steel Down                        43
2007 Unabara no Tsuki                            12

2008 Parallel                                            20
2009 Paxmaveiti                                       26



Albume
Titlu                                                  Poziţie                Vânzări
Middle Tempo Magic                            64                         -
Merry Andrew                                      10                      30,000
shabon songs                                          6                      30,000
chronicle.                                              11                      32,217
JAPANESE POP                                 10                      18,000

Mini albume
Sally (iulie 9, 2003)
And Do, Record. (ianuarie 28, 2004)

Compilaţii
The Best '03-'09 (aprilie 15, 2009)

DVD-uri
The Moon and the Sun. (aprilie 19, 2006)
Tour 2008 "Encyclopedia." Final (ianaurie 7, 2009)

Filmografie
Filme
Mamotte Agetai! (1999)
Saimin (1999)

Seriale
Ikebukuro West Gate Park (2000)

Reclame
Hitachi au W32H

Radio
Splash Dream (Date FM, februarie 2004)
Middle Tempo Magic (North Wave, iulie-decembrie 2004)
Oh! My Radio (J-Wave, octombrie 2006- martie2007)

Aruku

Unabara no tsuki

安藤裕子(yuuko ando) - 海原の月 de utadalove
Parallel

Utai zenya

Puteţi să-i downloadaţi melodiile de aici sau aici.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu