Municipiul Fukui este capitala prefecturii cu acelaşi nume. Este situat în partea central-nordică, pe coasta Mării Japoniei şi are o suprafaţă de 536.17 kilometrii pătraţi şi o populaţie de 267.428 locuitori.
Istorie
Având ieşire la maestuasa Mare a Japoniei în vest şi ajungând până la renumitul vârf Hakusan în est, unicipiul Fukui este situat în centrul câmpiei Fukui, formată de trei râuri principale, Kuzuryu, Asuwa şi Hino.
În urmă cu aproape 1.500 de ani, mulţumită proiectului de îmbunătăţire a râurilor, implementat de câtre împăratul Keitai, originar din această zonă de câmpie, la acea vreme un teren mlăştinos, zona s-a transformat într-o regiune pentru cultivarea cerealelor.
Acum în jur de 500 de ani, timp de cinci generaţii, Asakura Toshikage şi descendenţii săi au condus centrul administrativ în Ichijodani, în partea de sud-est a oraşului Fukui de astăzi, denumită provincia Echizen. Ei au dezvoltat-o şi au făcut-o să prospere într-atât de mult încât a ajuns să fie numită "micul Kyoto".
Zona urbană din prezent a început să se dezvoplte în urmă cu 400 de ani, odată cu construire castelului Kitanosho de către Shibata Katsuie, urmat de al doilea fiu al lui Tokugawa Ieyasu, Yuki Hideyasu, care a construit efectivul oraş-castel după ce a fost numit castelan al Kitanosho, ce deţinea un fief de 680.000 de koku (un koku produce cantitatea de orez necesară pentru un adult pe o perioadă de un an).
La sfârşitul perioadei Edo Matsudaira Shungaku, o persoană foarte respectată, a devenit lordul Fukui-ului. El a recrutat personal calificat (printre care Hashimoto Sanai) şi a efectuat o reformă fiscală. El a încurajat comerţul cu mătase şi cu mătase japoneză brută, ce a devenit baza domeniului textil a oraşului in prezent.
Municipalizat în anul 1889, cu o populaţie nu mai mare de 40.000 de locuitori, Fukui a fuzionat cu alte câteva oraşe şi sate, devenind un municipiu cu o populaţie de 270.000 de locuitori ce trăiesc într-o zonă de 121 de ori mai mare decât înainte.
Oraşul a avut de suferit din pricina mai multor distrugeri devastatoare: raidurile aeriene din 1945, masivul cutremur din 1948, etc. Cu toate acestea, s-a ridicat din cenuşă precum pasărea Phoenix, ce a devenit şi simbolul oraşului, mulţumită spiritului neîmblânzit al cetăţenilor săi, şi continuă să se dezvolte ca un oraş principal din regiunea Hokuriku.
Indiferent de ce perioadă a fost- perioada împăratului Keitei, perioada Războaielor civile sau restauraţia Meiji, municipiul Fukui a jucat întotdeauna un rol istoric important. Chiar şi acum urmele istoriei rămân bine pronunţate. Oraşul este împresurat cu obiective istorice, ce le permit vizitatorilor să savureze atmosfera istorică.
Industrie
Oraşul găzduieşte câteva companii, printre care Aoyama Harp, singura manufactură de harpe din Japonia, Matsuura Machinery, o companie producătoare de utilaje grele pe plan internaţional, Morinaga Hokuriku Dairy, o companie de lactate, ramură a companiei Morinaga Milk Industry şi Emori Shoji, o casă de comerţ cu puternice legături în China.
Atracţii turistice
Ichijodani, ruinele familiei Asakura şi grădina
Acestea sunt ruinele oraşului-castel, ce au devenit centrul provinciei Echizen la 100 de ani după Asakura Toshikage, un lor feudal din timpul Războaielor civile, a construit un castel în Ichijodani în 1471. În perioada de vârf aici trăiua mai mult de 10.000 de oameni. A fost, deasemenea, un centru de o rafinată cultură. Ruinele excavate ale reşedinţei şi grădina ne povestesc despre istoria veche, despre străzile reşedinţelor vechilor samurai şi despre locuinţele oamenilor de rând, ce au fost restaurate acum la starea iniţială.
Rămăşiţele castelului Kitanosho
Centrul Fukui-ului a fost cândva numit Kitanosho. Castelul Kitanosho, care se spune că a fost unul dintre cele mai mari castele din Japonia la acea vreme, a fost construit de către Shibata Katsuie, un comandant militar din perioada Războielor civile şi un guvernator al provinciei Echizen (partea de nord a prefecturii de astăzi). El şi-a concentrat eforturile în special în ceea ce priveşte administraţia civilă. Shibata a lucrat şi la dezvoltarea oraşului-castel şi a stabilit fundaţia municipiului Fukui din zilele noastre.
Rămăşiţele castelului Fukui
Castelul a fost construit în anul 1601, trebuindu-i şase ani să fie finalizat, de către Yuki Hideyasu, al doilea fiu al lui Tokugawa Ieyasu. Este un castel renumit ca loc de prosperitate a familiei Matsudaira, ce a condus provincia Echizen timp de 17 generaţii, până la sfârşitul perioadei Edo. Au rămas în picioare doar o parte din şanţurile interioare şi zidurile de piatră.
Grădina Yokokan
Aceasta este a doua locuinţă a familiei Matsudaira, clanul feudal al Fukui-ului, a cărei grădină este cunoscută ca un exemplar valoros de la mijlocul perioadei Edo. Are un aspect plin de eleganţă. Un birou şi alte structuri au ars în timpul războiului, dar au fost restaurate la grandoarea lor originală după opt ani de renovare. Grădina s-a redeschis în anul 1993.
Cireşii de pe malul râului Asuwa
Un şir de cireşi de doi kilometrii lungime aflat pe malul râului Asuwa. Acest loc, inclus printre cel mai frumoase 100 de locuri pentru admirarea florilor de cireş, prezintă un minunat tunel de cireşi înfloriţi în timpul primăverii.
Drumul florilor de rapiţă
Acesta se întinde pe 2.5 kilometrii de-a lungul râului Asuwa, existând şi o perioadă când florile sunt iluminate pe timpul nopţii.
Drumul hortensiilor
Este popular datorită faptului că hortensia este floarea oficială a municipiului Fukui. Drumul hortensiilor de pe muntele Asuwa se mândreşte cu 15.00 de arbuşti de hortensii.
Coasta Echizen
Aceasta este o parte din linia de coastă Echizen-kaga, desemnată drept parc cvasi-naţional, celebru pentru rocile sale cu forme ciudate şi pentru stâncile abrupte, sculptate de valurile puternice ale Mării Japoniei. Peştele aruncat de valurile sălbatice ale mării este ceva ce trebuie gustat.
Cascada Ichijyou
O cascadă cu un jet de apă ce curge de la o înălţime de 12 metrii, în amonte de râul Ichijoudani, ce străbate ruinele clanului feudal Asakura. Este un loc faimos, unde legendarul samurai Sasaki Kojiro şi-a efectiat antrenamentul.
Grădina cu flori de cosmos Miyoshi
O grădină de 10 hectare, cu aproximativ un milion de flori de cosmos.
Floarea mării
Este un fenomen natural din timpul iernii, când spuma albă a mării se loveşte de stâncile coastei. Spuma ce se dansează într-un vârtej de vânt este un spectacol fantastic, ce se merită a fi privit.
Narcise
Coasta Echizen este unul dintre cele trei mari locuri din Japonia unde narcisele cresc din plin. Din timpul iernii pâmă la începutul primăverii, frumoasele şi parfumatele narcise oferă culoare coastei Echizen-ului.
Mâncăruri
Echizen oroshi soba (tăieţei de hrişcă cu ridiche rasă)
Tăieţeii de hrişcă Echizen sunt serviţi asezonaţi cu ridiche picantă rasă. Acest tip de tăieţei de hrişcă pot fi savuraţi oriune în oraş. Există chiar multe locuri unde poţi încerca să-i prepari de unul singur.
Crabul Echizen
Crabul Echizen este regele mâncărurilor de iarnă provenite din Marea Japoniei. Masculul se numeşte zuwai, iar femela seiko. Mâncaţi fierţii, îţi vor umple gura cu o aromă dulce.
Crevetele de mare adâncime
Împreună cu crabul Echizen, crevetele de mare adâncime, este cunoscut deasemenea ca regele mâncărurilor din timpul iernii. Dulceaţa şi textura lor fină le conferă statutul unui preparat de primă clasă.
Katsu-don cu sos (cotlet de porc pe orez, servit cu sos)
Katsu-don-ul din Fukui este unul servit cu sos. Combinaţia dintre cotletul de porc prăjit, crocant, servit cu un sos făcut după o reţetă secretă, este nemaipomenită.
Sake-ul local
Făcut din apa pură din Fukui şi din orez de o calitate recunoscută la nivel naţional, în perioada iernii, sake-ul din Fukui este fabricat cu toată inima şi priceperea. Municipiul are o gamă variată de sortimente de sake, cu fiecare o aromă individuală.
Arici de mare din Echizen
Proaspăt prins din Marea Japonie, pasta din ovar de arici de mare este conservată cu sare după o tehnică secretă. Aceast preparat superb poate fi întâlnit doar în Fukui.
Mizu yokan (jeleu din pastă de fasole azuki)
Acest jeleu este o specialitate reprezentativă pentru mâncărurile de iarnă din Fukui. Mizu yokan este în evidenţă prin gustul de zahăr muscavado şi prin textura suculentă, ce se topeşte în gură.
Hanna rakkyo (şalotă)
Mâncată în principal după ce a fost marinată în oţet îndulcit, aceste şalote, sau cepe franţuzeşti, sunt lucioase şi au o textură foarte crocantă.
Heshiko (macrou fermentat)
Această mâncare conservată este preparată din macrou proaspăt prins, ce este prima oară spălat cu apă, şi apoi murat cu sare şi tărâţe de orez. Uşor prăjit, merge cel mai bine cu orez şi sake. Gustul sărat şi în acelaşi timp dulce îi conferă o aromă unică.
Yakisabazushi (sushi din macrou fript)
Această nouă specialitate a devenit un subiect la televizor şi în reviste. Bucăţi de macrou groase, bine fripte, sunt aşezate pe rulouri din orez, dând naştere unui fel de mâncare foarte revigorant.
Koshihikari
Koshihikare, ce este una dintre cele mai deliciaose specii de orez, este originară din Fukui. Numele speciei vine de la "brilianţa Fukui-ului".
Momi wakame (iarbă de mare uscată)
Acestă mâncare organică, selecţionată cu grijă, şi foarte nutritivă, este preparată din iarbă de mare de înaltă calitate, uscată la soare.
Habutae mochi (dulciuri din orez)
Acest faimos produs de patiserie din Fukui a fost numit după Habutae, o mătase de înaltă clasă, cu o textură fină şi moale la atingere. Moliciunea şi gustul dulce sunt atrăgătoare.
Takuan no nitano (ridiche galbenă fiartă şi murată)
Un preparat tradiţional servit în fiecare casă încă din vremurile de demult. Ridichea galbenă fiartă şi murată în sos de soia are un gust delicios atât rece cât şi caldă, şi merge bine cu orez pe post de garnitură.
Festivaluri şi rituale
Festivalul primăverii din Fukui (parada istorică Echizen)
Parada istorică din Echizen este principala parte a festivalului primăverii, ce are loc în fiecare aprilie, în timpul cireşilor înfloriţi. Personalităţile şi comandanţii din timpul perioadei Războiului civil ce au influenţat istoria Fukui-ului îi includ pe Shibata Katsuie şi Oichi no kata. Purtând armuri şi kimonouri, ei defilează din centrul oraşului căte malul râului Asuwa, împânzit de cireşi înfloriţi.
În acelaşi timp există şi un sistem de iluminare fantastic a tunelului de cireşi de pe malul râului Asuwa şi un eveniment numit Atagozaka.
Festivalul phoenex-ului
Desfâşurat pentru prima oară în anul 1954, Festivalul Phoenex-ului se desfăşoară de-a lungul a trei zile, a doua căzând mereu în prima duminică din august.
Acest festival al verii include trei mari evenimente: dansuri folclorice şi Yosakoi Ichorai şi un imens foc de artificii ce luminează oraşul.
Hotoke no mai
Acesta este un eveniment budist ce are loc la templul Itozaki, pe litoralul Takasu, pe 18 aprilie, la fiecare doi ani, începând din perioada Nara. Implică opt dansatori cu măşti aurite şi haine negre, ce dansează magnific pe o scenă, în faţa sanctuarului.
Mutsuki shinji
Având loc la altarul Kamo din zona Shimizu, acest spectacol budist este dedicat zeităţilor şi dorinţelor de pace şi de recoltă îmbelşugată. Această tradiţie are o istorie de aproximativ 800 de ani şi are loc în luna februarie, odată la patru ani.
Bakabayashi
Acest spectacol folcloric are loc anual la altarul Homusubi, pe 24 mai, şi are o istorie de 300 de ani. Implică oameni îmbrăcaţi în Hyottoko (măşti amuzante) ce dansează şi bat la tobe într-un mod distractiv.
Festivalul Jijigure
Acesta este un festival al altarului Sumiyoshi (din zona Miyama), ce are loc anual, pe data de 5 mai. Altarul portabil, decorat cu trei feluri de flori de pomi, cum ar fi cameliile, sunt purtate de-a lungul acestei zone.
Festivalul narciselor
Când vine iarna, narcisele colorează colinele de la malul mării în alb. Festivalul narciselor are loc în zona Koshino, în perioada de înflorire a acestora. În timpul festivalului vizitatorii sunt trataţi cu narcise şi crabi la grătar pe gratis.
Cetăţeni notabili
Împăratul Keitai (sfârşitul secolului 5- începutul secolului 6)
Un împărat ce a crescut în Echitzen. Este cunoscut pentru legendarul plan de îmbunătăţire a cursurilor râurilor din câmpia Echizen şi pentru mineritul de la Syakudani.
Asakura Takakage (1428-1481)
Primul lord din familia Asakura al Ichijodani, ce a domnit peste Echizen.
Tachibana Akemi (1812-1868)
Un poet şi un cărturar care a trăit în ultimele zile ale shogunatului Tokugawa. Una dintre lucrările sale este "Dokurakugin", o serie de 52 de poeme tanka ce încep fiecare cu formula "Tanoshimi wa" (Este o plăcere atunci când...).
Matsudaira Shungaku (1828-1890)
Un conducător virtuos care a trăit în ultimele zile ale shogunatului. Ca lord, el a promovat o reformă fiscală şi a înfiinţat şcoli pe domeniul condus.
Hashimoto Sanai (1834-1859)
Un samurai din Fukui ce a trăit în ultima parte a shogunatului. La 15 ani a scris o faimoasă "Keihatsuroku" (carze de rezoluţii). Talentul său, recunoscut de lordul Matsudaira Shungaku, a afectat politica acelor vremuri. Astfel, el a fost executat la o vârstă fragedă, de doar 26 de ani.
Kusakabe Taro (1845-1870)
Primul elev din Fukui ce a studiat în străinătate. El a studiat la universitatea Rutgers, New Brunswick, SUA. A murit de tânăr, la 25 de ani, de tuberculoză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu