Pefume-Electro world

Tsubaki I: Sentimente sau raţiune

Capitolul 16

            Prietenie. Care e rostul acestui cuvânt? Ce semnificaţie are pentru mine? E doar o banalitate sau ceva mai mult? De ce sunt pierdută într-o furtună de sentimente pe care nu le doresc? Spun ceva şi gândesc altceva. Parcă toată viaţa mea a fost doar un simpu vis şi abia acum mă trezesc la realitate- singură. Mama şi Jhon au fost doar nişte fantas-me în amintirea mea iar Arisa o umbră a trecutului. Tomy şi Aris sunt nişte necunoscuţi, iar eu nu mă cunosc pe mine. De parcă toate astea n-ar fi de ajuns, nu mai dau nici de Mariko, fata ce a apărut în viaţa mea asemenea unei brize reci ce mă cuprinde chiar dacă aş sta la adăpostul valurilor de pe plajă. Ce contează o nouă persoană, două, trei, o zi o săptămână sau un an? Eu rămân aceeaşi eu. Medalionul lui Odette e diferit. Dacă îl port nu mă mai transform în vampir, ca şi cum în medalionul ei s-ar fi transferat puterea Arisei. Oare a fost o greşeală că i-am dat medalionul meu lui Mariko? Toţi ceilalţi sunt bine? După ce-am plecat de la spital mi s-a arătat fetiţa. Buzele-i erau conturate într-un zâmbet plin de fericire iar ochiii mari îi străluceau în lumina soarelui. Mi-a spus că Mary a ajutat-o să vadă adevărata lumină dar n-a putut să plece până nu şi-ar lua "adio" de la mine deoarece simţea ceva special faţă de persoana mea şi dorea să-mi co-munice acest lucru, apoi şi-a făcut obişnuita plecăciune şi a dispărut pentru totdeauna, lăsând în urma ei doar o mică perlă transparentă ce filtra ultimele raze ale soarelu de toamnă, atrăgându-mi privirea în interiorul ei şi, pentru o clipă, i-am revăzut zâmbetul pierdut de altădată. Dar zâmbetul ei nu mi-a completat golul din interior ce devenea tot mai mare cu fiecare zi petrecută în căsuţa de lemn de pe malul mării. Îmi lipsea zâmbetul Isei, a Ase, al lui Tomy. Mama şi Jhon... De ei mă lipsesc.  Nu i-am văzut niciodată zâm-bind şi pot spune că m-ie chiar bine fără ei. Sau doar încerc să-mi creez o iluzie a lumii în care trăiesc şi îi visez pe ei inconştient în fiecare noapte? Ce s-a întâmpal cu trupul Arisei? Dar cu vechea mea casă? Habar nu am şi nici nu mă interesează. Acum, când scriu aceste rânduri, au trecut două luni de la aşa zisa mea evadare din anonimatul gândurilor şi deasemenea, ultima întâlnire cu cei dragi. Am luat toţi banii din casă şi de pe cardul mamei şi-am plecat la vechea noastră căsuţă de vacanţă de pe malul mării. Mica sobă din bucătărie e de-ajuns pentru mine. Şi oricum, toate lucrurile mele au încă-put în trei geamantane plus câteva sacoşe, şi nici măcar n-a fost mare lucru, mai mult cărţi şi diferite poezii de care nu m-am putut despărţi.

            M-am mutat o dată cu lăsarea întunericului ca să nu dau de bănuit. La cât de sus-picioşi sunt vecinii şi dacă ieşi din bloc cu două sacoşe înseamnă că te muţi. Căsuţa de vacanţă era la trei kilometrii de oraş şi sincer nu am fost prea încântată să-i parcurg în miez de noapte. O bucătărie, o baie şi două camere mici şi umplute cu mobilă până la refuz erau mai mult decât suficente. De la fuga de acasă n-am mai călcat în oraş. Prefer să merg o dată pe săptămână zece kilometrii decât să mai calc în oraşul ăla chiar dacă mi-e atât de dor de ei. Oricum am adunat o sumă frumuşică din aceste poezii. Nu cre-deam că oamenilor le plac aiurelile mele. Dar vânzătoarele din piaţă se pare că sunt în-cântate şi profitul pe care îl scot din această "joacă" nu e ceva de neglijat. Şcoala... Nici n-am fos curiasă să o văd, prea multe fiţe pe metru pătrat. Oricum nu mi-a plăcur nici o materie în afară de psihologie. Dar să terminăm cu amintirile din copilărie! Şcoala mă dezgustă! Măcar acum sunt singură cu gândurile mele, fără colegi enervanţi care să se holbeze la mine de parcă aş fi un extraterestru mutant cu trei capete şi şapte mâini venit de pe planeta Marte! Cu mâncatul nu mă omor iar cu televizorul inexistent nici atât . Prefer să citesc o carte la lumina unei veioze cam defecte decât să îmi pierd timpul uitân-du-mă la nu ştiu ce fel de emisiuni. Oricum nu-mi fac griji de facturile de la utilităţi. Cine a zis că-s branşată?

            Abia aştept să treacă iarna. Presimt că primăvara aceasta chiar va fi specială, dar mai am de aşteptat până voi vedea dacă am prezis bine. Apropo, ştiţi dacă e ceva rău în a citi toată ziua, pentru că eu cam asta fac? Cu ce să-mi ocup timpul? Doar n-o să ies afară în costum de baie şi-o să-ncep să fac balet.  Nu m-ar vedea nimeni, dar totuşi am şi eu orgoliu. Şi încă ce orgoliu! Mă întreb, ce zi a fost azi? Miercuri?

             Azmaria, indiferent prin ce situaţii treci, tot eşti o uitucă şi jumătate! Doar jumă-tate? Credeam că sunt o uitucă şi două jumătăţi! Ha, ha,ha... ce amuzant! Nu mai glumi de una singură că nu-ţi iese! Singurătatea se pare că totuşi şi-a pus amprenta şi asupra mea. Încep să înnebunesc! Cred că mai bine mă culc, altfel mâine o să confund apusul cu răsăritul şi-o să mă culc din nou, pe motiv că-i prea devreme, ca ieri. Mă întreb, ceilalţi se gândesc la mine? Gata! Termin-o! Pune capul pe pernă şi culcă-te! Sunt prea multe în-trebării pentru o singură seară. Patul mic, de cireş, mă primeşte în lumea sa, singura lume în care mă simt protejată de cineva ce parcă îmi veghează somnul în fiecare nopate petrecută în cearşafurile moi, ce strălucesc în lumina difuză a lunii. Acel cineva simt că îmi dă puterea să trec peste toate aceste greutăţi dar şi să iau unele decizii pe care în mod normal nu le-aş fi luat. Decizii ce rămân înfipte în adâncul sufletului pentru tot restul vieţii, ruginesc, îşi slăbesc strânsoarea dar nu dispar niciodată. Lacrimi mari, asemenea picăturilor de rouă îmi străbat obrazul uscat de vânturile iernii. Dacă aş putea ca măcar pentru o zi să redevin din nou copil, să merg în parc cu tata, să construiesc castele din cărţile din bibliotecă şi să tratez totul cu o inocenţă îngerească, fără să-mi dau seama de răutăţile din lume! Măcar pentru o zi să fi copilul inexistent din mine cea de astăzi... Dar nu! Mai am amintirile, amintirile dureroase ce-mi distrug şi ultima rază de lumină ce înfruntă negura minţii mele ca un ciudat păcatul din trecut, un păcat pe care nu-l cunosc şi care chiar de l-aş cunoaşte nu mă va ajuta cu nimic pentru că fac umbră degeaba pământului şi nu sunt capabilă să-mi înfrunt soarta ,preferând să mă retrag în cochilia mea de melc ştirbită precum orgoliul meu, orgoliu pe care nu l-am mai lovit o dată ape-lând la ajutorul prietenilor, crezând în falasa mea idee că mă voi descurca singură chiar dacă eram departe de adevăvăr. Dar doream cu tot dinadinsul să să mă ridic pe proprile picioare, picioare ce mi s-au amputat odată cu pierderea Arisei, copila care aş fi vrut să fiu eu. Eu, un trup format din nisipul păcatului şi apa purificări ce s-au contopit degeaba ,creându-mă pe mine, o fiinţă ce se dă mare dar este de fapt mai slabă decât un fulg de nea în palma moale a unui copil.

Liceu, animeuri şi 2 ani de MAL

Ce făcea Aoi acum 2 ani, pe 12 octombrie? Cont pe myanimelist ^___^ Dacă la început văzusem vreo 10-20 anime-uri, astăzi, doi ani mai târziu, mă pot lăuda cu 282 de animeuri vizionate complet- şi alte 11 în curs de vizionare. Plus 192 de manga citite, şi alte 63 neterminate. Astea fiind spuse, mi-am pierdut în 2 ani cam 103 zile privind animeuri sau citind manga. Deh, nu-i rău deloc.... Acum ar trebui să nu mă mai întreb unde a zburat timpul -_-
În altă ordine de idei, am cam dat-o în bară cu hobby-urile mele de când am început liceul fiindcă am fost prea ocupată ca să mai scriu, învăţ sau vizionez ceva legat de asta. *Defapt am scris jumătatde de capitol da asta nu se pune. Oricum, cert e că liceul îmi ocupă cam tot timpul, iar în orele ce-mi mai rămân sunt prea obosită ca să mă mai preocupe altceva înafară de navigarea hai-hui pe net(şi weekend-ul).Într-adevăr, liceul e tare. Dar vă rog să luaţi ca sinonime pentru "tare" şi dur, obositor şi distractiv. Faza e că faţă de gimnaziu, programul meu e complet diferit. Şi în plus, la gimaziu nu se prea punea problema de activităţi extraşcolare. Ca fapt divers, chiar acum sunt în curs de scriere a unui rezumat pentru aşa ceva. Şi mai am şi nişte caracterizări de făcut.... Şi nişte teme T_T
Revenind. Programul meu e cam aşa. Trezit la 6. Prezentă la liceu la 7 30. Ore până la 1 30 (uneori 2 30). Ajuns acasă la 2 (sau 3). Mâncat şi chestii de genu până pe la 3(4). Stat. Scris şi învăţat de la 4(5) până pe la 8-10. Culcat pe la 10 jumătate. Adormit la 11. Apoi trezit la 6 şi o luăm de la capăt. Ce încântare....
Deci de asta n-am mai postat nimic. Şi nici nu cred că o să postez ceva consistent până la vacanţa de iarnă. Viaţa....
Eu m-apuc de scris la mate, aşa că vă las. Toate cele (note) bune! Şi noroc la pastile, dacă cumva vă bântuie răceala!